De ce să ţinem post? Are vreun rost?
Îmi doresc ca acest spaţiu să devină loc de atac al unor subiecte pe care, în mod normal, nu le găseşti pe site-urile mari. De fapt, ăsta numai “mod normal” nu e, pentru că sunt evitate tocmai temele care ne preocupă cu adevărat şi în preajma cărora semnul ? rămâne izolat şi cocârjat.
Primul exemplu, pentru că azi a început postul Naşterii Domnului. De ce să ţinem post? Are vreun rost?
Nu vreau să aduc argumente teologice şi nici nutriţioniste. Îmi caut propriile imbolduri, şi-atunci mă pun în pielea cuiva căruia un nehotărât îi cere motive pentru a încerca. Motive simple, umane, dincolo de hrană şi dincoace de credinţă. În interval, cum zice Pleşu.
Deci: ce rost are să te abţii de la ce-ţi place (mai mult)? Mai întâi, să vezi cum te simţi, tu pe tine. Nu fizic, ci studiindu-ţi reacţia la senzaţia de nevoie şi la desprinderea de obişnuinţă (alimentară, alcoolică, sexuală etc). Apoi, poţi afla până unde ţi se întinde caşcavalul voinţei şi în care dintre zonele de abstinenţă are cel mai sănătos efect. Unde eşti mai slab şi unde te ţii tare.
Dacă reuşeşti să înaintezi în timp şi voinţa rezistă, te întâlneşti cu demonii. Ce dulce e ispita pe care ţi-o arată ei: “Doar un pic, doar o bucăţică, doar o înghiţitură…”. O să descoperi că nu eşti singur, că ai ajutoare care compensează gândul plăcerii cu satisfacţia puterii.
Te poţi trezi încântat, făcându-ţi ordine pe dinăuntru, nepremeditat. Adunând de pe jos, suflând praful de pe cărţile dragi pe care le uitaseşi, ridicând scaunele pe mese pentru a şterge prin toate ungherele. Vei simţi cum ieşi cuminte din tine însuţi şi cum te poţi întoarce ca pe-o mânecă – de pe dos pe faţă, aşa cum e sensul corect.
Iar la sfârşit, dacă ai trecut prin toate astea şi prin nenumărate-complicate altele, vei şti, paradoxal, că totul a fost pentru ca să regăseşti – la dimensiunea lor iniţială, nealterate, complete – şi bucuria, şi plăcerea, şi îndestularea. Simple şi copleşitor de bune.Tweet
esti mai aproape de viatza-viatza…
cu simtzuri, ganduri, sentimente, vointa. se face mai mic ego.ul si se cristalizeaza sinele:D
plin de energie chiar. (eu postesc chiar rar, insa nu pot sa neg efectele benefice ale postului.)
nu vreau sa sune a new age, de-aia am sa ma refer direct la postul crestin pentru ca e mereu in vederea a ceva mai mare, in vederea sarbatorii, festivitatii, festinului, a impartasirii si a impartasaniei.
btw eu as dori totusi sa atrag atentia asupra unei chestiuni care ma deranjeaza tare: exista la noi in tzara (ca in Occident nu postesc decat aceia mai practicanti) tendinta de a tzine postu intr-o extrema formalizare, ca la carte, adica in litera legii… de aici se ajunge la aberatii si la comertu cu tot felul de delicatesuri asa.zis “de post”, pline de chimicale si substituenti (se zice asa?)… is tare obosita si nu imi vine sa sap pe dex.
deci mi se pare nasol ca multi sunt foarte pedanti in a nu pune in gura un bob de cashcaval, in schimb se tzin departe de taine ani de zile, ca si cum alea ar fi doar pentru bigotzi sau pentru sfintzi, frustrandu-se astfel de sensul autentic al postului, care e participarea la viatza harului lui Christos. Postul e important, insa e nimica fara sensul lui.
Si postu e si asteptarea Cuiva. in Apus se zice Advent tocmai de’aia, ca e asteptare, pregatire pentru intampinarea lui Mesia.
E ca si diferenta intre antrenamentul la sala – bodybuildingul in sens strict estetic si de forma – si competitia sportiva unde exista o miza mai mare.
Oricum e foarte interesant de observat in Sf. Scripturi raportul lui Christos cu mancarea.
Il vedem cum posteste (niema pita, niema apa) timp de 40 de zile. Apoi participa la banchete (la Cana schimba apa in vin, la interventia Maicii Lui:)), merge la cina la Zaheu (momentu meu preferat) si fariseii il acuza ca “mananca si bea cu vamesii si pacatosii”. Una dintre minunile cele mai povestite e inmultirea painilor si a pestelui. Apoi vine Cina cea de Taina…
Ce sa mai zic ca dupa Inviere, cand li se arata apostolilor, ca sa dovedeasca ca e viu “in carne”, ia si mananca si El.
Deci chestiunea e simpla: astepti si te abtii (postul) in asteptarea Mirelui. Cand apare (in timpul anului liturgic) ne punem sa benchetuim.
iara am vb mult…
PS. nu e ok sa fac commenturi asa imense. promit data viitoare sa mai… tai
ce ai descris tu acum se întâmplă fix în fiecare cură de slăbire.
Dincolo de credinta, un nehotarat nu va gasi motiv de tinut post. Dincoace de vointa, da – e un exercitiu bun de vointa! Din punct de vedere alimentar, insa, nu mai constituie nici macar un exercitiu de abstinenta in fata nenumaratelor oferte (pana si branza si lapte gasesti de soia, nu au acelasi gust, insa multi le considera la fel de bune, iar in ceea ce priveste dulciurile …. berechet). Ma gandesc uneori cum pe vremea comunismului nu pierdeam minute intregi in fata raftului nedumeriti ce sa alegem
nu eram overwhelmed by so many offers!
Mi-amintesc cum in copilarie si adolescenta mama ne punea sa postim toate vinerile si miercurile, precum si prima si ultima saptamana din postul Pastelui si Craciunului si cum eu si sora mea numaram secundele 5-4-3-2-1 pana la 12AM ca sa putem manca ce doream.
Nici cand am inceput sa postesc din proprie vointa rugandu-ma pentru ceva anume, cerandu-i lui Dumnezeu sa imi implineasca o anumita dorinta, nu eram pregatita spiritual cu adevarat pentru ce inseamna postul. Doar cand postesc din iubire fata de Dumnezeu si Isus Christos, din recunostinta pentru darurile primite si pentru jertfa si patimile lui pentru noi, pentru salvarea noastra, cu un suflet pur si un ego rarifiat daca nu eliberat…. postul nu se mai simte ca abstinenta. Motivul e cel care conteaza intotdeauna! Cred eu.
Postul e legat de credinta crestina. E un mijloc de a “testa” rigoarea credinciosilor. Cei mai credinciosi dintre toti au si zile de post negru cand nu mananca nimic. O proba grea pt cei care vor adevarata hrana spirituala.
Religia isi are rostul in cele lumesti. Pana in secolul nostru, mancarea nu era asa din belsug, atunci era nevoie de o dramuire cu cap. Postul Craciunului se face inainte frigului iernii ca sa-i faca pe oameni sa pastreaza resursele de hrana mai consistente pt zilele grele de lupta contra temperaturilor scazute.
Ateii care “tin post” se cheama vegetarieni (temporari?).
Preotul ne învaţă altfel. Dacă nu posteşti de voie la tinereţe, vei posti de nevoie la bătrîneţe.
trebuie sa ai credinta ca sa ai vointa de a tine post!