Zeitgeist, o lecţie de şi despre manipulare

Thursday, November 20, 2008
Imagine din film

Imagine din film

Mai mulţi cunoscuţi mi-au vorbit în ultima vreme despre un documentar care le-ar fi “dat fiori”, i-ar fi cutremurat şi, nu-i aşa, “trebuie să-l vezi”.

M-am conformat. Lansat în iunie 2007, filmul se intitulează “Zeitgeist: The Movie”, durează circa 2 ore şi puteţi să-l vedeţi aici. Are trei părţi, în care autorii încearcă să demonstreze, succesiv, 1) că religia creştină este “o parodie” după cultul păgân al Soarelui, 2) că sistemul bancar american este controlat, prin intermediul dobânzilor şi al dreptului de a tipări bani, de câteva familii care urmăresc să instituie guvernul mondial (chintesenţa teoriei conspiraţiei) şi 3) că, pentru a semăna teroare, “păpuşarii” din bănci şi din industria de armament declanşează războaie inutile, înscenând atacuri asupra Americii, începând din 1915, trecând pe la Pearl Harbour, prin Vietnam, până la 11 septembrie 2001.

Care ar fi legătura dintre prima parte şi celelalte două? “Instituţiile religioase sunt create de aceiaşi oameni care v-au dat guvernul, sistemul corupt de învăţământ, cei care au pus la cale cartelul bancar internaţional (…) stăpânii noştri, pe care nu-i interesează decât să controleze blestemata asta de lume” (minutul 9 şi 45 de secunde).

Să fim serioşi. Prima parte e o evidentă manipulare de tip new-age. Nu crezi în Dumnezeu? Te priveşte, îţi asumi ateismul. Dar a susţine că religia creştină este o alegorie astrologică este descalificant. Să spui că Iisus e Soarele, că Fecioara ar fi constelaţia Virgo sau că viţelul de aur căruia i se închinau evreii ar fi reprezentat, de fapt, zodia Taur, iar Moise e simbolul trecerii în Berbec ş.a.m.d. nu reprezintă decât aduceri forţate la temă, în sprijinul teoriei că “mitul religios este cea mai puternică unealtă creată vreodată”.

Antropocentrismul, “deschiderea minţii” şi conştientizarea “puterii sinelui” sunt semnele cele mai simple după care poate fi recunoscută propaganda new-age. De altfel, principalul “predicator” care vorbeşte pe parcursul documentarului, Jordan Maxwell pe numele său, este un “cercetător independent în domeniul ocultismului”, un “savant” preocupat, printre altele, de astro-teologie, societăţi secrete şi simbolism sexual, după cum scrie pe site-ul său.

Unul dintre argumentele forte ale autorilor este că dolarul nu mai are nici o legătură cu echivalentul său în aur

Unul dintre argumentele forte ale autorilor este că dolarul nu mai are nici o legătură cu echivalentul său în aur

Pentru mine, credibilitatea filmului era compromisă când s-a trecut la subiectele de actualitate şi la teoria complotului bancar. Autorii lipesc declaraţii scoase din context cu informaţii adevărate şi mai puţin cunoscute (de pildă, faptul că Federal Reserve, care joacă rolul de bancă centrală, nu este o instituţie a statului american, ci una privată), însă toată producţia este marcată de o mare contradicţie: dacă “păpuşarii mondiali”, a căror existenţă nu poate fi negată, au “inventat” religia creştină, pentru a ţine masele în sclavie şi a le împiedica să gândească în prezent, cum se face că, potrivit aceleiaşi teorii a conspiraţiei, Biserica este cel mai mare duşman al “ocultei”?

Vreau să vă aflu opiniile. Documentarul are şi o continuare, “Zeitgeist: Addendum”, lansată în acest an, pe care vreau să o văd după ce vom efectua împreună această disecţie.

29 raspunsuri to “Zeitgeist, o lecţie de şi despre manipulare”

  1. frunza-n vant

    Hmmm, de dulce-n Post? O sa trebuiasca sa ma infranez pana spre sfarsit de decembrie cu asa frumusete de blog? Habar n-am cum sa fac, oricum e salvat la “de citit”. Sa-ti dea Dumnezeu putere si intelepciune la scris. P.S. Te-am gasit prin Fumi, in vesnicele mele cautari, dar cine sunt eu sa gandesc ca as fi meritat un anunt-intrebare gen “Sari?”

    #356
  2. Perfect de acord cu observatia in ceea ce priveste ideea abordata referitor la religie.

    Documentarul Zeitgeist – The Movie (cat si prin continuarea sa Zeitgeist – Addendum) ofera posibilitatea fiecaruia sa vada lucrurile si din alt punct de vedere. Ramane la latitudinea fiecaruia sa hotarasca ce e credibil si ce nu.

    Pe de alta parte, in opinia mea, acest documentar tinde sa devina mai mult decat un film si se doreste ca el sa fie privit ca un nou curent (o sa intelegi mai bine de ce spun asta dupa ce vei urmari si partea a doua). Daca e cazul sa ne asteptam la o noua “rasa” de scientologi, asta nu stiu, insa stiu doar ca nimic nu e perfect in jurul nostru, cu atat mai putin Banca Mondiala, biserica, politica ori sistemele interne ale fiecarui stat.

    Cert e ca in Zeitgeist se imbina perfect illuminatii cu planul de a conduce intreaga planeta de un grup de oameni, ori lacomia si profitul cu razboaiele date de americani pe cealalta parte a Terrei.

    #357
  3. Eva

    Unde mai pui ca despre Peter Joseph, director, producer and writer nu se pot gasi informatii, ca foloseste video clipuri si citate fara sursa, etc. “I SMELL A RAT!”- cum spunea un comentator!

    #358
  4. Documentarul a luat in “primire” religia deoarece majoritatea tarilor cu “traditie” sunt crestine si in plus SUA sunt peste 80% crestini (mai ales catolici, reformati si neoprotestanti). In rest au vrut sa sublinieze faptul ca ne asteapta o “Apocalipsa” financiara si de “sclavie” moderna. Au intuit putin criza … da’ in rest … de “amorul” scandalului au introdus o multime de chestii … Sunt de parere ca este un film interesant de vazut … si atat … nu trebuie crezut ceea ce ei spun … unde le sunt dovezile? Daca chiar era asa de nasol … nu cred ca ajungeau ei sa faca acest documentar … Sau gresesc?

    #359
  5. a trecut ceva timp de cand am vazut prima parte a filmului. nu stiu ce parere are DEX-ul, dar eu spun, pana la urma, ca e film si nu documentar.
    nefiind botezata am avantajul unei gandiri libere si fara prejudecati in ceea ce priveste credinta si religia. in acest sens pot spune ca pana intr-un punct sunt de acord cu teoria prezentata. M-a pierdut insa la partea cu conspiratie, globalizare pentru ca existenta mea umila devine palida si ma intreb de ce nu m-a facut mama mason! Deci orgoliul e cel care nu ma lasa!
    in concluzie: nimeni nu detine adevarul absolut. filmul prezinta o teorie care in mare parte avea terenul pregatit (codul DaVinci, etc) si vine cu ceva in plus. acest plus probabil ca e real, dar sunt sigura ca nu in sensul apocaliptic in care se prezinta in film.

    am vazut si a doua parte, dar nu vreau sa stric surpriza si astept sa iti spui intai parerea dupa care in argumente sa ne batem!

    #360
  6. Marius Delaepicentru

    Cum ar veni, din spiritul timpului au extras doar stafia timpului. Michael Moore are, deci, discipoli.

    #362
  7. Hmm, am vazut si eu cred prima parte. Ce parere ai de faptul ca pe timpul lui Iisus au existat in zona lui vreo 40 de istorici si niciunul n-a comentat de el? Asta m-a facut pe mie curios. Si nu ti se pare ciudata ca cu ani buni inainte a fost aceeasi poveste?

    #363
  8. partea privind religia are, în mod evident, şi părţi forţate. la fel de evident, are şi părţi care ridică semne de întrebare. dar, până la urmă, fiecare trebuie să-şi permită să urmeze acele semne de întrebare.

    celelelate subiecte abordate au fost, pentru mine, distractive. n-am celule conspiraţioniste în creier, deci mi-a fost greu să le iau în serios.

    p.s. dacă cineva înţelege religia altfel decât ceea ce predică preotul sau altfel decât a fost interpretată biblia, înseamnă că e ateu sau creştin?

    #365
  9. Tio

    Exista astazi conditii care perimit ca si ideii/fenomene/subculturi, care nu sint mainstream, si care sint mai controvesate, sa fie prezentate sub forma de film/documentar (desi au in continuare probleme cu distributia). Documentatul e echivalentul filmat al miilor de carti cu un subiect asemanator.
    O parte din teoriile si afirmatiile lor sint dea dreptul uluitoare chiar cind e vorba si de lucruri mai triviale. Ai fost la vreo prezentare?
    -crestinismul a imprumutat de peste tot, e o suma… iar biserica nu are nici pe departe influenta care ii este atribuita (un fenomen pe care biserica catolica incearca sa-l contracareze f organizat de peste 20 de ani).
    -economia globala este prea complexa pentru a fi controlata asa cum se sugereaza in film(dovada criza de acum)
    Eu vad democratia si globalizarea ca rezultatul unui proces natural si nu ca o alegere dintre alternative de o valoare egala/comparabila.

    #367
  10. Mihnea Măruţă

    Adrian: “Daca chiar era asa de nasol … nu cred ca ajungeau ei sa faca acest documentar…”. Există manipulare şi meta-manipulare. O temă de gândire: cui foloseşte acest film?

    #368
  11. Sigur ca filmul rezuma o multime de teorii conspirationiste si infloreste tocmai pe trend-ul asta.
    Chiar si asa , cred ca e un exercitiu sanatos sa ne punem si sa punem cit mai multe intrebari, pentru ca e clar ca suntem ‘hraniti’ cu multa, multa propaganda. Si-n filmul asta, dar si in afara lui. Eu una nu ma pot opri sa fac diferenta intre religie (mai ales in contextul ortodoxiei romanesti curente) si credinta personala. Asa cum nu ma pot opri sa ma gindesc ca raportul legat de 9/11 a exclus o multime de lucruri. Fie ele si doar niste constatari dure legate de neglijenta autoritatilor si de interesele conflictuale ale unor personalitati politice.

    #369
  12. Mihnea Măruţă

    ilka: Pentru mine, care sunt creştin, abia botezul îţi oferă “avantajul unei gândiri libere”. A fi liber nu înseamnă să fii al nimănui şi să le judeci toate cu mintea ta. Aşa cum ai spus, acea stare e orgoliul.

    ZuZu: 1) În logica asta, n-au existat nici apostolii, Biserica a apărut aşa, de la sine, “ca o evoluţie” :) , iar evangheliştii au fost cei mai buni scenarişti din toate timpurile. Din câte ştiu şi am citit, nici un gânditor anti-clerical serios nu pune în discuţie existenţa istorică a lui Iisus, ci dumnezeirea lui. Iar asta e deja altă discuţie. 2) Dacă mai multe culturi păgâne conţin elemente similare creştinismului, şi-l preced, e asta o dovadă împotriva creştinismului? Adică, dacă apărea de nicăieri, cu o doctrină complet nouă, era mai credibil? Nu vezi că e o capcană logică?

    tiribonflax: Intri pe teritoriu minat :) Cred că ştii ce cred eu, şi anume: nu putem lua dintr-o religie numai ce ne convine, nu poate fiecare să vină şi să interpreteze, iar apoi să se debaraseze de ce nu-i “place”.

    Tio: Dacă Biserica nu ar avea “influenţa care îi este atribuită”, cum zici tu, nu ar mai apărea astfel de filme.

    #370
  13. Mihnea Măruţă

    shortescut: Şi tu,…? :) “Eu una nu ma pot opri sa fac diferenta intre religie (mai ales in contextul ortodoxiei romanesti curente) si credinta personala”. Dar cu ce schimbă greşelile oamenilor religia ta?

    #371
  14. Adela

    “cui foloseşte acest film?”. Nu as zice ca ‘foloseste’ neaparat, dar e un punct de vedere asupra lumii care merita luat in considerare. E altceva! Ma gandesc ca e atat de “exagerat”, de “infricosator”, tocmai pentru a trezi oamenii din semi-ignoranta lor. It’s the kind of movie that makes you think. Are un target clar: masele instabile si schimbatoare in ceea ce priveste gandirea si credinta; cei care au nevoie o voce de leader care sa ii scoata din starea de miopie. La fel ca si filmele documentar ale lui Michael Moore: ofera explicatii unor evenimente care cer sa fie explicate; care par logice la prima vedere, dar care merg mult mai departe de atat. Ridica semne de intrebare, iti pun la indoiala credinta, socheaza, dar in final tot tu trebuie sa raspunzi singur la intrebarile ivite. Mie mi-au placut!

    #372
  15. Adela

    E ca si cum producatorii ne-ar “propune un joc al imaginatiei”! :)

    #373
  16. Mihnea Măruţă

    Adela: Îţi spun şi ţie: există manipulare şi meta-manipulare. Ce crezi că vor face “oamenii” după ce vor vedea filmul? Se vor ridica împotriva minciunii oficiale? Nu cumva se vor teme şi mai tare?

    #374
  17. Adela

    Sincer, nu cred ca se va intampla nimic. Ramai cu un “pfuai de mine…”, prinzi o ambitie trecatoare si apoi dai drumul la TV. Revii la normal. Cine vrea sa se ridice impotriva sistemului, se ridica si fara filme. Cine are nevoie de dovezi si le cauta singur, si cine vrea sa creada in altceva decat crede un glob intreg face intocmai. Dupa cum am zis: it makes you think, but it doesn’t make you act.

    #375
  18. Mihnea: Chiar ieri-seara ma uitam la un documentar despre conclavul care a condus la alegerea celui mai recent Benedict. Cata intriga, cat suspans! Un cardinal foarte british, intr-o conferinta de presa foarte mireana, lasa sa scape catre presa o mica barfa ici, o subtila intepatura colo. Cu ocazia asta, am aflat ca la Vatican au o masinarie ultramoderna, care, in urma votului, decide ce fum trebuie sa pufaie pe horn – alb sau gri. Simpatic, nu? Latinistul papei – un popa irish, cu obraji imbujorati – povestea despre mapa pentru Papa, cu tot felul de discursuri ready-made, pentru orice ocazie. Venind mai la oile noastre ortodoxe, avem de toate: de la dosare de informatori, pina la slujbe electorale si preoti OTV-isti. La intrebarea ta: nu ma intereseaza greselile oamenilor, dar nu ma poate obliga nimeni sa imi trag credinta de pe linia scurta pe care ei ne dau de inteles ca ar avea-o cu Cel de Sus.

    #376
  19. moto gp

    Lipsesc niste personaje la fel de importante:omuletii verzi.
    Cum de nu i-au bagat in tochitura?

    #377
  20. Mihnea Măruţă

    moto gp: Sunt pe aproape şi ei, pentru că Jordan Maxwell se recomandă, printre altele, ca un “eminent cercetător în ufologie din 1959″.

    #378
  21. ilka

    Mihnea, pentru tine care esti crestin, sper ca “sa le judeci toate cu mintea ta” are sensul de a gandi , rationa. De judecat in alt sens, avem pe altcineva sa o faca in locul nostru.
    Consider ca botezul nu iti ofera atat libertate, cat mai degraba echilibru si liniste sufleteasca.
    Recunosc ca sunt orgolioasa, dar asta nu cand vine vorba de credinta. Acolo indiferent daca esti “inmatriculat” sau nu la vreo biserica, orgoliul nu isi are locul.
    Orgoliul il avem cu totii cand ne revoltam impotriva ideii de a fi manipulat. Si suntem manipulati, indiferent ca vrem sau nu sa o acceptam. Dar cum spunea si Adela: stim, dar nu ne mobilizam. Si asta pentru ca ne imaginam ca cei care ne manipuleaza sunt multi, in umbra, intangibili. Si atunci cum si impotriva cui sa te mobilizezi? Nu te duce cu gandul la securitatea din regimul comunist? o fi asta “securitatea” regimului democrat?

    #379
  22. virtus

    Cu scuzele de rigoare: va indemn sa consumati matur un asemenea subiect. Va zboara gandurile in toate partile. Or, din ce arata filmul, nu e nici totul adevarat, nu e nici totul minciuna. E exact asa cum se face o manipulare, dupa manual!

    #380
  23. @Mihnea: ai dreptate cu manipularea si meta-manipularea … m-am interesat mai mult si am citit undeva (nu mai imi amintesc unde :( ) o chestie interesata: teoria conspiratiilor e plina de chestii absurde si lasata sa “circule” deoarece asa e sigur ca nimeni nu ii va acorda atentie. Oare asa sa fie?

    #381
  24. TARE! o sa revin cu ale mele comentarii:D

    numai ca zilele astea sunt cam pe fuga.

    te salut Mihnea!

    #383
  25. Daca o sa te uiti si la a doua parte, o sa ai o imagine completa. Faptul ca ataca toate credintele unui individ este doar un prolog pentru ceea ce urmeaza in Addendum. Pentru a fi adeptii solutiei lor trebuie sa te “lepezi” de aproximativ toate lucrurile invatate de noi pana acum. Cand esti (pre)dispus sa faci pasul asta – catre o tehnocratie? Oricum filmul e o manipulare, cum altfel am renunta in ceea cecredeam acum?

    #400
  26. “the movie” e mult mai slab sub aspectul discursului si argumentarii decat “addendum”. De acord cu ce zici in privinta religiei unde autorii par ca i-au citit niciodata pe Jung sau Eliade.

    Nu stiu insa de ce crezi ca tocmai cea mai solida parte a lui este analiza financiara. De fapt iluzia banului lipsit de acoperire in aur dar facut sa se creada in el este evidenta. Daac in trecut banul era un certificat al aurului el astazi a devenit altceva. Sa nu-mi spuna nimeni ca SUA are atata aur ca sa acopere intreaga suma de moneda emisa de Federal bank. si sa nu uiotam de banii trimis in afara SUA. Totul e increderea oarba, debt menit sa faca sistemul sa functioneze. Eu zic ca de asta oamenii si-au pierdut increderea si in bani si in sistem

    Eu le-am comentat pe ambele mai pe larg aici
    http://baldovinconcept.blogspot.com/2008/08/1-tragedia-de-la-11-septembrie-n.html

    si aici:
    http://baldovinconcept.blogspot.com/2008/11/zeitgeist-addendum-sau-masurile-ce.html

    #1082
  27. [...] cu si despre manipulare, gen Zeltgeist (pt amanunte despre Zeltgeist, vizitati blogul lui Mihnea, care a scris o cronica buna a filmului. nu mai are sens sa o [...]

    #1625
  28. [..]Am gasit pe internet cateva posturi referitoare la filmul “Zeitgeist” care a facut o mare valva in vietile multor oameni.[..]
    http://www.ofulzilei.com/realitate/95-zeitgeist-masoni-manipulare-in-masa.html

    #1786
  29. Elvetianu'

    In cazul in care printre voi exista unii interesati care doresc sa afle cum functioneaza sistemul monetar la ora actuala, doresc sa atrag atentia asupra unui “filmulet” care explica cum functioneaza acesta. Este in engleza, dar merita vazut.

    http://video.google.de/videoplay?docid=-1656880303867390173&ei=r-wfsdvreimq2wk01pgudg &q=freedom+to+fascism&hl=de

    Iar daca doriti sa aflati detalii in legatura cu sistemul de impozite in America, care de fapt este omniprezent in toata lumea “civilizata”, uitati-va la documentarul lui Aaron Russo “freedom to fascism”.

    http://video.google.de/videoplay?docid=5355374476580235299&e i=susfsyslkohc2glj25wodg&q=freedom+to+fascism&hl=d e

    Daca totul ar fi asa de bine, asa de in ordine, precum majoritatea spalacitilor la creier cred, nu am avea nici crize financiare, nici crize economice, ca sa nu mai vorbesc de razboaie, de controale en mass a oamenilor si de manipulatii in mass media. Adevarul este ca sistemul in care traim nu are nimic de a face cu o “democratie”, ci este pur si simplu un sistem dictatoric cu trasaturi fasciste, corupt, mincinos si las.

    Omul de “rand” crede si spera, de exemplu, ca in momentul in care merge la vot, poate sa schimbe cu acest vot intr-adevar ceva. Realitatea este insa alta, este ca si cum ar avea posibilitatea de a se hotara intre Pepsi si Coke, intre ciuma si holera.

    Si sa nu uitam faptul ca Europa sta la ora actuala cu fundul pe produse derivate si sintetice cu o valoare de peste 18 BILIOANE Euro! Multi habar nu au cate zerouri are un miliard, ca sa nu mai vorbim de zerourile unui bilion. Aceste 18 bilioane constituie aproximativ 44% din valorile de capital a bancilor europene, valori care ori sunt putrificate, ori nu mai pot fi vandute niciodata. In America situatia este mult mai grava! Iar cand mai vad ca ca unii “jurnalisti” mai sunt in stare sa scrie de “miturile recesiunii globale” chiar ca mi se scoala parul de pe cap, si ma intreb cata ignoranta si prostie poate zace in acesti oameni.

    Sistemul nu are anomalii, sistemul ESTE anomalia!

    #3550

Lasa un comentariu


− 2 = 4

Search / Caută în site