Viaţa voastră, ce-aţi făcut cu ea?
Eu: Şi tu, ce mai zici?
Prietenul: Am foarte mult de muncă la birou.
Eu: Ok, în afară de asta…
Prietenul: N-am nici un plan, copiii sunt prioritatea, şi asta de mult. În funcţie de ei ne facem programul.
Eu: Bine, asta ştiu. Dar tu cu tine, cum mai eşti?
Prietenul: Ţi-am zis, am mult de muncă la birou. Noroc cu weekendul, că lenevesc şi pot s-o iau de la capăt.Tweet
Ticule, am eu impresia sau esti putin deprimat?
@ mihnea: ti se spune Ticu? =))
a, si ca sa raspund la interbare: vineri, zi libera, sint la birou, pt a termina un proiect de sfirsit de an. apoi fuga-ntinsa sa cumpar un mos nicolae. apoi gradinitza, recuperat mostenitor.
masina trebuia dusa in service de vreo mie de kilometri, la revizie, dar n-am avut timp. nici piesele nu le am, pt ca unul dintre “furnizori”, la rindul lui, nu are timp sa-mi aduca ce i-am comandat. in plus, e cam jegoasa si mi-e rusine acum, ca a dat soarele. dar poate reusesc sa o spal ca data trecuta, la 11 noaptea, noroc ca si spalatoriile auto sint orientate spre client si au program nonstop.
mi-as face un mic control stomatologic si niscai analize, dar deocamdata dintzii sint la locul lor. pot s-astepte. cu sotia pregatim demult o sesiune de cumparaturi online (se apropie mos craciun), dar pina acum nu am reusit sa stam amindoi in fata monitorului in acelasi timp. doar pe rind. “ai vazut robotul wall-e pe site-ul cutare?”. “unde? la jocuri creative sau de indeminare?”.
in rest, cu viata mea fac bine. recent, dupa o pauza de citiva ani, am fost la teatru. inainte de asta cu citeva luni am ajuns si la cinematograf. din cind in cind, adica rar, termin o carte si incep vreo 3 ca sa ma hotarasc pe care o citesc. azi imi cumpar memoriile lui anania, in dublu exemplar (mihnea stie de ce!!!!).
de fapt, ce-ar trebui sa raspundem la intrebarea ta? tot ce-am scris io poate fi multiplicat si semnat de 98% dintre cei care trec pe aici. fac bine, fac ce trebuie si fac bine ceea ce trebuie (cel putin asa se poate considera privind si judecind cu valorile la care ma raportez). normal, in limitele rezonabilului. nu am numai “succesuri”, nu sint mereu optimist sau bine dispus, pentru ca nu se poate si nici nu-mi doresc. in general, ca sa-ti raspund, “eu cu mine” sint bine. si sigur sint prea tinar ca sa ma-ntreb “ce-am facut cu viata mea”.
Gelu: Nu sunt. Mă întristează doar că un prieten nu-mi poate răspunde la întrebările de mai sus decât referindu-se la job. Viaţa e în altă parte, dar ar trebui să mai fie şi în “partea asta”.
bogdan: Da, unii colegi de la Cluj îmi ziceau aşa. Nu e niciodată prea devreme să te întrebi…
foarte buna intrebare, Mihnea!
E foarte usor ca oamenii sa isi gasesc un alibi in job si copii, uitand sa-si ingrijeasca de propria viatza (interioara&exterioara, imaginara).
Se inscriu in schema si e greu sa mai iesi. De aceea sunt importanti si prietenii sa te scoata din amorteala si sa te mai intrebe “tu unde esti in toata schema asta?”.
Daca un adult uita sa traiasca si sa fie viu (punandu-si incontinuu intrebari si descoperind raspunsuri), ce o sa ii dea copilului, in afara de mancare, bani, tzoale?
dar si jobul devine insuportabil cand eul nu e pus in miscare.
Există şi cazuri fericite în care “munca la birou” înseamnă proiecte, vise, opţiuni şi atunci nu e chiar aşa trist;
La un moment dat ajunsesem să răspund şi eu la fel, deşi nu am copii, acum se mai întâmplă să răspund la fel, dar doar pentru a scăpa de prea multe explicaţii; uneori nu am dispoziţia necesară de a da amănunte despre lucruri despre care aş prefera să vorbesc doar când sunt terminate.
A fost un moment de magie (deşi prea mulţi nu cred în astfel de momente), pe Cetatea Devei, cu Mureşul la picioare, în unul dintre locurile pe unde copilărisem, alături de o fată frumoasă, când s-a produs declicul…
Bine, asta nu înseamnă că toate problemele “muncii de la birou” ori că toate întrebările au dispărut. Dar au căpătat un sens. Şi de atunci când răspund “ce să fac? cu lucrul”, nu înseamnă neapărat că sunt trist ori deprimat
asta seamana cu dialogurile noastre la telefon, cu diferenta ca nu ma plang de prea multa munca
Clark Kent job si plutit vartos pe banda rulanta a conformismului, cum era intr-un film. Daca nici asta nu mai e alienare, atunci ce e? Dam drumul la tv, ne radem la Trasniti in Nato si ne culcam devreme ca maine e luni si ne trezim la sase jumate. Ce mai viata!
“Eu cu mine” nu mai exista decat rar.
Suntem pe fast forward si nici nu mai stim de ce ne invartim pe aici. Pentru cariera, pentru familie, pentru bani, pentru dragoste, pentru ….? Eventual pentru noi? Ha!
[...] in ultima vreme. Fumi ne tot spune de cateva episoade cum a fost cu visul lui de a vedea jungla, Mihnea ne ia la intrebari, iar Elina ne spune de visul implinit al fratelui ei. Totzi oamenii astia [...]