Gazele ruseşti, şansele proiectului Nabucco şi independenţa energetică a României

Sistarea livrărilor de gaze ruseşti către România şi alte state din estul Europei, chiar dacă reprezintă efectul “bilă-mantă-bilă” al partidei dintre Moscova şi Kiev, ar trebui să nu mai lase loc de îndoieli la Bruxelles în ceea ce priveşte importanţa strategică a proiectului Nabucco şi necesitatea de a-l transforma în prioritate a politicii energetice europene.

Până una-alta, acesta este singurul proiect care urmăreşte eliberarea UE din cleştele Gazprom. Din păcate pentru România şi pentru celelalte ţări aprovizionate de ruşi, şansele gazoductului Nabucco se reduc de la o lună la alta, în condiţiile în care Moscova acţionează eficient pentru a-l sabota, iar Comisia Europeană nu are nici o reacţie concretă, darmite o strategie. Ideea că Nabucco devine tot mai palid a fost susţinută şi de “Washington Post”, după invazia rusă în Georgia.

Pe hârtie, Nabucco este gândit să transporte gazele din regiunea caspică, prin Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România, către vestul Europei. Ţările partenere în Nabucco Gas Pipeline International GmbH, companie fondată în 2004 la Viena, sunt Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, prin companiile Botas, BulgarGaz, TransGaz, MOL, respectiv OMV, fiecare cu un pachet de 20% din acţiuni.

Au trecut, deci, aproape 5 ani de la iniţierea acestei cooperări şi lucrurile nu s-au mişcat semnificativ. “Problema fundamentală – scria astăzi TimesOnline – este că vest-europenii, nemţii în particular, au căzut pradă mitului că Gazprom este un concern comercial ca oricare altul, care se luptă să reuşească pe piaţă”. “Să încetăm a mai vorbi despre Gazprom ca despre un jucător care respectă regulile pieţei: este o armă politică”, se mai spune în articolul britanic.

Ziceam mai sus că Rusia nu stă cu mâinile în sân, aşteptând să vadă ce au de gând europenii. Dimpotrivă. După ce Armata Roşie a rezolvat problema georgiană (inclusiv tranzitul gazelor prin această ţară), preşedintele Medvedev a trecut la ofensiva diplomatică şi, în iulie, a făcut o vizită în cealaltă ţară “nesigură” aflată pe harta Nabucco – Azerbaidjan, care ar putea constitui chiar “izvorul” de energie al Europei. Ca urmare, luna trecută, Gazprom şi-a reînnoit oferta de a cumpăra tot gazul pe care îl pompează firmele azere. Tot atunci, preşedintele companiei de stat azere SOCAR, Rovnag Abdullayev, a declarat că Rusia este prima opţiune pentru vânzare. Să mai reamintim că preşedintele ţării, Ilham Aliev, este fiul fostului şef al KGB din republică, Gaidar (Heydar) Aliev?

Între timp, în noiembrie 2008, Gazprom anunţase că Rusia, Iranul şi Qatarul, care deţin împreună circa 60% din rezervele mondiale, au decis să formeze o “mare troică a gazului”. Teoretic, Iranul este al doilea posibil “izvor” pentru Nabucco. Un alt punct bifat de Kremlin pe tabla globală a şahului politico-energetic.

Mai rămâne o ţară esenţială pentru materializarea proiectului: Turcia. Luna trecută, preşedintele turc a declarat că ţara sa va cumpăra gaz de la vecinele sale Iran şi Irak pentru a aproviziona viitorul gazoduct Nabucco. Ankara poate reprezenta ultima şansă în ceea ce priveşte contactul cu furnizorii, cu atât mai mult cu cât Turcia este membră a NATO şi, ca atare, pare mai greu de influenţat de către Moscova. Este foarte interesant de urmărit ce se va întâmpla în perioada imediat următoare în această ţară, prinsă la mijloc între atacul Rusiei, interesele americane, parteneriatul cu Israelul şi, nu în ultimul rând, solidaritatea cu surorile sale islamice.Tweet

Acest articol a fost publicat in data de Tuesday, January 6th, 2009 la ora 8:29 pm si se gaseste in categoria Idei, România, World. Puteti urmari raspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 feed.