Kissinger despre Obama: “Sarcina lui e să creeze strategia pentru o nouă ordine mondială”
Declaraţia a fost făcută luni, 5 ianuarie:
Fraza esenţială s-ar traduce cam aşa: “Sarcina lui (Obama – n.MM.) va fi să creeze o strategie pentru America, în această perioadă când, într-adevăr, o nouă ordine mondială poate fi creată, e o oportunitate grozavă şi o şansă oferită de criză”.
MAI TÂRZIU, ÎN ACELAŞI CONTEXT: o fotografie istorică realizată astăzi ieri la Casa Albă, cu cei cinci preşedinţi americani aflaţi în viaţă.
ŞI MAI TÂRZIU: Fostul premier britanic Tony Blair consideră că e nevoie de o guvernare mondială pentru a soluţiona criza sistemului financiar.Tweet
[...] noua ordine mondiala vine peste noi … iata arhitectii ei Post a comment — Trackback URI RSS 2.0 feed for these comments This entry (permalink) was posted on Thursday, January 8, 2009, at 8:38 pm by Catalin Istratoiu. [...]
Să îmi fie iertat, dar ideea lui Blair despre guvernarea mondială mi se pare cea mai aiuritoare idee auzită în ultimul timp, şi crede-mă că mi-a fost dat să aud unele lucruri …
Mulţumesc în schimb pentru Kissinger, este fantastic să vezi câtă înfluenţă mai are încă.
Ce zice Kissinger cred ca este deja considerat evident: in lunile/anii ce urmeaza se rescriu raporturile de putere in lume. Ma tem insa ca poporul american nu este dispus sa faca sacrificiile necesare (economice si psihologice) pentru a juca meciul asta la victorie. Dar se prea poate sa aiba suficient noroc (cuplat cu ceva inspiratie din partea lui Obama) cat sa le cam pice din cer cartea castigatoare.
Iar Tony Blair este un om de 55 de ani, in deplinatatea fortelor fizice si mentale, care, dupa 10 ani ca unul din cei mai importanti 10 oameni de pe planeta, a fost tras cam definitiv pe dreapta. Asa ca eu citesc orice declaratie a lui ca un indicator pentru cat de plictisit este zilele astea. “Guvernare mondiala” = “BBC’s New Year’s TV schedule truly sucked”.
davidv: Nu eşti prea convingător
Mai ai o încercare…
Bine, incercarea a doua.
1. “Ce zice Kissinger cred ca este deja considerat evident.”
Titlurile a trei carti importante aparute in 2008 sunt relevante in acest sens: “The Post-American World” de Fareed Zakaria, “The Limits of Power: The End of American Exceptionalism” de Andrew Bacevich si, dinspre dreapta neo-con, “The Return of History and the End of Dreams” de Robert Kagan. Si toate trei au aparut inainte de criza financiara din septembrie, doua din ele chiar inainte de primele stranuturi de prin iunie. Eu ti-l recomand pe Zakaria, daca ai timp.
2. “poporul american nu este dispus sa faca sacrificiile necesare (economice si psihologice)”
Atat statul american, cat si poporul american traiesc pe datorie: datoria externa este inimaginabila dupa standardele pre-1980; la nivel individual, s-a trecut de la economii personale medii de 4% din venituri in anii ’50-’60 la economii de 2% in anii ’90 si la cheltuit cu 1-2% mai mult decat se castiga in ultimii ani. Primul sacrificiu (economic si psihologic) ar fi ca americanii sa accepte sa cheltuiasca cat ii tine punga.
Am citit recent un argument despre cum rezultatele in alegerile americane sunt puternic corelate cu evolutia economica din ultimele 6 luni inainte de Election Day, si foarte slab corelate cu ce a fost in celelalte 18/42 de luni dintr-un ciclu electoral de 2/4 ani. Daca n-o sa fie o criza lunga de macar 3-4 ani, oamenii o sa uite repede necazurile de acum. Ma astept ca masurile economice ale administratiei Obama sa fie suficiente cat sa scoata tara din criza cel mult intr-un an si jumatate, asa ca sunt sanse mari sa se revina la status quo-ul bazat pe consum peste limite.
Al doilea sacrificiu (economic) nu se va intampla in veci: solutia ideala pentru mai toate problemele Americii ar fi sa accepte taxe pe benzina la nivel european. Asta ar fi catalizatorul ideal pentru dezvoltarea unor alternative la carburantii pe baza de petrol. Sunt sigur ca exista talentul si stiinta necesare pentru a se putea produce energie alternativa la un pret rezonabil, daca piata ar da o sansa acestei alternative. La peste 1 dolar litrul de benzina (ca acum jumatate de an), multi investitori sunt dispusi sa se arunce in directia aceasta. La sub 50 de centi cum este acum, solutiile alternative sunt mult mai greu de lansat in competitie. Incertitudinea in privinta evolutiei pretului pe termen lung face ca doar cei mai temerari investitori sa se lanseze in asemenea aventuri (de exemplu: “Google is pondering a floating data center that could be powered and cooled by the ocean.”). Daca investitorii americani ar fi asigurati ca pretul la benzina nu va cobora in veci sub un dolar litrul, s-ar arunca multi ca vulturii pe piata asta, si sunt sigur ca am asista la o explozie de alternative similara cu cea a internetului in ultimii 15 ani.
Al treilea sacrificiu (psihologic) ar fi ca americanii sa renunte la convingerea destinului exceptional al SUA intre natiunile lumii. (http://en.wikipedia.org/wiki/American_exceptionalism)
De aici deriva atitudinea razboinica a tuturor liderilor americani. Printre acestia, Obama trece, pe merit, drept extraordinar de pacifist. Dar privit din exterior, si el este, din pacate, tot un razboinic (un argument interesant se gaseste aici: http://www.theatlantic.com/doc/200901/editors-choice). Problema nu tine de Obama, ci de faptul ca poporul american nu ar fi in stare sa accepte un presedinte pacifist. Ceea ce, in contextul actual in care China si altii vor sa le fie si lor recunoscuta puterea, este problematic. Citatul acesta din articolul din Atlantic cred ca e semnificativ:
“One reads about the world’s desire for American leadership only in the United States. Everywhere else one reads about American arrogance and unilateralism.”
3. “Dar se prea poate sa aiba suficient noroc (cuplat cu ceva inspiratie din partea lui Obama) cat sa le cam pice din cer cartea castigatoare.”
Inspiratia lui Obama se poate sa fie ca a numit ca Secretary of Energy pe Steven Chu, un laureat Nobel in fizica. Mesajul este ca noua administratia isi doreste solutii alternative (energie solara, eoliana sau alte variante care par nebunesti in momentul acesta) la petrolul arab, si e de presupus ca e dispusa la eforturi respectabile in aceasta directie (ceea ce nu s-a intamplat in timpul lui Bush). Dupa cum am zis mai sus, necazul e ca fluctuatiile pretului petrolului fac problematica implementarea pe piata a unor astfel de solutii. Aici intervine partea de noroc: se prea poate ca si la 50 de centi litrul de benzina sa se gaseasca solutii care sa fie fiabile economic, si asta surprinzator de curand. Fara ca americanul de rand sa faca nimic, se prea poate sa pice din cer un nou Bill Gates sau Sergey Brin (si, daca citesti despre ideile Google cu folosirea energie valurilor din oceane, sunt sanse ca noul Sergey Brin sa fie tot Sergey Brin
), care sa inventeze celula solara ce misca masini la 20% (sau alta cifra la fel de uluitoare) din costul actual al benzinei.
Odata implementat asta, se creeaza automat milioane de locuri de munca pe plan intern, si se scapa de presiunea tarilor bogate in petrol pe plan extern. Pasul urmator, odata ramase fara easy money, tarile arabe pornesc si ele pe calea dezvoltarii economice. Si poate cine stie, poate intr-un context schimbat vor reusi si cretinii de israelieni si palestinieni sa se inteleaga ca oamenii, in cele din urma.