Ce scriitor v-a răsturnat toate lecturile anterioare?
N-am putut niciodată să spun care e scriitorul meu preferat, actorul, filmul sau cântecul. Chiar dacă sunt un pasionat al clasamentelor și ierarhiilor, chiar dacă ma fascinează strategiile și bătăliile pentru a ajunge în vârf, mi-e imposibil să realizez asemenea topuri personale.
Nici o alegere nu e netă. Prea i-aș ”nedreptăți” pe ceilalți, prea sunt diferite motivele pentru care mă opresc la una sau alta dintre opțiuni și, oricum, fiecare nume sau titlu implică nuanțe atât de subtile, încât am conchis că o asemenea întreprindere ține mai degrabă de o copilărie a cunoașterii culturale.
În urmă cu vreo trei ani însă (ați ghicit, sper, că urma o întorsătură 
), am descoperit un scriitor care, între timp, și-a câștigat un loc privilegiat între lecturile mele. După ce i-am citit prima carte (capodopera sa, de altfel), ”Dicționar khazar”, a fost pentru prima dată când am vrut să parcurg toată opera tradusă în românește a unui autor. Astfel, au urmat ”Peisaj pictat în ceai”, ”Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero și Leandru”, ”Ultima iubire la Țarigrad” și, cel mai recent, ”Mantia de stele”. E drept, aceste romane sunt de valori inegale (pentru cei interesați, pot face un top ), însă stilul, personajele, trimiterile și atmosfera lor nu se compară cu nimic altceva.
Nu știu dacă sârbul Milorad Pavic (foto) a devenit ”scriitorul meu preferat”, dar pot să spun cu mâna pe inimă că îl recomand oricărui cititor care e pasionat de Balcani și de amestecul mistico-magic al acestui teritoriu, de legendele sale sângeroase și de sacrificiile sale regeneratoare. Pavic scrie într-un fel nemaiîntâlnit și nemaipomenit, transformând orice gest sau chip într-o metaforă pe cât de uluitoare, pe atât de simplă în ingredientele sale.
Sunt curios dacă voi găsi oameni care au rezonat similar citindu-l. Și vă mai rog, dacă aveți și dumneavoastră câte un nume de scriitor care să vă fi răsturnat toate lecturile anterioare, care să vă fi convins să-i căutați toate titlurile, să ni-l împărtășiți și nouă. Unul singur, de preferință nu dintre celebritățile clasice.Tweet
Ai mei surprinzatori si sublimi sunt Giuseppe Tomasi di Lampedusa(Ghepardul) si Merejkovski(Invierea Zeilor sau romanul lui Leonardo da Vinci). Putini scriu despre carti cu sufletul, fara sa faca rezumate, iti multumim.
Vlad: Long time no see
Nu te-am mai ”văzut” din noiembrie, din primele zile de după ce m-am apucat de blogging. Al doilea titlu nu l-am citit, îl trec pe listă, mulțumesc.
Doi autori, unul la care tin foarte, foarte mult si celalalt pe care il apreciez in mod deosebit. Primul este José de Sousa Saramago, scriitorul in ale carui carti am gasit (nescris!!) cel mai intens sentiment de dragoste fata de oameni. Al doilea scriitor se inrudeste oarecum cu preferatul tau. E vorba despre Ismail Kadare, romanul “Generalul armatei moarte” fiind una dintre cele mai bune carti pe care am citit-o vreodata.
drac: Ce ai citit de Saramago? La mine, locul 1 e ”Memorialul mănăstirii”.
Istoria asediului Lisabonei, Toate numele, Anul mortii lui Ricardo Reis, Eseu despre orbire si exceptionala Pluta de piatra. Memorialul inca nu l-am citit.
ai amintit de pavlic (mi a placut si mie mult), si mi a venit in minte un scriitor pe care l am descoperit din intamplare in timp ce rasturnam un raft intreg de carti dintr un anticariat. il cheama torgny lindgren si mi a rasturnat raftul construit pana atunci cu niste povesti scurte dar pline de talc. mi a placut cum a inversat niste polaritati de concept ca sa construiasca o noua varianta de realitate cu iz suedez, pana la un fantastic absurd.
ioana: Trecem la catastif
Ce ți-a plăcut din Pavic și de ce?
Mihnea: Te citesc constant pentru ca scrii, nu irosesti cuvintele, dar rareori am impulsul de a comenta. Azi m-ai facut curios cu Pavic si m-am simtit dator
Vlad: Începe cu ”Dicționar khazar”, dacă-l găsești pe undeva. Au apărut două ediții, una la Nemira, mai veche, cealaltă la Paralela 45.
Un al doilea vot pentru Pavic.
Sau, daca e sa fie altcineva decat alegerea ta, un al doilea vot pentru Saramago.
Ca sa fiu mai original, si referindu-ma la carti citite in timpuri mai recente, as zice romanul “American Pastoral” de Philip Roth, un jurnal cu titlul “I Will Bear Witness: A Diary of the Nazi Years”, scris de Victor Klemperer si “The Future of Democracy” a lui Fareed Zakaria.
Scuze, stiu ca vroiai un singur nume, dar e greu sa ma abtin (si sunt, in definitiv, de facturi diferite).
davidv: Dar ai un autor căruia ai vrut să-i știi toată opera?
Pai, toti cei cinci (si multi altii). In fine, Roth a scris mult prea mult, si n-o sa apuc niciodata sa citesc tot (de la un punct incolo, nici nu merita). Dar in cazul lui Pavic si Saramago, de exemplu, am citit tot ce se gasea la vremea cand i-am descoperit.
McEwan. Pentru ca rupe. E cel mai bun scriitor din lume, in sensul performant si profesionist al cuvantului. E ca si cum ar fi castigat Champions Writers League; un fel de Manchester United al scriitorilor. Sau Alex Ferguson al lor. Pentru Gradina de ciment – te simti golit de sange, terminat si mort viu dupa ce-o citesti – si Pe plaja Chesil si Amsterdam si Atonement si in general tot.
Pang: I-ai dat Premiul Nobel și i-ai scris și laudatio
hm… pe mine McEwan nu m-a atins in nici un fel. Am citit Amsterdam si mi s-a parut o carte atat de slaba incat de atunci l-am ocolit de fiecare data. Am Gradina de ciment, poate ii mai dau o sansa
. In schimb mi-am mai amintit un autor drag: Dino Buzzati. Ati incercat? Desertul tatarilor este o carte dulce-amaruie, foarte trista, dar nu o tristete ravasitoare ci una linistita, domestica, cu personje foarte demne in neimplinirea lor… Poate va va placea…
Ecleziastul. Restul scriitorilor nu mi-au rasturnat nimic, doar m-au purtat incoace si incolo.
Pana acum Frederic Beigbeder e preferatul meu. E pur si simplu genial.
“Dragostea dureaza 3 ani”, “Memoriile unui tanar ticnit”, “Windows on the world”, “14,99 euro” am reusit sa citesc din el, sunt niste carti fantastice.
drac: Ceva mai optimist?
Dan: Ești foarte grav astăzi.
Viorel: N-am citit. Detalii? De ce îți place? E post-post-modern, pe mintea tinerilor?
Tom Wolfe pentru The Electric Kool-Aid Acid Test. E un scriitor nonfictional fantastic (alaturi de Truman Capote si Norman Mailer). Vedeti mai multe aici – http://en.wikipedia.org/wiki/The_Electric_Kool-Aid_Acid_Test
Dar Wolfe si ceilalti nu mi-au rasturnat lecturile literare anterioare, ci pe cele jurnalistice. Dupa ce i-am citit pe ei, mi-a devenit din ce in ce mai greu sa respect “canoanele” (de fapt, stereotipiile) jurnalistice de scriere. Tehnica lui narativa e fascinanta, desi vorbeste de oameni reali. Datorita unor scriitori ca el o sa cred intotdeauna ca viata bate filmul, fictiunea.
doho: Eu cred că și tu riști să cazi victimă unei stereotipii, și anume că literatura non-ficțională ar fi un panaceu pentru presa în criză, dar și pentru… tine. E prea devreme să fii atât de ”chitit”.
Mihnea: Programul de guvernare?
. Adevarul e ca aproape m-ai pus in dificultate. Nu prea citesc carti vesele, ca mi-s eu suficient de optimist. Dar parca aveam in minte ceva recent la care am ras cu lacrimi. Si mi-am amintit. E vorba despre seria “Scotidusilor” a lui Terry Pratchett din care au aparut primele 2 la editura Corint Junior: “Scotidusii liberi” si “O palarie pe cer”. Acum trebuie sa promiti ca o sa le citesti (daca nu ai facut-o deja). Macar de dragul fetelor 
Mie mi-a placut foarte mult si inca imi place Alessandro Barrico. Am citit intai “Fara sange” si apoi am citit toate cartile lui traduse in romana in afara de una, cea mai recenta, “Castele de furie”. Un alt scriitor care printr-un roman m-a determinat sa ii citesc alte carti a fost Remarque.
drac: Grea promisiune, că am o listă lungă de priorități. Promit că îi trec pe Scoțiduși pe lista de rezerve. La orice accidentare sau cartonaș roșu, au șansa de a ”intra”.
sorin: Remarque, ce vremuri… În adolescență scrisesem un citat din ”Obeliscul negru” pe o bucată de carton și o lipisem pe perete, lângă pat. Pe post de poster
mi-a placut pavic – mantia de stele pentru ca am simtit o metafizica foarte jucaus profunda. pentru ca a inlatuit frumos adevaruri mai mici si a construit un drum la finalul caruia eu m am regasit altfel. apoi, imi mai amintesc din dictionarul khazan povestea fetei care nu se putea uita in oglinda. am cautat pe net si linkul din carte(din mantia de stele) dar nu mai era acolo. ar mai fi multe de zis, dar in esenta, asta mi s a parut important – ca mantia a fost clar o carte drum. si apreciez mult grija unui scriitor, cand simt ca ma tine de mana pe un drum nou.
ioana: Dacă ți-a plăcut ”Mantia”, să nu ratezi ”Ultima iubire la Țarigrad”. E mai bună, zic eu, deși povestea nu ajunge până în prezent. Exisă acolo o teorie interesantă, a generațiilor de fii născuți din tați învingători/învinși.
ah, si aa…drac mi a amintit si de dino buzatti – secretul padurii batrane parca – extrem de frumos!
da, daca gasesc cartea, sau daca ma gaseste ea pe mine, voi citi. de teoria asta am mai auzit
foarte interesanta discutia de aici, chiar o sa tin minte cateva titluri.
ioana: http://www.ishop.ro/carti/Ultima-Iubire-La-Tarigrad-indreptar-De-Ghicit_Pavic-Milorad.html
gata, mi o voi cumpara. arata prea interesant si m ai convins, hahaha. mersi!
Umberto Eco, e primul pe lista mea, Asimov (WOW, mai ales ca sunt fan Sci-Fi, adica Stiitifico-Fantastice) si Orson Scott Card (tot SF … ca … de … cu de astea mi-e plina biblioteca).
Pe linga subiect, insa in legatura cu:
ceva citit acum 10-15 ani pe un forum:
Apropos de spiritul de invingator, o mica povestioara pentru cei care mi-au gustat mesajul anterior, cu riscul de a fi ironizat (ce sa fac, sunt un chimist metamorfozat in neurobiolog): daca un soricel mascul dominant si un alt soricel, “vasal”, sunt pusi fata in fata sa se infrunte, desi au puteri egale, “vasalul” se va retrage intotdeauna. De ce? Pentru ca cel dominant emana feromoni (un miros in cantitati infim de mici) care spun ca el este cel dominant. Dar daca in momentul confruntarii, soricelul dominant este tras inapoi cu o ata legata de picior, “vasalul” va fi convins ca a reusit sa-l invinga pe dominant. Dupa doua-trei de astfel de “succese”, “vasalul” incepe sa devina dominant, sa-i creasca nivelul de adrenalina si alti hormoni si sa emane si el feromoni de dominant. Daca pozitia de dominant sau “vasal” este intarita periodic de-a lungul mai multor generatii, modificarile hormonale se integreaza in codul genetic. Feromoni exista si la oameni, iar concluzia o trageti dvs. Deci cu toate modificarile biochimice importante, spiritul de invingator, constiinta romanului ca-si poate controla viitorul, iesirea din fatalismul stramosesc (vezi Miorita, Baltagul si multe altele cultivate de manualele de lb. romana) se pot educa, daca ar exista vreo preocupare in sensul acesta.
HR Patapievici-”Zbor in bataia sagetii” mi-a dat pe spate vechile lecturi.
de afara: Cesare Pavese “Meseria de a trai”
M-am tot gândit, cred că sunt patru autori care m-au convins de la prima carte să le citesc cât mai mult din operă. Pe la 15 ani, E.T.A. Hoffmann, pentru că nu ştiam până atunci că existau scriitori fantastici atât de buni şi atât de vechi. La 17 ani, Dostoievski… după Crimă şi pedeapsă, nu m-am mai putut opri vreo câţiva ani din citit toate romanele lui mari, iar pe la 22 ţin minte că am citit în ordine, în vreo 2 luni (nu lucram şi nici bani nu aveam), Opere alese în 12 volume, a fost o experienţă superbă, pe care mi-ar plăcea să-mi mai pot permite să o reeditez.
Apoi, în facultate am dat de Milorad Pavić, la biblioteca Uniunii Sârbilor, din Piaţa Unirii (Timişoara). Se potrivea perfect cu atmosfera de acolo. Pavić a scris foarte mult (http://www.khazars.com/en/books/), iar eu i-am citit în original probabil majoritatea prozelor apărute până prin ‘97 (am recunoscut vreo 10 titluri acolo).
Şi apropo de traducerea lui Pavić în română, nu vreau să fiu cârcotaş, dar comparând doar 4 pagini cu originalul am descoperit vreo 20 de erori de traducere, mai grave sau mai puţin grave, dar care clar schimbau sensul (ţin minte că găsisem o metaforă de genul “mânca doar supă de urzici” tradusă cât se poate de concret “se urzica”, de râdeam în hohote). Din păcate, toate cărţile lui Pavić am impresia că sunt traduse de aceeaşi doamnă profesoară universitară de sârbă care nu prea ştie sârbă.
Şi rapid, că nu mai am timp de scris, ultimul, tot un sârb, dar mult mai mişto, cred eu, acum că îi cunosc pe amândoi binişor – Danilo Kiš. Este şi el tradus în România, din câte ţin minte.
tj: Foarte interesant. Din nefericire, pe la noi cum apare o generație care capătă curaj, nu știu cum se face că vine viitura peste ea. Sunt fatalist?
filosoful: A, deci tu ești cel pe care-l căutam, care să zbârnâie când vine vorba de Pavic. Eu, neștiind limba sârbă, am găsit versiunile în românește ale doamnei Ștefănescu foarte bune, lipsite de acele împiedicări lingvistice tipice pentru unii traducători. Mulțumesc pentru Danilo Kis, dacă zici că rivalizează cu Pavic îl trec pe listă. Știi cumva când se traduce ”Unique Item”?
catre Mihnea: Pentru mine e intr-adevar un panaceu literatura nonfiction, in sensul in care m-as simti mai bine daca o data pe an sau la doi ani as reusi sa scriu un volum in zona aceasta de roman-nonfictional. Asta pe langa presa regulata, completand-o! Bineinteles, nu are cum sa fie Solutia pentru scoaterea presei din criza, nu gandesc in termeni asa mari. E doar una dintre solutiile creative pentru a scrie in presa la un nivel mai ridicat.
@mihnea: ce chestie. “obeliscul negru” e si romanul meu preferat
sorin: Nimic nu e întâmplător
Prima data a fost “Magicianul” lui Fowles… Apoi, desi mi-am propus sa citesc mai mult de acelasi autor, nu mai stiu din ce motive, am uitat… Apoi a aparut Garcia Marquez, cand am dat peste “Un veac de singuratate”… Am devorat tot apoi. Dupa aceea ma gandeam ca nu mai poate sa ma impresioneze nimic altceva si ca nu exista nimeni si nimic care sa rivalizeze cu batranul columbian… Apoi, am primit de Craciun, anul trecut, “Eseu despre orbire”, al lui Saramago. Genial! Deja, intr-o luna si ceva cat a mai trecut de la Craciun, am mai cautat, cumparat si citit “Eseu despre luciditate”, “Evanghelia dupa Isus Cristos” si “Toate numele”. Mi-e greu sa aleg insa dintre acestea patru una anume care sa o urc pe-un piedestal. Poate “Evanghelia”, dar numai pentru curajul de a da peste cap toate stereotipiile si a da o palma neconcordantelor si omisiunilor biblice. Oricum, vad ca tot la cativa ani imi reimprospatez clasamentul cu cate un “new entry” direct pe locul 1
Sper sa o tin tot asa
@mihnea: da, cam asa ceva, probabil ca de-asta imi place asa mult. nu prea stiu sa raspund mai elaborat, sunt doar un simplu cititor, nu si critic.
viorel: Nimeni nu e critic dintre noi, cei de mai sus, așa că, dacă îți face plăcere și crezi că alții ar avea ceva de învățat, spune-le simplu de ce îți place Beigbeder.
Mda, ai dreptate. Imi place Beigbeder pentru ca, desi e genial, scrie simplu, e foarte usor de urmarit si inteles. Spune adevaruri pe care le stim, dar nu le rostim. Construieste enunturi geniale din idei atat de simple. In fine, trebuie citit.
Un exemplu din cartea 14,99 euro care la noi acum se numeste 29,9 RON (atat si costa): http://dinpopor.blogspot.com/2008/10/cele-zece-porunci-ale-creativului.html
viorel: Mulțumim. Foarte simpatice
Pavic e un autor genial, mai ales Dictionarul khazar trebuie citit.Mantia de stele e mai slaba, desi pastreaza farmecul lui Pavic, asta exceptand greselile de redactare care m-au enervat.
Llosa – Orasul si cainii.
Am trait, la propriu, ce a scris Llosa cu ani buni inainte de experienta mea.
[...] un blog de unde am invatat mult. Despre carti, despre scriitori, despre viata prin ochii copiilor, despre bucuriile simple, despre Zelig, despre Religie, despre [...]