Este statul laic amenințat în România? O încercare argumentată de a liniști aceste spaime
Amestecul în treburile statului laic. Aceasta este una dintre cele mai recente marote cu care străjerii noii Românii agită inutil populația. The enemy at the gates, dușmanul care complotează și își întinde tentaculele peste firavul stat laic, este, cum altfel, Biserica.
Mărturisesc că nu înțeleg această temere decât dacă e născută din lipsa de informare sau din rea voință. A doua variantă prefer să o elimin; nu cred că apărătorii statului laic sunt mai puțin patrioți și nici că ar avea mai puține drepturi de a-și susține atitudinile. Ca atare, m-am gândit să le propun câteva argumente liniștitoare celor care – așezați, poate, pe un alt făgaș educativ – nu au luat în calcul toate condiționările acestei dispute:
- atât duhul, cât și litera ortodoxiei sunt străine de un eventual asalt asupra puterii laice
- tradiția românească este una de colaborare între cele două structuri, Biserică și stat, fiind determinată de nevoia istorică de a proteja diferitele forme de organizare națională
- cine a fost măcar o dată la liturghie știe că aceasta cuprinde rugăciuni pentru conducătorii laici, care sunt susținuți astfel pentru a lua hotărârile cele mai înțelepte
- ortodoxia nu este militantă, în sensul apusean, ba chiar se diferențiază net în această privință de misionarismul catolic și de puternica latură socială a protestantismului, fiind ghidată prin canoane de interdicția de a se amesteca în administrația laică
- ortodoxia este mai degrabă autarhică decât expansivă, conservatoare în sensul propriu al cuvântului
- reproșurile aduse Bisericii cu privire la perioada comunistă vin tocmai din această atitudine a sa, care alege supraviețuirea și nu lupta în câmp deschis
- statul laic, la fel ca democrația, este vulnerabil datorită caracterului său deschis, adică poate fi influențat prin propriile reguli, dar aici stă și viabilitatea sa
- un stat laic al unei națiuni majoritar ortodoxe este mai la adăpost, poate, decât unul dintr-o țară catolică, ca să nu mai vorbim de varianta islamică
- în fine: pentru că statul nu este o entitate situată deasupra sau în exteriorul comunității, el este cu atât mai puternic cu cât câștigă încrederea și susținerea unei părți însemnate dintre contribuabilii săi; altfel, între majoritate și minoritățile protejate de acel stat se poate naște un conflict tragic pentru toată lumea.
Or, noi nu vrem asta.Tweet
treburile statului sunt ale tuturor,
treburile bisericesti sunt ale bisercii,
iata de ce cele doua n-ar trebui sa se amestece,
din punctul meu de vedere, biserica are un avantaj in treaba asta.
Neagrigore: E imposibil să nu se amestece, doar nu trăim în realități paralele. Mai mult, e normal să existe o permanentă acțiune și reacțiune, ca între orice entități care interacționează. Ce vreau eu să spun este, pe de o parte, că statul nu are a se teme, iar, pe de altă parte, că Biserica are dreptul să-și reprezinte enoriașii în relația cu statul, ca orice structură a societății civile. Normal că are un avantaj, dar consideri că a profitat sau profită de el la anvergura la care ar putea?
nu, si de mult timp am fost intrigat de inconsistenta cu care Biserica isi foloseste influenta. Atata putere si totusi nu exista o consistenta in reactia Bisericii. Nu toate subiectele importante sunt tratate serios de Biserica. Are atitudinea unui copil neastamparat cateodata. Nu inteleg de ce. Biserica poate si este obligata sa isi dea cu parerea, dar nu folosind un discurs exclusiv religios, cred eu, apocalipsa, demonii, etc. pentru ca statul sau noi ceilalti nu prea avem ce adauga la asta. Daca tot e sa ne asezam la masa dialogului, poate ar trebui sa stam toti pe scaune de aceeasi inaltime, cel putin asa cred eu.
Neagrigore: Ești simpatic. Ai vrea ca Biserica să își spună părerea, dar fără a-și susține propria doctrină. Cam așa ceva
Lăsând gluma la o parte, să știi că există comisii ale BOR care lucrează pentru a formula atitudini oficiale privind probleme contemporane, transplantul de organe, celulele stem, clonare etc. Ai dreptate, însă, că există o mare suferință la capitolul comunicării publice.
Statul nostru laic n-are a se teme de nimic – e mai mult decat laic! Nici un miligram de smerenie sau frica de Dumnezeu.
Cateva reprosuri am, insa, fata de Biserica: lipsa de implicare sociala, obsesia Catedralei Neamului si chestiunea delicata a ‘supravietuirii’.
Mai vorbim cand va vor ajunge copii in clasa intai la scoala si vor fi obligati sa se plictiseasca desenand icoane si cruci la ora de religie, asa zis optionala, dar la care vor fi obligati sa participe pentru ca administratia socoteste ca fiind botezati ortodox e un fapt suficient pentru a-i forta sa particpe la orele acelea inutile si adesea jenante. Chestiunea cu lipsa militantismului ma face sa zambesc amar. Am trait-o pe propria noastra piele la inceputul acestui an scolar. Va recomand sa lecturati programa materiei Religie din clasele I-XII si apoi sa gasiti o justificare si, poate un nou nume, tentativei militante a celor care au alcatuit acea programa…
In rest, cu tot regretul, nu pot decat sa remarc o recenta “tabloidizare” a actiunilor Bisericii, aflata parca in cautare de senzational, si nu de substanta.
as vrea sa isi spuna parerea folosind cuvinte pe care sa le putem si noi folosi la randul nostru, altfel este ca si cum am vorbi, unii in chineza altii in engleza, ambele niste limbi foarte raspandite. Daca eu nu cred in apocalipsa de exemplu, ce sens mai are o discutie despre o eventuala catastrofa generala, se amesteca planurile, dupa mine, mult prea usor.
incerc sa fiu coerent, nu imi iese, daca sunt macar simpatic, este ok.
Dan: Am doi copii la școală, într-a doua și într-a-ntâia. Nu se plictisesc defel ”desenând icoane și cruci”, ba chiar li se par interesante discuțiile de la oră. Cum ai vrea să fie programa materiei Religie? Să facă propagandă atee? Și, a propos, de ce i-ai botezat ortodox?
Neagrigore: Nu te obligă nimeni să crezi, dar dă-le și celor care cred dreptul de a-și manifesta alegerea.
Programa materiei Religie as fi vrut sa se refere la Religie in general, nu doar la religia ortodoxa, ritualurile, obiceiurile si cutumele ei. L-am botezat ortodox pentru ca, atunci, nu am vrut sa imi reproseze la maturitate ca nu l-am botezat, ca pe toti ceilalti. Acum insa ma tem ca imi va reprosa ca l-am fortat sa urmeze o materie care nu are alta sansa decat sa-l scarbeasca e ideea de Dumnezeu sau de transcendenta. Din fericire avem in parohie doi preoti tineri si plini de har, care suplinesc o “profa” la fel de tanara, dar plictisita si dornica doar sa ia o leafa “cinstita”. Dar asta nu ma face decat sa cred ca locul religiei nu era in scoala, ci la Biserica. Din fericire am propriile mele nostalgii din biserica in care bunicul era paroh, undeva pe langa Sibiu, si sper ca mai degraba cu ajutorul lor sa-i trezesc un soi de dragoste si de deschidere catre acest subiect. Altfel, programa “ortodoxa” e gata mortificata: o trista plimbare de moaste, formala, osificata si deloc predispusa la intrebari scrutatoare.
@Neagrigore
. Daca nu faci parte din randul credinciosilor si nici nu incerci sa intelegi lumea prin “ochii” Bisericii, atunci e intr-adevar chineza sau engleza. In rest, cred ca fiecare trebuie sa-si vada de sufletul lui. Dispunem de liber arbitru si ne folosim de el… cum credem de cuviinta. Nimeni si nimic nu-mi da dreptul de a-l judeca pe celalalt.
Nu, nu esti simpatic. Mihnea e de bun simt
@Dan
Da, am doi copii la scoala, fac religie (deci, vorbesc in cunostinta de cauza). E o incantare fiecare ora. Au invatat mai mult si mai cu drag la religie, decat la orice altceva. Da, au colorat icoane, dar au invatat o gramada de lucruri care depasesc “stiinta”unui copil care nu face religie (optiunea parintilor).
Patapievici ne-a dat o lectie de curand despre cum negarea radacinilor religioase a devenit un trend…european. Ciudat cum americanii nu se sfiesc sa se comporte ca o natuine credincioasa. Dar, cum ziceam, fiecare isi vede de sufletul lui. E pacat, insa, sa-i refuzi copilului tau sansa de a invata ceva sau de a sti ce inseamna “mantuirea”. Avem impresia ca religia ii face pe oameni mai slabi, ceea ce nu ati inteles e ca, dimpotriva, nu veti intalni oameni mai puternici si mai adevarati. Cum ar fi rezistat atatia oameni in inchisorile comuniste fara credinta? Ce anume i-ar fi determinat pe oamenii acestia sa ramana fideli convingerilor lor, daca nu increderea in puterea lui Dumnezeu?
Poate cartile marilor duhovnici va vor parea basme absurde in secolul 21, dar ce va faceti daca toate astea sunt adevarate?
Nu stiu de unde s-a incetatenit aceasta “credinta” ca Biserica trebuie sa tine pasul cu vremea…
@iliana: vad ca tocmai m-ai judecat,
ma uit la dialogul de mai sus si ma intreb: sa fie, oare, obligatoriu sa facem din religie (mai bine zis, din credinta) o ‘materie’ la care trebuie sa ‘iti faci temele’? multi dintre cei care dezbatem aici facem parte din generatii care nu au ‘invatat’ religie la scoala. unii au ales sa creada in ceva, altii au ales sa creada in altceva sau sa nu creada. liberul arbitru e un dat, nu o ‘cunostinta obligatorie’ din vreo programa.
Sunt doar furioasa. Nu te judec. Nu stiu ce s-a scurtcircuitat pe parcurs in sufletul oamenilor de li s-a impietrit inima… daca ti s-a parut ca te judec, imi cer iertare. Sunt si eu unul din acei oameni calduti carora le-ar placea sa fie fiebinti, dar nu au putere.
@Mihnea Maruta & iliana: Va invidiez. Din pacate realitatea mea nu e la fel de roz. De aceea voi continua sa cred ca “mantuirea” nu trebuie sa se invete la scoala. Nici sa se predea. Ci sa se practice. Zi de zi si peste tot. Iar despre ea trebuie vorbit in Biserica si/sau cu preotii, nu cu diversi mireni platiti sa o propavaduiasca cu voce falsa si fara pic de har (nici macar pedagogic).
@adnana
inainte de a-ti folosi liberul arbitru, cred ca trebuie sa stii despre ce e vorba… Parintii pot sa-si asume responsabilitatea pentru ora de religie si sa eludeze “programa”/.
Sa fim seriosi, nu religia e principala ingrijorare a invatamantului romanesc.
Liberul arbitru e un dat, dar daca refuzi sa depasesti putoismele adolescentei si ale stiintei, e departe de a fi liber arbitru. E un fel de arbitru din meciurile noastre interne: a luat spaga/valiza, a mancat pe banii clubului si la sfarsit vrea sa nu fie insultat de nimeni si considerat un monument de corectitudine.
@Dan
Am invatat de la copiii mei, de cand fac religie, o gramada de lucruri, pe care ar fi trebuit sa le invat la varsta lor. Constat ca am ajuns sa citesc lucruri complicate sarind peste lucruri de bun simt si care explica jumatate din lucrurile complicate. Cred ca atatia ani de nemers la biserica si-au pus amprenta asupra noastra.
@iliana: adica sa vina cineva sa te invete ce e liberul arbitru si cum functioneaza el? hmm. si acel cineva sa fie scoala romaneasca? din nou hmm.
daca e sa mergem pe linia asta, suprema dovada de intelepciune ar fi sa ne invatam copiii cate ceva despre toate religiile – crestinism, islam ,budism, zoroastrism, etc. plus teoria evolutionista si atunci cand li se ‘coace’ liberul arbitru, sa ii lasam sa decida singuri.
la clasa I e cam mult sa faci istoria credintelor si ideilor religioase.
Asta fac pe masura ce cresti.
E mai normal, cu acordul parintilor, sa incepi prin a deprinde lucrurile importante din religia in care ai fost botezat, nu?
Liberul arbitru e al tau, de la nastere, dar e greu sa vorbesti de liber arbitru cand cunosti doar o fateta a diamantului. Abia atunci e indoctrinare.
ERATA:… pe masura ce cresc. In liceu se face o istorie a ideilor si credintelor.
@iliana: Eu am crescut (si) in biserica, copil fiind, si am avut sansa unor dialoguri nedescris de limpezi si de frumoase cu un mare teolog roman, al carui nepot crud (la minte) am avut bucuria sa-i fiu. In total, trei preoti am avut in familie.
Tot copil fiind, alaturi de celalalt bunic – ateu – am vizitat manastirile din Modova, din Oltenia si din Ardeal. Am stat acolo cu saptamanile si am asistat la viata de obste a calugarilor, am postit alaturi de ei, am fost ingaduiti la slujbe. In plus mi-am observat – fara sa mi-o propun – bunicul, unchiul si stra-unchiul. Doi dintre ei sunt convins ca sunt acum in Rai, fiindca faceau ceea ce propavaduiau. (Al treilea traieste inca si este sanatos.) Asa cred eu ca se “invata” mantuirea. Asteptarile mele sunt deci mult mai mari decat coloratul icoanelor si invatarea rugaciunilor ca pe niste poezii golite de continut.
Discutia a plecat insa de la militantismul Bisericii, care in opinia mea exista, chiar si escamotat sub aparenta unor ore de “Religie”. (Si inca nu am pomenit nimic despre decizia Sfantului Sinod de a permite candidatura preotilor in alegerile locale de anul trecut.) Din pacate insa, militantismul acesta mi se pare unul de-a dreptul contra-productiv.
Mie mi se pare normal sa-i apar dreptul la a fi ortodox, face parte din mine insami. M-am format ca om in lumina ortodoxiei, precum citesc, si tu ai crescut hranindu-te din asta.
Nu pot sa neg ceea ce sunt. Acceptam -ca opinie publica- marsul minoritatilor sexuale, a minoritatilor religioase, ce ne face sa parem -noi, ortodocsii- mai putin importanti?
Marea majoritate a prietenilor sunt ortodocsi, echilibrati, cu pareri clare, nu se rusineaza de ceea ce sunt, nu se dau cu capul de pereti din cauza cip-urilor, dar la o adica sunt in stare sa se implice (sper) in a-si sustine apartenenta religioasa. Fervoare religioasa si habotnicie exista, dar asta tine de trasaturile omenesti. Iar calitatea intelectuala, deciziile sinodului – legate de preoti – nu depind de mine. Eu trebuie sa fac ceea ce pot sa fac, ce tine de mine. Sa nu uitam ca era o vreme in care preotii erau capetele luminate ale unui sat, alaturi de invatator. Crezi ca nu faceau propaganda politica? Sa fim seriosi, dar asta nu ma impiedica sa-mi spun ca Biserica se construieste de catre oameni… Zilele trecute am primit o lectie peste timp, de la parintele Arsenie Boca. La el au venit oameni care au spus ca in vremea comunismului a fost distrusa Biserica, iar raspunsul lui a fost ca oamenii, prin felul lor de a fi si de a face, au distrus Biserica.
Eu nu stiu daca m-am format ca om in lumina ortodoxiei. Ma duceam saptamanal la concertele de orga din Catedrala Evanghelica, intram ca sa ma racoresc in biserica Ursulinelor sau in Catedrala Romano-Catolica si imi odihneam privirea pe vitraliile si sculpturile lor frumos colorate. Vorbeam deschis cu unchiul meu despre nihilismul lui Cioran sau despre relatia lui personala cu Eliade. Acest gen de toleranta era nu doar acceptata, ci si cultivata. Si erau vremuri cand mijloacele de comunicare are Bisericilor erau mult reduse. Azi, cand totul e posibil – si tehnologic si legal – dialogul dispare. Fiecare isi construieste propriile baricade (in scoli sau pe/prin diversele canale mediatice, inclusiv pe Internet), iar in pauze ne batem cu piatra in piept. E dezamagitor sa asisti la asa purtare.
Te pregatea sa devii un intelectual adevarat, in plus ti-a dat totul… pentru liberul arbitru, dar mai intai te-a dus la biserica si ti-a oferit “abecedarul”. Ceilalti nu au avut acest noroc, trebuie sa invete de la altcineva… nu de acelasi nivel cu dragii tai profesori. Mai tarziu curiozitatea intelectuala poate ii va duce pe acelasi traseu… al cautarii altor idei, frumuseti etc.
“Este statul laic amenințat în România?”
Simplu: nu.
Precum altora mai sus, si mie mi se pare problematic organizarea orelor de Religie in scoala, dar, sa fim seriosi, exista probleme infinit mai mari in invatamantul romanesc.
Un articol cit de cit in leagatura daca nu cu postul asta atunci cu altul anterior si care s-ar putea sa nu placa unora de pe aici (inclusiv autorului acestui blog) dar care merita discutat puteti gasi azi in Cotidianul:
http://cotidianul.ro/noi_psihoze_religioase-72094.html
Vali: Ai dreptate, nu mi-a plăcut. Dintr-un motiv simplu, acela că și Mihail Neamțu face greșeala de a judeca și de a pune calificative unor oameni în comparație cu care noi, inclusiv el, suntem niște furnicuțe.
[...] Blog Mihnea Maruta: Este statul laic amenințat în România? O încercare argumentată de a liniști aceste spaime [...]
Nu inteleg ce atatea acuze la adresa Bisericii,,dușmanul care complotează și își întinde tentaculele peste firavul stat laic, este, cum altfel, Biserica”! E de prost gust! Se vede domnu’ Maruta ca sunteti pe langa subiect si nicidecum in el! Daca aveti nemultumiri vorbiti cu un reprezentant al Bisericii, dar nu mai aruncati cu noroi in ea!
Mihnea MarutaFebruary 3rd, 2009 at 12:21 am
Vali: Ai dreptate, nu mi-a plăcut. Dintr-un motiv simplu, acela că și Mihail Neamțu face greșeala de a judeca și de a pune calificative unor oameni în comparație cu care noi, inclusiv el, suntem niște furnicuțe.
__________
Mihnea,
Daca ai:
- o licenţă în filosofie
- o licenta in teologie ortodoxă
- un doctorat în teologie sistematică şi studii religioase
- un master of arts în patristică
la fel ca si Mihai, e in regula sa te consideri o furnicuta de dimensiunea lui.
Daca nu, nu.
@Aquarius
Mai citeste o data textul. Te-ai oprit dupa primul paragraf, adica exact acolo unde incepe textul cu adevarat… Vei avea o surpriza!
Pe blogul acesta nimeni nu improasca cu noroi.
Dr. Hook: Aveți dreptate, Mihail Neamțu e o furnicuță muuult mai mare decât mine. E un master al furnicuțelor. Iar dumneavoastră sunteți Doctor în furnicuțe. Mulțumesc că v-ați făcut timp să ne consultați și pe noi, furnicuțele fără post-doc.
Putem să revenim, într-un final, la subiectul discuţiei? Da? Ok.
Mihnea: hai să le luăm pe rând, să îmi spun şi eu părerea, poate aşa îţi dai seama că nu interzic nimănui nimic.
1. nu consider că a avut loc vreun atac, prin urmare, cade problema
2. sar peste gluma proastă pe care mă pregăteam să o fac, legată de colaborare, şi ajung la nevoia istorică, pe care eu sincer, nu o văd la fel de actuală acum, mai ales că ne pregătim să intrăm într-o uniune, presupun că avem cât de cât idee despre identitatea noastră istorică
3. din păcate, nu mi s-a părut o idee strălucită, pentru că adesea este văzută drept o confirmare a legitimităţii actelor politicienilor, nu e fair play pentru opoziţie.
4. în privinţa militantismului, nu sunt de acord, nu o respecta ea regulile din vest, dar de militanta este militantă, nu ar avea de ce să nu fie militantă.
5. conservatorismul este o calitate ce trebuie manevrată cu grijă, la fel ca şi liberalismul.
6. lupta în câmp deschis nu a presupus distrugerea bisericii nicăieri în ţările comuniste, dar la fel, nu se pot compara, ar fi nedrept.
7. nu prea înţeleg cum este văzută această vulnerabilitate, drept o calitate sau o slăbiciune, care este rolul bisericii în această privinţă?
8. imi este foarte neclar de ce este mai bullet proof un stat ortodox, mai ales după ce se întâmplă în Grecia, doar un exemplu, poate ar trebui detaliat punctul ăsta.
9. statul este stat, politicienii sunt politicieni, am impresia că se confundă prea des lucrul acesta. Un singur exemplu, justiţia, bineînţeles că este în mijlocul comunităţii, dar asta nu înseamnă că am vreun drept de a o influenţa.
sper să rămân măcar simpatic
- “tradiția românească este una de colaborare între cele două structuri, Biserică și stat, fiind determinată de nevoia istorică de a proteja diferitele forme de organizare națională”
- “cine a fost măcar o dată la liturghie știe că aceasta cuprinde rugăciuni pentru conducătorii laici, care sunt susținuți astfel pentru a lua hotărârile cele mai înțelepte”
Din pacate din cele doua de mai sus deriva chestii gen: spatiu si bani de la bugetul de stat (adica de la mine, spre exemplu) pentru Catedrala Manturii Neamului; subventionarea cultelor (nu numai BOR) de catre stat; studii religioase in sistemul de invatamant de stat (ce s-a intamplat cu scoala de duminica?); rugi pentru candidati prin biserici.
asta cu laicismul romanesc mi se pare o falsa problema. de import, si, in consecinta, apologetii ei nu pot fi credibili cu un discurs de import.
cum poate fi laicismul romanesc o problema de import, e cam anapoda fraza, poti sa reformulezi? sau nu mai mie mi se pare important de discutat subiectul, bine, dupa Mihnea care a pornit o discutie, care se pare ca nu mai duce nicaieri, dupa 36 de comentarii, dintre care cine stie cate pe langa.
Neagrigore: Eu sunt dator cu un răspuns la punctele tale de mai sus.
3. Nu e vorba de ”idee”, așa e liturghia, conține pomenirea conducătorilor laici. Treaba cu ”fair-play”-ul e copilărească, nu te supăra. Sper că nu vrei să modifici liturghia…
4. Faptul că nu e militantă înseamnă că, atâta timp cât nu îi sunt afectate slujirea și credința, nu se amestecă în treburile statului. Însă trebuie să-și apere turma.
6. În ce țară comunistă cultul majoritar s-a opus fățiș regimului, că eu nu știu niciun exemplu?
7. Deschiderea statului laic este o calitate care-l face viabil, dar și vulnerabil, căci poate fi combătut cu propriile arme, la fel cum democrația poate fi răsturnată prin vot, precum în Germania anilor 30.
9. Influențarea statului înseamnă dreptul oricărei comunități de a-și apăra propriile alegeri. Care poate fi o acțiune cu succes sau nu.
La celelalte puncte n-am comentarii, sunt părerile tale.
3. de prea multe ori Biserica s-a dovedit obedienta fata de stapanire, indiferent de cine este reprezentata aceasta.
4. tocmai ca eu o consider militanta, nimeni nu este pacifist, nici macar cei mai intarjiti hippioti, toata lumea militeaza pentru ceva, iar unele din comentariile de mai sus sunt un argument in favoarea celor de mai sus
6. tocmai, eu spuneam ca o comparatie ar fi fost nedreapta, dar exemple exista, Polonia, Rusia anilor ’30, etc. In schimb imi permit o observatie, biserica nici nu ar putea sa lupte in camp deschis, nu ar avea cu ce.
7. au meritat 37 de comentarii pentru a ajunge aici, intrebare, crezi ca situatia din Germania anilor treizeci se poate repeta? Ori este un capitol incheiat, si atunci care ar mai fi capcanele majore ale democratiei?
9. eu nu vad pe credinciosii ortodocsi precum o comunitate care sa se aseze la masa discutiilor, ar insemna o majoritate strivitoare, cu cine sa discute? Cine este ortodox si cine nu? Si tot asa. Numai si din acest motiv, religia nu ar trebui prea des invocata in discutiile din spatiul public. Am sa iau drept exemplu, cazul Frantei si al Turciei, in privinta esarfei cu care isi acopera femeile capul. Lucrurile au luat-o complet razna in ambele tari. Tare imi este teama ca orice discutie pornind de la aceasta diferentiere, ar ajunge mai devreme sau mai tarziu, intr-un punct mort.
Neagrigore: Ca să nu ajungem într-un punct mort (cred că situația din Germania nazistă se poate repeta, dar nu plecând din România, doar ca efect internațional), să te întreb și eu ceva. Presupunem că tu ești statul, ai putere de decizie, iar eu îți cer să mă lași să-mi păstrez pașaportul clasic, invocând libertatea de conștiință. Ce faci? Dar dacă aș fi musulman, evreu sau budist?
Grea intrebare, la primul impuls as raspunde ca respecta dreptul individului de a nu se supune statului, pentru ca este vorba despre libertatea de constiinta. As lasa pe toata lumea sa isi urmeze constiinta. Dar intervine o situatie conflictuala. Cum pot eu sa imi impun autoritatea, daca regulamentele mele nu sunt urmate de toata lumea? Oare nu este o contradictie? Cetatenii au renuntat la anumite libertati pentru ca prin intermediul statului sa fie guvernati mai bine. Daca statul nu functioneaza, nu prea mai are rost sacrificiul lor. Si ne intoarcem la anarhie. Este doar o manevrare foarte vulgara a situatiei. Problema este foarte spinoasa, a se vedea Patriot Act in cazul unei tari in care separatia dintre religie si stat este foarte severa, Statele Unite. Dar sa le luam pe rand, trebuiesc cantarite argumentele de ambele parti, care sunt motivele pentru care am schimbat pasapoartele? La ce ne este utila schimbarea, ce urmarim prin aceasta schimbare? Si cat de reala este libertatea de care consideram ca ar trebui sa ne bucuram intr-un stat democratic?
Poate ca as pastra si pasapoartele clasice, dar argumentul religios nu este un argument care sa se poata sustine in foarte multe dintre situatii. Ma explic un pic, ar trebui sa functioneze si in alte cazuri de coercitie statala, si cred ca toata lumea este de acord ca daca ma legitimeaza cineva pe strada sau daca am taxe de platit, nu pot sa refuz in numele religiei. Amprentarea populatiei suna intr-adevar sinistru, dar nu trebuie vazuta neaparat ca o agresiune a statului ci mai degraba ca o incapacitate a sa de raspunde unor nevoi ale cetatenilor pe care incearca sa ii protejeze.
Oricum decizia poate fi atacata. Orice lege nu este buna doar pentru ca se numeste lege. Exista multe cai de recurs.
Neagrigore: Apreciez echilibrul răspunsului și al argumentelor, precum și faptul că ai îndoieli, nu certitudini.
Bunica are o vorba, despre cei care au certitudini, dar este atat de grea incat suna a sentinta
, oricum, de cand am vazut Die Welle, http://www.imdb.com/title/tt1063669/ parca si mie mi s-a mai stins convingerea ca suntem departe de extremism.
Si Bill Maher in filmul sau Religulous http://www.youtube.com/watch?v=-Gxc0XEoQpQ tot despre asta vorbeste, nu trebuie sa ai certitudini, nu spune ca stii, cand de fapt nu stii nimic. Ar fi bine ca si cei mai inversunati dusmani ai pasapoartelor sa isi dea seama ca doar negand existenta lor, nu vor face nimic util pentru a impiedica un exces al statului.
Acum, eu sunt un fan al statului minimal, apud Nozick, dar dupa ce am vazut ca s-a intamplat pe Wall Street, si inca se mai intampla, apropo de canapelele de 36 de mii de dolari si bonusurile de zece miliarde, nu stiu ce sa mai zic. Avea dreptate un prieten al meu, dupa atatia ani, tot lacomia ne sapa. Daca ne ameninta vreun pericol imediat, acesta va veni tot din slabiciunile noastre vechi de sute de ani, tehnologia ne face in acelasi timp mai vulnerabili si mai pregatiti, dar nu ne vindeca de lacomie.
Mi-a facut placere si imi face in continuare, pentru mine este un compliment aprecierea, mai ales venita din partea ta, probabil ca in viata reala ar fi durat foarte mult sa purtam o astfel de discutie, 1-0 pentru tehnologie