Sa luam, de exemplu, invazia in sfera publica a publicitatii comerciale (sau politice)… Publicitatea e oriunde. Cu cat mai mare si mai multa, cu atat mai bine!

(Am trecut acum doi ani prin experienta unei cereri de sponsorizare la Romtelecom pentru un eveniment cultural la Sibiu. Nu ceream bani, ci doar conexiune internet. Cererea mi-a fost refuzata pentru ca printre mijloacele promotionale propuse de mine nu se numara “banner-ul” si impartirea de fluturasi. Evident ca asta traduce o lipsa de creativitate din partea domnei care raspundea de promovare la Romtelecom. Am tot putut eu sa-i spun ca mijloacele trebuie gandite in functie de eveniment si context, ca exista mijloace mult mai subtile si mult mai eficace de publicitate decat “bannerul” si fluturasul, in lipsa “bannerului” si a fluturasilor, ea nu putea bifa casuta din “fisa de sponsorizare”. Ce-i drept, data fiind formula, nici eu nu am mai insistat. )

La fel si cu poluarea sonora. Oriunde te-ai duce in Romania te izbeste volumul dat la maximum al vreunui radio. Ori asta e o forma de inregimentare estetica – ca si cum toti am fi obligati sa ascultam ceea ce decide cel care are fraiele portavocii.

Ca e o problema a lipsei de imaginatie a “patronatului media”, cu siguranta! Insa ceea ce e si mai grav, este ca nu exista o formula prin care sa se poata reclama invazia comercialului in sfera publicului. Ori lipsa unei asemenea formule, tine de apanajul politicului. Ca nu exista politic fara estetic, asta au zis-o deja grecii. Ca politicul la noi se constituie cum se constituie, e si pentru ca nu exista o chestionare a esteticului.

Luxul de a alege (si aici ii raspund lui HumanBeing), poate cadea in derizoriul consumerismului, insa si lipsa de alternative (eludarea variantelor) e la fel de pernicioasa. A lua in calcul posibilitatile si a alege in cunostiinta de cauza, echivaleaza cu depasirea fazei de subsistenta si proiectarea in existenta.

Apoi, să porneşti de la idei de succes nu e neapărat o greşeală. Cu o condiţie: să ştii să le adaptezi la candidat. Tot la generale, la B-ţa, un candidat a adoptat sloganul “Se poate” şi a tradus masiv din campania pentru Obama. Atâta doar că respectivul candidat avea binişor peste 60 de ani, nu era negru, reprezenta un partid care fusese la putere… A pierdut cu brio.

Se vorbeşte atâta despre uninominale şi despre votat candidatul nu partidul. Prea puţini au curajul să scoată în faţă realizările personale. Unii pentru că nu le au, alţii, pentru că mizează mai mult pe cota partidului ori pe atacarea contracandidaţilor. Nici nu e de mirare că oamenii nu merg la vot. Pentru că s-au săturat să voteze nume, liste ori culori de partid. Eu aş vrea să votez un om, cu competenţele şi păcatele lui. Cu proiectele, viziunile, visurile şi soluţiile lui. Nu pe “omul lui Boc” ori “omul lui Tăriceanu”. Vreau să fi realizat ceva în viaţa personală şi în domeniul lui de activitate. Vreau să demonstreze că e un om relaxat, dar asta nu însemne că voioşia e singura lui calitate. Vreau prea mult?

Nicoara avea deja ideea pastrarii lui Apostu, insa la Cluj nu se poarta promovarea agresiva… campania electorala trebuie sa aiba patina, sa fie prafoasa. Grupul de pe lac e unit de aceleasi interese, probabil un lider ascuns privirii si o multime de secrete cu multiple increngaturi. Nu-i poti sari la gat unuia fara acordul celorlalti, dar asta inseamna executie (fie a celui care emite mesajul dupa capul lui si al staff-ului, fie acordul celorlalti in ce priveste executarea). Interesul grupului e mai puternic decat interesele de partid. Asta ii da dreptat lui Nicoara: clujenii nu uita ca sunt clujeni, indiferent de opiniile politice.

Nicoara si-a facut propria lui poza, din vorbe/orala, alaturi de Boc. Stie ca asta e cheia succesului, in Cluj.

“Totul se petrece ca şi cum consumatorul ar fi devenit ultimul cuvânt al aventurii umane [...] Homo Consumans, stadiul ultim al lui Homo Sapiens? Chiar la numeroşi critici actuali ai capitalismului, precum Jeremy Rifkin şi Robert Reich, se simte înclinarea de a reduce bogăţia umană doar la gestul de a cumpăra. Aceştia celebrează în shopping modelul libertăţii prin excelenţă, ontologia măreţiei, şi încearcă să ne comunice tulburarea lor în faţa imensităţii opţiunilor oferite. Un client însă se mulţumeşte să combine, să încrucişeze nişte posibilităţi deja formulate de alţii. Cel care-şi făureşte existenţa ia decizii care-l angajează şi ale căror consecinţe nu le prevede. Într-un caz, alegerea este dictată, simulacru de libertate premestecată, predigerată, în celălalt caz ea este construită. În consumerism, totul este dat dinainte, acesta este farmecul lui; în existenţă, nimic nu este scris. De aici tentaţia de a face din cel dintâi un mod de viaţă, o luare în sarcină totală de vreme ce este un destin cu chipul surâzător care mă scapă de propria-mi răspundere. Nu mai e nevoie să te formezi, transformându-te, e de-ajuns să compari, să guşti, să culegi, să ştergi astfel celelalte dimensiuni umane. De o parte, cu riscul de a mă înşela grav, pun alternative sfâşietoare; de cealaltă, tot iau dintr-o nesecată Cocagne (ţară imaginară unde ai de toate din abundenţă – n.trad.), mă îmbăt tot încercându-le pe toate, tot improvizând pe o claviatură fără limite.
Şi totuşi, nimic nu e mai sinistru ca o galerie comercială atunci când devine singurul orizont, singura ambianţă a milioane de oameni. Câtă tristeţe în orăşelele, atât de numeroase în America de Nord şi în Europa, care se împart între habitatul privat şi supermarketuri, unde spaţiul public este doar strada, drumul care duce de la casă la magazin.” – Pascal Bruckner, “Mizeria prosperităţii”

…zâmbesc, dar mi-e silă de aproape tot ce înseamnă “public”; implicit de “marea bătălie” pentru Primărie, de “jucători”, de “spectatori”, de “arbitri” şi de “comentatori”. Bine-nţeles, asta nu înseamnă c-aş fi indiferent, că nu îmi pasă.

Când va candida un om capabil care să lase deoparte jocurile şi interesele mărunţele ale fiecărui “mare” afacerist/politician/om cu viitor în “domeniu” şi să amenajeze un Parc Central de douăzeci de ori mai întins, îl voi vota. Da, da, ştiu, “Unde?…”
…în Cluj-Napoca!