”Insula Șerpilor”. Un text găsit într-un manual de școală primară de acum 70 de ani
O hartă din 1857. Sursa: www.mae.ro/poze_editare/RcU_Map_RM_A08.pdf
Ieri seară, căutând legende pentru fetele mele în câteva manuale îngălbenite din care au învățat tatăl meu și un unchi, la sfârșitul anilor 30, și pe care le-am păstrat ca pe niște mici comori, am dat (din întâmplare?) peste un text intitulat ”Insula Șerpilor”, semnat ”După Al. Vlahuță”. Îl transcriu aici:
”Încet, Sulina se pleacă și se scufundă în valuri. După două ceasuri de plutire, spre răsărit, zărim înaintea noastră o movilă albă. Acolo-i Insula Șerpilor. De departe, pare ca ruinele unei cetăți înfipte în valuri. La vreo sută de pași, vaporul se oprește. O barcă ne ia și peste câteva minute, punem piciorul pe țărmul pietros al acestui ostrov singuratic. Un dorobanț chipeș vine vesel înaintea noastră. El știa că odată cu noi, i-au sosit merindele dela Sulina.
- Nu ți-e urât aici, leat? – îl întreb pe când ne urcam încet, spre farul din vârful insulei.
- Păi, de ce să ne fie urât? că doar nu suntem pe pământ strein… e tot țara noastră.
Pășind printre bolovani, îi povestesc cum, acum vreo trei mii de ani, a stat aici Ahile, cel mai mare viteaz al Grecilor; cum s-a însurat el aici cu Elena cea frumoasă și la nunta lor a venit zeul mărilor și zânele tuturor apelor, cari curg spre mare; îi arăt locul unde a fost templul lui Ahile și-i spun cum sburau păsările insulei, în fiecare dimineață, la mare, își muiau penele, apoi veniau grăbite și stropiau toată podeala de marmoră a templului și-o măturau cu aripile.
- Or fi astea – zise dorobanțul -, sburătuind un stol de păsări albe, cari ciuguleau în petecul de secară, depe ostrov.
- Chiar ele nu; dar strămoșii lor, de bună seamă c-au cunoscut pe mândrul Ahile.
- Ale naibii dihănii, să le auzi cum țipă, juri că-s niște copii cari se joacă?
Suntem pe vârf, lângă far. Nici un copac, nici o tufă nu se zărește. Împrejurul nostru, valurile foșnesc. Ele vin mereu, de departe, și se sparg urlând în coastele pietroase ale insulei, în care bat stăruitor, cașicum ar vrea s-o smulgă din loc. Soarele împrăștie raze tot mai fierbinți din limpezișul albastru al cerului. Curcubeie s-aprind pe talazuri. Valurile par-că ard. Niciodată n-am văzut atâta lumină, atâta întindere”.
MAI TÂRZIU: Am găsit și-o poezie ce merită reprodusă, în același manual. Pe atunci, nu era rușine să vorbești despre idealuri naționale, iar bărbații nu se lăudau că ar fugi în munți dacă ar fi chemați să lupte pentru țară. Poezia se intitulează ”ȘI DATORIE”:
”O Românie Mare-am vrut,/ Peste Carpați și peste Prut./ Și s-a-mplinit cel mai scump dor,/ Al tuturor Românilor. Muriși deaceea-n luptă grea,/ Tăicuță… dar inima mea/ Te simte, parcă te ivești,/ Când zic Oituz și Mărășești. Acolo, știu că ai luptat/ Ca să mărești și-n lung și-n lat,/ Pământul nostru românesc/ Și vrednic neam să-l moștenesc. Dormi liniștit. Numele tău,/ De-Oituz și Mărășești legat,/ Icoana mea va fi mereu./ Iar într-o zi, de-oiu fi chemat, Să mor luptând ca tine-aș vrea,/ Tăicuță, pentru țara mea…/ C-am moștenit, lumea să știe,/ Lângă pământ și datorie!”.Tweet
Fara multe cuvinte-n plus: Exceptional!
P.S. ce sa mai spui, azi, AZI, A Z I, de incarcatura unei fraze “- Păi, de ce să ne fie urât? că doar nu suntem pe pământ strein… e tot țara noastră.” ?!?
Io: Manualul e atât de frumos, încât ar merita reeditat; mai puțin, poate, poeziile dedicate regelui Carol al II-lea… Cred că era în timpul dictaturii regale, pentru că se vorbea de ”străjeri” și copiilor li se inocula această mândrie, de a fi străjer.
Ehe, tot scurt: BARBATANI. Barbati adevarati, onoare, iubire de tara, vrednic, pamant romanesc. Nu cumva, noua, azi, ne e rusine de “cuvinte mari”? Neam de slugi ce-am ajuns…
offtopic:Mihnea, nu stiu ce s-a intamplat, la ultimele tale postari nu mai apare corect sh, tz, apar patratele. Oare sa fie de la mine? daca ma uit la una mai veche , e OK.
Dan: Cred că e de la mine, am mai primit reclamații recent.
Dan: Aveam setată tastatura Romanian (Standard) și trebuia să fie Romanian (Legacy). Ceea ce am și modificat, la sfatul unui prieten care se pricepe. Sper să nu mai fie probleme. Te rog să-mi dai de veste la o adică.
Da, Microsoft fucked it up cu noua tastatura, trebuie sa fii tot timpul atent cand schimbi calculatorul sau cand treci pe Vista sa dezactivezi Standard.
Apropo de nationalism: sunt un sarb mare nationalist roman si e aiurea cand am discutii in contradictoriu pe tema nationalismului cu niste romani get beget. Le explic de ce nationalismul in doze sanatoase este extrem de sanatos pentru bunastarea unui popor si de fiecare data argumentul suprem este ca eu sunt sarb nebun si ca asta e singurul motiv pentru care vorbesc asa. Si chiar daca ar fi asa, de ce sa nu invatam de la popoarele mai nationaliste ca noi?
Insa dupa foarte multi ani de asemenea conversatii ocazionale absolut deprimante, mi-am dat seama despre ce e vorba de fapt: dupa deceniile de aberatii nationaliste din partea comunistilor, daca esti inteligent, respingi nationalismul, asimilandu-l (poate inconstient, mai stii) cu spalarea de creier ceausista. Apoi, daca devii constient ca de fapt Ceausescu ne-a spalat creierii cu un nationalism de foarte proasta factura, ajungi sa respingi nationalismul pentru ca-l asociezi cu Vadim si alte alea. Daca treci si peste acest impediment psihologic, ajungi sa dai de atat de multi oameni precum cei descrisi mai sus, care iau in deradere ideile tale, incat ajungi sa-ti bagi picioarele si sa-ti tii gura inchisa.
Plus ca daca dai de cineva care gandeste ca tine, la un moment dat sigur ajungi la cate unul legionar. De obicei, afli ca e legionar convins abia dupa ce deja ai impartasit cu el o gramada de idei, asupra carora, aparent, erati foarte de acord. Moment in care iarasi iti vine sa-ti bagi picioarele. Si tot asa. Ca si decizia de a te lasa de televizor sau tigari, asumarea nationalismului este o decizie al dracului de greu de pastrat. Dar… Daca in sinea ta esti determinat sa nu pleci niciodata capul cand vine vorba de Romania si interesele ei, atat cat le poti apara din pozitia in care esti… Eu zic ca si asa e ok.
citeam poezia de mai sus si ma gandeam ca pe undeva mesajul s-a scurtcircuitat, e clar ca nu functioneaza in ziua de astazi, nu mai ajunge unde trebuie. ar fi interesant de discutat intr-o clasa articolul acesta, daca sunt profesori pe aici, poate ca incearca experimentul si il impartasesc cu restul.
Neagrigore: Cred că ”filosoful” de mai sus a sintetizat foarte bine problema. Când îi vedem pe alții cum își respectă simbolurile naționale și istoria, îi admirăm. Când e vorba de noi, sărim ca arși, nu cumva să fie vreun iz de naționalism. Suntem ca și khazarii din ”Dicționarul” lui Pavic, ne sinucidem național gândindu-ne tot timpul ”dar ce vor zice străinii?”, ”oare așa e bine?”, ”oare nu trebuie să ne fie rușine?”…
NeaGrigore: Încă ceva. Bineînțeles că poezioara de mai sus pare dintr-o altă lume, că n-are valoare estetică și poate fi considerată ”pășunistă/arhaică….” șamd. Ce ar fi bine să se discute și ce mi-aș dori să afle copiii de azi este că niște oameni, sute de mii în secolul XX, au murit pentru țara lor, așa cum e ea, bună, rea. Există datorită lor.
S eu vad cu patratele, iar la altii imi apare semnul ? in loc de diacritice.
De vina ca nu mai suntem iubitori de tara, patrioti, nationalisti, in fine, suntem noi cei care atunci cand venea unu` si spunea: “mai ce fain e in tari straine, strainii fac asa, si asa, nu ca noi!, noi suntem niste tarani, noi suntem asa, si asa, nu ca ei! deci, cand venea cineva si spunea astfel, noi lasam capul in jos, mai ca nu-l bagam in pamant ca strutii, taceam sau, mai rau, il aprobam zicand: da, mai, ai dreptate, ” ce frumoasa tara avem pacat ca e locuita” si alte vorbe din astea urate.
tinerii ne pleaca din tara, au plecat si vor pleca.
am auzit parinti care isi indemnau copii sa plece dincolo, ca aici “nu se pot realiza”- a se citi “aici nu isi pot construi palate ca in reviste”.
nu mai stim cand se sarbatoreste Marea Unire, nu mai stim ce inseamna Tara Romaneasca, nu mai stim sa respectam cuvantul “taran”, nu mai vrem sa lucram pamantul nostru, ca acum vrem sa fim slugi in tari occidentale.
(
Filosofu’:
Perfect de acord, dar te-am pierdut din firul logic cand am aflat ca prietenul e legionar si “iar iti vine sa-ti bagi picioarele”. Da’ ce are saracul legionar (daca mai pot fi azi legionari, nu cei batrani), e ciumat, lepros? Eventual sa-l internam la Sighet sau Aiud?
“iar bărbații nu se lăudau că ar fugi în munți dacă ar fi chemați să lupte pentru țară.”
Nu-i emblematic, inca mai cred eu … e mare dorinta de audienta acolo, cumva trebuie obtinuta.
Nevoia noastra de-a ne reprima nationalismul inca nu mi-am putut explica-o …
bbbb: Faptul că un tânăr poate gândi astfel e deja grav, e o modificare de mentalitate care trebuie discutată.
Io: Nimic, nimic, e ok sa fii legionar, doar ca mie imi vine sa-mi bag picioarele de fiecare data cand intalnesc unul, atata tot. Nu are nicio legatura cu ciuma, cu lepra, dimpotriva…. Poate ca mi-e si un pic frica sa nu ma atasez sentimental de un legionar si sa ma trezesc apoi ca e la puscarie… Asta mi-ar frange inima. Asa ca mai bine imi bag picioarele.
Din pacate foarte multzi dintre cei care azi “calaresc” netu’ nu fac diferenta intre a avea idealurile natzionale si a fi extremist. Mi-a facut mare placere sa te regasesc in scris – mi-am propus de juma’ de an sa gasesc pe unde scrii si azi mi-a si iesit. Mi-am pus “semn de carte” si te mai caut.
Shefa: M-ai căutat, nu glumă
Bine ai venit!
pai doar mi-am propus pana acum… ca de cautat stii tu mai bine decat mine cat timp mai ai cand mergi la servici dimineata si dupa masa te ia copilul de proaspata… pe cand se face seara sunt franta de oboseala…
[...] integral pe blogul lui Mihnea Maruta. Gheorghe Vanau Posted in Lumea [...]