De ce a ajuns TVR1 pe locul 7 în topul audienţei. Cazul filmului “4, 3, 2″, difuzat sâmbătă seara

Sunday, February 8, 2009

Sursa foto: www.outnow.ch

E ca şi cum găina cu ouă de aur şi le-ar sparge imediat după ce le produce sau nu s-ar ridica de pe ele, ca să nu le vadă nimeni, sau le-ar acoperi cu găinaţ.

Aşa procedează TVR1. Iar cel mai recent exemplu, unul revoltător prin indolenţă, blazare şi lipsă de profesionalism, l-am avut în săptămâna care se încheie astăzi.

Sâmbătă seară, de la 22.15, TVR1 a difuzat singurul film românesc care a câştigat cel mai important premiu al cinematografiei europene (şi, poate, şi mondiale): “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al lui Cristian Mungiu. A fost pentru prima dată când o televiziune românească a prezentat această peliculă. E drept, unii telespectatori români avuseseră posibilitatea să o vadă pe HBO, în 30 martie 2008. Şi totuşi: vorbim despre o premieră pentru posturile româneşti din Top 10 şi despre televiziunea publică.

Bun. Ce-ar fi făcut orice director de programe, orice manager cu minimă experienţă care încearcă să-şi convingă audienţa să uite de telecomandă şi să rămână mai multe ore pe canalul său? Ar fi transformat această difuzare într-un eveniment tv, cu un preambul în care să reamintească premiile filmului, cu imagini de arhivă de la Cannes, când Mungiu triumfa la Palme d’Or, l-ar fi invitat pe regizor în studio pentru dezbateri şi poveşti sau, dacă el ar fi fost cumva ocupat ori plecat din ţară, ar fi găsit critici interesanţi care să ne ţină lipiţi de ecran, să ne explice de ce este acest film o capodoperă, de ce le-a plăcut şi europenilor, şi americanilor, şi, dacă nici critici deştepţi nu s-ar fi găsit, ar fi reuşit, poate, să-i aducă pe cei trei actori care au făcut furori la marile festivaluri ale lumii… Sau.

TVR n-a făcut nimic din toate aceste lucruri normale. A programat filmul, a dat un comunicat de presă afişat pe propriul site abia vineri (cu o zi înainte) şi, culmea, nici măcar sâmbătă, în ziua difuzării filmului, n-a făcut tam-tam, nu ne-a înnebunit cu promo-uri, aşa cum era mai mult decât firesc. Mărturisesc că mie, unuia, nu mi-a venit să cred când, în timpul Jurnalului de la ora 19, între ştiri şi rubrica Meteo (deci, audienţă mare!), filmul căruia i s-a făcut reclamă a fost cel programat de la 20.15 (unul mediocru, cu Anthony Hopkins şi Gwyneth Paltrow), şi nu celui românesc, adevăratul eveniment al serii!

Cum e posibil aşa ceva? Cum e posibil ca primul promo de aseară pentru “4, 3, 2″ să apară la ora 22.03 (m-am uitat la ceas), când mai erau 12 minute până la începerea filmului? Se mai miră cineva că, în aceste condiţii, TVR1 a coborât pe locul 7 în topul audienţei lunare?

Cine plăteşte pentru felul incalificabil în care a fost gândit acest potenţial eveniment de televiziune? Ce legătură mai are TVR cu statutul de post public, cum justifică finanţarea de la buget şi taxa pe care o plătim noi toţi când, repet, singurul film românesc care a triumfat în toate marile capitale ale lumii a fost tratat precum o producţie de mâna a treia? Fără promovare, fără prezentare, fără nici o emisiune adiacentă, fără comentarii, interviu, dezbatere, concluzii, amintiri? Nimic, nimic, nimic?

P.S. Dacă are cineva audienţele de sâmbătă seară, de pe tronsonul 22.00 – 24.00, îl rog să le posteze la comentarii. Mulţumesc anticipat. Sunt curios câte puncte de rating a făcut “4, 3, 2″ în comparaţie cu “Nemuritorul 5″ (ProTV) sau cu “The Fast and the Furious” (Antena 1).

33 raspunsuri to “De ce a ajuns TVR1 pe locul 7 în topul audienţei. Cazul filmului “4, 3, 2″, difuzat sâmbătă seara”

  1. Pai de ce asa? pai directorul de programe al TVR este functionar public, TVR este institutie publica de stat, exact ca o primarie sau o prefectura, chestiunile marketing sau de strategii de atragere a audientei pentru ei nu conteaza, anual la TVR se aloca o suma de bani de la bugetul de stat, ei nu trebuie sa-si faca targhetul. Simplu ca buna ziua.

    #3021
  2. DJ Bobo

    Mihnea, din pacate ceea ce spui e trist. dar adevarat. acelasi gust amar l-am simtit si eu, cand, intr-o pauza publicitara la “Fast and furios” – filmul de pe ant 1 pe care l-am re-re-revazut, am dat pe tvr 1 si nu mi-a venit sa cred ca televiziunea nationala a cumparat si a difuzat “4,3,2″. initial, am crezut ca e o emisiune despre film. am stat vreo doua min sa realizez (era finalul filmului) ca nu e emisiune, ci filmul-film. daca acest film ar fi fost cumparat de pro tv sau ant 1, categoric respectivul post ar fi fost lider de audienta. uita-te acum cat promo face ant 1 la filmul ala cu gheisa lu peste, un film mediocru, sau uita-te la pro tv cum a vandut stapanul inelelor, iar acum il revinde cu acelasi succes.
    asta e: tvr nu stie sa se vanda. iar daca postul national nu inregistreaza audienta e din cauza managementului prost. cel mai elecvent ex fiind cel de aseara.
    sunt curios sa aflu si eu audientele. cred ca tvr a fost sub ant si pro. parerea mea

    #3022
  3. Gutza

    :( dacă ar fi prima dată… acum mai bine de un an, am dat, absolut întâmplător peste “Betrayed” a lui Costa Gavras, programat la ora 1.00 AM (!!!) după ceva porcărie de serie, apoi la fel de întâmplător, şi tot la o oră imposibilă programat, a fost “Underground”-ul lui Kusturica. În perioada în care era Tudor Giurgiu preşedinte au cumpărat multe dintre filmele care au fost şi la TIFF, şi pe care le-au luat destul de ieftin, la pachet. Chiar dacă multe dintre ele treceau de calificativul “merită văzut”, fără promovare erau filme care nu spuneau multe lucruri chiar şi pentru cinefili. Ştiau de ele tot cei care le văzuseră, eventual, la TIFF ori “în reţea”…

    Filmele nu sunt singurele lucruri pe care nu ştiu să şi le promoveze. Nici cu producţiile proprii OK nu sunt mai breji. Eurovisionul se urmăreşte mai mult din inerţie, nu pentru că ar şti să şi-l promoveze. Show-ul finalei din acest an a fost unul de nivel mult peste medie, aş risca să spun chiar la nivel occidental. Mult peste diferite alte emisiuni de divertisment de la posturile comerciale. Ratingul? Sunt convins că a fost pe măsura promovării lui…
    Au multe reportaje şi emisiuni care se pierd din cauza faptului că nu ştiu să şi le promoveze…

    Toate acestea le-aş caracteriza ca lipsă totală de responsabilitate. Şi e dureros să vezi cum munca unor profesionişti (şi în TVR mai există încă mulţi profesionişti) se pierde pentru că nu ştiu (nu înţeleg, nu vor…) să o promoveze.

    #3023
  4. Anonymous

    rares niculescu amendat de jandarmi la clubul romantic cu 2 milioane de lei dupa ce a batut o fata!!!!

    #3024
  5. Anonymous

    halal europarlamentar si demnitar al statului roman care umbla noaptea beat in tot felul de spelunci

    #3025
  6. Anonymous

    niculescu a provocat un scandal monstru si a fost nevoie de interventia jandarmeriei si politiei si la iesire a spus la toti ca ii va face ca el este omul lui boc si demnitar si ca ii va relama pe jandarmi. scriu aici ca martor al incidentului dupa ce am-am interesat de un blog de ziarist.
    spor la scris

    #3026
  7. Anonymous: Dacă e adevărat, premierul Emil Boc trebuie să îl demită. Să vedem reacţiile oficiale…

    #3027
  8. Anonymous: Dacă aţi fost martor şi puteţi da şi alte detalii, ar fi foarte bine. Eventual, să lăsaţi o adresă de e-mail, pe care n-o pot vedea decât eu.

    #3029
  9. [...] 2. despre evenimentul media al saptamanii, difuzarea in premiera TV a celui mai mediatizat film romanesc, “4,3,2″… De ce a ajuns TVR1 pe locul 7 în topul audienţei. Cazul filmului “4, 3, 2″, difuzat sâmbătă… [...]

    #3031
  10. eu eram la bar si am vazut trei tipi cu costume care in prima faza faceau scandal ca nu au unde sa stea si ca nu sunt locuri, era pe la 2.30
    cred ca era trei fara un sfert am vazut cu un ins din aia imbracati in costume l-a impins pe unu si a sarit o fata, una mihaela parca o cheama, mihaela boxerita ca stiu ca face box, ca sa il apere pe prietenul ei. atunci l-am vazut pe un alt barbat cel care facea la sfirsit cel mai mare scandal ca nu stiu ce e pe la guvern ca i-a tras un pumn in fata
    si a urmat incaierarea intre grupuri si apoi cu oamenii de ordine.
    la jandarmi le-a fost frica sa intervina si au stata afara si au data amenzi numai de gura celor din local care ziceau ca o sa cheme pro-teveu

    #3032
  11. radu: Mulţumesc pentru detalii. Ştiţi cumva unde poate fi găsită acea Mihaela?

    #3033
  12. stiu ca i se zice mihaela boxerita ca face box da nu stiu prea multe despre ea
    no, intrebati la bar ca e de-a casei

    #3034
  13. Anonymous: Am creat o postare nouă pentru acest subiect. Vă mulţumesc şi vă rog să continuaţi relatarea acolo.

    #3035
  14. tibi f

    tvr are multi profesionisti. au foarte multe reportaje bune, o au pe eugenia voda, directori de imagine buni, dan curean de la tvr cluj, repoteri de reportaj buni, si tot felul de specialisti.

    nu au promovare si mai ales, punctual fata de ce s-a intamplat la tvr national o lipsa de respect. Trebuia facuta, simplu, gazetarie, adica contactati protagonistii si adusi critici de film. e plin bucurestiu ala de critici, pe la Tiff e plin de ei, da atat nu a putut tvr sa ii invite…naspa. Pacat de filmu asta ffff bun, nu merita soarta asta. Pai pro tv, antena 1 faceau festival de il aveau!!

    #3038
  15. Vorbesc despre lucruri pe care le cunosc, le pot “pipai” oarecum, de aceea am sa ma refer la o replica micutza a TVR, adica TVR Cluj:
    1. TVR Cluj e cea mai buna televiziune din Cluj.
    2. Insa, pentru ce fonduri se ruleaza in TVR Cluj, ea este cea mai proasta institutie media din Cluj.
    3. Din colegialitate prost inteleasa nimeni nu se va sesiza in legatura cu managementul defectuos al institutiei publice clujene. Din interior cu atat mai putin!
    4. Poate am sa o fac eu, atata timp cat pot sa fac o critica bine temperata, atent argumentata si nu sunt purtat in demersul meu de ranchiuna.

    #3052
  16. doho: Ce-am scris eu n-are legătură cu TVR Cluj, deci nu mă interesează o “critică” în acest sens. Încearcă să comentezi la subiect.

    #3053
  17. @Tibi f:

    degeaba au rezizori de imagine foarte buni, nici celelalte televiziuni nu duc lipsa, aici este vorba de nepsarea lor, de lipsa de marketing, PR. Nu cred ca pe viitor lucrurile se vor scximba, mai ales ca nenenii de la casa poporului vor sa puna mana si mai mult pe TVR, vor s-o transforme in trompeta lor la orice ora din zi si din noapte. Stai sa vezi, s-ar putea sa nu mai avem sanse sa mai vedem filme cat de cat bune la postul public de televiziune.

    #3055
  18. monica

    Poate asta ajuta la elucidarea misterului:
    “La acest moment, ecranul postului public s-a umplut de chipul barbos al marelui dascal al proletariatului, care a fost citat singur si autoritar in materie de criza: “Datoriile neachitate vor duce la falimentul bancilor, care vor trebui nationalizate si statul va trebui sa apuce, in cele din urma, drumul comunismului”. Fara niciun context, fara niciun comentariu. Adica, TVR a dorit sa ne anunte ca maine-poimaine nu mai avem alta cale de urmat decat cea a comunismului! Si noi habar n-aveam!”

    http://www.revista22.ro/nota-font-colorcc0000zero-font-la-purtare-tvr-dupa-karl-marx-holde-ars-5523.html

    #3078
  19. tibi

    doho
    te contrazici flagrant. da nu asta e discutai, are dreptate mihnea.

    #3084
  20. [...] Problema la SRR, ca şi la TVR, e că nu îi pasă nimănui. Toţi o freacă la mare artă, toţi sunt pila cuiva, toţi sunt muncitori pe bani de la stat. Şi sunt mulţi, ca să nu se observe incompetenţa. [...]

    #3128
  21. 432 l-am văzut la cinema şi cred că trebuia difuzat la o oră mai decentă. Dar noi, îi despre un avort şi un fel de viol consfinţit, şi pudicii ăia comunişti îţi dai seama că nu digeră aşa ceva…

    #3129
  22. Si fara sa ma fi uitat la film, pot sa spun linistit ca oricum era o porcarie. Nu prezinta nimic deosebit, doar o realitate care o vedem in fiecare zi la stirile de la ora 5.

    #3132
  23. Unii oameni reuşesc să transceadă mizeria cotidiană şi să obţină artă.

    #3140
  24. Lau

    deci e normal sa ne innebuneasca cu promo-uri? Mda, sigur daca ziceti voi. De ce nu considerati un gest de decenta faptul ca nu ne inunda cu asa ceva?
    Si eu personal ii dau un rating de 10 ori mai mare si “Gheisei lu’ peste” – apropo, ala eun film fantastic, fara o groaza de injuraturi, de “bagami-as picioarele” ca in capodopera noastra. La fel Stapanul inelelor. Alea sunt oricum filme eveniment. 4,3,2 e un film important pt noi, dar atat.
    M-am uitat la el 30 de min si am pus un dvd scarbita.
    Desigur, nu-s critic de film si asta e doar parerea mea.

    #3147
  25. După datele de audienţă pe care le am 432 n-a făcut nici jumate cât ce era pe ProTv şi Antena 1 la ora aia. Din când în când a fost la egalitate cu Naţional Tv şi OTV.

    #3153
  26. finix: Poţi să postezi aici ratingurile, te rog?

    #3158
  27. Ok, în câteva zeci de minute probabil.

    #3161
  28. E cam aşa:
    Sâmbătă, 7 ianuarie, tronson 22-24
    TVR 1 – 2,1 %
    ProTv – 4,9 %
    Antena1 – 4 %

    #3164
  29. finix: E vorba de 7 februarie, sper, nu ianuarie.

    #3169
  30. Februarie, da. Scuzaţi.

    #3177
  31. [...] sub protecţia anonimatului, sub forma unor comentarii, fără legătură cu tema subiectului. vezi aici De aici şi-a tras seva campania Realitatea-Caţavencu. Salutări lui Ovidiu Nahoi Ale cărui [...]

    #3179
  32. [...] Am ţinut să intru în posesia ratingurilor tv de sâmbătă, 7 februarie, din dorinţa de a afla dacă mi se adevereşte bănuiala că singurul film românesc care a câştigat Palme d’Or a avut o audienţă inferioară unor pelicule mediocre difuzate de ProTV şi Antena1 din cauză că TVR1 nu i-a făcut aproape nici un fel de reclamă. [...]

    #3196
  33. [...] ştiu dacă a fost premieră, dar trebuie amintit că subiectul a pornit de la un comentariu postat pe blogul lui Mihnea Măruţă (care a devenit apoi post de sine stătător). [...]

    #3583

Lasa un comentariu


8 − = 4

Search / Caută în site