Există vreun independent care să aibă şanse contra lui Băsescu? Da, unul. Dar nu va candida

Monday, February 9, 2009

„E posibil ca acela pe care îl găsim cel mai potrivit să nu fie acum între noi. Dacă găsim unul care să ia mai multe voturi decât Tăriceanu sau Antonescu, ar trebui să fim naivi să nu-l chemăm în partid şi să mergem cu el în alegeri“, declară în EvZ purtătorul de cuvânt al PNL, Bogdan Olteanu, despre posibilul candidat la preşedinţie al partidului.

Această declaraţie spune limpede un lucru valabil atât pentru PNL, cât şi pentru PSD, care, la rândul său, trebuie să decidă cine îl va reprezenta la alegerile din toamnă. Şi anume că, în acest moment, nici un om politic nu are şanse reale de a-l învinge pe Traian Băsescu. Oricât s-ar strădui unele institute să fabrice sondaje în care Sorin Oprescu “îi suflă în ceafă” sau chiar l-ar fi depăşit pe actualul preşedinte la capitolul “încredere”, indiferent ce vânt propagandistic i s-ar sufla în pânze lui Mircea Geoană, nici unul, nici altul nu coboară cu notorietatea şi mai ales cu “rezonanţa” până în ultimul sat al României, aşa cum a reuşit Băsescu.

Chiar şi în cazul în care PSD şi PNL l-ar susţine amândouă pe Oprescu, nu cred că el ar putea deveni şef al statului. Personal, cred că primarul Capitalei este o construcţie de imagine într-o măsură mult mai mare decât Băsescu. Şi mai cred, încercând să las deoparte orice simpatii şi antipatii personale, că Băsescu, în ciuda păcatelor sale, păstrează o doză de smerenie pe care n-am văzut-o niciodată licărind în privirea “Doctorului”.

Altceva vreau, însă, să vă întreb. Ar mai putea exista vreun alt independent cu şanse la alegerile prezidenţiale? Unul care să nu fie neapărat înregimentat politic? Eu cred că da. Şi numele său este Cristian Tudor Popescu. Fie că sunteţi de acord sau nu, el reuşeşte să atingă o coardă pe care românilor le place nespus să şi-o audă vibrând. Dar, aşa cum a declarat de mai multe ori, nu are de gând să se implice într-o asemenea nebunie şi în viaţa politică, în general.

Şi-atunci? Pe cine ar mai putea “vâna” şi momi PNL? Mai vedeţi vreo variantă? Dar PSD? Ar renunţa Geoană la visul său de mărire, lăsând un ne-membru de partid să candideze şi, mai mult decât atât, susţinându-l din toate puterile?

42 raspunsuri to “Există vreun independent care să aibă şanse contra lui Băsescu? Da, unul. Dar nu va candida”

  1. Gutza

    Mugur Isărescu – deşi nu ştiu cine şi ce l-ar putea convinge să candideze

    #3085
  2. Gutza: Eu nu cred că ar avea şanse de a câştiga, presupunând că, aşa cum zici tu, e convins să candideze. Nu străbate până jos, nu înflăcărează, nu inspiră. Nu ar lua mai mult de 20%.

    #3086
  3. Gutza

    Cu discursul din 2000 nu cred că ar câştiga, dar cu nişte consilieri deştepţi, care să-l convingă să coboare niţel discursul, eu zic că ar avea şanse. Mă rog, e doar o opinie.

    #3087
  4. eu cred ca doar iliescu l-ar putea bate acum pe basescu. din fericire n-are voie sa mai candideze :) .. pana la alegeri mai e un pic de timp, dar nu cred ca se poate fabrica asa repede un candidat credibil si cu sanse

    #3088
  5. Fii serios. Prin sate nu s-a auzit de CTP. Eu cred ca doar Tiriac s-ar putea apropia de Base

    #3089
  6. Antonescu: Ai fi uimit să descoperi cât de informaţi sunt oamenii de la ţară şi ce telespectatori împătimiţi ai posturilor de ştiri.

    #3090
  7. De ce neaparat un barbat? In locul lor, as cauta o femeie – educata, eleganta, cu taria propriilor convingeri.

    #3092
  8. adnana: Ok, spune un nume cu şanse. Gândeşte-te bine :)

    #3093
  9. Citeam intr-un ziar de primarul Sibiului, dar cei de la sate n-au auzit de el…

    #3094
  10. bbbb

    Poate … Andrei Plesu.

    #3095
  11. bbbb: Nu pe cine ţi-ai dori, ci un nume care să aibă şanse :)

    #3096
  12. mihnea: as fi spus Mona Musca, dar e prea tarziu … :)

    #3097
  13. andreiU

    Fara dubii CTP ar ajunge in turul doi cu Base. Dar pana acolo. Din pacate, la ora asta Basescu este extrem de popular, ca iubit nu e. In general e perceput ca “salvatorul” neamului, cel ce ia de gat coruptia, etc. Are o imagine de Robin Hood, sau, daca vreti de Iancu Jianu. Si foarte greu se va gasi cineva care sa ii faca fata. Bun sau rau, are acel vinoo-ncoa’ care prinde la prostime. Si nu numai… Parerea mea este ca cu un pic de sustinere, Liviu Mihaiu ar putea fi un contracandidat. Doar atat. E baiat destept, are si charisma, nu e manjit – chiar daca unii au incercat sa o faca, si crede in idelile lui. Multe si fixe. Ca si cele ale lui Base’. Ma gandesc ca CTP are o singura problema: e mult prea destept, se exprima mult prea elevat si e mare amator de tenis. Romanul are nevoie de un baiat inteligent, fara a excela, care sa se exprime pe intelesul tuturor si sa fie musai mare fan Steaua. Sau Dinamo. Ca de Nadal si Federer s-au saturat pe Eurosport :)

    #3099
  14. Dan

    Cineva care ar fi castigat ceva la Haga?

    #3100
  15. bbbb

    Sanse reale sa-l invinga pe Basescu nu cred ca are cineva, este cam tarziu.
    De dorit, mi l-as dori mai degraba pe Isarescu, sau mie si mai bun mi-ar fi Regele …. Dar numele dat de mine ar fi, cred, o varianta mai acceptabila pentru cele doua partide decat CTP-ul.

    #3101
  16. andreiU: Liviu Mihaiu? Îţi faci iluzii.

    Dan: Nu cred, e mult prea serios, reţinut, disciplinat. Mai avem până să alegem un asemenea om.

    #3104
  17. Dan

    @Mihnea: Stiu. Din pacate ar fi singur, izolat si anihilat. Dar numai niste aurori ne-ar putea scapa de Devoratorii mortii. Cand ii vad aparand pe actualii politicieni la TV simt cum se intuneca tot si mi se face frig.

    #3106
  18. Dan : mare fan Hairy Plotter mai eşti, eh?

    Mihnea : Prevăd o prezenţă extrem de scăzută la urne oricum. Deci un rezultat irelevant.

    #3107
  19. dAImon: Dacă intră în cursă un personaj care să-i pună probleme preşedintelui, cred că prezenţa la urne va fi chiar măricică.

    #3108
  20. luky

    judecind dupa “mintea romanului de pe urma” ..aceasta femeie nu poate fi decit elena udrea..ar fi chiar intresant..cred ca detinele armele perfecte..:D

    #3109
  21. Sorin Bobis

    Nu vad un contracandidat lui Basescu.Fie ca-l iubim ,fie ca nu, trebuie sa recunoastem ca Basescu a reusit sa devina o solutie pentru Romania.
    Intr-o gara in care opreste un singur tren nu ai prea multe variante.Poti alege daca te urci sau nu in vagon.Daca ai facut-o nu prea iti raman optiuni.Coborarea din mers e mai mult decat periculoasa si nu rezolva problema.Putem calatorii dintr-o gara in alta cu speranta ca odata ajunsi vom gasi acel taram promis.Partea proasta e ca daca nu va fi asa nu vom putea cere banii inapoi.

    Sa auzim de bine

    #3110
  22. Molnar Teodor

    …este o intrebare, la fel de inutila, ca multe altele legata de politica si politicieni, ptr. ca asa cum nu putem prezenta garantii ptr. americani, sa ne scoata vizele, asa nu putem prezenta garantii, nici ptr cel mai apropiat prieten( cel putin , in cazul meu)., dar am gasit in noul testament ceva, care cred ca are legatura cu subiectul propus de tine: Romani 13:1  Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.

    #3114
  23. Dan

    @dAlmon: Nu numai al lui si vad ca nu numai eu. Apropo de d-ul din fata Almon-ului, ai remarcat ca toate negative din HP aveau nume frantuzesti? In viata reala e mai greu sa discerni negativii de pozitivi astfel… Unii par “solutii”, dar fac blestematii. Altii par blesteme, dar ne e mai rau fara ei…

    #3115
  24. 1. Nu cred că Băsescu mai candidează. Va avea de plătit nota crizei economice şi n-o să-i fie uşor. Mai repede din iarnă îl văd guest star pe la OTV, iRTv de mână cu Victor Ciorbea, Emil Constantinescu & the Old Timers Gang.
    2. În România nu funcţionează ideea “independentului”. Sorin Oprescu nu a fost votat la Capitală pentru că este independent, ci pentru telenovela de dinainte şi pentru a se da un semnal nesimţirii PD. Orice candidat ar fi ajuns în turul doi îl bătea pe Blaga.
    3. Pariul meu este pe Mircea Geoană.

    #3118
  25. mimi

    Victor Ponta

    #3124
  26. virtus

    Mie fondul problemei mi se pare cam exagerat. Adica un soi de fatalism mioritic, care ar suna cam asa: nimeni nu-l poate bate pe Basescu, indiferent cine-o fi el. Cred ca deja ne-am pus intre niste limite si pe care le-am pus si alegatorilor. Putina istorie! Cu exceptia alegerilor din 1992, in niciun alt scrutin de atunci incoace nu s-a stiut sigur cine va fi presedinte cu un an de zile inainte. ba nu s-a stiut deloc chiar la ultimele alegeri prezidentiale. Principiul cred ca ramane valabil.

    #3126
  27. Corina

    Daniel Daianu mi se pare un prezidentiabil valabil. Seriozitatea lui ar frapa in mod placut populatia de toate categoriile. Simpla lor alaturare il va dezavantaja net pe Basescu. Si fiecare cuvant rostit de Daianu intr-o dezbatere publica l-ar duce in jos pe actualul sef de stat. Chiar si celor care acum savureaza familiaritatea lui Basescu le-ar scapa un involuntar “Asta da, presedinte!” Un alt atu important ar fi chiar lipsa lui de combativitate pe taram politic in sensul neparticiparii la dispute cu caracter personal. Cred ca nimeni nu si-l poate aminti ambalandu-se impotriva cuiva anume. E pur si simplu deasupra si nu poate sa nu (se) impuna.

    #3133
  28. thocomerius

    Practic, mai tare-n gura ca Base l-as vedea pe Gusa, dar asta a avut grija sa se rateze politic.
    Teoretic, as vedea un adevarat presedinte in Cristian Diaconescu, dar el, moralmente, e inaintea timpurilor traite de romani. Bunul simt nu e un atu in etena si fascinanta tara!
    Recunosc, am postat intai pe blogul lui Lucescu, dar cum trec mai des pe la Maruta, ma simt dator sa imi expun argumentele si aici:

    PRO CTP – retorica forte, carisma, atitudine intransigenta, individ cu viziune proprie, nu tocmai rea, cu principii de viata aparent solide, simpatic prin imbatosenia domniei sale. Loganul prezidential al sfarsitului lui 2008 va deveni Dacia 1300 si tot proletarul se va regasi in geaca de fas si sosetele albe pline cu zgura cetepiene.
    CONTRA CTP – retorica forte, carisma, atitudine intrasinsigenta, uneori hei-rupista, cum ii place romanului nostru, increzator in tatuci cu vocatie. In privinta relatiilor externe, dezbaterea pe tema reprezentativitatii suvitei basesciene nu se va ridica nici la jumatatea celei ce va urma cu privire la tricoul polo, geaca de fas si sosetele albe ale ctp-ului.
    Acum, serios, mi-e tare drag CTP-ul, recunosc, dar exemplarul e de colectie privata, nu de pus la muzeu in vitrina. In plus, i-as reprosa incapatanarea si, pe alocuri, inconsecventa – mie nu imi place sa folosesc termenul “labil” fara dovezi certe in sensul asta.

    Pe de alta parte, ceea ce doresc eu Romaniei, este un presedinte precum Diaconescu. Cristian Diaconescu. Insa lucrul acesta nu se va intampla decat atunci cand tara asta va da semne de insanatosire.

    #3134
  29. [...] Măruţă scrie astăzi pe blog, întrebându-se ce independent ar avea şanse împotriva lui Traian Băsescu la alegerile [...]

    #3135
  30. [...] Măruţă scrie astăzi pe blog, întrebându-se ce independent ar avea şanse împotriva lui Traian Băsescu la alegerile [...]

    #3146
  31. alecs

    Dupa parerea mea singurul adversar real a lui Basescu a fost, este si ramane Ion Iliescu.
    Insa aceasta cautare de independenti cu sanse mi se pare o mare lasitate. Impotriva omului politic Basescu trebuie sa candideze adversarii sai politici. Crin Antonescu, Bombonel, Emil Constantinescu, Felix, etc. ar trebui sa aiba barbatia de-a candida impotriva lui Basescu. E o mare lasitate ca dupa tot ce au facut acesti “mari adversari” ai presedintelui in ultimii ani, sa se ascunda acum in spatele unui independent (cu sau fara sanse)!

    #3148
  32. Corina

    Pentru Alex: Emil Constantinescu ar candida daca ar fi sustinut de un partid serios sau de o coalitie. Cel putin, acum un an-doi, cand i-a pus Turcescu intrebarea, a declarat prompt ca el e obisnuit sa faca ceea ce e nevoie si ceea ce i se cere. Insa ma tem ca nu mai are rezistenta necesara.

    #3149
  33. Dan

    Bogdan Aurescu (raspunzand intrebarii daca ar candida la presedintie): “Nu sunt interesat de politica. De fapt sunt extrem de intersat de politica, de politica externa, pe care o fac deja de 13 ani. Intentionez sa continui in cariera diplomatica, pentru ca sunt inca foarte multe de facut.” – Sursa: Intrebarea nr. 13

    #3150
  34. alecs: Tu ai dreptate principial, însă e interesul oricărui partid să caute cea mai potrivită soluţie şi eventual să coopteze independenţi pe care să-i susţină şi care, la rândul lor, să îi promoveze ideile.

    Dan: Jos pălăria, am citit toate răspunsurile lui Aurescu şi aşa trebuie să reacţioneze un profesionist.

    #3157
  35. alecs

    Mihnea, ar trebui sa fie in interesul oricarui partid sa atraga in randurile sale diferite personalitati. In acest fel s-ar primeni si clasa politica. Dar cand partidele sunt si vor fi conduse de ce aceleasi gasti nemuritoare cu credibilitate scazuta, iar acum incearca sa fuga de electorat ascunzandu-si sigla si identitatea sub fusta unui independent, mi se pare jalnic.
    In principiu n-am nimic impotriva candidatilor independenti, insa cu conditia ca acestia sa fie cu adevarat independenti. Dar partidele cred ca e normal sa sustina candidaturile propriilor “barbati” politici

    #3160
  36. @Mihnea: Inteleg unde bati si despre ce tip de discurs al oamenilor romanesti ajunsi in spatiul public vorbesti. Sunt de acord cu tine, ar avea sanse, “le zice bine, dom’le” si “tine cu poporul”.

    #3165
  37. Iulian: Exact. Aşa se câştigă voturile. Nu comentez dacă ar fi bun sau nu, ci doar că “trece sticla” mai bine decât mulţi politicieni şi e foarte cunoscut şi respectat de către marele public.

    #3168
  38. nimicdespremine

    Teoretic, ar putea fi CTP-ul. Practic, mai putin. Ne-am putea trezi cu un caz Stolojan la indigo. Pe stilul lui Base, exista si in PSD un personaj. Radu Mazare. Dar nu stiu daca ar vrea si nici daca partidul si-l doreste. De Vanghelie, sa fim seriosi, chiar de stilu-i e tot compatibil.

    #3176
  39. davidv

    Ai ales bine, CTP ar avea intr-adevar cele mai mari sanse dintre toti posibilii rivali, pe motive de “le zice bine” si “tine cu poporul”.

    Dar exista totusi o limita la cat de populist poate fi CTP. Este fan de tenis si nu de fotbal. N-ar fi in stare ca instantaneu sa se hotarasca sa naseasca toti copiii dintr-un sat. Dar mai ales: e morocanos, nu mi-l inchipui razand cu pofta.

    #3190
  40. Mugur Isărescu este singurul independent care poate fi susţinut de toate partidele, mai puţin PDL. Şi chiar ar avea şanse mari.
    În plus, poate fi “ajutat” prin susţinerea lui Florin Georgescu la alegerile BNR. ;)

    #3194
  41. Anonymous

    Daca nu Liviu Mihaiu…atunci ma gandesc ca Cosmin Gusa un pic “retusat” ar putea fi un super contracandidat. De ce? Fiindca e un tip destept…stie extrem de multe…cred ca prea multe pentru unii…dar are o singura problema…nu l-a interesat niciodata sa devina popular :)

    #3204
  42. Corina

    Si eu am apreciat prezenta lui Cosmin Gusa la dezbateri de multe ori. Dar presedinte nu-l vreau tocmai pentru ca “stiinta” lui are ceva ascuns. Prefer unu’ mai inocent.

    Se prea poate sa candideze, s-a si anuntat mai demult, iar acum a iesit din partidul lui de buzunar ca sa faca pe independentu’ si disponibilu’. Nu cred ca are sanse, insa candidatura lui prinde bine la a-i mai ciunti din procente lui Basescu. E si el un smecher, stie destule despre Basescu. Un adversar de temut.

    #3217

Lasa un comentariu


− 2 = 1

Search / Caută în site