Am descoperit un sentiment nou şi i-am dat şi-un nume
De când am blog, am identificat un sentiment nou. Îl trăiesc când văd că o persoană pe care nu o cunosc m-a inclus în blogroll-ul ei. Altfel spus, că apreciază ceea ce scriu, îmi citeşte blogul frecvent (poate zilnic) şi îl consideră demn de a fi recomandat şi cititorilor săi.
Şi m-am gândit aşa: acest sentiment – atât de nuanţat şi, totuşi, atât de puternic – ar trebui să îl oblige pe un blogger mai mult decât pe un ziarist sau pe un scriitor. Faptul că un alt om te citeşte zi de zi, că te ia în seamă (indiferent dacă îţi împărtăşeşte opiniile sau nu), creează între voi o legătură cu mult mai strânsă decât în celelalte două cazuri.
Ziaristul e doar o rotiţă din mecanismul unei redacţii, sunt rare situaţiile în care un singur nume determină alegerea şi citirea continuă a unei publicaţii. Scriitorul, chiar dacă impactul creaţiilor sale poate fi răvăşitor, are o relaţie sporadică, precum o îmbrăţişare aniversară, cu fidelii săi. Bloggerul, însă, realizează un permanent schimb de idei clare şi de senzaţii nedesluşite cu acei necunoscuţi care îl consideră un reper de lectură.
A fi în blogroll-ul unui străin înseamnă a face parte din viaţa lui cotidiană. Cum să nu fii preocupat-speriat-mirat de această răspundere?
Şi, dacă tot am descoperit acest sentiment nou, vreau să-i dau şi nume. Îi voi spune rollitate.
Se numeşte rollitate acel amestec unic de responsabilitate, onoare, bucurie, mirare şi mândrie pe care îl simţi când îţi găseşti numele în blogroll-ul unui necunoscut.
P.S. Vreţi să ne jucăm mai departe? Când te încălzesc persoanele din blogroll, se cheamă că ai un rolling. Dacă sunt puţine nume în listă, e un rollişor. Dacă nu mai modifici nimic, acela e rollul vieţii. Bloggerii pe care îi elimini din blogroll se pot numi rolleri, iar nucleul dur pe care îl citeşti zilnic şi la care n-ai renunţa nicicum este rock’n'rollul. E rândul vostru… 
Tweet
[...] mihneamaruta.ro [...]
Nu-mi mai aduc aminte cand te-am introdus in blogroll-ul meu. Dar imi place ce scrii si am considerat ca cei care ma citesc pe mine trebuie sa aiba sansa de a te citi si pe tine.
Spor,
Marius
Iasi
Marius: Ăsta e spor de rollitate
Mulţumesc.
Am abonament prin “reader” la blogul tău. Share-uiesc chestiunile ce mă interesează. Comentez pe unele din posturile tale. E o relatie directa cu un om (presupun) inteligent care mă face să mă simt bine. E o relaţie fără obligaţii, fără compromisuri, e un fel de jurnalism ideal. În fine, asta-i părerea mea, poate umblu prin bălării deci mă opresc aici.
Imi place ce citesc.Abia astept sa vin la Cluj,asta in octombrie si sa povestim si pe “viu”.Oricum esti inclus in lista de “favorite” si primul lucru dimineata deschid capitolul Mihnea!
Comparativ cu alti publicisti clujeni, am gasit cele mai interesante articole de opinie si de analiza pe blogul tau, desi, ai vazut si tu, uneori nu sunt de acord cu tine. Dar, de regula, meteahna proasta, intervin cand sunt in dezacord, nu cand am opinii similare. Na, bun, esti de acum si pe blogrollul meu!
ce fain, rollitate!
esti falling in… roll:)
Şi, totuşi, nu văd de ce un ziarist ori un scriitor are trebui să aibă acest sentiment de care vorbeşti (mixul de responsabilitate, onoare, bucurie, mirare şi mândrie) la un nivel mai scăzut.
L-am simţit prima dată la radio, când, la început, aveam impresia că vorbesc în gol, unor persoane indefinite, până când au început să sune telefoanele din Controlul Tehnic General, după emisiuni (de felicitare, ori de supărare). Când făceam cunoştinţă cu diferite persoane, din Baia Mare, Zalău ori Oradea care, după ce făceam prezentările, mă întrebau dacă nu sunt cumva cel “de la radio”.
Mai târziu, când un taximetrist a vrut să mă duc pe gratis pentru că citea editoriale din fostul ZC ori când o vânzătoare dintr-un magazin în care intrasem prima dată îmi zâmbea de parcă ne cunoşteam de când lumea şi mă întreba “ce mai faci”, doar apoi realizând că mă ştia de la TV, de la emisiunile la care am mai fost.
Iar cu scriitorii, aceeaşi poveste. Când o fată, într-o curte de pe Moţilor, căreia încercau să-i intre în graţii vreo cinci hăndrălăi, se opreşte din discuţie când apari, scoate cartea ta din poşetă şi te întreabă de nu eşti tu cumva cel care a cărui poză e pe copertă, ori când o altă fată îţi spune că a citit cartea care ajunsese la ea recomandată de o prietenă a sorei ei, sau când vezi pe un blog al unui necunoscut o poezie de-a ta care fusese publicată o singură dată, în urmă cu 5-6 ani în Tribuna…
Poate că interacţiunea ziaristului şi scriitorului cu cititorii săi e mai rară, dar responsabilitatea e cotidiană. Sau ar trebui să fie pentru cel care o conştientizează.
Gutza:
Ai zis-o tu singur, interacţiunea e mai rară. De fapt, e mult mai rară şi, uneori, lipseşte. Ziaristul nu cunoaşte aproape pe nimeni dintre cei care-i citesc articolele, habar n-are ce reacţie stârnesc ele, iar scriitorul se întâlneşte câteodată, dacă se întâlneşte, cu fanii săi. Citeşte recenzii, află cifre de vânzări şi… cam atât. Nu cred că e zilnic cu gândul la impactul cărţilor sale.
hai sa iti povestesc ceva.
ma trezesc de dimineata, trag perdeaua sa vad ce e afara si deschid calculatorul …..doua adrese de mail imi spun ce comentarii sunt in lumea virtuala, iar blogul tau da tonul zilei….
observ acum ce rolitati ai in ginduri….
keep up the faith, mister maruta!
Dumitrescu: I will
N-am blog, deci nu stiu unde ma incadrez. Dar, intrucat esti pe prima pozitie la “Favorite – semne de carte”, si fereastra e mereu deschisa in asteptarea unui post nou, ma gandesc ca asta e “rolloialitate”
Io: Foarte bun termenul
, îl adopt, cu copyright-ul de rigoare 
Mulţam.
Hehe, sunt pe urmele tale, Mihnea. Adica, te am în blogroll pe ambele mele bloguri (știu, sunt un ciudat dacă scriu în două bloguri, mai bine să fi fost unul dar bun). Sunt pe urmele tale (deci mi-ai luat-o înainte) și la capitolul ăsta: am simțit ceva straniu de asemănător când m-am trezit în blogroll la cineva perfect necunoscut. Și, da, cititorul de blog e cu totul altfel decât cititorul de ziar pentru că relația cu el e mai personală, mai altcumva (acum o să mă gândesc cum poate fi ea definită).
Citindu-te, eu am descoperit moderoll-ul (de la model, chiar daca suna ca un nume de medicament)
Ca sa nu-ti pierzi rollitatea, te rugam revino in presa, iar cititorii vor avea zilnic parte de rock’n'roll.
Radu: Şi eu îmi doresc, dar nu oricum.
Am încercat şi eu sentimentul de care vorbeşti, regăsindu-mă în blogroll-ul unor necunoscuţi. Şi ca şi ziarist trăieşti acelaşi sentiment când auzi oameni vorbind despre un articol scris de tine fără să ştie că te afli în faţa lor, dar trebuie să cauţi feed-backul. Pentru că pe bloguri îl primeşti imediat, legătura e mai strânsă.
Revenind la blogroll … Blogroll-ul meu e lung cât o zi de post
Eşti şi tu acolo. Dacă aş spune că intru în fiecare zi la toţi, aş minţi. Citesc rollişorii din reader, uneori poate în fugă, şi mai sar câte o zi-două.
La mine intră oricine în blogroll dacă mi-au plăcut 2-3 articole, de ieşit nu ies decât mârlanii. Puţini au avut soarta asta, doar sunt o doamnă, ce Vuittonu meu! Şi, modestă, după cum s-a putut observa
Mishto (ca sa ii citez pe mitici
). Imi place cand vii cu idei noi Mihnea.
O intrebare … cu ar fi pt. tine o perioada fara TV? Io fac acum un experiment personal stand fara TV (pe cat posibil, mai vad si eu unu’, altu’ pe la oameni pe acasa). Incerc sa vad daca pot sa rezist si cum ma influenteaza daca nu urmaresc la TV decat eventuale emisiuni si filme extrem de interesante. De 2 zile daca m-am uitat in total 1 ora (si aia la altcineva acasa). Partea buna de tot ii ca am ajuns sa citesc mai mult, pot sa dorm mai bine
si in plus … nu-s asa de stresat 
Revenind … Blogroll-ul meu este pentru persoane apropiate si pt. persoane stimate, daca imi faci onoarea sa facem schimb … m-as bucura
Si in ce conditii te-ai intoarce in presa?
eu te am numai in reader. la asta sa i zicem readeritate? oricum, ce mi place la tine e ca nu e numai un blog de informatii – jurnalistic vorbind, ci am putut gasi si emotie – fie ca ai initiat o discutie despre carti sau ai publicat o poezie, e imbogatitor sa vezi un om profesionist in a scrie pentru ceilalti.
spor si ma bucur ca ai pus un nume nou la un sentiment – am cam uitat sa descoperim feelingurile noi. spor 
ioana: Aşa să-i rămână numele
Mulţumesc.