Atitudine istorică: Sinodul Mitropolitan al Clujului condamnă supravegherea prin cipuri biometrice

Thursday, February 19, 2009

Cu mai puţin de o săptămână înaintea întrunirii în care Sfântul Sinod al BOR va dezbate problema paşapoartelor biometrice, Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îşi reconfirmă poziţia de avangardă şi curajul teologic.

Astăzi, după întrunirea de la Cluj, acest for bisericesc, condus de ÎPS Bartolomeu, a dat publicităţii un comunicat în care se spune că sistemul de supraveghere prin cipuri biometrice este “un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor”. Referindu-se la Hotărârea de Guvern din 26 aprilie 2006 privind introducerea paşapoartelor electronice, Sinodul Mitropolitan reclamă faptul că aceasta “nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică”.

“Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor şi chiar după moarte”, se mai spune în comunicatul de presă al Mitropoliei Clujului.

Important: Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri cererea mai multor ONG-uri de a suspenda ordonanţa privind introducerea paşapoartelor biometrice.

MAI TÂRZIU: Citiţi aici comunicatul integral al Sinodului Mitropolitan.

13 raspunsuri to “Atitudine istorică: Sinodul Mitropolitan al Clujului condamnă supravegherea prin cipuri biometrice”

  1. [...] VIA: mihneamaruta.ro ] Categorii şi taguri    Categorii: Uanderlănd    Taguri: România [...]

    #3498
  2. mopul

    ca de obicei anania si BOR adopta o atitudine anti europeana, puternic izolationista, anti tehnicista si complet neadaptata acestor vremuri. aceleasi argumente cu “666-numarul fiarei” si aceleasi sedinte in care nu cred ca cineva dintre ierarhi s-a putut opune ananiei…
    ca de obicei BOR, un obstacol in calea modernizarii Romaniei. asa a fost si in interbelic, cu mixtura de mistica, legionarism si slugarnicie. dupa 1948 au slugarit cu mare nesimtire la comunisti, nici pana in ziua de azi nu au dat inapoi bisericile la papistasi..

    strict in problema acestei chestiuni, e o pozitie izolationsta si lipsita de argumentatia. Nu va pericol in aceste pasapoarte, nici unul… Nu il respecte pe anania, a fost singurul care a votat in BOr sa fie caterisit nicolae corneanu ca s-a impartasit cu papistasii…bine, si corneanu, securist.
    dar anania e f inchistat, asa cum e si Biserica Ortodoxa, supt vremuri….din pacate.

    #3500
  3. [...] Mihnea Maruta Gheorghe Vanau Posted in Orthodoxos, Documente [...]

    #3501
  4. mopul: Biserica e “europeană” înainte să existe noţiunea de Europa :) E interesant cum “apărătorii” Europei ignoră temeiurile sale ideatice.
    Mai departe: ce legătură are izolaţionismul cu libertăţile individuale? Nu credeţi că tocmai susţinătorii modernizării şi modernităţii ar trebui să fie primii care să sară în sprijinul dreptului la conştiinţă?
    Dacă tot aţi amintit cazul Corneanu, trebuie să vă decideţi: sunteţi în Biserică sau în afara ei, pentru că aplicaţi standarde duble. Adică hotărârile BOR sunt bune numai dacă vă plac. Dacă vreţi să vedeţi o poziţie întemeiată în cazul Corneanu, vă recomand să citiţi aici: http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2008/06/08/memoriu-al-parintilor-romani-care-vietuiesc-in-sfantul-munte-athos-catre-sfantul-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane/

    #3502
  5. Maria

    mopul
    esti de departe puiule sau acum ai venit pe lume?

    #3504
  6. uf, ce bine că suntem stat laic :)

    #3505
  7. mopul

    maria: de pe marte
    mihnea:nu e europeana in atitudine, in tot ce face. nu contest traditia istorica a Bisericii.
    izolationismul are legatura cu libertatile de care zici. Ele sunt fundamentale in Europa, stau la baza statului de drept. BOR face tot ce poate sa Ne izoleze si SA SE izoleze de tot ce modern, chiar post-moderm. Mare lucru cu pasapoartele astea….sa faca bine popii sa faca asistenta sociala, sa dea papa la sarmani, sa il readuca pe Dzeu in sufletel oamenilor in marasmul asta, nu sa se ocupe ei de pasaporate biometrice
    am citit alea cu corneanu, nu m-au convins
    a fost dovedit securist, dar din 1990 incoace a Intors obrazul papistasilor.

    Anania pe care pe semne il venerezi nu a facut cel mai mic pas, cel mai mic… atat in cazul acestor pasaporate dar si in restul problemlor el nu s-a consultat cu a ordonat. este complet depasit de timpuri. ar fi bine sa se retraga dar el vrea sa fie Patriarh, a tras sforile sa il dea jos pe actualui Daniel, numa contre ii baga

    Deci…nu sunt un pericol pentru mine pasapoartele astea. poate pt voi…justitia lumeasca a decis: pasapoarte biometrice si basta!

    #3516
  8. mopul: Biserica nu trebuie să fie “europeană” în atitudine, că Europa nu e Mesia. Nu cred că BOR “face tot ce poate să ne izoleze”, dar e firesc să îşi apere credinţa chiar şi împotriva a ceea ce e modern. Pentru că modernizarea în sine nu e automat bună. Pesemne eşti unul dintre cei care cred în progresul liniar, altfel nu ai putea afirma că un om e “depăşit de timpuri”. Scopul nu e să fim la modă, fie ea tehnologică sau ideologică, ci să ne mântuim.

    #3517
  9. mopul

    anania e complet depasit. asa cum tu ai dreptul sa il aperi asa am si eu dreptul sa conteste ca e productiv pentru ce ar trebui sa fie ortodoxia azi.
    eu cred ca e o religie complet inchistata, intoarsa cu fata la trecut. Nici macar Grupul de Reflexie Teologica, de la inceputul anilor 90 nu a reusit sa faca nimic.

    imi pare rau ca nu suntem catolici, am fi avut o alta atitudine nationala, mai ales in desertul comunist, asa cum au avut Polonezii si Ungurii.
    suntem departe si datorita habotnicilor ortodocsi inclusiv a celor din ASCOR, cea mai retrograda asociatie de studenti teologi.

    ofera contraexemple valide, moderatorule

    #3520
  10. mopul: Eşti ortodox? Să ştiu cu cine stau de vorbă. Dacă nu eşti, atunci se explică aprecierea că ortodoxia e “închistată”. Dacă eşti, atunci cred că ar trebui să fii ceva mai reţinut şi să mai studiezi. De altfel, ar fi ciudat să fii ortodox şi să vrei să fii catolic.
    Încă ceva: eu nu sunt moderator. Aici nu e emisiune cu invitaţi care să ceară socoteală.

    #3522
  11. Gutza

    mopul: n-are importanţă dacă eşti ortodox ori ba, sau dacă eşti creştin sau ateu, un lucru însă trebuie să înţelegi, rolul Bisericii nu e de a se ocupa de bună-starea ta materială (sau a mea ori a altora); pentru asta ai votat (ori nu ai votat) nişte oameni; Biserica se ocupă de ceva pe care bag seama ţie ţi-e mai greu să înţelegi: sufletul şi conştiinţa

    În comunicatul Sinodului sunt prezentate argumente de ordin spiritual (dar nu numai) împotriva cip-urilor biometrice, dar acestea nu sunt singurele contra-argumente

    Statul (şi instituţiile statului, de la preşedinte, la Parlament sau justiţie) mă reprezintă şi pe mine şi pe toţi cetăţenii lui şi NU are dreptul să ignore argumentele mele sau ale altora; decizia de a-mi limita anumite libertăţi (printre care dreptul la intimitate şi viaţă privată) nu poate fi luată în mod discreţionar, fără o dezbatere publică. A nu fi de acord ca datele mele personale să fie la dispoziţia oricui, nu e o atitudine anti-europeană, retrogradă sau cum ai vrea tu să o califici.

    Dacă ţie îi convine să fii doar o cifră, un număr, o serie, să nu exişti ca persoană, e opţiunea ta, dar nu mă poţi obliga şi pe mine să fiu la fel. Şi nici “statul” nu mă poate obliga. Pentru că “statul” sunt şi eu, printre alte milioane de persoane.

    Iar dacă pentru tine forţa (”paşapoarte biometrice şi… basta” – ca să te citez) este un argument, cred că altcineva e retrograd

    #3535
  12. Nu este deloc de ras toata aceasta dezbatere, pentru ca au inceput sa apara mesaje foarte ingrijoratoare gen:
    - democratia nu este buna pentru ca duce la dezordine si la ineficienta (am mai auzit asta la Hitler),
    - este nevoie de un lider autoritar in Romania,
    - preotii batrani si marii duhovnici nu se pot insela niciodata pentru ca ei stiu mai bine ca noi,
    - cine nu are aceeasi opinie ortodoxa este mason, comunist sau platit de “elite”,
    - cenzura este buna daca interzice mesajele anti-crestine,
    - legionarii nu au fost chiar asa rai,
    - ar fi buna o departare de UE si de vest si o apropiere de Rusia.
    Problema este ca tot mai multi oameni au inceput sa fie de acord cu mesajele de mai sus, si datorita crizei si datorita problemelor personale, dar nu este bine deloc!

    #3675
  13. Cipri

    Sincer nu ma asteptam ca dupa 20 de ani de la revolutie sa mai intalnesc adepti ai ateism-comunismului si inca intr-o forma upgradata sau cipuita ;) … (si comunistii se doreau a fi oamenii ratiunii, ai stiintei, ai evolutiei ai modernizarii)
    In acea periaoda s-au demolat biserici au fost inchisi preoti, impreuna cu cei care aveau alte convingeri decat ateismul. Bisericii nu i s-a mai auzit glasul… pt ca i s-a bagat pistolul in gura. Oamenii securitatii erau infiltrati peste tot pentru a controla totul incalcand dreputul la exprimare, libertate, religie etc.
    Prin implantul microcipurilor se doreste acelasi lucru pe care il doreau si comunistii: CONTROLUL TOTAL AL PERSOANEI. (acum insa cu instrumente mult mai avansate) Dar acest lucru se face treptat. Intai se doreste obisnuirea omului cu microcipul: in pasapoarte, in cartea de identitate, in permisele auto, in cartea de sanatate, in cardul bancar (noi suntem in etapa aceasta). Dupa aceea microcipul se va implanta in corpul uman fara prea mari lupte de convingere.
    Microcipul va inlocui documentele de mai sus si va indeplini functii de informare, GPS, microfon, functii de economico-financiare (incasari/plati, extras de cont etc.), functii sociale, sanitare si bineinteles functii avansate de reprimare a persoanei si multe altele la care nu ne gandim acum (microelectronica si informatica sunt intr-o dezvoltare accelerata). In felul acesta se va putea localiza exact persoana prin satelit, se va stii exact ce actvitati desfasoara si ce vorbeste in orice moment… persoanele vor putea fi reprimate prin blocarea functiei economice a microcipului (acestea nu vor mai putea cumpara nimic…), prin blocarea functie sanitare (persoanele nu vor avea acces la medicamente la serviciile medicale) etc.
    Intrebarea care se pune este: putem avea incredere in cei care se afla in spatele acestui sistem glabal?
    Ne indreptam spre un CONTROL TOTAL cu tehnologie ultraavansata de monitorizare si reprimare a persoanelor. Acceptand aceasta renuntam de bunavoie la drepturile omului garantate de Constitutie.
    De aceea salut initiativa Mitropoliei Ordodoxe a Ardealului de a lua pozitie fata de aceste incalcari flagrante ale drepturilor omului! Este momentul sa ne informam, si sa nu permitem nimanui sa ne ia aceste drepturi pe care le-am castigat cu greu.

    #3697

Lasa un comentariu

daniel-200

Search / Caută în site