Am văzut, vă recomand (XII): “Slumdog Millionaire” sau “Frost/Nixon”?
De ce întrebarea din titlu? Pentru că, din câte am citit înainte de ziua Oscarurilor, aceasta pare să fi fost adevărata finală neoficială pentru “cel mai bun film al anului”. Şi chiar dacă lucrurile nu s-au petrecut aşa, mă atrage, totuşi, ideea de a face o paralelă între cele două pelicule, dintr-un motiv pe care sper să-l descopăr scriind. (Căci scrisul e, fără îndoială, una dintre cele mai misterioase tehnici de arheologie psihică).
Când urmărim un film artistic, dacă o facem dintr-o dorinţă de îmbogăţire mentală şi nu din nevoia de relaxare, trebuie să fie ceva, pe lângă curiozitate, care să ne “transporte” într-o dimensiune exploratorie şi să ne păstreze concentrarea “neblurată”. Altfel, în absenţa acelui element – care poate fi un personaj, o regăsire, “schepsisul” sau doar aerul filmului -, la final nu vom rămâne decât cu sentimentul iritat al timpului irosit.
În “Slumdog Millionaire”, ingredientul secret este minunata demonstraţie a faptului că totul are un rost, aşezată pe osatura concursului de cultură generală. Ca orice poveste spusă bine, şi aceasta te învăluie pentru a-ţi transmite, pe calea intuiţiei, un adevăr universal valabil. În cazul de faţă, atenţia pătrunzătoare pe care trebuie să o acorzi întâmplărilor vieţii.
A înregistra semnele ca atare, cu încrederea calmă că va veni o zi când ţi se va desluşi înţelesul lor, este atitudinea bună, varianta corectă la continua întrebare a existenţei.
De cealaltă parte, “Frost/Nixon” e despre răspunsuri fundamental greşite. Iar cel mai greşit răspuns, dacă îmi e permis un asemenea superlativ barbar, este iluzia că poţi preîntâmpina toate întrebările. Să te pregăteşti pentru încercările viitoare convins că ai putea astupa toate fisurile aparenţei, iată măreaţa cădere a omului politic. Să-ţi trăieşti viaţa ca pe un antrenament pentru un interviu esenţial e o strategie care te duce blindat la pierzanie.
Aceasta e diferenţa. De aceea mă atrăgea să scriu comparativ despre cele două filme. Trăim un test permanent. “Vrei să fii milionar?” Vrei să câştigi confruntarea cu destinul? Nu te căzni să memorezi subterfugii; soluţia e acolo, într-un semn pe care nu l-ai descifrat la vremea lui, dar nici nu l-ai uitat. Întrebarea nu e capcana. Întrebarea e soluţia.
P.S. Despre filmele propriu-zise nu mai am de zis prea multe. “Slumdog…” a luat Oscarul pe merit – e ca o pizza cu toate ingredientele bine dozate, îmbietoare, coaptă cât trebuie, îndestulătoare. “Frost/Nixon” e pentru connaisseurs, e un ungher din scena puterii întrezărit la o ridicare de cortină. Are un singur personaj bine construit, Nixon, în jurul căruia gravitează, palide, celelalte. Total insuficient pentru locul 1.Tweet
Buna! Interesanta comparatia, nu m-am gandit la cele doua filme ca avand un element comun. Mai degraba in cursa asta asociasem Milk cu Frost/Nixon si partial The Reader (politica si istoria) si Slumdog cu Benjamin Button (mai degraba basme urbane, sa zic asa). Dar sunt de acord, le vazusem pe toate mult timp inainte de ceremonie si singurul care m-a impresionat a fost SM, prin unicitate, modul de filmare, actorii anonimi si faptul ca au stiut sa profite de experienta uriasa a indienilor in domeniul cinematografic. In Frost/Nixon a stralucit Langella, si cam atat.
Apropo de actori cunoscuti… In momentul in care distributia contine oameni care au aparut in multe alte roluri celebre se creeaza o asteptare, fata de ei si fata de film, care infleunteaza perceptia asupra fimului ca intreg. Adica, inca un merit pentru SM, care a impresionat fara sa isi propuna asta (cel putin nu explicit)
Luana: Bine ai venit. Sunt de acord că în “Frost/Nixon” a strălucit doar Langella. Celelalte personaje sunt foarte anemic conturate, mai ales cel feminin, iubita lui Frost. Te aştepţi până la sfârşit ca ea să aibă, totuşi, un cuvânt de spus în desfăşurarea acţiunii şi când colo….
Da, eu chiar uitasem de ea pe parcursul actiunii, apare la inceput si apoi foarte putin pe parcurs. Dar ma gandesc ca asta se poate justifica prin formatul de “documentar”, axat pe Frost si Nixon ca personalitati, nu pe vietile lor personale.
Ce parere ai despre The Reader? Mie mi s-a parut o ruptura prea mare intre cele doua parti… In Slumdog rupturile exista insa sunt tratate mult mai bine
Luana: Nu am văzut “The Reader”.
slumdog foarte misto film
mi-au placut copii aia la nebunie
dar totusi sa primeasca oscarul mi s-a parut ca intra in americanismul cu dam la indieni ca asa e politically corect si e si cu copii si noi ne aratam cat de moderni in gandire suntem
sau, avand in vedere ca nu prea am vazut celelalte filme nominalizate, probabil ca sunt foarte slabe