Poezii de zi (17): “Frunze”
de Mircea Ivănescu
aş vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acum mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.
Din volumul “Versuri” (1968).Tweet
Generatia 60 de la noi cred ca ramane in continuare neegalata. Cu Stanescu, preferatul meu Sorescu, Blandiana, Dimov, Ivanescu citat de tine, si multi altii. Un respiro necesar in discursul ideologic infect! Eu o sa incerc saptamanal din contemporani, intrucat unii dintre ei sunt foarte tari si, din pacate, cam nebagati in seama de discursul mediatic. Primul e Manasia, clujeanul care leviteaza si, in ciuda acestei magii nemaipomenite, nu a prins Stirile de la ora 5: http://dohocampus.wordpress.com/2009/03/08/levitatia/