Rolul jurnalistului, de la vidanjorul anonim la fanaticul ipocrit
Discuţia aprinsă care s-a iscat la o postare anterioară mi-a reamintit o idee despre care vreau să scriu de mult: a ajuns o ciudăţenie să nu ţii cu nimeni. Şi mă întreb tot mai des, în acest context – s-a schimbat cumva rolul jurnalistului şi nu-l mai înţeleg eu? “Pe vremea mea” (da, mă trezesc spunând tot mai des aceste cuvinte, e semn clar că îmbătrânesc), jurnalistul avea o misiune simplă, similară cu a unui radar: să tragă în tot ce mişcă. Să scormonească şi să scrie despre orice ilegalitate sau imoralitate şi, în general, să fie un fel de sanitar al societăţii. Mai aproape de adevăr ar fi vidanjor, şi nu văd nici o ruşine în asta.
Din aceste motive, felul în care se “recrutau” jurnaliştii şi procesul de triere în redacţii erau foarte dure. Rezista doar cine avea nervii tari şi era hotărât să facă meseria asta, cine avea necesara doză de justiţiar şi, nu în ultimul rând, cine pricepea nuanţele unei manipulări şi riscurile ca moneda să cadă altfel decât ai pariat. Şi, repet, lecţia principală era să nu ierţi pe nimeni. Aceasta era calea sigură pentru câştigarea credibilităţii în faţa cititorilor – singura şi marea comoară a oricărui jurnalist sau instituţie media.
Ce s-a întâmplat între timp? Au apărut devotaţii, partizanii, fidelii şi activiştii din presă. S-au înmulţit lacomii, şpăgarii, şantajiştii, cei care n-au mai suportat ideea de a fi pur şi simplu vidanjori. Care au cedat invidiei de a vedea la subiecţii lor case mai frumoase, maşini mai mari, mândre şi cornute.
De cealaltă parte, ca efect firesc, cititorii s-au polarizat radical pe teme efemere, cum ar fi activitatea unui preşedinte sau interesele unui mogul. Aşa au devenit repere Traian Ungureanu, pe de o parte, şi Ion Cristoiu, pe de alta. Pânzele albe către care mergea unul şi focul automat al celuilalt au fost asimilate cu adevărata presă, cu acel curaj indispensabil meseriei noastre. Şi, când colo, niciunul dintre ei nu mai avea nimic de-a face cu jurnalismul.
De unde să ştie cititorul/telespectatorul, de exemplu, că una dintre tacticile pe care Cristoiu le preda în redacţie la EvZ era să îţi alegi o ţintă celebră şi să tragi în ea până duci tirajul pe culmile succesului? Radicalismul este totdeauna o soluţie mai atrăgătoare decât decenţa, decât argumentul, decât nuanţa. E plictisitor, vorba fetelor mele, să spui că Băsescu e un preşedinte bun, dar cu grave derapaje morale şi comportamentale. E mult mai provocator să susţii că e inegalabil sau că duce ţara de râpă.
Aşa se compromite o meserie utilă. Majoritatea tăcută a presarilor continuă să-şi facă datoria uitându-se la radarul bunului simţ. Pe ei nimeni nu-i ia în seamă, deşi acolo ar trebui să se ducă toată consideraţia. Căci fără ei, anonimii cu nervii tari şi necesara doză de spirit justiţiar, am fi toţi acoperiţi de putoarea foselor necurăţate.
Foto: Lucian StănescuTweet
multumesc
Din păcate, nu e doar plictisitor, ci şi neadevărat (despre Băsescu), but, of course, nu acesta este “point”-ul
Revina la ideea mea că în momentul de faţă a dispărut complet publicul neutru, “clasa de mijloc”, cum vrei să-l numeşti, iar în rândul cumpărătorilor de mass-media au rămas doar fanii (valabil şi pentru partidele politice). Dacă vorbeşti “neutra”, nu trebuie să te întrebi de ce nu te cumpără cei care vorbesc “neutra”.
Nimeni din jurul meu nu mai cumpără mass-media. Mai luăm cărţi de la Adevărul sau Cotidianul, cd-uri de la Jurnalul Naţional şi de la Adevărul. Fără nici o ironie, mă întreb de ce managementul mai trebuie să cheltuiască atâta cu ziarele şi nu scot numai inserturile…
Cristian Banu: Continuă-ţi ideea. De ce nu mai cumpără presă nimeni din jurul tău? Spune-o.
Atat cei precum Cristoiu, cat si cei precum TRU/Patrasconiu/ITMorar vor continua sa existe – la fel cum un organism este permanent insotit de tot felul de daunatori, tot asa si societatea romaneasca va avea parte de asemenea personaje. Este foarte important, insa, ca aceste personaje sa poarte o eticheta care sa ne informeze: “activist de partid PC”, “activist de partid PDL” etc.. Altfel putem vorbi de o mizerabila inselatorie, pentru ca va fi intotdeauna o diferenta intre credibilitatea unui jurnalist cu adevarat independent si care nu beneficiaza de avantajele oferite de “suportul de partid” (chiar daca poate avea anumite simpatii in lumea politica, fara ca asta sa inhibe orice urma de obiectivitate) si cea a unui activist de partid declarat ca atare. In cazul unui activist de partid disimulat in “jurnalist independent”, insa, publicul va fi pacalit si tentat sa-i acorde respectivului mai mult credit decat merita.
“Pentru că nu mai ai ce citi/vedea.” As simple as that.
Mas-media românească se transformă într-o “gură a satului”, în care nu găseşti decât cine cu cine se mai înjură, cine a mai făcut accident, cine pe cine a mai violat, cine cu cine se mai culcă, ce mai zice “vodă”, ce mai zice popa. Un univers din ce în ce mai restrâns şi mai paralel cu viaţa oamenilor “normali”.
Când telejurnalele încep TOATE cu accidente de circulaţie (minim 3-4) ce audienţă vrei? Şi mai terminaţi cu “aşa vrea publicul”, că în ultimii 5 ani audienţa a scăzut la jumătate. Mai există maxim 600,000 de cumpărători de ziare şi vreo 3,000,000 de privitori la TV. Nu e cam puţin la 17,000,000 de locuitori?
Personal, am ajus să folosesc termenul de ziarist numai ataşat unei persoane anume, în rest se poate vorbi de “operatori calculatori” (aka copy/paste mediafacsişti), “traducători” (deşi a traduce presupune înţelegerea a ceea ce traduci, ceea ce în 90% din cazuri nu este valabil) sau pur şi simplu “muncitori”. Producţiile efectiv jurnalistice sunt atât de puţine încât nici nu merită să dai bani. Segmentul “quality” înseamnă, de fapt, mai puţine ţâţe, nu conţinut editorial de calitate.
Ramstein: Între TRU şi Cristi Pătrăşconiu e o mare diferenţă, crede-mă. Cu IT Morar n-am lucrat, deci nu comentez. Cristi continuă să fie jurnalist şi să-şi spună părerea. Despre TRU, mai documentat, poţi citi aici: http://cotidianul.ro/traian_se_desparte_de_una_din_luntri-75913.html
Cristian Banu: Cred că eşti prea dur. Se face încă presă bună în multe locuri şi nu e doar vina redacţiilor că s-a ajuns aici.
de fiecare data cand caut un raspuns la intrebarea “de ce nu mai cumpara lumea presa” simt aceeasi frustrare ca atunci cand trebuie sa descalcesc o instalatie de brad cu cateva sute de becuri chinezesti, din-alea tzepoase: imi vine sa le dau de pamant si sa imi cumpar altele.
reactia la ceea ce ai scris e cam aceeasi cu cea a lui cru:
Cred ca lucrurile vor merge mai bine atunci cand ne vom face (din nou) meseria. dar asta inseamna sacrificii, pentru ca lumea nu se va intoarce la a cumpara ziare a doua zi dupa aparitia unui/unei articol/editii de calitate. S-ar putea sa fie destul de multi care sa spuna ca clujul nu e piata de presa scrisa. dar sa ne aducem aminte ca a fost, pana prin 99, 2000. cand monitorul si ziarul de cluj erau cot la cot, undeva pe la 9.000 de cititori. astea le stiu din povestile celor mai “vechi” in breasla; nu lucram in presa pe vremea cand se citea presa.
Din pacate, de polarizarea asta pacatoasa n-am scapat timp de 20 de ani. Ea functiona cu vehementa in primii ani 90, incepuse sa se estompaeze mai apoi si a revenit puternic in ultimii ani. Tabareala (numesc asta existenta de tabere nejustificate) asta creeaza false tinte, false mize si risipeste energiile in dispute si scandaluri aride. Mutata in presa, lipsa de obiectivitate naste monstrii, cum ar fi ziare care nu stiu decat sa laude si sa ia apararea. Lucrurile astea trimit imediat la manualul de deontologie. Dar cine mai e capabil de asa ceva, catavreme nu exista o cultura pentru asta sau daca a fost, s-a risipit.
adi: La Cluj e altă poveste. Aici, lipsa de investiţii serioase pe termen lung a făcut să prolifereze derizoriul şi micile jocuri de şantaj şi deturnări de publicitate.
1. Nu cred că sunt prea dur.
2. Se face încă presă bună. Dar în din ce în ce mai puţine locuri. De exemplu, faptul că o dată pe săptămână (sau nici măcar) pot citi un material bun în Evenimentul Zilei este deja egal cu zero. Publicul care îl cumpără îl cumpără pentru mizerie, nu pentru excepţia aia. Pe vremuri, era invers. Cotidianul are conţinut editorial 0. Mai rezistă încă prin editorialişti, care însă încurajează un public de tip suporter. În Jurnalul Naţional nu-mi amintesc să fi citit vreun material jurnalistic anul acesta, doar câteva editoriale. La România liberă conţinutul editorial este simplu ambalaj pentru mica şi marea publicitate. Ziua şi Gardianul nu există. Cam asta e presa “naţională”. Nu ştiu cum e prin provincie, dar foarte diferită nu are cum să fie situaţia.
Sigur, dinăuntru se vede un pic altfel. Dar eu vorbesc din perspectiva celui care (nu mai) dă banii fiindcă simte că nu primeşte nimic în schimb.
Ca să nu fiu negativist complet, să dau şi două exemple pozitive: Ziarul Financiar şi Dilema veche.
@Mihnea Maruta: “Între TRU şi Cristi Pătrăşconiu e o mare diferenţă”
Poate ca a fost o asemenea “mare diferenta” in trecut; astazi diferenta este mult mai mica – este suficienta o “rasfoire” a blogului respectivului: articole (este amuzant cu cata perseverenta respectivul aplica politica “mortului in papusoi” atunci cand toata media “urla” pe teme mai putin onorabile in ceea ce priveste simpatiile lui politice), comentatori, comentarii – cenzura aplicata comentariilor anti-PDL/basescu; publicarea cu lejeritate a comentariilor pro-PDL/basescu si cele critice la adresa adversarilor politici ai acestora, chiar daca limbajul folosit este unul de mahala.
Dimpotriva, as spune ca, mai degraba, mai putin se injoseste ITMorar in comparatie cu patrasconiu – chiar daca distanta nu este deloc mare.
In orice caz, reiterez ideea ca publicatia Cotidianul este toleranta peste masura cu asemenea personaje – este o mare distanta de la “simpatii politice” la “militantism” evident in cazul celor de care vorbim. Faptul ca un Voinescu, de exemplu, anunta Cotidianul peste noapte: “gata! pana acum am fost… echidistant, dar de astazi m-am inscris pe lista de candidati ai PDL asa ca am plecat” este mult prea putin si… fara sens atata vreme cat activitatea lui publicistica de pana atunci a fost marcata de partizanat militant – nu mai crede nimeni in “revelatii peste noapte”.
Eu resimt cel mai tare lipsa specialistilor din presa.
Par sa existe doar trei specializari in presa din Romania: politica, divertisment si general.
Lipsesc jurnalistii cu specializari in:
1. sanatate – un ziar quality ar trebui sa aiba un ziarist, de preferinta medic de profesie, ce scrie doar despre asta, si care e expert in legislatia romaneasca si europeana in domeniu si este fin cunoscator a sistemele de sanatate din cat mai multe tari europene
2. educatie
3. stiinta – de preferinta doctori in fizica, statistica, etc cu publicatii in reviste serioase
4. tehnologie – poate doctori in inginerie, de asemenea cu publicatii respectabile
5. Uniunea Europeana – jurnalisti care sa stie numele tuturor comisarilor europeni, a celor mai importanti membri din PE, al tuturor liderilor europeni, si pozitia lor pe problemele majore europene
6. politica externa generala + limbi straine non-standard
- orice redactie quality ar trebui sa aiba cititori de ebraica, araba, rusa si chineza (ca sa gasesc altceva decat stiri despre Obama si Hillary), plus limbile vecinilor nostri
- ar fi de asemenea necesari oameni specializati in politica externa, suficient de experimentat incat sa evite greseli de incepator precum tu facand referire la un articol de Jerome Corsi, mai demult
7. economie – precum la punctele 3, 4, cercetatorii recunoscuti in domeniu sunt de preferat
8. finante – vezi #7
9. mancare – cronicari respectabili de restaurant, dar si dieticieni si specialisti in legislatia din domeniu
davidv: Dacă ai dreptate, ai dreptate. Şi, pe când se părea că lucrurile se îndreaptă într-acolo, că piaţa creşte şi ziarele quality îşi pot permite să crească sau să aducă specialişti, a venit criza şi, o vreme, vom defila tot noi. Cine are bani acum să plătească un doctor care publică în reviste serioase şi să-l convingă că nu se compromite dacă devine jurnalist? Cine are bani să plătească fie cursuri de limbi străine, pe termen lung, pentru redactori proprii, fie să aducă specialişti numai pentru această calitate? Ş.a.m.d….
La specialiştii existenţi era să zic că ai uitat “fotbalul”, dar e acoperit de “divertisment” fiindcă se vorbeşte mai mult de gagici şi maşini decât de goluri, faulturi şi offside… De altfel “jurnalismul” sportiv este cea mai bună ilustrare a degradării mass-mediei noastre, iar un cunoscut blogger care odată a fost un mare ziarist exemplu perfect al ratării.
@Banu enumera-mi, te rog, trei texte de ziar pentru care ai da banii intr-o zi.
Eu cumpăr ZF (zilnic), Dilema (săptămânal). Răsfoiesc pe net Cotidianul, Evenimentul Zilei şi Gândul. Pe Cotidianul nu aş da banii; la Evenimentul aş plăti pentru materialele Oanei Dobre din zonele de conflict, pentru seria recentă de reportaje “de criză”; la Gândul nu am ce să plătesc. Găsesc opinii sau comentarii economico/sociale/politice de valoare mai mare pe bloguri.
@ Banu nu mi-ai raspuns la intrebare:)
Ba da
Şi sunt mai mult de 3 
@ banu deci tu vrei sa citesti despre criza/zone de conflict? nu inteleg, poate n-am intrebat eu bine, trei “teme” mai particulare, toate trei aflate in acelasi ziar, pentru care ai considera ca ziarul merita banii, asta as vrea. mai precis, despre ce ai citi? ca despre ce nu e usor
ba chiar un trend
Cred că mai degrabă exemplele respective pot fi grupate sub eticheta de “reportaje”. Asta ar fi un tip de materiale. Apoi, aş dori să citesc analize sectoriale, cu date concrete, opinii ale celor din domeniu (de exemplu, ce se mai întâmplă cu industria X?), nu ale eternilor analişti care se pricep de la fizica cuantică la creşterea panseluţelor.
Mi-aş dori să citesc “profile” de ţară. Să văd cum trăiesc oamenii în Burkina Fasso sau în Slovenia.
Mi-aş dori să aflu de ce băncile de la noi au dobânzi atât de mari, de ce Mugur Isărescu nu nimereşte niciodată inflaţia deşi o “targhetează” de 3 ani.
Mi-aş dori să aflu pe ce se duc impozitele mele.
Mi-aş dori să aflu de ce decade învăţământul românesc de la an la an deşi se bagă din ce în ce mai mulţi ani. Care mai sunt şcolile bune şi cum au reuşit? Cine sunt cei mai buni profesori pe domeniul X?
Să mai continui?
mihnea: multumesc pentru o tema atat de interesanta. intrebarea cu care raman este urmatoarea: daca ziaristul este un sanitar al societatii, poate el fi si un sanitar al propriei bresle, in ce masura si cu ce mijloace?
adnana: Da, cred că, din fericire, au fost şi continuă să fie exemple în care buba unui ziar sau a metodelor vreunui “mare” ziarist a fost spartă din interiorul breslei. Problema este că e greu să ridici piatra, pentru că nici un patron nu e complet curat şi orice acţiune are şi reacţiune.
Din pacate jurnalistii tonomat au cresecut ca numar si importanta (efect), dar exista destule exemple pozitive – le observ indeobste la Cotidianul si EVZ, dar si Romania Libera (cam ce citetesc eu). Pe de alta parte, rolul jurnalistului-editorialist e sa critice obiectiv atat negativ, dar si pozitiv. Sunt criticate in exces greselile si prea putin realizarile pozitive – putine cate sunt, iar acest lucru cred eu duce la scaderea interesului pt presa quality (eu unul m-am cam saturat opiniile apocaliptice ale multora, care critica fara sa propuna solutii)
@Ramstein: citesc Cotidianul zilnic (lectura de metrou) si nu am remarcat la nici un alt editorialist partizanatul lui TRU (desi Adrian Ursu se cam apropie de extrema cealalta practicand politica lui Cristoiu vis-a-vis de Base – probabil de asta a fost adus la Cotidianul, sa contrabalanseze anumite excese gen TRU).
Ar trebui sa copiez comentariul de mai devreme si la acest post … iata si o parte: eu ca si cititor am inceput sa ma “indoi” (nu indoiesc) de moralitatea si impartialitatea jurnalistica … mai exista asa ceva in Romania? N-as mai crede … de la ziarele nationale pana la cele mici “de cartier” toate se inclina in fata “sefilor” si a prietenilor lor … nasol … libertatea presei este detinuta de cei cu bani … la fel si libera expersie … ne-a mai ramas doar blog-ul … daca si pe ala incearca sa-l controleze … o sa ajungem sa fim detinuti intr-o tara libera … sau cu libertatea presei “virtuala” (adica doar teoretica nu si practica) …
@Vercix: in primul rand, rolul presei este sa… critice; nu presa este cea care trebuie sa gaseasca solutii – presa trebuie sa-i critice pe cei care gasesc solutiile (dimpreuna cu solutiile lor).
“Productiile” acelui TRU nu erau decat nesimtite osanale ridicate tribului basescu/pdl ce aminteau de “epoca de aur a marelui carmaci”. Daca arunci o privire, insa, pe blogul “mesterului” patrasconiu – blog gazduit de Cotidianul – o sa constati ca ai intrat in lumea kitsch numita… Pedele-Land. In plus, rezultatele unei simple cautari pe site-ul Cotidianul a productiilor acestui… jurnalist ar putea sa te surprinda prin absenta criticilor aduse lui basescu si extrem de rarele (si, oricum, blande precum niste adieri) critici aduse pdl – este imposibil sa mai vorbesti de o minima obiectivitate jurnalistica in asemenea conditii. Sau… poate ca am eu o imagine gresita despre ceea ce s-ar numi “jurnalist independent”
Văd că aici se fac nişte confuzii. Nici Pătrăşconiu, nici TRU nu sunt ziarişti. Ei sunt editorialişti, oameni de opinie. Este firesc şi normal ca ei să laude pe X şi să-l înjure pe Y.
Independenţa este sf. Graal al presei. Aşa ceva nu există în realitate, nici la ei. Nu partizanatul politic este problema presei noastre, ci calitatea precară a conţinutului. Cotidianul, dacă despre el vorbim, are conţinut 0. Doar cu opinii politice nu poţi păstra decât o ceată de suporteri talibanizaţi (şi asta se vede din comentarii la articole), care prin violenţa lor îndepărtează orice potenţial client neutru.
Cristian Banu: Ei, aici faci şi tu o confuzie. Cei doi sunt mai întâi ziarişti, adică au fost reporteri, au făcut teren, au scris despre tot felul de alte subiecte ş.a.m.d. şi, pentru că au dovedit capacitate de analiză, acuitate şi talent, au devenit editorialişti.
“Aşa au devenit repere Traian Ungureanu, pe de o parte, şi Ion Cristoiu, pe de alta”… hmm … chiar asa ?! IMNSHO, TRU e true.
O parere care rezoneaza mult mai bine (cel putin pentru urechile mele) o gasiti la
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5475475-tru.htm
Mihnea, ei erau judecaţi pentru opinii, nu pentru activitatea de ziarişti, pe care oricum nu o mai practică nici unul.
@Cristian Banu: cei doi (TRU si Patrasconiu) au depasit demult linia de demarcatie dintre “simpatii politice” si “militantism”. Cei doi sunt foarte potriviti pentru un oficios al PDL – nu este cazul Cotidianul. Nu sustine nimeni ca asemenea exemplare pot sa dispara, dar este foarte important sa poarte eticheta de “activisti de partid” si sa-si exprime opinia sub aceasta “marca” si nu sub o pretinsa independenta. Cred ca aici se potriveste bine: “a umbla cu cioara vopsita”. Ei nu sunt judecati pentru opinii. Este discutabil “contextul” in care isi exprima aceste opinii. De condamnat este Cotidianul pentru ca accepta asemenea situatii.
Ar trebui sa modificam… incadrarea unor “elogiatori” notorii din “epoca ceausescu”, precum A.Paunescu sau C.V.Tudor?! Sa-i numim… editorialisti
Nu neg sinceritatea lui TRU si nici consistenta in idei: omul chiar scria ce credea, o spunea pe fata si benevol (si cu talent). Cum ar trebui de altfel sa faca toti editorialistii. Nu era nicio conspiratie la mijloc. Era doar fanatism. Bine macar ca era de partea buna a baricadei
.
Insa un ziar quality nu are nevoie de fanatici. Un text fara argumente este doar o insiruire de caractere intr-o combinatie mai mult sau mai putin placuta (mai mult in cazul lui TRU). La un moment dat te plictisesti insa si nu le mai citesti (cazul meu cu TRU).
@Ramstein: daca se prezinta o simpla enumerare de avantaje si dezavantaje ale unei actiuni, e ok; dar daca autorul incepe sa isi exprime cu patos dezamagirile, cum se intampla de obicei in editoriale, ma astept la o alternativa. Prea multi nu inteleg ca e important ca maine sa facem lucrurile mai bune, nu perfecte (Ex. alianta PDL+PSD)
@Vercix: “Era doar fanatism. Bine macar ca era de partea buna a baricadei”
Sa intelegem ca “partea buna a baricadei” ar fi… PDL?!
@banu pai ia uite profesori foarte buni
http://cotidianul.ro/ei_sunt_bela_karoly_ai_matematicii-73698.html
in rest, tu pui problema de “ce se mai intampla cu”. pai asa ceva n-o sa gasesti niciodata intr-un cotidian care se respecta, mai ales din cauza ca pentru cotidian subiectul trebuie “agatat”. subiectele pe care ti le doresti tu au mai mult de a face cu un saptamanal. in rest, is pline toate de “pe ce mise duce impozitul”. zau.
@Ramstein: Basescu si prin extensie PDL. Dar doar prin simplul fapt ca asa de rai cum sunt ii consider cei mai buni intre actualii actori ai scenei politice dambovitene (Base de departe, PDL mai putin). E doar o parere care s-a concretizat si (inca) se va concretiza la vot.
@Vercix:
Da-mi voie sa-ti spun ca opinia mea (si a altora) a evoluat in mai putin de 5 ani de la:
“acest Basescu ar putea fi mai bun decat A.Nastase” (PDL nu a fost niciodata o optiune)
la:
“astazi as vota orice contracandidat al acestui… individ la prezidentiale” si “daca as fi nevoit sa aleg astazi numai intre PDL si PSD, as alege fara ezitare PSD” (desi nu am fost niciodata un simpatizant al acestui partid).
Pe scurt, tribul “basescu/pdl” este “raul cel mare” din Romania zilelor noastre.
In privinta… “o parere care s-a concretizat si (inca) se va concretiza la vot” s-ar putea sa fii prea optimist
[...] Citeşte textul. În special dacă eşti jurnalist. [...]
“Discuţia aprinsă care s-a iscat la o postare anterioară mi-a reamintit o idee despre care vreau să scriu de mult: a ajuns o ciudăţenie să nu ţii cu nimeni. Şi mă întreb tot mai des, în acest context – s-a schimbat cumva rolul jurnalistului şi nu-l mai înţeleg eu?”
Nu, Mihnea. Nu s-a schimbat nimic. Si nici nu e o ciudatenie sa nu tii cu nimeni. Asta e doar o idee implantata in creierul cititorilor de pareristii care se cred jurnalisti. Ca sa-si argumenteze marlaniile, ei pleaca de la ideea complet falsa ca daca nu tii cu cineva pe fata, atunci cu siguranta tii cu cineva pe ascuns. Atat de mult a deviat gandirea lor. Pentru ei nu exista impartialitate, obiectivitate. Pentru ei, nu exista jurnalist onest; daca ar exista, ar avea lumea cu ce sa-i compare, si ar iesi umiliti.
Multumesc pentru text. Simteam nevoia.
Un vidanjor.
Un editorialist de la Cotidianul – Mihail Neamtu – anunta ca azi si-a publicat ultimul articol in Cotidianul, din solidaritate cu TRU si “dezamagit de sofismele noii directii Cotidianul”. Pacat, il citeam cu placere.
Jurnalistii de azi, cei care ne umplu televizoarele la orice ora, au stricat imaginea meseriei. Multi au ajuns senior editor. Despre ei vorbesti tu… Definitia mea pentru senior editor este unul care freaca menta in redactie si isi da cu parerea despre una despre alta si probabil mai e si impulsionat spre anumite idei.
interesanta discutia.
pai la BBC de ex, si eu nu am facut scoala BCC, dar am studiat manualele lor de jurnalism este OBLIGATORIU ca un ziarist sa fie:
1. echidistant
2. neutru
3. bine informat, sa verifice 2 minim, 3 maxim Surse
4.sa scrie temeinic
5. sa scrie cu acribie
6. sa scrie cu claritate
7. sa scrie fara greseli
8. sa aiba cate mai multe declaratii
9. sa nu isi spuna opinia decat strict in articole de opinie
aici incepe si aici se termina totul in jurnalism.
Si in ce-ar consta neutralitatea si echidistanta unui ziarist care “descopera o mare nedreptate”?
Bună seara dlor şi scuze dacă poate deranjez eu sau opiniile mele
Adevărul este că presa nu se poate susţine singură sau de la sine, să zicem prin tiraje. Ca să reziste doar prin tiraje ar rebui ca un cotiadian să aibă peste 700.000-800.000 exemplare. Situaţie care în Romania a dispărut de prin anii 1996-1998, cand Roamnia liberă coborase de 1.000.000.000-1.200.000 la 700.000-800.000. În 2000 mai avea avea doar 450.000-500.000 de exemplare. Presa făcută la “moguli” nu v-a fi niciodată independentă, sau echidistantă, iar jurnaliştii nu vor avea cum fi niciodată neutri, pentru că primii disponibilizaţi din acele redacţii vor fi incomozii atat pentru “mogul”, cat şi pentru interesele lui (economice, politice sau de grup).”Mogulii” noştri sunt diferiţi de cei din State sau din Europa de Vest. Mogulii noştri sunt ma de grabă asemenea celor din Rusia, Bulgaria, Ucraina etc. Pe de-altă parte nici statul nu oferă o alternativă presei făcute la “moguli”, pentru că şi statul prin Executiv îi presează pe jurnaliştii presei de stat să înalţe osanale celor aflaţi la guvernare. Şi-atunci singura variantă posibilă răman fondurile europene sau finanţările SUA, în măsura în care Europa şi America sunt interesate de o presă adevărată în Romania.E drept că pentru aceste alternative, jurnaliştii ar trebui să ştie să facă proiecte media, pentru a obţine finanţări din SUA şi de la C.E. Pană nu se vor întampla toate acestea, presa din Romania va fi lăsată să “fiarbă” în suc propriu, pană va ajunge la dezintegrare. Şi nici nu este prea departe de acest dezidart al politicienilor. Cu prietenie-afrimescu