O nouă mutare în plic: Guşă la Geoană, vântul românesc şi briza americană

Thursday, March 12, 2009

“Începând din această perioadă, mă voi ocupa personal să avem un alt preşedinte al României”, a declarat, marţi, Cozmin Guşă, proaspăt cooptat în staff-ul liderului PSD Mircea Geoană. El îşi confirmă astfel statutul de oportunist politic (şi, în acest caz, termenul nu are neapărat conotaţie negativă). Nu ştim însă dacă pur şi simplu simte de unde bate vântul sau vântul îi dă un indiciu suplimentar de orientare. Cert este că, de această dată, vântul românesc şi o briză americană adie altfel decât până de curând.

Cozmin Guşă este, fără îndoială, un personaj public foarte interesant. A plecat de la Cluj în 1998, după ce a îngropat ziarul căruia îi schimbase titlul din “Mesagerul transilvan” în “Ştirea” (şi unde, anterior, ajunsese director săpându-i pe cei care-i dăduseră o pâine), a fost numit la scurt timp nici mai mult, nici mai puţin decât director general al trustului Intact (dar nu înainte de a petrece câteva luni în SUA, cu o bursă de “management în mass-media” plătită de guvernul american) şi, apoi, în 2001, arzând iarăşi toate etapele parcurse de muritorii de rând, a fost uns direct secretar general al partidului-stat PSD, fiind considerat, pentru o vreme, mâna dreaptă a lui Adrian Năstase.

A sărit la timp în barca PD, în 2003, contribuind ulterior la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale, l-a părăsit şi pe acesta, şi-a făcut partid cu ursuleţ, a pierdut alegerile pentru Primăria Bucureşti, s-a retras temporar. Acum, Guşă se întoarce în preajma PSD pe post de “consilier” (fără a se reînscrie în partid), dar recunoaşte că principala sa misiune se leagă de alegerile prezidenţiale.

Există mai multe posibile motive ale noii sale îndeletniciri. Să fie Guşă plantat pe lângă Geoană pentru a-i urmări mişcările, vrăjindu-l că, de fapt, îl ajută să câştige Cotroceniul? Să fi întors armele anumite structuri împotriva lui Băsescu (de unde şi indicatorul eolian)? Să îşi fi dat “mâna peste ţară” americanii şi ruşii pentru a-l unge pe liderul PSD? Şi, în acest context, să-i fie “prescris” României să aibă un preşedinte, vorba unui prieten, de plastilină?

Să fi primit Guşă, pentru a treia (sau a patra) oară, mutarea în plic?

8 raspunsuri to “O nouă mutare în plic: Guşă la Geoană, vântul românesc şi briza americană”

  1. nicu

    de ce sa nu acceptam varianta ca are atata expertiza cat sa fie consultant politic, pur si simplu? Fara sa ne imaginem faze de genul “americanii cu rusii isi dau mana sa puna pe…” desi, istoria ne-a dovedit ca suntem la cheremul marilor puteri pentru ca nu am avut decat rari Oameni de Stat.
    Gusa numa asa ceva nu este…

    #4297
  2. bogdan pacurar

    teoria conspiratiei. din nou. fascinant

    #4300
  3. nicu: Eu am pus nişte întrebări. Nu ştiu care e răspunsul, dar îmi place să mă gândesc la mai multe posibilităţi. Imaginaţia e bună, să ştii, dacă o ţii sub control :)

    bogdan: Tu crezi că tot ce ne priveşte e la vedere?

    #4301
  4. bogdan pacurar

    mihnea: nu

    #4302
  5. virtus

    Problema e complicată, pentru că nu vom putea lucra niciodată, în acest caz, cu dovezile pe masă. Nişte întrebări se impun însă, aproape de la sine. Cum trece acest personaj intangibil prin toate masele, prin toate partidele, prin toate taberele, fără să i se mişte un fir de păr în cap?! Cum supravieţuieşte acest personaj oracular prin toate vremurile, prin toate televiziunile, prin toate alegerile, fără să-i atingă nimic credibilitatea? Cum nimereşte acest gambler mereu lozul câştigător? Cum, personaj incomod fiind, nimeni nu-l alungă, toţi îl aşteaptă? Mai la îndemână chiar decât teoria conspiraţiei e recursul la logică. În ceea ce priveşte fondul problemei (nu al personajului), mai refletez! Cred că se joacă!

    #4304
  6. bogdan pacurar

    virtus: foarte corecte observatiile tale. numai ca recursul tau la logica se refera la logica intrebarilor. aici esti imbatabil:)

    #4305
  7. river huron

    Mihnea: Il flatezi pe Gusa, ne e el girueta dupa care sa ne dam noi seama cum bate vantul dinspre marile puteri. Cat despre rusi si americani care-si dau mana peste tara, o tara care nu e nici China, ori India, ori Pakistan, ori Iran ci este Romania, nu pot decat sa zambesc. Presedintele american e surmenat de povara problemelor interne ale Americii iar cel rus isi cauta locul in istorie. Asa putin contam, Mihnea…. Asa de putin.

    #4341
  8. Anonymous

    Cand a stat dl. Gusa departe de lumea politica? Eu zic ca pur si simplu acum s-a plictisit pe tusa. Si unde ar putea sa mearga acum daca nu impotriva curentului portocaliu (remarcati n-am spus Basescu). Cred ca avantajul de a fi fost aproape intim implicat in miscarea portocalie l-a propulsat alaturi de dl Geoana. Atat si nimic mai mult.
    Revenind la sansele dlui Geoana, eu zic ca ele exista. Si inca multe. Doar nu degeaba a fost ambasador pe langa Inalta Poarta. Poate totusi acest criteriu a fost luat in calcul si de dl. Gusa

    #4346

Lasa un comentariu

Search / Caută în site