Manechinul sau intelectualul
Aceasta este dilema simbolică şi nedeclarată a României viitoare, cazul “Elena Băsescu – Alina Mungiu” fiind definitoriu. Ce paradigmă alegem? Care dintre cele două lumi câştigă pe termen lung?
N-am nimic cu manechinul dacă îşi asumă condiţia de manechin. Dar dacă se boieşte, apare în videoclipuri, defilează pe catwalk şi pozează pentru reviste glossy, cu alte cuvinte – dacă se adresează simţurilor, nu poate pretinde să fie perceput cu intelectul. Cât timp nu produce nimic în aria ideilor, este doar un trăgaci al instinctelor.
Mă întreb, însă, dacă manechinul se poate mulţumi cu acest statut. Mă întreb dacă nu cumva înfrumuseţarea programatică, solicitările repetate de a fi “imaginea” a altceva şi de a purta un alt ambalaj (în fond, total nereprezentativ pentru persoana dinlăuntru), dacă adulaţia permanentă şi târcoalele gudurate de care beneficiază acest personaj eminamente public nu-i distorsionează ireparabil judecata de sine. Pe scurt, dacă mai poate rămâne cu picioarele pe pământul “de unde a plecat”.
Iar această întrebare e valabilă pentru toate vipurile umflate fără alt temei decât poleiala ratingului. Care dintre manechinele mediatice nu se crede capabil, la o adică, să fie şi ales al naţiunii? Din moment ce lui i se spune zi de zi, i se dovedeşte mereu că este un ales, cum să nu se mai identifice cu imaginea sa din monitorul de control?
Ceea ce vedem în aceste zile reprezintă o demonstraţie elocventă. Manechinul nu vede nici o problemă în a a defila mai departe. Face ce ştie cel mai bine: ne arată. Ni se arată. Vrea să fie admirat, se aşteaptă să fie purtat pe braţele mulţimii care nu poate decât să-l iubească. Doar l-a ales deja de atâtea ori…
Ce face intelectualul? Pune condiţii, nu concepe amestecarea lumilor, cere congruenţă între principii şi fapte. Raportează la ideal. E intelectual. Şi reuşeşte să câştige o bătălie, pentru că forma e oricând mai slabă decât un conţinut consecvent. Apoi, scârbit că i se chestionează motivaţiile, adică însăşi diferenţa specifică, renunţă. Nu se “coboară”. E intelectual, deci e retractil. Şi, astfel, pierde următoarea bătălie.
Dar războiul? Dar războiul, vă întreb.Tweet
In contextul acestei postari, ma intreb in ce termeni vezi disputa pentru sefie in PNL. Imi amintesc postarea ta apreciativa la adresa lui Antonescu si stiu ca Tariceanu a fost manechin la tinerete, dar mie mi se pare mai degraba ca paralela corecta este invers: EB=Crin si AM=Calin.
Mda…, crud, dar adevarat. am si eu o intrebare pt tine: daca mai erai la Cotidianul, crezi ca scriai aceste randuri intr-un editorial?
te intreb pt ca la Cotidianul, cat ai fost redactor sef, nu cred ca ai scris mai mult de doua editoriale: unul – cand ai plecat, si altul – cand te-a revoltat o ancheta de-a mea, aia cu vilele ANL pentru demnitari si rudele lor.
davidv: Cred că paralela nu se poate face în termenii tăi. E o glumă. Ambii candidaţi sunt oameni serioşi. Pot să ne placă sau nu, să-i detestăm, să-i dispreţuim, dar sunt politicieni cu greutate. Ca să nu ocolesc întrebarea, cred că Tăriceanu nu poate duce PNL mai sus, nu are imaginaţia şi priza electorală necesare. Şi-a trăit apogeul carierei în funcţia de premier, schimbarea sa e o consecinţă organică a stării de fapt din partid şi din politica românească.
DJ Bobo: Da, nu văd de ce n-aş fi scris. Şi, dacă te uiţi în arhiva site-ului, la lista de autori, vezi că am scris zece texte
A fost una dintre greşelile mele: n-am lucrat la “brandul personal”, am crezut că ziarul vorbeşte şi pentru mine.
Nu e o gluma. Antonescu nu este om serios. A lipsit la 80% din voturile din Parlament in ultimii 4 ani, fara a avea scuza de a fi ministru sau grav bolnav sau mai stiu eu ce. Presupun ca in acest timp a luat 100%, nu 20% din salariu.
Nu vad cum se poate justifica un asemenea comportament. Dar esti liber sa incerci.
davidv: Nu am cum să justific, ai dreptate. Nu spun nici că va fi mai bun sau mai rău decât Tăriceanu. Pur şi simplu cred că e coaptă schimbarea.
Asta e lumea in care traim, tabloidizata (manechinizata)! Insa cele două personaje eu nu le văd în oglindă, comparaţia mi se pare eterogenă. Am indoielile mele in privinta intelectualului. In privinţa războaielor, eu vad cam asa: când le câştigă cu alţii, le pierde cu sine; când le pierde cu alţii, le câştigă cu sine! Fiecare alege ce e mai important, pe termen scurt sau lung.
Nesimtirea sau Discretia ?
Tupeul toparlanesc sau Lehamitea ?
Mirlania dusa la extrem sau Firescul celui care indrazneste sa spuna ca regele e gol ?
Rinocerii sau Pelicanul?
Cu drag, din lumea animalelor,
Palnia si Stamate.
Lipseam cam demult…
Si doar o minune sa castige.
O sa castige cine ia voturile. Si poate cine le numara, vorba lui Stalin.
Dar in “dilema” ta, important e ca ambele parti sa respecte si sa joace dupa aceleasi reguli: si anume una singura, captarea atentiei electoratului si castigarea votului/increderii/aprecierii; cum se cheama ele; numa’ cat de cat masurabile sa fie, sa le putem compara. Daca devine “retractil” pierde pe termen scrut, batalia cum zici tu; daca ramane, pierde si razboiul. Cealalta parte are tot viitorul in fata sa piarda.
Eu altceva as fi vrut sa zic; nimeni n-a facut o comparatie cu Oana Mizil… Cu siguranta, sunt din acelasi film: progenituri de politicieni; pe vechi sau mai pe nou. De aici, se despart: notorietate, stare civila, avere, inaltime, greutate etc. Mai au insa ceva in comun: masinaria de partid din spate si sprijinul a doi animali politici, cum ar zice Marean despre sine si Traian.
Cum Mizil a castigat in Rahova, de ce Elena n-ar triumfa pe tara; circumscriptia e mai ofertanta; numai 10% readership-ul comun din Libertatea, Cancan si Click i-ar aduce locu’ de Bruxelles.
si ps – Mihnea, nu subestima puterea simturilor in acest duel platonician manechin vs. intelectual: Alina Mungiu e … cum sa zic.. naspa, frate
Pang: Aştept o reacţie rapidă din partea unor feministe (sau feminişti) care să te trimită acolo unde ţi-e locul, pentru că PS-ul tău este inadmisibil în secolul XXI, când, nu-i aşa…
)