Poezii de zi (29): “Lecţia despre cub”
de Nichita Stănescu
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sînge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze.
pînă cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărîmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărîmat!
Din volumul “Operele imperfecte” (1979).Tweet
Pe asta o stiam. In tinerete cred ca o puteam si recita, sau pe aproape.
In Readerul meu postarile tale apar cu sursa “from Mihnea Măruţă by Mihnea Maruta”. De fiecare data am impresia ca poezia cea noua te are drept autor.
davidv: Din fericire, pot să postez poezii de-ale altora
Poţi să-mi spui câţi ani ai, de vorbeşti de tinereţe? (Am făcut un “concurs” pe tema asta cu soţia mea 
, pornind de la scriitura ta şi de la temele care te interesează). Dacă nu vrei să se afle “public”, nu validez comentariul.
Am 29 de ani. In tinerete era doar un alt fel de a spune “prin liceu”. Cati imi dadeati?
davidv: Soţia mea zicea 40-45, eu îţi dădeam 30-35. E de bine?