Incompetenţa Poliţiei, un nou pretext sfidător pentru monitorizarea populaţiei

Tuesday, March 24, 2009

13 februarie 2009: două persoane înarmate jefuiesc o agenţie a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca. Paguba: circa 75.000 de euro.

4 martie 2009: persoane necunoscute sparg o casă de schimb valutar din centrul Clujului, de unde sustrag circa 200.000 de lei.

21 martie 2009: un bărbat cu cagulă intră cu pistolul într-o benzinărie din Cluj-Napoca, de unde ia 1.400 de lei şi pleacă. După unii martori, pistolul era de jucărie.

Sesizaţi vreun element comun între cele trei evenimente?

Ei bine, mai există unul. În toate cele trei locuri existau camere de supraveghere. Ce face comandantul Poliţiei clujene, instituţia “pe raza căreia” s-au petrecut trei asemenea fapte în mai puţin de 40 de zile?

Demisionează? Lasă pe altul capabil să reinstaureze ordinea? N-aţi ghicit.

Solicită Primăriei şi Consiliului Judeţean montarea unor camere de luat vederi în centrul municipiului şi la ieşirea din judeţ. “Ar fi circa 15 locaţii in municipiu. Avem experienţa ţărilor din UE, unde montarea unor astfel de camere a dus la scăderea criminalităţii şi cu 40%”, acesta este argumentul comisarului-şef Ioan Păcurar.

Să fie, deci, mai multe, şi mai multe camere video. Iar poliţiştii să fie împărţiţi în două subunităţi: cei care se uită la imaginile din oraş în timp real, dintr-un centru integrat de monitorizare, dotat la standarde europene sau chiar mondiale, şi cei care, după comiterea faptelor, analizează competent casetele-martor de la faţa locului. Plus o mică subunitate care să aibă în pază depozitele unde se stochează aceste probe inestimabile.

8 raspunsuri to “Incompetenţa Poliţiei, un nou pretext sfidător pentru monitorizarea populaţiei”

  1. :) ) Daca imi spui ca cineva din familia sefului e actionar la ceva firma de monitorizare video … incepe sa sfaraie ca o gogoasa in tigaie!
    Cred ca si daca ar fi impanzit Clujul ca si londra de camere de luat vedere criminalitatea n-ar scadea mai mult de 1-2%.

    #4668
  2. Lucian are dreptate, din cate am citit, nicaieri in lume CCTV nu a dus la scaderea ratei criminalitatii, ci mai degraba cresterea numarului de oameni care se uita pe ecrane.

    #4671
  3. biazofia

    Hm…eu am fost la conferinta lui Pacurar. Era depasit de evenimente in mod clar. Politia clujeana, specialistii pe care nu-i are toate era sa fie spalate cu un pic de imagine: seful IPJ, imbracat regulamentar in ofiter asigura lumea la teve ca “totul va fi bine”. Conferinta a fost pusa cu o zi inainte de Ziua Politiei ca sa se arate ca “lucreaza”. Deci sunt de acord cu prima parte a ipotezei, cum ca politia incompetenta. da’ nu mi se pare un scenariu conspirationist faptu ca se cer camere de filmat prin center. Scopul lor, chiar dak vin din mediu privat de data asta, s/a vazut in cazurile cu cocktailul Molotov si cu batrana jefuita ambele petrecute in fata clubului After Eight. Care are camere afara.

    #4672
  4. bogdan pacurar

    felicitari, tocmai ti-ai facut un prieten in politie (intre mine si dl Ioan Pacurar e doar o coincidenta de nume, cauzata probabil de radacinile comune ardelenesti).

    de principiu, asta cu camerele pe strada n-o vad asa de rea. Am avut odata un mic incident la benzinarie si am putut vedea citeva imagini de pe camerele lor. Parca erau din anii de pionierat ai televiziunii: calitate infecta, zici ca nu era interesul lor sa se vada cit mai bine, sa surprinda cit mai multe amanunte.

    camere de supraveghere sint si acum: radare fixe, camere ale primariei, camere ale nu stiu cui care transmit imagini direct pe net etc. De ce sa ne deranjeze cele din centrul clujului si cele de la iesirea din judet? De exemplu, asa au putut procurorii sa probeze ca Teia Sponte, parca, de la Steaua, n-a fost in Cluj cind zicea ca a fost in scandalul Valiza (nu aparea pe camerele de supraveghere a traficului). De exemplu, asa au putut britanicii sa vada cum aratau cei 4 atentatori islamici de la 7 iulie din Londra (ce-i drept, post factum).

    e o dezbatere imensa. Uite: v-ati da copiii la o gradinitza unde exista camere de supraveghere care sa va permita sa-i vedeti oricind in direct pe net? E bine? E rau? Dar cu camerele video de pe holurile scolilor sinteti de acord? Sa puna si in clase?

    #4673
  5. bogdan: Ceea ce mi se pare grav este că ajungem să ne dorim camere de supraveghere, nu doar că nu mai vedem nici o problemă. Cum adică “de ce să ne deranjeze”? În ce lume trăim şi în ce lume vom trăi dacă peste tot suntem filmaţi? Cum am ajuns să ni se pară normal?

    #4674
  6. bogdan pacurar

    mihnea: pai cred ca asta se cheama evolutie sau adaptare, cum vrei. apropo de observatiile lui cezar la povestea cu disparitia ziarelor: au disparut si calestile si n-a murit nimeni (cu exceptia celor calcati de masina).

    dispar/se imputineaza resursele alimetare ale planetei si mincam tot soiul de porcarii din plicuri concentrate. Poate peste citiva ani o sa li se para normal copiilor nostri sa bage-n ei numa’ batoane chimice. Si cine stie ce surprize ne mai rezerva viitoru.

    iar la citatul din mine… l-ai scos din context: “de ce sa ne deranjeze cele din centrul clujului”. De ce sa ne deranjeze citeva dintr-un loc anume si nu toate laolalta? De-aia am intrebat ce parere aveti de gradinitze supravegheata video online. Nu pledez pt una sau alta, fac si io ca tine: pun intrebari :)

    #4675
  7. Bogdan: Cred că una e progresul folositor (evoluţie) şi alta e dezumanizarea cu pretext protector (involuţie). Bineînţeles că nu mă deranjează doar potenţialele camere din centrul oraşului, ci şi cele de pe şosele. Bineînţeles că mi se pare aberant să fie amplasate în grădiniţe şi în şcoli şi nu cred că asta reduce potenţialul infracţional.

    #4676
  8. bogdan pacurar

    mihnea: io am senzatia ca progresul asta se face cam de-a valma, fara a tine cont de nuante evolutie-involutie. Daca privim problema dezbracata, constatam ca sintem tot mai dezumanizati pe strada, de exemplu, cind toti mergem cu i-podu’n urechi si ne uitam doar inspre noi. Dar asta e efect al progresului tehnonologic, nu putem tagadui asta, corect? Si facem lucrul asta fara vreo decizie a autoritatii. O facem ca asa vrem noi. Si atunci, ce sa reprosezi statului ca ia sau cere masuri care ne dezumanizeaza, cind noi procedam la fel, fara presiuni din afara?

    #4695

Lasa un comentariu

Search / Caută în site