De ce să nu visez frumos? Pe cine aş vrea la naţională

Tuesday, March 31, 2009

“If you dream, dream big”, zice o vorbă din bătrâni. Aşa şi eu, cu naţionala de fotbal. De ce să nu visez că următorul selecţioner va fi un domn care înţelege şi gândeşte jocul, care a câştigat trofee europene atât pe gazon, cât şi de pe bancă? Ce mă împiedică?

Nimic. Şi-atunci vă spun că există doi domni despre care cred că ar fi capabili să reclădească o echipă şi să impună un stil la naţionala României. Unul e Johan Cruyff, celălalt e Gianluca Vialli.

Ştiu, despre Cruyff se spune că, în 1996, la despărţirea de Barcelona, ar fi jurat că nu va mai antrena. Dar în visul meu cel frumos nu există nici o oprelişte ca oamenii responsabili din conducerea federaţiei, conştienţi de situaţia reprezentativei, să nu-şi folosească talentul persuasiv şi resursele financiare pentru a-l convinge să demonstreze încă o dată de ce e în stare, cu o echipă pe care absolut nimeni nu s-ar aştepta să o preia.

Şi dacă, totuşi, Cruyff nu acceptă, mai este un comentator al postului Sky Italia despre care sunt sigur, în visurile mele, că tânjeşte să coboare pe teren, să simtă din nou adrenalina şi provocarea unei partide viitoare. Trebuie doar să ştii cum să-l iei, pentru că nu banii îl motivează, cu certitudine.

Voi, ceilalţi visători-de-naţională, ce antrenor v-aţi dori? Şi să nu-mi spuneţi că nu vi-l permiteţi…

P.S. Am şi un cadou pentru nostalgicii driblingurilor şi ai incursiunilor de tip Maradona-Hagi-Messi:

12 raspunsuri to “De ce să nu visez frumos? Pe cine aş vrea la naţională”

  1. Rafa Benitez. Didier Deschamps. Laurent Blanc. Alex Fergusson. Arsene Wenger. Sau oricine, român să nu fie. Un britanic, un german sau un francez. Nici nu trebuie să ştie să antreneze. Ci doar să fie un om elegant, relaxat, serios (nu acru), cu umor, inteligent, să creeze o atmosferă respirabilă în jurul lui.

    #4853
  2. Bleen: Oricine are dreptul să viseze, însă e mai bine să visezi persoane fără contract :)

    #4854
  3. tibi

    Luca Vialli nu are experienta de antrenor, sunt surprins ca il propui. A facut o “coppia grande” cu Mancini la Sampdoria sau cu la Juve cu Ravanelli, dar NU are nici o experienta de antrenor. E un aristocrat, nascut si crescut ca aristocrat dar nu cred ca va da rezultate.

    Noi avem nevoie nu doar de o atmosfera ci si de rezultate, altfel nu am tot reveni cu texte dastea cu “generatia de aur” etc, un mimetism tot mai prost.
    Cruyff e ok, dar nu vine ala la noi, nu cred ca pot sa il convinga oameni de genu Mitica Dragomir si Sandu. Mie mi-ar fi efectiv rusine sa il vad pe Cruyff cu Mitica de la Liga laga el, sincer. Ar fi victoria completa a smecheriei balcanice, a trasului de sfori, a “abilitatii” tipice romanesti.

    Eu as propune evident un strain din doua motive:
    1. la noi TOTI sunt interconectati, in negatuv evident, in smen, inclusiv Razvan Lucescu si Dan Petrescu. Sperante in prima instanta, se comporta penibil pe banca, Petrescu si MM Stoica sar la arbitru, fac o presiune enorma iar Lucescu pare tot mai captiv in efigia lui tac su (ca sa vorbesc ca Ciutacu) , cu tot cu smecheria lui Il Luce (vezi dezvaluirea GSP cu dorinta sa de a merge la Steaua in 1984, el, “marele dinamovist”)

    Concret:
    1. Didier Deschamps
    2. Jurgen Klinsmann
    3.Capello

    e cam imposibil evident, da de ce sa nu visam, nu??
    Citand aceste nume ne dam seama ce ridicoli suntem, in ce mlastina ne-am afundat, cat suntem de fara speranta.
    Eu asa simt.

    Forza Romania maine cu Osterreich

    #4858
  4. Eram pregatit sa spun, fara rezerve, Mircea Lucescu. Eu sunt bolnav de Lucescu din copilarie (am copilarit in Hunedoara Corvinului). Dar atunci cand ai spus Cruyff, pur si simlpu m-ai blocat. Mi se pare o idee atat de frumoasa incat, da, cuvantul vis i se potriveste cel mai bine.

    #4859
  5. tibi: Nu îmi vine să cred că vii nepregătit la oră :) Vialli nu are experienţă de antrenor? Dar Cupa Cupelor câştigată cu Chelsea în 1998 ce e? Ia uite: http://en.wikipedia.org/wiki/UEFA_Cup_Winners%27_Cup

    #4860
  6. tibi

    da, corect, recunosc ca nu am stiut pentru ca nu i-am urmarit f atent traiectoria dupa ce s-a lasat. ok, mersi de precizare, am invatat iar ceva de la tine.
    atunci, ce sa zic, Forza Luca Vialli, alenatore di Romania!

    #4862
  7. d2b

    Stimate Mihnea ,Romania nu poate fi campioana la football – chestie de genetica. Daca am fi fost invadati de catre italieni, francezi, brazilieni etc de-a lungul istoriei si nu de catre rusi si turci – sunt sigur ca deja eram campioni fara a juca vre-un meci – lumea ne-ar fi inmanat Cupa de frica sa nu-i umilimi cu super goluri.

    #4865
  8. d2b: Dacă vorbim serios, atunci vă întreb: şi Grecia? Dacă nu, nu.

    #4866
  9. d2b

    Grecia a fost o situatie gen : footballisti se bat si femeia de servici castiga. Eroare. Rara.

    #4867
  10. Votul meu merge la domnul Arrigo Sacchi. Uite ce spune Jonathan Wilson, unul din cei mai buni jurnalisti sportivi britanici:

    Like Valeriy Lobanovskyi, Sacchi was a devotee of universality, believing that if players were capable of operating in multiple positions, they could create an interactive “energy-system” whose effectiveness was greater than the sum of the effectiveness of the individuals within in.

    Kudos si pentru clipul cu Cruyff. Fenta care ii poarta numele e inca una din cele mai subtile miscari ale fotbalului modern.

    #4870
  11. NeaCaisă: Eu m-am gândit la cei doi pentru simplitatea şi curăţenia tactică a jocului pe care îl “prestau” Barcelona, respectiv Chelsea pe vremea lor, cu posesie prelungită, dar nu sterilă, ca în stilul românesc. E drept că la fel de frumos de privit era Milanul lui Sacchi, dar acolo erau şi cei trei olandezi fără de care nu ştiu dacă el ar mai fi ajuns atât de faimos.

    #4875
  12. tibi

    pai si dupa aia Milan a jucat fain si a castigat. In era Capello!

    #4900

Lasa un comentariu


8 − = 5

Search / Caută în site