Naţionala de fotbal a României e un zelig
Am transformat în substantiv comun numele unui celebru personaj creat de Woody Allen. Zelig, pentru cei care n-au văzut filmul omonim, este un cameleon uman. Îşi doreşte atât de mult să fie pe placul celorlalţi, să se integreze, să fie iubit, încât se metamorfozează în preajma oricui, preluându-i înfăţişarea şi imitându-i gesturile. Alături de un negru i se colorează faţa, lângă un chinez i se lungesc ochii, cu graşii se umflă, iar când e împreună cu un psihiatru îi adoptă limbajul şi tehnica de interogare.
Zelig e omul fără conţinut, care se mulează şi se adaptează mediului pentru că nu are nimic original să le propună semenilor săi.
Aşa şi naţionala noastră. De unde vine personalitatea unei echipe, a unei organizaţii, în general? De la lider. Când el n-are o cale proprie, o metodă prin care acea structură să se impună, inevitabil va apărea mimetismul.
Să le luăm la rând? Cu Franţa, la Europene, am jucat şters, incapabili să profităm de lipsa lor de imaginaţie, însă cu Italia am fost pragmatici şi ne-am luptat de la egal la egal. Cu Lituania, la Cluj, când ei ne-au invitat să atacăm, n-am stat pe gânduri şi, ca atare, ne-au executat de trei ori. Cu feroezii ne-am prins repede că e rost de-o ciobăneală şi-am transpus-o în fapte, cu sârbii am vrut să fim atletici, să le facem faţă, iar aseară, în Austria, le-am demonstrat că, dacă ei habar n-au, noi putem să fim şi proşti. Pe deasupra.
Peste tot am reprodus involuntar stilul adversarului şi am căzut în capcana lui, dacă ne era inferior. Excepţia a constituit-o meciul cu Olanda de la Euro, când diferenţa de valoare a fost atât de netă, încât nu mai aveam cum să-i imităm.
Zelig a ajuns om normal, cu propriile alegeri conştiente, doar după ce s-a ivit cineva care să aibă răbdare, să-l ia aşa cum e şi, treptat, să-l ajute să se descopere şi să se definească. Iubindu-l.Tweet
Am observat citind regulat si atent blogul tau, unul foarte bun de altfel, ca esti fascinat de ideea de Lider. In multe posturi focalizezi pe magnetismul degajat de ideea de a fi lider. de la ferguson la crin antonescu dar si la altii, apare aproape obsesiv ideea de lider.
E si psihanalizabila chestia asta.
De ce crezi ca e asa important pentru acest fapt? Nu contest evident nevoia de lideri, mai ales la noi.
Tibi: Mă pasionează chestiunile de leadership, de la charismă la metode, iar când aplici asta la subiectele româneşti, devine şi mai interesant. Bineînţeles că e psihanalizabil, ca tot ceea ce facem
Mihnea, mi-e dor de poezie!
Stiu, o pot cauta in biblioteca, dar…eu ma obisnuisem sa o citesc pe cea postata de tine.
Subscriu la ce spune Maria. Si parca ai promis o postare-concluzie dupa cele 33 de poezii…
Maria, Cristina: Îmi pare rău. N-am să reiau campania decât dacă voi simţi că e nevoie. Dar las o portiţă deschisă. Îmi cer iertare că n-am scris încă postarea-concluzie, dar o tot rumeg şi, fiindcă subiectul îmi place, am trac în faţa “foii albe”.
[...] Despre carti, despre scriitori, despre viata prin ochii copiilor, despre bucuriile simple, despre Zelig, despre Religie, despre bun simt, despre jurnalism…Pentru ca Mihnea este unul dintre putinii [...]