0-2, 3-2, 3-4, 4-4
Când fotbalul se joacă cu gândul la victorie şi pentru suporteri, se nasc meciuri precum cel din această seară. Liverpool pierduse acasă cu 3-1 şi singura sa şansă era să atace. A început tare partida de pe terenul lui Chelsea, conducând cu 2-0 la pauză.
Repriza a doua a fost oda bucuriei de a juca. În copilărie, meciul nu e niciodată pierdut. Dacă eşti condus, poţi oricând să îţi convingi adversarii să mai stea 10 minute, în speranţa că vei egala sau chiar că vei răsturna scorul. Astăzi, am văzut pe Stamford Bridge două echipe de oameni mari care n-au uitat să fie copii, chiar dacă nu pot prelungi partida până se întunecă. Iar în tribune aplaudau şi sufereau zeci de mii de părinţi.Tweet
după un meci ca ăsta (manchester-real, în aprilie, 2003), abramovici a cumpărat chelsea.
apropo, dacă are cineva meciul înregistrat, cel dintre manchester şi real, îl cumpăr. e de arătat nepoţilor. şi doamnelor care preferă patinajul artistic şi care cred că fotbalul e un sport doar pentru grobieni. (ceea ce, în mare măsură, cam e
. )
Auzisem ca aseara, dupa terminarea partidei, cei 22 de jucatori s-au luat de maini si au facut o plecaciune in fata tribunelor, ambele echipe fiind aplaudate la scena deschisa.