Oare Principele Radu nu ar trebui exclus din Casa Regală?
În urmă cu câteva minute, i-am adresat Principelui Radu o întrebare prin intermediul ziariştilor care moderează videochatul de pe cotidianul.ro: “Republică sau monarhie?”. Şi a răspuns limpede: “Republică”. “Dar peste câţiva ani?”, a insistat moderatorul. “Mihnea să se uite în oglindă şi să-şi răspundă singur, în oglindă, dacă vrea republică sau monarhie”, a spus Principele Radu.
Nu înţeleg. Ştiu că am mai scris despre asta, dar nu pot să nu revin. Cum e posibil? Eşti soţul moştenitoarei tronului, ai primit rang de principe, Casa Regală te-a învăţat aproape tot, de la bunele maniere până la istoria ţării tale, datorită Casei Regale ai putut da mâna cu regi, preşedinţi şi prim-miniştri, ai pătruns în cele mai importante saloane ale lumii, ai călătorit prin toată România bucurându-te de respect pentru că eşti ginerele Regelui, iar tu spui că alegi republica?
Adică negi tot ceea ce te-a făcut omul care eşti, tot ce ţi-a construit personalitatea de azi, îţi negi însăşi identitatea, dar vrei să fii simbolul identităţii unui întreg popor?Tweet

In tilcuirea la Pidalion afli ca: “Actori se numesc cei ce fatarnicesc, când ca sunt împarati, alteori domni, alteori slugi, si alteori altceva.”
Sigur, contextul e altul, dar nevrednicia ramine.
PIDALION
“CELE 102 DE CANOANE ALE SFÂNTULUI SI ECUMENICULUI AL 6LEA SINOD TÂLCUITE
CANON 51
Desavârsit opreste sfântul, si Ecumenicul Sinod, pe cei ce se zic Mími, si teatrele acestora, dar apoi si privirile vânaturilor, si jocurile cele de pe Scena, a se face. Iar daca cineva Canonul l-ar defaima, si catre ceva din aceste oprite pe sine si s-ar da, de va fi Cleric, sa se Cateriseasca, iar de va fi mirean sa se aforiseasca. [Sinod 6: 24, 62, 66; Cartaghén: 17, 70]
TÂLCUIRE
Cu toata deplinatatea opreste Canonul acesta de a se face cei ce se zici mími care, uneori urmeaza chipurile Arápilor, alteori ale Armenilor, si alteori ale robilor. Si uneori lovind cu palmele peste fata, cu toate acestea îndeamna pe privitori sa se strice de râs. Iar privirea vânaturilor este a privi cineva fiarele, lei, adica, sau ursi, sau altele, sa se lupte unele cu altele, sau cu oamenii ce sunt osânditi spre moarte. Ca nemilostivire si cruzime mare este a privi cineva sângele unora ca acestora varsându-se, si a râde. Opreste înca pe lânga acestea si jocurile, si gingasiturile cele necinstite ce fac, ori barbatii, ori femeile, la Teatre. Drept aceea Actori se numesc cei ce fatarnicesc, când ca sunt împarati, alteori domni, alteori slugi, si alteori altceva. Si care va defaima Canonul ceva, si va faca dimpotriva, Clericul sa se cateriseasca, iar mireanul sa se aforiseasca.”
Mihnea, in principiu (era sa scriu ‘in principe’), ai dreptate.
Insa as vrea sa ne spui si altceva despre aceasta candidatura – cum ti se pare
omul/cetateanul Radu Duda ca si candidat la Presedentie? Ai si alte lucruri sa ii reprosezi in afara de calitatea sa princiara?
Păi, în momentul în care a ales să candideze, nu înseamnă că şi-a exprimat deja opţiunea pentru republică? Mi se pare un pic superflu să ne mai întrebăm acum. Oricum, se pare că luciditatea Casei Regale este invers proporţională cu simpatia de care se bucură printre români.
Adnana: Dacă vei avea timp să urmăreşti înregistrarea discuţiei de pe videochat, Principele zice la un moment dat că el nu ar fi luat nici o poziţie, dacă era preşedinte, în ceea ce priveşte protestele din Basarabia. Că treaba preşedintelui e să reprezinte (o ţine una şi bună cu ideea asta), nu să conducă şi să intervină. Adică să fie un fel de rege, cum bine i-a zis unul dintre moderatori. Mie nu-mi place această struţocămilă – “vreau să fiu preşedinte, dar să mă port ca un monarh, eu nu mă cobor, eu doar apar şi salut, eventual dau mâna cu alţi preşedinţi”. E un candidat subţire, foarte diplomat şi fără sevă, un fel de Geoană al Casei Regale.
e un parvenit.
si eu sunt foarte surprins, in sensul cel mai prost de fatarnicia lui Duda. Tot ce este el se datoreaza Casei Regale. Daca nu s-ar fi casatorit cu Margareta veci nu ar fi contat. Si acum, face jocuri politice si candideaza. Este o rusine pt Casa Regala si trebuie sa scape de el!
Atunci sa il vedem!
ba da, dar cine sa-l dea afara din casa? Deocamdata l-a dat el afara pe rege, care nu a luat decit o pozitie pasiva si a sters-o din tara. Oare ce-l intreaba si ce raspunde regele cind se intilneste cu prietenii lui monarhi la o sampanie frapata?
Regele e obosit şi resemnat, ceilalţi membri ai Casei Regale îşi văd de viaţa lor iar Principesa Margareta nu vrea să-şi strice viaţa de familie şi să aibă probleme cu nebunul ambiţios (Ba nu, ba nu, aşa vau io! Vau peşedinte! Vau peşedinte! Sau pim minstlu! Sau ceva de genu ăsta!). Duda nu are răbdare fiindcă nu-i pasă, Duda e o formă fără fond. Indiferent cu cât talent ar maimuţări aristocraţia, cât de afectat şi-ar da ochii peste cap şi cât şi-ar ţuguia buzele în franţuzisme învăţate la cursul intensiv, nu va fi niciodată un adevărat principe. Îi lipseşte un mic detaliu: ereditatea. Duda nu are răbdare fiindcă el gândeşte în intervale de timp scurte. Dacă prin venele lui ar curge sânge albastru, ar gândi în secole. La urma urmei în fiecare aristocrat trăieşte, chiar dacă latent, amintirea a sute sau mii de ani de istorie. Duda trăieşte în cincinale şi mandate, nu în dinastii.
bleen: nice
“mandate, nu dinastii”. buna-buna
Radu Duda ramane un actor slab si atat. Nu-si poate depasi conditia oricat de multe maini importante ar strange. L-am intalnit si am ramas cu aceeasi impresie formata din presa: proasta. As spune mai mult, dar nu vreau nicicum sa atac familia regala doar pentru ca a gresit atunci cand l-a primit la sanul ei. In mod normal, principesa ar trebui sa-i spun bye-bye. Sper sa o faca. A venit si ziua aceea cand poate gasi un pretext, chit ca, din pacate, nu ne vom intoarce in veci la monarhie. Vorba reclamei: n-ai cu cine.
[...] Mihnea Măruţă pune o întrebare logică pe blogul său: n-ar fi cazul ca Principele Radu să fie exclus din Casa Regală după ce acesta s-a pronunţat pe site-ul Cotidianul pentru republică şi nu monarhie? [...]
Fi un lider si lumea te va asculta – exact asa este P. Radu, pt mine e absolut incredibil P. Radu, parca ma vad pe mine peste 29 de ani in viitor(eu am 20 de ani).
Principele Radu candidat la presedentie, este exact asa cum sunt eu, cu onoare,demnitate,patriotism,entuziasm in ceace face,loialitate,competenta,consecventa, abilitati de lider etc.
Vreau sa-i multumesc pt ca candideaza, este un model de urmat, o inspirtie, stie sa aprecieze cultura si istoria noastra, sper ca va reusi sa trezeasca in majoritatea romanilor ceace e in interiourul meu acum.
Sincer nu credeam ca mai este cineva in Romania care ar putea sa se ridice la nivelul meu, este o surpriza foarte placuta.
Numai un orb nu ar vedea ca Principele Radu are in plan promovarea monarhiei, in ziua de azi nu se poate altcumva decat sa te mulezi pe cerinetele de acum, daca el ar fi candidat ca monarh nici 5% din populatie nu l-ar vota, pt ca majoritatea nu vor monarhie deoarece au fost spalati pe creier de comunisti(intre 1946-1989) si neo-comunisti-manelisti in ultimii 20 de ani.
Daca vre-ti sa scapati de neo-comunstii-manelisti atunci Principele Radu e singura solutie.
El va incerca reinstaurarea unor drepturi catre casa regala chiar daca nu va fi o monarhie 100%, de asta pute-ti fi siguri.
NightWolf: Până una-alta, învăţaţi gramatica limbii române. Bineînţeles, dacă vreţi (nu vre-ţi) şi puteţi (nu pute-ţi).
[...] Maruta are dreptate – nu cumva, in noul context pe care il rezuma chiar Mihnea pe blogul lui, ar trebui pusa problema excluderii din Casa Regala a lui Radu [...]