Când presa tabloidă face, pe bună dreptate, agenda zilei
Nu mă interesează dacă ministrul de Externe are sau nu o idilă. E viaţa lui, familia lui şi nu are decât să-şi asume răspunderea.
Dincolo însă de posibila dezvăluire cu miros de alcov, ceea ce mi se pare cu adevărat grav este că unul dintre cei mai importanţi demnitari ai statului se plimbă prin centrul Bucureştiului la volanul unei maşini. Şi mă întreb: nu există nişte reguli precise ale SPP în acest sens? Nu se expune şeful diplomaţiei procedând aşa? Nu trebuie el să respecte anumite proceduri care ţin de siguranţa demnitarilor şi, implicit, de siguranţa naţională?
Greşesc eu sau, din clipa în care devine membru al guvernului, un cetăţean este dator să-şi schimbe comportamentul şi să renunţe la unele plăceri ale expunerii publice relaxate? Cum e posibil ca tu, ministru de Externe, să aştepţi la volan, într-o parcare, fără nici o protecţie, şi apoi să ieşi pe trotuar cărând nişte plase cu mâncare la pachet?
P.S. Din revista care a publicat fotografiile, pare că ministrul i-a observat pe paparazzi şi, într-una dintre imagini, se uită fix în direcţia lor. Ce-o fi fost în mintea lui – “ori la bal, ori la spital”?Tweet

dacă preşedintele îşi conduce singur maşina, de ce n-ar face-o şi ministrul de externe?
în plus, nu cred că respectarea protocolului la capitolul securitate şi pază e o obligaţie a demnitarilor. teoretic toţi miniştrii, secretarii de stat şi consilierii primului ministru au un sepepist care le e şofer, dar pot să-i dea liber fără ca aceasta să poată riposta.
acu vreo 3 ani era o propunere ca de serviciile SPP-ului să beneficieze automat doar preşedintele ţării, al senatului, al camerei deputaţilor, primul ministru, vicepremierii, preşedinţii de partide şi liderii de grupuri parlamentare. nu mai ştiu ce sa întâmplat cu ea. acum, CSAT e cel care decide ce funcţii beneficiază de pază. restul pot primi protecţia SPP doar contra cost.
în altă ordine de idei, io nu cred că diaconescu i-a văzut pe pozari. după calitatea pozelor sunt destul de zoomate, aparatul pare să fie la vreo 20-30 de metri. s-o fi uitat în direcţia aia, da’ în niciun caz în in obiectiv.
aici iara discutam de granita delicata dintre sfera publica si privata. eu as dori Decenta maxima la acesti oameni, mai ales ca Diaconescu e valoros, e “subtire”.
Dincolo de latura imorală a episodului/escapadei, nu mă pot abţine să exclam: ce gusturi de… prost-gust poate să aibă acest Diaconescu!
eu m-am intalnit duminica, in carefour, cu presedintele, imbracat in niste pantaloni modesti si o geaca simpla, care impingea linistit un carucior cu sticle de apa plata si inca niste nimicuri. lumea il saluta, el saluta inapoi prietenos. unii se mai opreau sa-si faca poza cu el, el accepta binevoitor, dupa care se plimba mai departe printre rafturi. nu stiu daca avea pe cineva care-l veghea, dar eu nu am observat pe nimeni. mi-am ros unghiile de necaz ca nu aveam aparatul foto, pe care il port mai tot timpul cu mine. mi-a dat feelingul ca sunt undeva, la sat si primarul a iesit si el la cumparaturi la magazin.
Eu nu cred ca ajungand in orice functie de conducere din aceasta lume esti OBLIGAT sa te conformezi regulilor si protocoalelor in ceea ce priveste viata particulara. Este de datoria ta sa constientizezi si sa accepti existenta unor riscuri, urmand ca mai apoi sa iei masuri de protectie, mai aspre sau mai laxe. Am ajunge in situatii paradoxale in care seful securitatii personale ar conduce la un moment dat in locul tau, ba mai mult ti-ar da ordine!
Oare cum credeti ca reactioneaza seful garzii lui Obama daca prezidentul ii spune simplu “Nu vreau sa fac ce zici tu!”? Ii da doua palme si il pune la colt sau incearca sa rearanjeze dispozitivul de paza astfel incat sa acopere si eventualul “moft” al liderului?