40

Friday, April 17, 2009

“A crede înseamnă, între altele, a nu tăgădui posibilitatea ca o icoană să verse lacrimi, să izvorască mir sau să vindece boli. Aşa cum bunicul nu credea că oamenii au ajuns pe Lună (poate avea dreptate :) ), tot la fel ateul nu poate să lase de la el, nici măcar în planul posibilului, şansa unor minuni de a fi minuni.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care se pierd oamenii: le e teamă să-şi mai modifice şina, să-şi refacă traseul potenţial, nu pot concepe să arunce tot ce-au trăit până la un moment dat, chiar şi în cazul unor indicii convingătoare că drumul a fost greşit, că alta e calea bună şi că nimic nu e pierdut. Să te scuturi de tot ce-ai fost, de tine cel de până atunci, de tot sinele tău ce părea bine conturat, să te scuturi cum se scutură câinele după baie, să rişti oprobriul public, să faci o mutare care nu făcea parte din strategia personală, ba chiar să renunţi la orice strategie, sau măcar să-ţi iei un răgaz pentru a te redefini, sau cel puţin să opreşti tot zgomotul dimprejur şi să fii doar tu, să spui o rugăciune şi să ai încredere că va fi ascultată.” (Fragment din jurnalul meu de la Athos, 2008)

22 raspunsuri to “40”

  1. Maria

    Da…”Să te scuturi de tot ce-ai fost, de tine cel de până atunci, de tot sinele tău ce părea bine conturat, să te scuturi cum se scutură câinele după baie, să rişti oprobriul public, să faci o mutare care nu făcea parte din strategia personală, ba chiar să renunţi la orice strategie, sau măcar să-ţi iei un răgaz pentru a te redefini, sau cel puţin să opreşti tot zgomotul dimprejur şi să fii doar tu, să spui o rugăciune şi să ai încredere că va fi ascultată, ” inseamna sa te lasi pe mana lui Dumnezeu…

    Foarte mult imi place poza!

    #5238
  2. hiiiiiiiiiiiiiii! e 17! :) :-*:-*:-*:-*:-*
    iui ce prefix ;)

    #5239
  3. ela

    La multi ani :)

    #5240
  4. motogp

    Cred ca bunicul tau avea dreptate:)
    La ce editura a aparut Jurnalul?
    LA MULTI ANI, TICULE

    #5241
  5. florin

    La muuulţi ani, Mihnea! :)

    #5242
  6. ela, motogp, florin: Mulţumesc foarte mult :)

    moto: N-a apărut nicăieri, e doar un fişier pe laptop :)

    #5243
  7. geni

    “Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet.” (Papa Ioan al XXIII-lea) Fie buchetul tau, unul special ce tinde spre perfectiunea lui D-zeu! :)

    #5244
  8. Geni: Să fim sănătoşi!

    #5245
  9. Cristian: Şi ţie! Paşti fericite!

    #5247
  10. licurici

    sper ca ziua de azi să-ţi aducă un nou început! la foarte mulţi ani!

    #5248
  11. licurici: Sărutmâna :)

    #5249
  12. Maria

    La multi ani, draga Mihnea. Iertare, mi-am dat seama prea tarziu.
    Frumoasa varsta.

    #5251
  13. Maria: Mulţumesc. Paşti fericite şi liniştite!

    #5252
  14. Pop Mihaela

    Draga Mihnea,”iepurasul” mi_a spus ca ai implinit 40 de ani!Frumoasa virsta.E o virsta de rascruce.Problema e,ca tu sa te simti implinit,fericit,multumit si impacat cu ceea ce ai realizat pina acum.Daca le ai pe toate astea la un loc,atunci poti merge mai departe,in acelasi ton.”La multi ani”!

    #5256
  15. Mihaela Pop: Mulţumesc :)

    #5257
  16. davidv

    Cu intarziere, la multi ani! Si o dedicatie pentru tine: “Meet the future!”:
    http://www.youtube.com/watch?v=P_5l6rIUu4A

    #5263
  17. davidv: Mulţumesc, o alegere foarte bună :)

    #5264
  18. river huron

    La multi ani, cu intarziere…. Si sper ca ai avut Sarbatori frumoase.

    #5273
  19. corcodusul

    @Maria & MMaruta
    ”Să te scuturi de tot ce-ai fost, de tine cel de până atunci, de tot sinele tău ce părea bine conturat, să te scuturi cum se scutură câinele după baie, să rişti oprobriul public, să faci o mutare care nu făcea parte din strategia personală, ba chiar să renunţi la orice strategie, sau măcar să-ţi iei un răgaz pentru a te redefini, sau cel puţin să opreşti tot zgomotul dimprejur şi să fii doar tu” poate insemna si sa lasi deoparte ce ai fost invatat despre Dumnezeu, biserica etc… Redefinirea functioneaza in ambele sensuri (mai putin rugaciunea).

    #14308

Lasa un comentariu

Search / Caută în site