România. Exilul dinaintea exilului
Mă întreb în ultima vreme dacă am făcut bine că, până la vârsta asta, am exclus varianta emigrării din raportările mele la un posibil viitor. Acum e prea târziu, cel puţin pentru felul meu de a judeca, însă am realizat că acest gând îmi vine din îndoiala crescândă cu privire la şansele României de a fi ceea ce eu şi prietenii mei visam că poate să devină: o ţară normală, de care să nu-ţi fie ruşine.
În anii ’90, eram convinşi că datoria noastră e să rămânem şi, mai mult decât atât, să nu încetăm a ne bate pentru mesajul lui 1989. Aceea era adevărata revoluţie – spunerea adevărului, speranţa că vor apărea personalităţi care să întruchipeze ideile cărţilor pe care le citeam, convingerea că lipsa noastră de interese partizane va reuşi să deschidă ochii tot mai multor români.
Credeam că avem o misiune. Şi că vom învinge. Scriam crezând. Şi ştiam să scriem.
Când s-a rupt firul acela care ne ţinea laolaltă? Când s-a risipit totul? Sau, mai bine zis, a existat vreun moment în care balanţa a înclinat cu adevărat de partea noastră? Citesc acum că unu din şapte adulţi români intenţionează să plece şi e limpede că numai un miracol mai poate răsturna această tendinţă, acest escapism generalizat, această scârbă şi această dezertare justificată.
Pentru mai bine de două milioane de români, dintre care un milion au între 18 şi 34 de ani, România este incompatibilă cu viitorul. Proiecţiile lor nu pot fi schiţate pe această planşetă. Tuşul visurilor lor nu prinde pe suprafaţa alunecoasă a realităţii. Ei nici măcar nu mai privesc această realitate şi, refuzând-o, sunt ca şi plecaţi. Exilul dinaintea exilului. Exilul aprioric.
Şi abia acum înţeleg: dacă ei, cei mai proaspeţi dintre noi, s-au exilat deja înlăuntrul lor şi înăuntrul ţării, în aşteptarea adevăratei fugi eliberatoare, şi dacă diaspora spirituală e acolo, ascunsă şi protejată de cele două scuturi concentrice ale fostului “acasă” şi ale fostului “eu”, nu cumva România aceea pe care o visam nu mai e aici de mult?
Nu cumva a emigrat în vreme ce noi o uitasem şi acum – frântă între împlinire de sine şi nostalgie părintească – trăieşte peste tot şi nicăieri, trecând de la unul la altul, călătorind fără odihnă şi ţinându-i împreună, în aşteptarea unei iluzorii reîntregiri totale a familiei?Tweet
Pai, asta se intimpla atunci cind ‘prietenia’ este raportata la incasarile pe care ti le pot aduce ‘prietenii’, cind pe ‘prietenii’ se fac afaceri, cind ‘prietenia’ cu birocratia te ajuta sa iti rezolvi problemele… E o stare generalizata.
Sincer sa fiu, si pe mine ma bate gindul sa plec, problema insa e ca nu stiu ce as putea sa fac daca parasesc Romania. Din punctul asta de vedere, nu poti decit sa-i feliciti pe cei care au avut curajul sa o ia de la capat in alta parte.
nu m-am gandit niciodata sa plec, dar sper sa aiba acest gand copiii mei …
Am plecat din Romania la studii cu multi ani in urma. In acel moment nu mi-am pus probleme daca plec definitiv sau nu. Nu consider ca am dezertat pur si simplu eram naiv si credeam ca dupa niste studii sanatoase ma voi putea intoarce in tara si pune umarul la “cladirea viitorului glorios”. Din pacate (nu stiu daca pentru mine , dar in mod sigur pentru Romania) orice gand de reintoarcere a fost spalat de un dus rece al realitatii.
Pana una alta structura seniorala a societatii romanesti face ca lucrurile sa fie foarte greu schimbate. Cei pentru care sunt eu extrem de ingrijorat este aceea categorie de tineri care ar plecat pentru ceva timp in strainatate sa lucreze sau sa studieze dar aleg sa nu o faca fiindca stiu ca in momentul in care se vor intoarce cel mai probabil vor fi priviti nu prea frumos de catre cei care au ramas pe loc. Si asta se aude sub forma … in timp ce tu erai plecat noi am stat aici, am facut asta si asta … doar nu vi tu acum sa ne spui noua cum sa facem. Si din afara am impresia ca promovarile de multe ori sunt inca facute pe orice alta baza decat performanta profesionala.
Groaznic este ca o buna parte din cei plecati au plecat ca nu mai suporta. Lucrul acesta ma face cu durere sa ma intreb daca in Romania nu mai functioneaza un fel de dictatura ciudata fara organe opresive , fara granite inchise dar care incet si sigur isi elimina incet si sigur oponentii.
Cu siguranţă nu trăim în România la care visam. Şi nu poţi să nu fii dezamăgit când vezi că generaţia nouă de acum (“generaţia Y”
) nu împărtăşeşte prea mult din visurile noastre. Că mulţi dintre ei au impresia că trăiesc într-o ţară normală, iar cei care sunt nemulţumiţi aleg oportunitatea cea mai facilă – exilul.
Dar, pe de altă parte, însăşi şansa de a alege aşa uşor să plece în alte locuri este unul dintre lucrurile la care am visat şi pentru care am luptat. Chiar dacă nu ne-am gândit în mod serios că şi noi am putea pleca.
În plus, eu nu cred că bătălia e încheiată. Încă mai visez la România normală. Şi, din ce în ce mai des, ideea unei noi revoluţii nu mi pare doar o utopie. Ştii cum se pregătea Vladimir Bukovski înaintea interogatoriilor cu agenţii KGB? Când nu mai avea nicio şansă şi nicio speranţă? “Aşteptam interogatoriile cu nerăbdare. Vroiam să intru în ei ca un tanc. Cu cât şansele de izbândă erau mai mici, cu atât pofta mea de luptă era mai mare” (citatul e aproximativ)
Foarte trist. Foarte adevarat. Am aceeasi problema.
Si eu am fost plecat cateva luni la o rezidenta literara. A fost bine. Tara era frumoasa, oamenii relaxati, branza buna, vinul de-asemenea. Nu m-am simtit insa confortabil in postura aceea si m-am intors. Si m-am intors pentru ca am vrut sa fac sa fie bine si aici.
Acum stiu ca am gresit. Asa cum am gresit cand nu am plecat la un doctorat imediat dupa terminarea facultatii, la mijlocul anilor 90, asemenea majoritatii colegilor mei – ramasi acolo. Dar nu vreau sa accept inca gandul ca am gresit. Am insa din ce in ce mai putina putere sa-mi apar optiunea in fata prietenilor. Care prieteni, cu o singura exceptie, sunt toti in Canada, SUA si in vestul Europei. La fel si o buna parte din familie.
Nu mai vad nicio luminita. Tunelul e de fapt o groapa. Totodata – repet – nu vreau sa accept ca nu se mai poate face nimic.
E ca si cum as sta la capataiul unui muribund si as mai spera intr-o minune. Partea rationala din mine imi spune sa-l las sa se stinga in pace. Partea mistica nu se impaca cu ideea si inca mai spera.
Nu e numai o problema a tinerilor.
Eu ma gandesc din ce in ce mai serios sa imi petrec ‘retirement’-ul in alta tara. Si asta in conditiile in care as fi putut sa plec de tot si de multe ori inainte de ’89, atunci cand se presupune ca as fi avut mai multe motive sa o fac.
Ceea ce ma sperie cel mai tare este lipsa de respect, incepand cu respectul individului pt sine si terminand cu lipsa de respect a statului fata de cetatean.
Ma uit la cetatenii care circula pe jos in dreptul santierului pentru pasajul de la Baneasa – nimeni nu s-a gandit pe unde vor umbla nefericitii de pietoni (oameni cu bagaje, mame cu carucioare) printre masini, buldozere si baltoace enorme.
Ma uit la fata nedumerit-agresiva a muncitorului care a venit sa imi monteze plasa de tantari la usa de la terasa. Masuratorile (si in consecinta, usa) au fost gresite de doua ori. Apoi, a fost gresita culoarea. In final, dimensiunile si nuanta au fost corecte, insa nimeni nu observase ca plasa va darama, la deschidere, becul de pe tavanul terasei.
Ma uit la flegmele (scuze, nu am un cuvant mai bun) insirate pe trotuare, la barbatii care nu se mai sfiesc sa faca pipi in cele mai publice locuri – statia de autobuz, marginea soselei nationale, gardul vecinului.
Umblu prin tara si peisajul inca imi face pielea de gaina, imi umple inima.
Si ma intreb: ce fel de tara vrem noi sa parasim? Romania geografica sau cea demografica?
Citind cele scrise de tine mi se strange inima! Adevarul e ca oamenii nu vroiau intr-adevar schimbare, vroiau o viata mai buna cu sacrificii minimale, pe cand asa ceva nu se poate, trebuia “taiat in carne vie” de la inceput, schimbarea inseamna suferinta si jertfa si abia apoi bucurie, prea putini cunoscuti de-ai mei am intalnit acasa care sa se jertfeasca pentru ceva, care sa creada in asta – cred ca asta a fost scanteia care m-a determinat sa plec. Am crezut ca sunt un las pentru ca am plecat de acasa cautandu-mi o viata mai buna pe alte meleaguri si poate daca as fi ramas as fi facut o mica diferenta, infinitezimala, dar stiu ca as fi facut asta, am ales insa sa plec si sunt fericit ca am facut asta, acum ar fi fost poate prea tarziu. Poate daca nu ar fi plecat asa de multi ceva s-ar fi schimbat, dar o vorba zice: “You can only take that much”! NU puteam respira de atatia smecheri, smenari, jupani si dat de spaga peste tot – eram ca-ntr-o mlastina si-n momentul in care m-am putut salva am facut-o.
Romania asa cum o visez eu va fi intotdeauna cu mine, cu amintirile frumoase care le am de acasa, cu locurile frumoase pe care le avem si totdeauna voi face lobby pentru tara mea si sper ca diaspora sa reuseasca sa schimbe ceva in primul rand in mentalitatea celor de acasa si cred cu tarie ca in momentul in care oamenii se vor trezi (ce ironic titlul imnului nostru national tocmai la asta ne indeamna) si-si vor deschide gura si nu punga si vor incepe sa-si ceara drepturile lucrurile se vor indrepta, pana atunci vom fi “iobagii” smecherilor.
Uite un exemplu: EU. Sunt la 28 de ani … si ma gandesc serios sa plec. M-am mai gandit in 2002-2003 da’ am trecut peste moment crezand ca dupa alegerile din 2004 vom avea un guvern care sa faca ceva si sa nu fure. In 2005 am avut un noroc (dar de la Dumnezeu) si am castigat masinuta mea (un Peugeot 107 rosu) lucru care mi-a dat un imbold in a ramane.
Acum in 2009 imi este SILA de ceea ce se intampla in tara aceasta. Legi idioate, lipsa de respect fata de semeni, tupeu enorm al hotilor, justitie corupta/oarba/neputiincioasa, sistem de sanatate la pamant, sprijin pentru patura de mijloc inexistent, etc. Toate astea te fac sa iti iei lumea in cap si sa mergi ORIUNDE, da’ sa fie departe de Romania.
Am ajuns la capatul rabdarii … dupa ce ca totul se prabuseste in jur, la noi in tara in loc sa ajute, guvernul baga bete-n roate … care e solutia? Pentru mine: emigrarea. Acum sunt in punctul in care ma gandesc daca sa ma risc si sa incerc sa plec in State (unde sora mea a ramas, ilegal, in urma cu 2 ani) sau in Canada sau in Australia. Aceste destinatii le-am ales deoarece imi par cele mai potrivite pentru a face ceva, acolo chiar se tine seama de tineri, familie, copii, patura de mijloc si de fiecare individ in parte.
Cred ca in 10 ani Romania va mai avea 10 mil. de locuitori, daca nu se iau masuri, din care 8 mil. vor fi pensionarii, 1 mil. politicieni, 1 mil. angajati la buget (asta ca sa fiu rau).
Mi-am pus aceste întrebări, la modul serios, în urmă cu 20 de ani. Sunt un tip contemplativ care, uneori, stă mult pe gânduri. Ardelean. Încă n-am un răspuns limpede. N-am un răspuns și n-am nici multe răspunsuri. Adulmec.
Între timp, cei mai buni prieteni ai mei sunt în cele zări. Unul e în Atlanta, unul la Toronto, unul în Noua Zeelandă, unul în Luxemburg și pe unul l-am știut, ultima oară, predând literatură engleză pe la o universitate prin Boston (am scris ceva aici http://calinhera.wordpress.com/2009/04/07/sandu/ – dacă acceptă Mihnea să dau linkul, în scopuri umanitar-colegiale – poate aveți vreo idee care să mă ajute să-i dau de urmă, că mare bine mi-ati face!).
Revenind, eu cred că România nu va fi pustiită.
Însă.
Însă eu cred că, din păcate, cei mai buni dintre noi nu mai locuiesc aici. Cunosc prea mulți oameni excepționali (cei patru despre care am pomenit mai sus sunt doar câteva exemple). Tipi care fac munții să se miște, care pot mișca minți și suflete. Și care, mai deștepți ca mine fiind, și-au dat seama că e păcat să se irosească în interiorul spațiului carpato-danubiano-pontic. Ăsta e un dat pe care România nu știe, încă, să-l gestioneze (ceea ce explică faptul că, și acum, ca mereu, mințile cele mai bune și indivizii cei mai curajoși aleg străinătățurile.)
Da, Mihnea, e târziu. Și pun pariu că, dacă ar fi să tim din nou în anul 1990, tot asta am alege să facem: presă curată și, deci, naivă. Tot aici, presupun. Îmi zic chiar și acum, după ani și ani: aș vrea să fi avut curajul de a încerca altceva. Dar poate mi-a lipsit firea, nu curajul. Adică, nu mi-a fost în fire. Poate de aceea țara nu se golește de tot. Poate de aceea orașul meu natal nu s-a golit de tot. Poate de aceea am prieteni foarte buni și foarte pricepuți care locuiesc acolo și își văd de viața lor acolo, în orașul nostru de provincie. Adică, oricât am filosofa noi, ajung la părerea că n-am încă răspunsuri.
Tata îmi zicea: orice meserie vei avea, oriunde vei fi, caută să-ți faci treaba foarte bine, cel mai bine. Am vrut să închei cu acest mesaj optimist. Sau măcar constructiv.
Mihnea, eu as raspunde ca da, Romania aceea nu mai e aici demult. Si e o chestiune de masa critica. Sunt prea numerosi cei care nu stiu, nu pot si nu vor mai mult. Si pe baza masei mari, altii se descurca asa cum stiu mai bine. Profita sau supravietuiesc scarbiti, dupa croiala.
Iar romanii nu au taria, localizarea geografica si istoria necesara pentru a-si putea reveni singuri. Sorry.
Sunt prof de Liceu.
Va confirm ca tinerii adolescentzi sunt fffffffff blazati si f suparati de tzara asta.
Cei care inca mai cred ca pot face ceva isi propun sa faca medicina aici pt. a pleca dincolo ulterior…
E fff grav, nu-i joaca.
Eu tocmai m-am intors in Romania (pentru cel putin vreo 2 ani) si incerc sa gasesc motive sa cred ca am facut bine. Iar acum vii tu, Mihnea, cu textul asta, din pacate prea adevarat. Unul dintre motivele pentru care imi placea sa cred ca mai e de stat aici era si ca mai sunt prin zona oameni ca tine
, dar daca si tu ai ajuns sa vorbesti despre exil…
Update.
Eu nu plec.
Raman sa sting lumina.
In timpul asta salut femeie de servici, zi de zi, cu “sarut-mana”. Vb cu tinerii adolescentzi mereu, incerc sa-i intaleg, chiar daca nu sunt de acord cu modul lor de a functiona, incerc sa inteleg ca nu pot controla decat, cel mult !, pe mine insumi…
E bine sa mai citesti cate ceva.
Imi aduc aminte de vb celebra a unui pedagog : Fiecare societate isi are adolescentzii pe care ii merita !
PS : bonus – diferentza dintre profesor si pedofil= ultimul chiar iubeste copii.
La limita intre blazare si revolta, eu- prof in timpul de munca. Altfel : contemporan. ( O sa-mi comand un set de carti de vizita pe care o sa scrie, sub nume : CONTEMPORAN. Atat.)
Cateva idei:
1. Fiecare ar trebui sa mearga acolo unde crede ca ii va fi mai bine economic si spiritual.
2. Exista o contradictie in gandirea societatii noastre: pe de o parte se spune ca numai banul conteaza, pe de alta parte ca promovarea se face in general pe alte criterii decat peformanta. Nu cred ca unul cu bani isi va lasa averea managerizata de o pramatie. Iar din acest punct de vedere criza asta s-ar putea sa aiba niste efecte pozitive. Cu sectorul bugetar evolutia e mai lenta, dar asa e peste tot in lume.
3. Pesimismul vostru nu il inteleg: acum e mai bine decat in 1989, decat 1997, decat in 2002. Ca ar fi putut sa fie si mai bine e altceva, dar progresul exista – economic cel putin, iar spiritual inca suntem intr-o faza de rearanjare (vezi 4)
4. Halul in care au ajuns asa de jos, spiritual vorbind, cetatenii acestei tari este cauzat tocmai de evolutia mult prea lenta a economiei noastre, dar acest lucru se schimba pe masura ce ponderea statului in economie scade, iar performanta va fi tot mai mult promovata. Acum Romania inca mai e formata dintr-o masa mare de oameni cu venituri mici si cateva modele de succes datorate unor tunuri care acum nu prea mai sunt posibile. Televiziunile, presa in general, se adreseaza celor multi si prosti, pt ca ‘elitele’ putine nu prea conteaza economic. Pe masura ce se formeaza o clasa medie – care economic va incepe sa conteze din ce in ce mai mult – si oferta va fi in consecinta. Iar de aici vor emana si modelele de succes pe baza de performanta care vor schimba atitudinea oamenilor. Acest proces a inceput deja.
5. Marea mea dezamagire este prezenta din ce in ce mai scazuta la vot a ‘elitelor’, a celor cu studii superioare. Oamenii nu pricep un lucru: chiar si intre mafioti e mai bine sa fii cel care imparte cascavalul – tocmai pt ca banul conteaza. Asftel putem forta administratia sa faca ceva mai mult, dar sa aiba pt ce voturi sa se bata.
6. Daca voi pleca din Romania voi face acest lucru pt ca am gasit ceva mai bun in alta parte, nu pt ca fug de Romania.
Viata e in alta parte, spuneau saisoptistii frantzuji. Si cred ca ar spune-o si un american si un somalez si un chinez. Si o spun si eu uneori. Totusi, din punctul meu de vedere, emigrarea definitiva e un abandon, o descentrare a propriei fiinte, dupa cum si a ramane resemnat si pasiv in Romania e o dovada de mediocritate. E doar un alt tip de abandon.
Dar suntem o micro-Românie şi la tine pe blog: e foarte normală şi nu îmi e nicidecum ruşine cu ea.
Fica mea, eleva de liceu la Torino, vine intr-o zi si-mi spune ca profa de Italiana i-a cerut sa scrie un text despre emigratie, cu care sa participe la un concurs organizat de Primarie. Tocmai ce-l terminase si ma ruga sa arunc o privire. L-am citit. A fost momentul in care am inteles ca am facut o mare greseala, ireparabila, cand am decis sa incerc solutia exilului. Idea textului era aceea ca ea nu stie ce identitate are, nesimtindu-se sufleteste nici romanca nici italianca. Cam asta a fost rezultatul eforturilor mele de a o creste intr-un spirit romanesc.
Cei care se gandesc la calea strainatatii trebuie sa stie si aceste lucruri. Nu doar ca nu sunt cainii cu colaci in coada, realitate de care sper ca sunt constienti toti. Ci mai ales faptul ca, pentru majoritatea, este un drum fara intoarcere. Odata ce iti faci o viata in alta parte (care nu e neaparat mai buna), ai deja o varsta, copiii tai se simt acasa acolo (sau nicaieri), nu ai devenit bogat, intoarcerea devine practic imposibila. Nu mai aduc in discutie sovinismul si xenofobia autohtonilor, modul in care sunt priviti romanii si altele de genul asta, diferite de la caz la caz. Asa ca, inainte de a pleca, intrebati-va : Vreti intradevar asta ?
doho: Decit “resemnat si pasiv in Romania” mai bine “emigrarea definitiva”
@pt Vercix:
frumos postul tau. citeva comentarii, deloc polemic :
-la pct 1.= spui “Fiecare ar trebui sa mearga acolo unde crede ca ii va fi mai bine economic si spiritual.” Asta ar fi idealul. Conjunctia “si” !!! Ce ne facem daca avem 17 ani si nu facem distinctia dintre conjuctie si disjunctie (intre “si” si respectiv “sau”), n-avem rabdare si mediul “ne ajuta” cu un sut in cur ?!
-la pct. 2 = spui 2. “Exista o contradictie in gandirea societatii noastre: pe de o parte se spune ca numai banul conteaza, pe de alta parte ca promovarea se face in general pe alte criterii decat peformanta.” Eu nu vad contradictie. Una se spune alta se face. E perfect coerent, din pacate….Vb cu adolescentii ! Ei iti dau pulsul zilei : lor li se pare ANORMAL sa spui una si sa faci acelasi lucru !!!!!!!!!!!!!!!!!!! Si nu e vina lor !!!!!!!! Nu le place starea astra, dar se adapteaza, n-au incotro…
-la pct. 3. = CORECT. E clar ca RO a evoluat. RO de azi e peste cea de acum 6 sau 11 ani. Ca orice schimbare, insa, ca orice in viatza, nu iegzista doar parti bune sau doar parti rele ! ORICE are parti bune si parti mai putin bune. Nasol e cand nu mai faci distinctia intre parti, cand vezi doar bunele sau doar relele…
-la pct 4. = spui “Halul in care au ajuns asa de jos, spiritual vorbind, cetatenii acestei tari este cauzat tocmai de evolutia mult prea lenta a economiei noastre, dar acest lucru se schimba pe masura ce ponderea statului in economie scade, iar performanta va fi tot mai mult promovata”… Eu inteleg ce vrei sa spui si poate un pic de adevar exista in citatul tau.
Am insa o provocare pt. tine : incearca sa EXPLICI chestia asta unui adolescent. (PS : sunt prof de liceu de 12 ani…am cevfa expertiza la “firul ierbii”…)
-la pct 5. = spui “Marea mea dezamagire este prezenta din ce in ce mai scazuta la vot a ‘elitelor’, a celor cu studii superioare”…etc.
Sfat : sa nu spui asta adolescentilor… Ei nu voteaza, urasc votul, si eu care inteleg ce spui tu nu am argumente cu care as putea sa vb despre asta. Despre vot, despre liberatea de a alege etc….
-la pct, 5 = spui “Daca voi pleca din Romania voi face acest lucru pt ca am gasit ceva mai bun in alta parte, nu pt ca fug de Romania”.
OK : apa este apa, albul este alb. Nici eu nu am auzit/vazut un emigrant care sa fuga de RO in sine !
ALTFEL:
-nu am vrut sa fiu polemic, deloc.
- tema este foarte importanta.
- am scris cele de mai sus in urma a 12 ani de lucru cu adolescentzii, atat in scoala cat si in diverse proiecte… Vin de la “firul ierbii” si am si eu adesea dubiile mele.
-nu sunt pesimistul de serviciu, dar nici nu pot sa ma fac ca nu vad o stare de fapt.
Ei, las ca nici in partea astalalta nu e tocmai roz si bliss. O sa traim o viatza intreaga, in departare, intrebandu-ne daca am facut bine plecand.
Imi amintesc o discutie cu tine, inainte de a pleca. Mi-ai spus, asa cum spui in post, ca ai ramas cu o misiune. Io zic ca inclusiv blogul asta e parte din ea
@ Samanu – jos palaria! Nu trebuie un sistem. E suficient un om. Imi pare ca tu esti un astfel de om. Un invatator in cel mai frumos sens al cuvantului. Un om ca tine m-a “determinat”, fara macar sa stie, ani mai tarziu, sa renunt la medicina si sa ma apuc de filosofie, i.e., de predat. Si nu regret nici macar o clipa. Din cate imi dau eu seama, nu te va consemna istoria. Te vor consemna, insa, elevii. Asa ca FACI istorie, nu te amagi!
Iar daca unul, macar unul dintre elevi si – intr-o forma sau alta – iti va spune “saru’mana dom’ profesor -m-ati facut OM” se cheama ca tot e ceva cu asupra de fire.
Uite ceva care ridica miza si mai mult:
Marian Vanghelie: „Peste 10 ani, voi fi cel mai puternic în România“(Gandul)
In ritmul asta s-ar putea chiar sa aiba dreptate… Migratia e o solutie ok! Dar ce facem? Plecam “noi” ca sa ramana “ei”? In termeni de sociodinamica, atunci cand “ei” va deveni o masa critica in raport cu “noi”, nu va mai exista o alta solutie. Sau momentul a fost deja depasit?
Sarumana Fumi !
Cand vii la Brad sa-mi dai un telefon !
Sa ne cunoastem.
Teza mea e simpla, si e preluata de la Horia-Roman PATAPIEVICI: avem o datorie fata de trecut. Poate sa fie un trecut religios, istoric, uman. Pot sa fie parintii tai, bunicii tai, sau niste straini. Poti sa fie de alte etnii, pot sa fie pe alte spatii geografice decat Romania de astazi.
Dar porti in tine un trecut si trecutul acela e legat de spatiul geografic numit Romania. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Alternativa e sa consideri ca, statistic vorbind, puteai sa te fi nascut in orice alta tara a lumii, asa ca nu esti legat de un loc anume.
Am detaliat asta intr-un mesaj mai vechi pe blog, la care nu dau link, cine doreste il poate gasi, ideea de baza am prezentat-o aici.
Pentru mine emigrarea nu e o optiune.
Nici eu n-am fugit de România, ci de dragostea nemăsurată a autorităţilor române. Pentru orice fleac te cheamă la ghişeu. Şi, nu numai o dată, ci de cîte ori li se face dor de tine. Din atîta dor, găsesc tot felul de pretexte. Te îmbrăţişează sufocant, şi repetat, pentru acelaşi rahat de adeverinţă/ certificat/ aprobare/ autorizaţie/ vignetă/ timbru/ viză/ taxă/ impozit etc. Vă daţi seama ce bogată e România, de-şi permit autorităţile să ne consume timpul şi banii doar pentru că ne iubesc? Fericită ţară! Păcat că am plecat!
În duminica votului pentru PE, voi merge la Tokio, la ambasadă (1800 Km dus întors). Voi vota, iar, a doua zi, voi reveni la ambasadă. Dacă, pînă în ora 12, domnul consul va binevoi să-mi primească actele pentru înoirea paşaportului, mă voi putea întoarce în Hiroshima să deschid prăvălia cu o oră întîrziere. Dacă, nu, voi mai pierde cîteva sute de paraille “prin neprezentare”. Iar dacă nu-mi va primi actele, iar mă voi mai scărpina de vreo 500 de paraille. Nu mai zic că, la “livrare”, domnul consul va dori să mă revadă (alţi 500 de paraille). Serviciul poştal nu poate acoperi dorul autorităţilor statului miliţienesc pentru supuşi.
daca imi pare rau dupa ceva atunci imi pare rau ca am crezut in sansa Romaniei. Am luat plasa in 1996 apoi in 2004 si cu repetir in 2008. Imi pare rau ca am crezut ca Romania isi poate schimba destinul, imi pare rau dupa timpul pierdut. Sper sincer sa nu repete copii mei aceasi greseala.
@Samanu: Eu mi-am exprimat ideile, dar intr-adevar sa le transferi altora e o alta poveste, mai ales unora mai neexperimentati (nu ca as avea eu cine stie ce experienta). Sa speram ca o voi face cat de bine se poate.
@Horea: cand votezi nu tb sa te astepti la perfectiune de la alesii tai, ci doar la mai bine. Eu zic ca ai ales bine de fiecare data si progrese au fost (pt ’08 inca mai asteptam)
Lucrurile se schimba in bine, mai greu ce-i drept. Nu mai e mult pana cand avantajul economic al unui job de spalat vase in Vest va disparea (pt mine cel putin e deja apus). Iar criza asta ii va trimite pe multi acasa, demonstrand astfel ca nici dincolo lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Pe de alta parte nu uitati ca am inceput deja sa importam muncitori…
@Vercix: crede-ma ca nu ma insel. Traiesc zilnic cu povara asta. Aici legile functioneaza pentru, sa-mi fie scuzat limbajul, pulime ! Daca tu vezi vre-un progres atunci esti unul dintre cei alesi. Avem olimpici intr-o tara cu un sistem de invatamant distrus, prin efortul exclusiv al parintilor, intr-un sistem medical putred finatam performanta medicala prin mici atentii din buzunarul nostru, obtinem dreptatea de la legiuitori dupa ce desfacem baierele pungii iar toate aceste derapaje tind sa devina reguli. Unde vezi tu progrese ? Si inca ceva, de la alesii mei astept perfectiune, doar asta ma mai duce la vot.
@Vercix, uitasem. E nasol sa arunci in derizoriu ideea de emigrare invocand spectrul muncilor degradante. Un stereotip mai nasol nu cred ca exista.
@Horea
Cand te astepti la perfectiune si dezamagirea e pe masura…dar ma rog, fiecare cu viziunea lui.
Normal ca nu toata lumea emigreaza pt munci sa le spunem pt necalificati (degradant suna nasol, e vreo munca degradanta daca e cinstita?!?), chiar si eu intr-un post mai sus spuneam ca nu exclud emigrarea, iar coroborata cu ideea cel de-al doilea post ca nu sunt pt spalat vase rezulta ca nu ma astept la o astfel de slujba daca voi emigra.
Dar totusi majoritatea romanilor s-au dus in strainatate pt asa ceva, tinerii tocmai iesiti de pe bancile liceului gata sa emigreze tot la o astfel de slujba se gandesc – avand in minte avantajele economice imediate. Partea nasoala e ca nu realizeaza ca desi pe moment vor castiga mai multi bani decat in tara, pe viitor cel mai probabil vor ramane tot la nivelul asta. Asa ca e mai bine sa ramana, sa incerce sa studieze, sa-si faca o cariera si apoi, daca mai doresc, sa incerce emigrarea pe o pozitie mai putin ‘degradanta’ – asta as incerca sa le explic. Dar daca sunt niste pramatii mai bine sa incerce emigrarea caci tot spalat de vase o sa faca si in tara, dar pe bani mai putini.