“4, 3, 2″, în Top 10 al filmelor care au câştigat la Cannes
“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost inclus de revista “Time” în Top 10 al filmelor care au cucerit laurii celui mai important festival de specialitate, cel de la Cannes (aflat la a 62-a ediţie). Găsiţi aici lista celor 10 pelicule pe care criticul Richard Corliss le consideră momente de referinţă în istoria Croazetei. Filmul lui Cristian Mungiu este aşezat alături de producţii legendare, precum “La dolce vita” (Fellini, 1960), “Taxi Driver” (Scorsese, 1976) sau “Pulp Fiction” (Tarantino, 1994).
“Un thriller minimalist, care este atât o mostră de suspans, cât şi un simbol pentru o cinematografie naţională vibrantă. Acesta e Cannes-ul: locul unde numele unui regizor complet anonim poate ajunge pe buzele tuturor în doar două zile”. Astfel descrie criticul de film de la “Time” marea surpriză a ediţiei din 2007 – câştigarea Palme d’Or de către “4, 3, 2″.Tweet
Sincer, mie nu mi-a placut. Jocul mi s-a parut tras de par. In special “avortatorul” mi s-a parut extrem de neverosimil. Anamaria Marinca salveaza ceva din film in rest mi se pare un alt film despre cenusiul epocii de aur. Parerea mea !
Uite acum uitandu-ma mai bine vad ca e comparat cu La Dolce Vita. Distanta e mult prea mare. Nu indraznesc nici macar sa compar cele doua filme, uita-te la Quinn si cauta-i corespondent, ca sa nu mai vorbim de Giulieta Masina. Cred ca e exagerata comparatia.
Horea: Cred că ai confundat “La dolce vita” cu “La strada”. Cât despre “4, 3, 2″, da, e despre cenuşiul epocii de aur, dar are o forţă extraordinară şi, spre deosebire de 90% dintre filmele româneşti, nu e patetic. Dimpotrivă.
Un psihoterapeut din SUA, care a venit sa tina un curs in Bucuresti, mi-a spus ca a vazut filmul si i-a placut f mult. I-a parut autentic, chiar daca greu de imaginat pentru un american. Eu nu l-am putut vedea. Am refuzat. Am crescut cu aceasta realitate nu o mai pot vedea.
Corect ! Mea culpa, cat despre patetism e unul dintre lucrurile de care nu poate fi acuzat.
In afara de faptul ca s-a facut enorm de multa valva in jurul lui – cred ca Moartea domnului Lazarescu sau (mai ales) Filantropica au fost de enspe mii de ori mai bune – prin ce te poate impresiona filmul asta???? Care sunt punctele lui forte?? Drama descrisa? Nu am pretentia ca as avea prea multa cultura cinematografica si (poate din cauza asta) nu inteleg. DE CE? Care-i faza? Spune-mi, te rog, domnule Mihnea, de ce le place unor oameni filmul acesta mai mult decat Filantropica. Despre ce forta vorbesti? Cred ca un film, ca si o carte, este reusit in momentul in care iti da de gandit si mult, mult timp dupa ce l-ai vazut. Si mai cred ca totul se rezuma la un soi de snobism, vis-a-vis de perceptia lui (vorbesc de 432).
Pavel Puiuţ: S-o luăm uşurel. Nu zice nimeni că trebuie să vă placă. Sau că trebuie să vă placă mai mult decât Filantropica. Eu vă pot spune ce am simţit eu, fără alte pretenţii. Pentru că şi eu am avut prejudecăţi înainte de a-l vedea, şi eu eram pregătit pentru o nouă mostră de sordid tipică pentru cinemaul românesc.
Apoi, când am decis să îl privesc pur şi simplu, mi s-a părut că: 1) totul e veridic, cadrele, dialogurile (mai ales dialogurile), reacţiile umane; 2) regizorul a reuşit să nu facă pe deşteptul (mare ispită în cazul românilor); 3) există două scene antologice, de o forţă remarcabilă, una (cea din camera de hotel, când Bebe pune problema dacă le mai “ajută” sau nu) datorită tensiunii pe care i-o induce total şi spectatorului, cealaltă (petrecerea unde Otilia stă la masă pierdută) prin reconstituirea excelentă a conversaţiei tipice generaţiei părinţilor noştri; 4) poate elementul cel mai important, de la momentul în care Otilia decide să meargă până la capăt pentru prietena ei, este că ajungi să te întrebi “eu aş fi făcut aşa ceva pentru un prieten”, “oare cum se simte cineva într-o asemenea situaţie”.
Nu continui. Mie mi-a dat de gândit, după cum vedeţi. Aştept reacţia dumneavoastră.
să compari “432″ cu “taxi driver” e genul de frivolitate (ratacire) pe care doar marii critici si-o permit. corliss se califica la categoria asta – e unul din criticii americani de film care conteaza -, dar judecata lui e fara acoperire, tine mai mult de o amabilitate excesiva cu un film care peste 20-30 de ani nu va mai spune nimanui mare lucru (din pacate). roger ebert nu ar fi facut niciodata imprudenta asta!
Nu pot fi de acord cu dumneavoastra, din motive subiective, pur si simplu. Nu mi-a trezit niciun fel de sentiment.
Vroiam sa subliniez insa faptul ca, in acest caz, faptul ca filmul “a placut” poate ca e rodul premiului castigat, al criticilor (mai mult decat) favorabile, etc. Sunt foarte curios, repet, daca ar fi fost la fel de apreciat in situatia in care nu ar fi beneficiat de toate parghiile astea.
Si, in alta ordine de idei, ma interesa ce ati vazut interesant la 432 pentru ca, cel putin in cazul lui Boogie (pe care l-am urmarit dupa ce am citit despre el aici, pe blog), am SIMTIT la fel. M-am regasit in Boogie, ca si dvs. Asa ca, ma asteptam (intr-o logica destul de precara, poate…) sa avem aceeasi parere si despre 432. Si ma gandeam ca poate imi scapa mie ceva…
Bla-bla-bla, mai bine tac si ma uit la meci. Nu cred ca am reusit sa transmit ce gandesc.