Mascara valorilor. Şcoala românească însămânţează şi cultivă buruiana egalitaristă
Scriam recent că, odată cu destrămarea ordinii tradiţionale, s-a pierdut, printre altele, topologia bunului simţ – conştiinţa situării corecte în lume şi justa apreciere de sine, rezumate simplu şi curat în expresia “să-ţi ştii locul”. Trei instituţii asigurau aşezarea potrivită a omului în societate şi întreţineau permanent intervalele reglatoare ale unei ierarhii sănătoase: familia, şcoala şi Biserica.
Astăzi vreau să vorbim despre şcoală, deoarece am descoperit – poate mai târziu decât era cazul – că sămânţa egalitaristă, răspândită extensiv şi udată intensiv în timpul comunismului, nu numai că s-a transformat într-o buruiană trainică, dar a şi fost altoită cu un soi străin, rezultând un hibrid profund dăunător. Astfel, dispreţul faţă de valoare inoculat până în 1989, care a fătat în ultimii ani nenumărate “scroafe suite în copaci”, este continuat şi “potenţat”, cu efecte incalculabile pe termen lung, de o modă importată din Occident prin care, pentru a “nu li se frânge aripile”, elevii din clasele primare nu mai sunt departajaţi limpede şi net, aşa cum ar fi normal, aşa cum învăţătorul procedează oricum când e în clasă şi aşa cum ei înşişi o fac, firesc şi inevitabil.
“La ciclul primar, unde copiii abia îşi formează nişte abilităţi, nu se face o ierarhizare propriu-zisă în funcţie de premii”, explică un director de şcoală generală, citat de EvZ. “Clasa întâi este una de stimulare şi, ca la orice început, trebuie să ai grijă de sentimentele lor”, rezumă şi o învăţătoare, în acelaşi articol, noua tendinţă a şcolii româneşti de a nu tulbura cumva elevul cel mic aşezându-l unde-i e locul.
Care e problema, de fapt? Cine are copii ştie cât sunt ei de atenţi şi de sensibili la orice nedreptate, la orice decizie nemotivată prin care li se ciuntesc meritele sau li se refuză recompensa promisă pentru un efort concret.
Ierarhiile pe care copiii şi le stabilesc natural, într-un colectiv, sunt deseori mult mai cinstite decât cele din lumea adulţilor şi, cu certitudine, reflectă voinţa, talentul şi charisma fiecăruia dintre ei.
Aşa stând lucrurile, ce pricepe un elev, la finele unui an şcolar în care ştie că a fost printre cei mai buni, când recunoaşterea este aceeaşi şi pentru sârguinţă, şi pentru delăsare, şi pentru inteligenţă, şi pentru mediocritate? Nu există riscul să fie cel puţin descumpănit şi apoi demotivat? Şi ce pricepe, la celălalt pol, un elev care ştie că nu i se cuvenea să stea pe aceeaşi treaptă cu vârfurile clasei, dar, cu toate astea, e tratat la fel? Nu cumva conchide că “merge şi aşa, n-are niciun rost să mă agit…”?
Ce efecte vor avea aceste raportări axiologice asupra viitorilor adulţi şi asupra reperelor lor? Cum să ne mai aşteptăm la aranjarea corectă a piramidei sociale şi la stimularea celor merituoşi din moment ce, la vârsta când li se formează justiţia mentală, copiii nu sunt departajaţi tranşant, aşa cum – repet – ei înşişi o fac? Dacă scara lor valorică, una de obicei dreaptă, îşi rupe dinţii la contactul cu grila ştirbă a educaţiei publice, ce mai înţeleg ei din aşteptările familiei şi din calificativul şcolar? Cine le spune adevărul? Şi, la urma urmei, ce importanţă mai are adevărul?
Foto: Lucian StănescuTweet
am mai auzit părinţi care regretă vechiul sistem de ierarhizare. mă gândesc că ar putea aceşti părinţi să îşi unească eforturile şi să militeze pentru asta. poate pot schimba ceva.
Atâta timp cât sunt învăţaţi şi că cei mai buni dintre ei trebuie să aibă grijă de cei mai puţini buni, e ok.
Abia aştept să văd ce se va întâmpla când românii se vor apuca să scotocească mai atent prin curricule şi programe, şi vor experimenta catastrofa educaţională românească, pe propria piele. Am avut nefericita oportunitate de a vedea eşecul zilnic al scolilor româneşti, ce e drept, de câţiva ani, de când am renunţat la şcoală, doar la mâna a doua, dar roadele nu vor întârzia să apară, în forma unor generaţii complet retardate şi debusolate.
Mă amuză inconştienţa oamenilor care îşi văd liniştiţi de viaţa lor de zi cu zi, fără să fie atenţi la ştirile venite din zona şcolii. Pe noi ne îngrijorează cârciumile deschise la 50 de m de şcoli? În câţiva ani, o să mutăm şcolile în preajma sanatoriilor şi a puşcăriilor (ok, şi a stadioanelor de fotbal, cârciumile le putem lăsa la locul lor, nu de alta dar le va fi mai uşor copiilor ce îşi doresc să devină manelişti).
Elena Basescu e un exemplu de succes sau insucces al scolii romanesti?
Sunt de acord cu parerea invatatoarei. Nu vad o samanta de egalitarism aici. Exista si alte forme de apreciere care il pot convinge pe elevul bun ca merita sa munceasca mai departe. In acelasi timp, e important ca elevul mai putin bun sa nu fie descurajat chiar de la inceput de plasarea lui neta in afara premiantilor. Evident, insa, raul pe care nu-l mai face in acest caz sistemul premiilor, il poate face un invatator lipsit de intelepciune, prin atitudinea cotidiana fata de elevi.
Adica nu mai exista coronitza si premii???
Imi spune G. ca, in State, numai in anii de liceu te anuntza pe ce loc ai terminat anul scolar. Dar nu in public, ci iti trece in carnetul de note: esti pe locul 37, de ex
corina: care sunt formele ălea de apreciere? şi care e problema, de fapt, dacă elevii ştiu că nu merită premiul pt că nu au învăţat suficient ca să îl ia? în fond, nu toţi copiii sunt frumoşi şi deştepţi. părinţii sunt cei care îi mint şi le bagă în cap contrariul.
Un jurnalist serios ar fi pus intrebarile acelea din finalul articolului unor specialisti si nu le-ar fi transformat in intrebari retorice! Ce documentatie ai ca sa emiti asemenea enormitati de judecati de valoare?
Eram notat printre ultimii in clasele primare si ma bucur ca nu am stiut niciodata unde mi-e de fapt locul!
Apoi, legat de “buruiana egalitarista”… Am citit mai demult in Dilema Veche un articol scris bineinteles de un autor strain (din pacate, imi scapa numele autorului) in care se arata ca, potrivit unor sondaje la nivel mondial, egalitatea este o valoare fundamentala pentru mai bine de 80% dintre cetatenii de pe diferite continente. Din nefericire pentru noi, aceasta valoare fundamentala intr-o societate democratica este bruiata constant de un sistem de gandire de tip concurential (in locul cooperarii), capitalist, avand in centru o logica a profitului, foarte ierarhizat social si economic intre detinatorii de capital si cei care nu au acces la el. Te felicit pt ca tocmai ai intrat in logica acestui sistem!
Dezamagirea mea vizavi de o astfel de maniera de a judeca simplist si expeditiv lucrurile (parerea mea!) vine tocmai pentru ca stiu ca esti un jurnalist stimat de multi colegi clujeni mai tineri. In astfel de postari, influenta ta devine nefasta!
Dar de ce este nevoie de o ierarhie in cadrul scolii? Scoala inseamna educarea individiului, iar din asta n-ar trebui facuta o competitie. Fiecare invata pentru sine, ci nu pentru a fi mai bun decat celalalt.
licurici: curioasa intrebare. un zambet, un cuvant de apreciere – sunt o multime pe care orice copil le intelege ca atare, se simte mandru si incurajat.
nu e vorba doar de a nu fi invatat suficient, in cazul potentialilor nepremianti, ci de capacitati naturale diferite (daca trecem peste conditiile de invatat, care pot conta si ele foarte mult). repet, masura mi se pare provenita dintr-o mare intelegere a psihologiei copilului si din grija pentru sensibilitatea lui in anii atat de importanti ai inceputurilor scolare.
Am prins vremurile cand “tovarasa” dadea 10 la copiii cuminti, care scriau frumos si aveau caiete ordonate. Eu, care nu putem scrie caligrafic, desi eram printre cei mai buni la matematica, desen, educatie fizica si toate celelalte, eram considerat doar o loaza care scria cu picioarele. Coronita era doar pentru cei care scriau frumos. Mai tarziu, student intr-o facultate de ELECTRO, cu multe absente si cinci pe linie (daca ti se repeta ani de zile ca esti o loaza iti asumi rolul), am primit spre reparare radioul unei colege. Aceasta avea 9 si 10 pe linie, scria frumos si avea caiete ordonate, dar nu stia sa-si repare radioul (repet, ELECTRO). A terminat cu 9 si ceva. Nu stiu ce s-a ales apoi de colega mea. Eu am ramas un mediocru, dar am facut si cateva lucruri interesante in viata. Nu stiu nici ce as fi ajuns daca as fi scris frumos si tovarasa mi-ar fi dat coronita. Credeti-ma insa ca atunci m-am simtit nedreptatit.
P.S. Radioul avea doar bateriile consumate.
Ce-i rău în egalitarism? Păi, scrie chiar în Constituţie că 1=2. Tocmai semnalai la Avocatul Poporului binefacerile egalităţii de mai sus. Iată cum:
—– Original Message —–
From: Marius&Misa
To: avp@avp.ro
Sent: Sunday, June 14, 2009 3:47 AM
Subject: Parlament aproape bicameral. (UTF-8)
(pentru afisarea corecta a literelor, alegeti: View>encoding> Unicode UTF-8)
Caracterul documentului: neoficial, nesecret (Oficializarea se poate realiza prin ataşarea header-ului, ce jurnalizează spaţio-temporal originea şi traseul documentului. Pentru afişarea header-ului, apăsaţi tastele Alt+Enter)
Prin natura lui, documentul nu poate fi secretizat.
Stimate Domnule IOAN MURARU, Avocat al Poporului
Îndrăznesc să vă supun atenţiei o problemă pe care o consider gravă, ce ţine de însăşi constituţionalitatea organizării şi funcţionării Parlamentului, după cum urmează:
În Constituţie, la art. 61(2) se stipulează, pe de o parte, bicameralitatea Parlamentului. Pe de altă parte, art. 65(2) spune clar, că cele două Camere îşi desfăşoară activitatea în şedinţe comune, în situaţiile: (şi urmează…).
În opinia mea, prevederile constituţionale pomenite mai sus sunt în conflict. De ce? Pentru că, sintagma: “şedinţă comună” este în mod automat, şi necesar, asimilată conceptului de MONOCAMERAL. Cu alte cuvinte, România are un Parlament bicameral, pe pe ici pe colo, monocameral. Teama mea este că incoerenţa textului constituţional poate duce la lovirea de nulitate a tuturor deciziilor luate în şedinţă comună de Parlament. În opinia mea, conflictul trebuie neapărat tranşat la Curtea Constituţională. Desigur, dumneavoastră sunteţi persoana desemnată de Parlament să ia o decizie în sensul atacării, sau neatacării prevederilor legale la Curtea Constituţională ca urmare a sesizărilor cetăţeanului sau din oficiu.
Cu credinţa că veţi fi îngăduitor cu un cetăţean nespecialist în drept, îndrăznesc să speculez:
Să presupunem că CCR decide că tăria juridică a art.: 61(2) şi 65(2) este riguros egală. Nici în acest caz, nulitatea absolută a unor documente emise de Parlament în urma deciziilor în plenul Camerelor reunite, nu se poate evita. Se ridică problema reprezentativităţii. Votul unui senator nu poate fi egal cu cel al unui deputat, norma de reprezentare fiind de aproape 3 ori mai mare în cazul senatorului. Aşadar, reglarea reprezentativităţii atrage în mod necesar, instituirea votului ponderat, şi modificarea în acest sens, a regulamentului şedinţelor camerelor reunite, lege organică, ce se adoptă, conform Constituţiei (culmea ironiei!) în şedinţă comună.
Dacă CCR decide că Parlamentul este monocameral, atunci, Senatul se desfiinţează. (puţin probabil)
Dacă CCR decide că Parlamentul rămîne bicameral, atunci, unele atribuţii decizionale ale Senatului decad, în cazul legilor organice, puterea decizională revenind de drept, Camerei. Sigur, şedinţele comune nu pot fi interzise. Dar în mod logic, în acest caz, rămîn în vigoare doar art.65(2)a). şi 82(2). Cu alte cuvinte, Senatul devine un fel de… cameră de oaspeţi.
Cu rugămintea de a-mi ierta insolenţa de a specula pe marginea chestiunii (sincer, pentru mine este o aporie) vă urez să aveţi puterea de a veghea la întărirea statului de drept în România.
Cu stimă,
Marius Delaepicentru
Hiroshima
[...] postării o puteţi citi pe blogul lui Măruţă. Comentariul meu sună [...]
good point, mister marutza, good point. Nepotul meu, proaspat absolvent al clasei intii, a luat coronitza in curtea scolii, alaturi de toti copiii din scoala, ca sa nu le raneasca sentimentele celor care si-au pierdut noptile prin cluburi in loc sa invete. A doua zi dupa serbarea publica, a avut loc o ceremonie “privata”, in clasa, unde s-au decernat diplomele cu premiul intii, doi, trei, mentiune sau ce premii s-or mai da azi.
adiCA CUM ar veni, in piata publica toti copiii sint frumosi, destepti si deosebit de bine pregatiti, iar cind ii bagi in casa le spui ca, de fapt, unii dintre ei sint prostuti si fac familia de ris. Si cica asta n-ar trebui sa le mai raneasca sentimentele lor micute, educatorii au rezolvat problema cu maxim profesionalism si diplomatie.
in mod ironic, parintii sint cei mai prostiti in aceasta afacere, fara a fi cu necesitate prosti: accepta asemenea mascarade si, mai mult, platesc de doua ori biletul la circ (e vorba de doua ceremonii, cu flori, bomboane si cadouri la bravii educatori): o data ca sa li se spuna ca odrasla lor nu e cu nimic mai presus sau mai prejos decit ceilalti, iar a doua oara ca sa afle ca, de fapt, exista un clasament, in care coplilul lor ocupa un loc mai mult sau mai putin onorabil. “Scoala e frumos”, cum ar comenta bunul prieten ungur cosmeanu.
Doho: Un jurnalist “serios” ar fi citit tot articolul din EvZ la care fac trimitere şi unde există şi părerile de specialişti necesare. Un jurnalist “serios” n-ar confunda comentariul cu materialul informativ şi nici blogul cu ziarul. Un jurnalist “serios” nu s-ar mândri cu faptul că era printre ultimii în clasele primare. Un jurnalist “serios” n-ar confunda egalitatea de şanse cu egalitarismul axiologic. În fine, un jurnalist “serios” ar şti că una e egalitatea în drepturi şi alta e egalizarea competenţei cu prostia.
Şi nici n-ar jigni, dacă tot adoptă logica “politically correctness”-ului, pe cel de altă opinie
Oare chiar si copiii din ciclul primar isi pierd noptile prin cluburi, cum spune Bogdan?!
Eu am fost candidata consecventa la premiul III in primara, pana cand, in clasa a IV-a, candidata la premiul II a luat, in sfarsit, premiul I si am luat si eu II. Nu m-am simtit nedreptatita. Ierarhia era cea justa, insa cred ca obiceiul asta si festivitatile aferente sunt mai importante pentru parinti decat pentru copii.
Important e cum se poarta invatatorul cu elevii in clasa. Invatatoarea mea nu prea avea autocontrol. Uneori era violenta, rautacioasa si barfitoare. Ne trata pe noi, copiii, drept confidenti ai parerilor ei, de regula dispretuitoare, despre alti adulti. La citire, la care eram buna, am mers mai departe mai degraba in ciuda, decat datorita ei.
Tinand cont cat de importanta e misiunea lor, invatatorii ar trebui sa fie niste alesi. Saraca lume!
Eram pregatit de ceva vreme sa arunc o piatra de-asta. Egalitarismul nici nu stiu daca e atat de rau? Rau e mai ales sa discriminezi copii pe criterii oculte. Scoli in care unii invatatori sau profesori au mai multe drepturi decat altii si implicit elevii lor devin “cei alesi”. Sunt zeci de scoli in care “puternicii zilei” se ingramadesc sa-si inscrie copii la acei dascali “gifted”. E o lupta acerba. In urma cu mai mult timp am fost abordat de o mamica care m-a intrebat eu cat am cotizat pentru a inscrie copilul la scoala aia. Am ramas stupefiat, nu cotizasem. Am aflat astfel de la parintii “cota ” scolii. Ulterior am observat cat de important ar fi fost daca as fi cotizat. Elevii sunt impartiti de catre conducera scolii dupa “potentialul” parintilor. Toti sunt principial egali insa scoala stabileste exact care sunt cazurile de egalitate. Unii au aceasi profesori, clasa, orar, etc pe tot parcursul anilor de invatamant. Ceilalti au parte in schimb de suplinitori, profesori noi an de an, clasele se schimba tot mai des, au cele mai multe ore de dupamasa si in general au parte de un tratament ciudat din partea celorlalti. Ei sunt din …(se completeaza cu litera corespondenta). Invatatorii, profesorii alesi ii trateaza cu superioritate si deseori cu epitete culese de pe stadioane. Acesti copii se straduie, si invata de acasa ca e mai bine ca rezultele lor sa se sprijine pe invatatura. Rezultatele nu intarzie sa apara. Protectionismul nu tine loc de invatatura. O seama din copii “alesi”, la tezele cu subiect unic ajung sa dea rateuri. Ceilalti sunt fericiti, rezultatele fac acum diferenta. In schimb surpriza apare mai tarziu. Repartizati initial dupa medii, copii “alesi” se transfera ulterior la licee la care nici macar nu ar putea visa cu mediile lor. Aceasta lectie e dureroasa. Sistemul se pliaza pe cerea crescuta de favoruri. Inspectoratele scolare sunt parte cea mai implicata in sistemului de favorizarea a nonvalorii. Ei pastoresc aceasta imensa mascarada. Nu egalitarismul e vina ci sistemul care stabilesti cine cu cine e egal. Mi se pare inadmisibil intr-un sistem de stat sa apara valorizari pe alte criterii decat cele educationale. As fi foarte curios care jurnalist ar avea forta sa faca o ancheta in care sa puna alaturi cazurile de transferuri cu pozitia sociala sau politica a parintilor. Uite asta mi se pare jignitor. Asta poate sa produca urme mult mai adinci decat egalitarismul din clasele mici.
Eu nu pe cei de la Evenimentul i-am blamat ca nu au luat parerile unor specialisti!
Nu confund nicidecum blogul cu ziarul, spun doar ca daca instinctele de ziarist “serios” ar fi functionat ai fi mers cu intrebarile la niste specialisti si nu le-ai fi lasat lenes pe blog! Impresia mea a fost de neseriozitate in acesta postare si graba de a judeca. Nu confund nici comentariul cu materialul informativ, desigur. Chiar si in expunerea unor fapte se vede “comentariul”, perspectiva, setul de valori, daca nu explicit, macar implicit.
Faci un woodoo intreg in jurul ideii de “egalitarism” ori “pollitically correctness”, care sunt blamate pentru o gramada de chestii. Nu inteleg din argumentele tale de ce sunt daunatoare. Apoi, ce intelegi prin egalitarism axiologic? Apoi, ce inseamna “egalizarea competenţei cu prostia”? Masura de a renunta la note in ciclul primar? La ce te referi mai exact?
Sunt mandru ca nu mi-am “stiut locul” si nu am evoluat in acord cu rezultatele mele scolare slabe!
Imi pare rau daca te-am jignit. Vroiam insa, cu siguranta, sa te deranjez in ceea ce imi pare a fi un soi de comoditate intelectuala! Mai ales in ceea ce priveste corectitudinea politica. Dupa ce am scris un volum despre diverse miscari de contestare sociala, blamate de unii conservatori ca fiind corecte politic, imi dau seama ca adesea se vorbeste in necunostinta de cauza si cu foarte multe prejudecati cand vine vorba de asta.
corina: cuvintele de apreciere şi zâmbetele le primeşti la ore, pe tot parcursul anului şcolar, dacă dai răspunsuri bune. la terminarea şcolii ai nevoie de o recompensă mai mare, pe măsura muncii. aşa cum adulţii primesc bonusuri la job, ca să “trivializăm” un pic.
eu am crescut în perioada premiilor şi competiţia pentru locurile cu coroniţă nu cred că m-a afectat negativ. din contră. ca să nu mai spun că am avut suficienţi colegi care nu stăteau “bine de acasă” dpdv financiar şi tocmai din cauza asta învăţau mai cu spor, să-şi depăşească pe cât posibil condiţia.
din cate imi amintesc eu, in clasa I, noi, premiantii, invatam sa luam premii mai degraba pentru parinti. sa se bucure. sa nu fie suparati. sa fie mandri. competitia a inceput sa se nasca ceva mai tarziu, dar avand la baza tot presiunile mai mici sau mai mari din partea parintilor. treptat, am vazut copii care au devenit extrem de rautaciosi si invidiosi pe premianti, copii care se luptau orbeste pentru premiul ala. 1, 2, 3, care-o fi el, dar sa fie podium. sa-i ajunga pe ceilalti. si copiii devin extrem de cruzi unii cu altii uneori.
eu cred ca cea mai sanatoasa competitie la care tre sa fie inhamat un copil e cea cu el insusi. fiecare e bun la ceva, cum zicea o invatatoare in articolul din evenimentu. copiii (de fapt chiar si oamenii mari si seriosi) trebuie incurajati sa faca ceea ce le place, stiu, pot si nu “pusi la locul lor” pentru ca nu pot sa le faca pe toate FB.
ma rog… e parerea mea, dupa un studiu de caz pe cei 30 de colegi ai mei din scoala primara si amintiri vechi de 18 ani.
Doho: “Merg cu întrebările” la specialist (mi le şi imaginez palide şi speriate de injecţii) când n-am nici o părere. În această problemă se întâmplă să am. Bună, rea, mi-o asum.
Cred că nu e normal să spui unui colectiv de copii, după un an de şcoală, că au fost la fel de buni şi că toţi au obţinut aceeaşi medie, şi anume cea maximă. Şi asta din cauza unor influenţe ideologice care ne “învaţă” că nu e bine să îi spui copilului adevărul, pur şi simplu, ci e mai “înţelept” să-l menajezi, să-l faci să creadă că e “diferit”, în loc să-i transmiţi că nu a învăţat sau că, poate, e priceput la altă materie. Asta înseamnă egalitarism axiologic: imaginează-ţi o curbă pe un grafic (clopotul lui Gauss, de exemplu) şi apoi gândeşte-te că “sistemul” vine şi se aşază cu fundul sau se apucă să ciocănească punctul de maxim, pentru ca tot clopotul să fie adus asimptotic spre aceeaşi axă.
Corectitudinea politică poate fi utilă când vine vorba despre discriminarea unor persoane pe alte criterii decât cel de competenţă, însă, dacă un copil e de nota 10, iar altul de 4, şi ambii iau premiul I, primul va înţelege că nu e mai bun decât prostul clasei, iar celălalt va putea să-l sfideze pe cel merituos, râzându-i în faţă că a învăţat degeaba.
Pentru că sistemul de recunoaştere, începând de la şcoală, trecând pe la locul de muncă şi până la cel social, general, este esenţial în dezvoltarea normală a oricărei persoane şi în progresul oricărei naţiuni.
Andreea: “Pentru ca nu pot sa le faca pe toate FB”. Singură ai zis. Dacă nu le fac pe toate FB, ţi se pare bine, pentru formarea lor, să li se spună că, totuşi, a fost FB? Şi, mai mult, TOŢI au fost de FB, la TOATE materiile?
Mihnea, tu ce premii ai luat in primara?
Mihnea, cred ca Marcello a pus cel mai bine problema. Clasarea copiilor dupa notele obtinute este, cel mai adesea, irelevanta, intrucat nu descrie capacitatea acestora de a invata singuri, ci doar aceea de a memora. Cand am dat admitere la Filosofie, un singur coleg a obtinut nota 10 la disciplina respectiva, pentru ca memorase intreg manualul si a reprodus subiectele la virgula. In facultate insa era printre cei mai slabi studenti, nu intelegea textele citite, asa ca nu era capabil de vreo interpretare cat de cat personala, iar la logica nu trecea de 8, desi notele noastre erau destul de umflate.
Problema e altundeva, in opinia mea. Iti spun din experienta de la catedra. Profesorii “pilosi” de liceu isi selecteaza copiii care termina scoala generala dupa doua criterii: pozitia sociala a parintilor si inteligenta copiilor. Astfel se naste o diferenta uriasa intre clase paralele, cea cu litera A ii concetreaza pe cei mai capabili, iar cele de la coada alfabetului sunt pline de loaze (evident ca exista exceptii in ambele cazuri, statistic insa asa stau lucrurile). Sistemul acesta “neoficial” nu ma deranja deloc, dimpotriva, e foarte buna concentrarea inteligentelor juvenile, intrucat stimuleaza o competitie acerba. Cineva considera mai sus ca daca 80% din populatie considera egalitatea drept valoarea sociala cea mai importanta, chiar asa stau lucrurile. Nimic mai fals: lumea e impinsa inainte de restul de 20 la suta. Problema e altundeva, eram obligat de programa sa-i tratez la fel, fie ca erau idioti, fie geniali, spre nedreptatirea ultimilor. Am inteles ca, de pilda, in sistemul american studiile preuniversitare sunt diferentiate pe clase alcatuite din elevi cu niveluri apropiate de inteligenta, nu sunt amestecati la gramada. Revenind, ca dezastrul sa fie complet, a fost eliminata bruma de competitie data de examenele de admitere in universitati (Politehnica a ocolit abil “revolutionara” idee, solicitand suficient de multa matematica de la candidati). In conditiile actuale, se intampla adesea ca un idiot de la o scoala de mana a saptea sa aiba note mai mari decat un absolvent al unei scoli stralucite. Iar preocuparea principala a ministerului educatiei a fost eliminarea logicii. Ma mir ca doamna inginer nu s-a gandit sa elimine matematica.
Corina: Nu cred că e important în această dezbatere.
Dorin: Problema “creativitate vs memorare” e altă temă, foarte importantă. Ai dreptate, evident, sistemul încurajează încă reproducerea lecţiei, nu originalitatea.
evident ca nu. eu cred intr-un sistem utopic in care nu conteaza chestia asta. nu toti buni la toate ci toti buni la CEVA. cand le spui la toti ca au fost buni la toate e prostie la fel de mare ca si departajarea dupa cat sunt de buni la toate. eu am fost mereu premianta (inafara de vreo 2 ani de liceu), si de multe ori pe locul I (credeam ca nu o sa mai am niciodata ocazia sa spun chestia asta) si cel mai tare m-am luptat in anii aia, primii, cu muzica. pentru ca nu stiam sa cant si trebuia sa ma chinui sa iau si acolo 10 cumva cumva. pe parcurs, am observat o chestie destul de nedreapta. pentru ca eram printre primii cei mai buni, invatatoarea si apoi unii profesori imi dadeau note mai mari decat as fi meritat, “ca sa nu-ti stric media, ca uite, ai zece peste tot”, mai ziceau. altii o faceau pur si simplu, dar eu observam. poate si altii. asa am rezolvat-o si cu muzica, treptat.
daca nu se pune problema ca tre sa fie buni la toate, cred ca putem avea profesionisti mai buni in diferite domenii. educati intr-o directie inca din frageda pruncie. restul materiilor sa fie pe langa, pentru foarte necesara cultura generala.
cred ca s/a creat o falsa disputa pe tema egalitarismului pe care suntem obligati sa-l intelegem de mici, pe tema nivelarilor de personalitate si competente cand de fapt totul e clar, in mintea mea crescuta pe dreapta: sindromul asta “patul procust”-ian e o prostie auto-asumata de niste pseudo-educatori.
Scuza-ma, Mihnea, ce i-ai spus mai sus lui Doho (“Cred că nu e normal să spui unui colectiv de copii, după un an de şcoală, că au fost la fel de buni şi că toţi au obţinut aceeaşi medie, şi anume cea maximă.” ) e o exagerare, daca nu cumva un neadevar. Faptul ca sunt felicitati toti elevii la modul global intr-o festivitate, intr-un spirit de generozitate si de sarbatoare la sfarsit de an, nu e totuna cu a li se spune minciuna crasa ca au fost la fel de buni si au luat aceeasi medie. Nu cred ca a rostit vreun invatator asa ceva.
Astept si celelalte pledoarii ale tale pentru “ierarhii sanatoase”, presimtind ca o sa am ce combate. Cred ca esti un elitist. Cei ca tine veti avea frustrari tot mai mari in societatea care se contureaza, dar eu nu asta deplang cel mai mult, ci faptul ca elitismul tau contravine unui crestinism adevarat.
Te intrebasem de premii ca sa-mi dau seama daca nu cumva ai avut niste frustrari scolare care te determina acum sa vrei sa-ti iei revansa asistand la o recunoastere cat mai bombastica a copiilor tai.
Corina: Am luat premiul I în clasele I-VIII
Te rog să-mi explici cum contravine ce am scris “unui creştinism adevărat”.
Corina, cred ca te afli in eroare cand scrii “elitismul tau contravine unui crestinism adevarat”. Din contra, crestinismul este elitist prin chiar esenta sa. Am impresia ca faci o confuzie intre compasiune, atitudine pregnant crestina, si egalitarism, cea mai persistenta eroare culturala a epocii moderne. Iar un om inzestrat cu ratiune si “common sense” nu poate fi decat elitist
“Dacă nu stimulezi competiţia, ne prăbuşim. Specia umană este una competitivă, care nu ar fi ajuns la nivelul la care a ajuns dacă nu ar fi stimulat competiţia. În cadrul speciei şi în raport cu alte specii”, asta mi-a spus Daniel David, într-o discuţie pe care am purtat-o pornind de la comentariul lui Mihnea.
Mi-a confirmat astfel şi opinia mea: dispariţia ierarhiilor duce la plafonare şi haos. Şi, cum scrie şi Mihnea, “la urcarea scroafei în copac”.
Mai mult am scris aici: http://www.clujeanul.ro/editoriale/traiasca-loazele-carte-ne-trebuie-noua-4549725
Mihnea!Tu stii ca fata mea si cu tine,ati avut aceeasi invatatoare,care era”zgircita” la premii.Mai tirziu,lucrind in acelasi liceu pe care l_ai terminat si tu,si fata mea,mai ales dupa revolutie,situatia s_a schimbat radical.Fiind prin natura meseriei,cea care cumpara cartile de premiu si le repartiza,am avut de nenumarate ori surpriza sa vina profesori diriginti la mine,in ultimul moment si sa_mi ceara cite o carte sau doua,pentru elevul cutarica care nu se evidentiase decit a nu face galagie sau a fi seful cu hirtia pe clasa.In aceste conditii,fiindca nu aveam “fabrica” de carti de premiu,luam de la premiile mari si asa “inchideam”gura tuturor!Situatia asta cred ca s_a perpetuat in anii din urma la toate clasele,asa ca acuma ne dam seama cita dreptate ai cu articolul tau.
Mihnea, Dorin: Spiritul crestin inseamna includere, acceptare, imbratisare. Insistenta pe ierarhii si batutul in piept sunt manifestari ale egoismului si sunt straine spiritului crestin.
Corina, “includerea, acceptarea, imbratisarea” nu intra in contradictie cu ierarhia, care nu inseamna nicidecum “batut in piept”. Dimpotriva, adevarata ierarhie presupune sfiala si recunoasterea celuilalt. Doar egalitarismul promoveaza mitocania.
P.S. Sunt ateu
Dorin, ierarhii exista oricum. Ideea era sa nu fie prezentate exacerbat de la o varsta frageda, in dauna dezvoltarii copilului – sa nu-i inhibi increderea in sine si in capacitatea lui de a evolua.
A fost vreo urma de promovare a mitocaniei in ce am spus eu? Totusi, mi-ar placea sa dezvolti cum “adevarata ierarhie presupune sfiala si recunoasterea celuilalt.” Banuiesc ca vorbesti de ele in ambele sensuri si atunci te intreb: ai vazut des sfiala si recunoastere la cei aflati in functii de conducere?
Corina, ce crezi ca e mai riscant, sa afectezi dezvoltarea copiilor dotati prin discursul nivelator sau sa afle din timp cei mai putin dotati ca nu vor ajunge academicieni, ci, oricum onorabil, ospatari sau sudori, de pilda?
Nu te-am acuzat nici o clipa de promovarea mitocaniei, departe gandul de a insulta pe cineva, cunoscut sau necunoscut. Am spus doar ca egalitarismul este starea propice pentru proliferarea mitocaniei. Uita-te putin in jur si te vei convinge singura.
Nu confunda functiile de conducere cu excelenta. Nu se suprapun, iar falia dintre ele se adanceste tocmai din pricina egalitarismului. Ce observi tu, absolut corect, la cei cu functii de conducere e tocmai efectul pervers al suveranitatii populare exercitate pana la ultimele consecinte. Ii poti testa primejdiile, cu un exercitiu mental relativ simplu: ai avea curajul sa supui unui referendum reintroducerea pedepsei cu moartea sau taierea mainilor hotilor?
Corina, am sustinut mai pe larg necesitatea ierarhiei aici
http://www.ideiindialog.ro/articol_797/paralaxa_liberalismului.html
Şcoala românească însămânţează cultivă şi face o afacere profitabila din buruiana egalitaristă.
Eu , om de 40 de ani raman zilnic cu gura gascata in contact cu oameni din generatia mea care sunt al naibii de ocupati cu licente si lucrari de diploma .Sigur o sa-mi spuneti ca e meritoriu si ca educatia la orice varsta e o investitie in fata careia trebuie sa-ti scoti palaria . Asa am spus si eu , dar am constatat ca educatia nu are nimic de a face cu investitia respectivilor . Ei nu invata ei platesc o diploma . Nici macar nu e o diploma care sa dea bine in CV . , o diploma care sa le aduca un loc de munca mai bine platit . Pur si simplu platesc ca sa intre in randul lumii . …..gandesc ei . Si atunci de ce ne miram ca invatamantul primar se adapteaza ? Si Doho ” mai draga ” crede-ma ca e o problema ca dupa un an in care ti-ai urmarit copilul si cu inima in dinti i-ai spus ca nu e destul de bine si mai trebuie sa lucreze pe ici colo sa ii explici la sfarsit ca de fapt toata munca aceea in plus nu a avut rost in fata lumii si ca trebuie sa aiba rabdare sa vada folosul . Nu stiu de ce , da copiii nu prea au rabdare . Mihnea are …. cu tine !!!
Iarta-l Doho ca nu stie despre ce vorbeste. O fi asta un blog dar ma ingrozesc de fiecare data cind cite unul dintre voi-jurnalistii lui peste (vezi blogroll)-deschide gura sau scrie citeva ceva.
Fac si eu o incercare sa-ti explic: daca calci in picioare copiii aia care nu pot/nu vor…mai ales daca o faci ca sa-i scoti in evidenta pe altii-consecintele sint mult mai mari si mai serioase decit daca ar iesi din scola doar mai prost pregatiti. Se poate compensa pentru scoala dar un complex de inferioritate poate fi definitiv tec etc. Pentru cine? Pentru ce?
Si numai un compex de inferioritate poate fi explicatia unor astfel de pareri ca ale tale. Romanii sint cu diplomele lor in dinti 27/4.
As fi curioas daca ati mai fi asa de incintati de ierarhii daca nu ati face parte, nemerita, din virful ei, din virful unei ierarhii definite de voi. Uitati-va la tzara asta si intelegeti ca ierarhia vostra nu are nimic in comun cu valori reale.
P.S.
Ai auzit de “fairness”? Sau ca Lucian Blaga nu a vorbit pina la 4 ani?
Anonymous -ul sunt eu , scuze Mihnea , am apasat Submit fara sa completez numele
Cred ca intr-o mare masura acest sistem va lasa stimularea, incurajarea si recunoasterea meritelor in mainile parintilor care vor trebui sa puna mai mult umarul la formarea copilului ca si elev – nu va mai fi de ajuns un “du-te la scola ca te vor invata ei ce trebuie sa stii”. In Irlanda acest sistem functioneaza foarte bine si-ti da sansa ca elev de gimnaziu-liceu sa te concentrezi asupra materiilor care-ti plac mai mult, bineinteles materiile de baza ramanand aceleasi, dar avand alte optiuni la terminarea gimnaziului-liceului. Cred ca-i mai bine asa deoarece clasele primare trebuie sa sadeasca in copil dragostea pentru carte si nu cea pentru competitie, abia dupa aceea invatandu-l cum sa foloseasca ceea ce a invatat in favoarea lui – ca la inot, ii arunci in apa la-nceput sa invete sa se mentina deasupra apei si dupa ce au invatat asta ii dai o ciocolata celui care ajunge primul la linia de sosire!
Dorin, ai vazut ca au spus si altii: verdictul dat de invatator prin premii sau altfel (dar si mai tarziu, de profesori) nu e decisiv pentru valoarea dovedita de elev pe parcursul vietii. Mai sunt, din fericire, si surprize. Mi se pare brutal, pur si simplu, sa imparti copiii in viitori academicieni si ospatari dupa simpla parcurgere a unui an de ciclu primar, sau chiar a intregului ciclu.
Foarte interesant articolul tau. Nu stiam ca scrii in asa reviste importante. Cu siguranta merita (si, in cazul meu, trebuie) recitit. N-ar strica sa lase vizibile si eventualele comentarii pentru cei neinscrisi.
Nu stiu daca ma pot numi un credincios pur, dar consider ca si eu iubesc si respect in mod natural excelenta. Fapt e ca atunci cand “excelentii” se organizeaza si se impun in vizorul publicului prea insistent ori cand se sustine reliefarea apasata a unor ierarhii in situatii in care nu e strict necesar – la mine se declanseaza o reactie de respingere.
P.S. Eu as vrea reintroducerea pedepsei cu moartea. E rau-rau?
Tio: Pe lângă faptul că emiţi judecăţi fără a cunoaşte problemele, nici măcar nu eşti coerent cu tine însuţi. Dacă fiecare merită să fie respectat, de ce judeci jurnaliştii la grămadă? Te îngrozeşti “de fiecare dată” când un jurnalist deschide gura? Toţi cei din blogroll-ul meu sunt “ai lui peşte”?…
Am mai postat ceva mai devreme si nu a aparut, sper sa nu ma repet.
Tinand cont de faptul ca scoala romanesca a promovat in ultimii zeci de ani non-valorile, pe diferite considerente, de aceea ideea pe care nu o agreezi nu va prinde. Vad clasele primare ca si primele lectii de inot – ii arunci pe copii in apa si-i inveti sa se mentina deasupra apei, abia apoi urmand sa-i dai primului care ajunge la linia de sosire o ciocolata, coronita, etc ceva care sa-i spuna copilului ca a facut ceva bine. De aceea cred ca acest sistem este unul bun lasandu-l pe copil sa se bucure sau intristeze de rezultatele muncii sale la o varsta la care poate aprecia aceste lucruri, cand este pregatit sa inteleaga si sa accepte rezultatele munci sale.
Călin: Ai mai postat vreun alt comentariu în afară de cele două? Am lipsit de la calculator, de-aia nu l-am validat imediat pe primul.
Nu, scuze dar cateodata imi face probleme pc-ul si credeam ca-i la mine problema!
“Un jurnalist “serios” n-ar confunda egalitatea de şanse cu egalitarismul axiologic.”
Ma da ce pretios te-ai facut! Zi ba mai simplu, sa intzeaga tot boboru! Lasa textele intelectualiste!
Am sa fiu coerent si “fair” cu tine si am sa-ti marturisesc ca scriu/vorbesc bazindu-ma pe extraordinara competenta a +20 ani de normalitate.
Da, am o problema cu jurnalistii pentru ca:
-stiu ce e ala un jurnalist
-jurnalistii au un rol bine definit ca intermediari intre alegatori si alesi. Tocmai am avut alegeri. Ce probleme de importanta nationala au pus pe tapet jurnalistii? Doar GRAMATICA.
-daca tara e in halul in care e si are perspectivele pe care le are (de fapt nu are) atunci de ce nu a “demascat” presa si pe ultul politruc? Sa stie toata lumea. De ce e confuzia mai mare decit niciodata?
De ce indraznesc sa judec jurnalistii? Intrebarea e inca un exemplu de “putere fara responsabilitate” de care toti jurnalistii dau dovada.
Pentru ca:
-sint complici si/sau
- nu au habar sau valori sa o faca. Sau valorile sint false.
…dar tin lectii despre valori si tin bloguri cu o frecventa si insitenta suspicioasa… pentru persoane care au deja audinte zilnice de sute de mii.
Care valori dragule? Nu valorile astea de care vorbiti voi afunda Romania si mai mult (judecind dupa CV). Nu e lipsa asta de empatie si raspundere tocmai rezultatul unei educatii ca baietii ca voi merita orice? E dispret ridicat la rangul de filozofie/ideologie. Cum sa dea ei socoteala la pulime cind ei sint asa de cititi/scoliti/destepti (prin comparatie). Ce au facut clujenii tineri adusi de Boc la Bucuresti? Batai prin discoteci? O purtatoare de cuvint muta? De ce dispare Dainau si Funeriu?
Ca parinte iti inteleg preocuparile dar premizele sint false. Scuze pentru agresivitate.
Corina, nici nu am sustinut ca verdictul dat de dascali e decisiv, ba uneori copii rebeli reusesc sa demonstreze ca “marginalitatea” lor reprezinta adevaratul “centru” al creativitatii. Acuma, despre ierarhii asumate prin cutume: nu ti-a fost niciodata sila sa vezi cum semianalfabeti il insulta pe un Andrei Plesu, de pilda? O excelenta de tip Plesu e adevarat ca e insultata si in sens contrar, atunci cand te raportezi encomiastic la scrierile sale, insa nici decenta n-a ucis pe nimeni. Nu voi accepta niciodata sloganul “sa vorbeasca si nea Ion, ca e si el om”.
P.S. Cat priveste pedeapsa cu moartea gandeste-te ca s-ar putea comite o singura eroare judiciara la un milion de cazuri. Si nici un sistem judiciar nu este scutit de erori. Daca-mi explici cum ai putea indrepta eroarea sunt de acord cu tine. In plus, o societate civilizata pedepseste, nu se razbuna.
Eu cred ca toti stim asa cum si copiii nostri vor sti daca vom avea noi grija, cam pe unde ne situam in raport cu ceilalti. Problema este de fapt amploarea minciunii. Nu cred ca este un sistem perfect. Tin foarte bine minte din clasele primare colegi care luau premii pe diverse alte cai. Parintii unuia dintre ei tin minte ca venea in fiecare an la invatatoare, la terminarea scolii, cu un tort urias…
apropo de pregătirea elevilor, dacă tot suntem la subiectul ăsta. îmi povestea maică-mea azi-dimineaţă că, atunci când mers la vot (la liceul de telecomunicaţii era centrul de votare), a avut curiozitate să se uite pe listele afişate cu rezultatele la bac la română. le-a luat bucată cu bucată. cinci clase de a 12-a, cam 130 -150 de elevi. a găsit doar o singură notă (!) de 9, vreo 5-6 de 8, încă vreo 4-5 de 7 şi în rest între 2 şi 5. şi era limba română, nu matematică sau chimie. mă întreb pe ce alte materii s-au concentrat copiii ăştia şi unde au excelat cu învăţatul.
@Tio, e si gramatica un semn de normalitate, spune ceva despre cei care o folosesc sau nu. Singurii care mai demasca ceva in tara asta sunt jurnalistii, iar confuzia nu e generata de demascarile lor, ci de indolenta cu care se comporta cei demascati.
Nu inteleg de unde acesta vituperare impotriva jurnalistilor intr-o postare care vorbeste despre neajunsurile sistemului educational…
O mare parte din jurnalistii pe care-i cunosc se zbat sa-si faca treaba cum scrie la carte, cred ca nu ei trebuie sa dea socoteala in fata pulimii, ci cei care in nesimtirea lor au uitat ca treaba lor e Romania, ca sunt alesi sa face ceva pentru pulime… daca-mi dati voie. Pana una alta jurnalistii nu scriu in baza voturilor obtinute.
Va spun asta din experimentarea zilnica a acestei anomalii care genereaza incompetenti si nesimtire pe banda rulanta.
Stiti care e problema? Specialisti in competenta ca dvs. care considera ca gramatica lipsa NU e semnul unei educatii indoielnice si, deci, nici absenta unei culturi si a bunului simt care sa faca posibil simtul ridicolului (dovada evidenta de smerenie) nu e grava.
Educatia, la nivel institutional, e un dezastru care protejeaza incapacitatea profesorilor de la banala impunere in fata copiilor pana la neputinta de a face orele interesante si a pune pret pe creativitate. Daca vorbim despre creativitate in conditiile in care copilul nu asimileaza materia de baza, ajungem la stupida situatie in care copilul nu intelege de ce nu e apreciat… cand el tocmai a inventat gaura de la macaroana.
Sunt curioasa daCA Corina are copii sau daca Doho are habar despre ce e vorba? Pentru ca atunci cand ai copii lucrurile se schimba. Sunt copii care muncesc foarte mult, isi vad de treaba lor, parintii au grja sa-i indrume pe calea potrivita, uneori largesc aria de extracurriculare ca sa poata alege copilul ce isi doreste (si de curand am vazut un copil care e atat de fericit cu ceea ce face, incat, desi parintii doresc sa restranga aria de extracurriculare, acest copil e dornic sa aiba mai putin timp liber ca sa faca ceea ce ii place). Dar ce mai conteaza sentimentele unui copil care ar putea sa rastoarne muntii, daca e stimulat de mediul concurantial, in sens bun, fata de binefacerile sistemului actual care pune egal intre lene si nepasare, pe de o parte, si bun simt (in sensul de a cladi temeinic), pe de alta parte. Toate revolutiile stiintifice, care au schimbat lumea, au fost facute de rebeli educati, de spirite creative care aveau o baza serioasa, stimulati fiind de mediu.
Am avut ocazia sa cunosc o educatoare acum cativa ani care m-a uimit cu felul in care stia sa stimuleze creativitatea copiilor si sa dezvolte spiritul concurential. Ca urmare, a avut o generatia de copii extraordinari, dezinvolti, relaxati, stapani pe ei si care atunci cand aveau intrebari stiau si cum sa le puna; mai putin un singur copil din grupa, fiu de intelectuali – filosofi – care nu doreau sa le fie stimulat copilul… in virtutea acestei gandiri protective (sa nu-i deranjam feng-shuiul). Ei bine, l-am revazut in anul urmator intr-o alta grupa, un copil timid, fara initiative, fara chef, lipsit de “stare” si care, atunci cand se plictisea, punea capul pe banca, in schimb stia sa-ti dea definitii de dictionar pentru cuvinte simple, fara a face conexiuni importante intre ele… pentru ca ceea ce stia el nu era conectat.
@corina
cred ca nu prea stii ce inseamna crestinismul. Unde ai vazut in Biblie ca toti sunt egali??? Prooroci, Profeti, Apostoli??? sunt egali cu ceilalti????
@Elina
Apaudati in continuare pe cei care va mint intr-o romana si gramatica perfecta. Eu sustin ca sint lucruri mai importante…Dar ai chestiona pe ei inseamna a va chestiona pe voi. Nu?
“incompetenti ” de care vorbesti tu au CV-urile si educatia de care vorbiti voi aici. Au fost toti premiantii clasei si sint “summa cum laude”. Gresesc? Sint mai mult decit bucuros sa recunosc ca gresesc
Stiu ca fara jurnalistii de acum am fi undeva intre Ucraina si Bielorusia dar exista un standard… si sintem asa de aproape…
Ce ii impiedica pe copiii buni sa fie buni daca sint buni? Ca profesorii platiti din buget nu-i proriteaza discriminatoriu in detrimentul copiilor care chiar au nevoie de ajutorul lor?
P.S.
“vituperare” inseamna ce? Doza obligatorie de neologisme?
—–
Ce probleme de importanta nationala au pus pe tapet jurnalistii? Doar GRAMATICA.
—–
Şi anume gramatica lor personală, cu î-l, noştrii, a lungii, crează, agreeat.
Deci da, aia e problema de importanţă naţională pe care o pun pe tapet, zi de zi, jurnaliştii. Gramatica. Confirmând, prin exemplul personal, faptul că şcoala românească sucks. Mai bine zis, că patriotului naţionale i se frânge inima de gramatica altuia, dar n-are timp de ortografia proprie.
@Tio prefer sa dialoghez cu oameni care au diplome luate pe bune, in Romania, daca ma gandesc la EBA care inainte absolvise in strainatate, apoi a redus la doua semestre… parca. Banii care platesc studiile incompetentilor, si premiile luate deopotriva cu ceilalti care au muncit pe branci se vad mai ales in discurs.
Prefer sa dialoghez cu oameni care stiu sa scrie si sa citeasca si sa vorbeasca, nu pornesc de la premisa ca mint, dar pornesc de la premisa ca un interlocutor, fie un candidat, fie un jurnalist nu trebuie sa-mi jigneasca inteligenta.
Ar trebui sa te uiti mai bine in presa, inainte de a da lectii de jurnalism. e plina lumea de specialisti care dau lectii, dar implicare zero.
Aceeasi intrebare o pun si eu, ce ii impiedica pe copii sa fie buni, daca sunt buni? Deci, daca sunt buni, premiul acordat celui foarte bun nu ar trebui sa-i impiedice sa fie si ei foarte buni. Faptul ca unii sunt recunoscuti pe bune, e un efect nu o cauza, cum o trateaza cei mai multi dintre cei ce se simt lezati de aceasta postare. Sa iei un premiu e un efect al muncii, nu o cauza a nemultumirii celorlalti. Asta inseamna premiu, daca vreti recompense asta e altceva. Toti copiii pot fi recompensati, dar numai unii pot fi premiati.
Vituperare – poate fi un cuvant nou pentru dumnevoastra, un prilej de a mai invata ceva, mai deprindeti cate ceva si de la cei care nu au “competenta normalitatii”.
Dorin, in principiu cred ca e indreptatita introducerea pedepsei cu moartea chiar si tinand cont de posibilitatea de a gresi. Insa in momentul de fata nu pot sustine cu putere masura asta – pe de o parte pentru ca ma feresc sa mai aflu de crime odioase si pe de alta pentru ca mi se pare si mie – ca si altora – ca oricum nu ne mai rabda mult Dumnezeu (sau pamantul – pentru atei
).
Mihnea, imi pare rau ca si-a facut loc marlania pe blogul tau. Ma refer la cacofonii subliniate.
@Corina
nu era un atac, daca ai luat-o asa, imi pare rau. Era semnalarea unei cacofonii pe care nu puteam sa o trec cu vederea. Daca as fi vorbit, cu gura, ca sa zic asa mi-ar fi fost mai usor sa dau de inteles ca nu am gandit-o, dar nu am cum sa o eludez. Imi pare rau, Corina. Altii zic o “virgula”, ca sa nu creada lumea ca e intentionat.
daca te uiti mai sus, bogdan pacurar subliniaza la fel, ca sa justifice un mod de a vorbi… cum iti vine la gura (daca ma iau dupa Fumi).
Elina, asa sa fie… Eu cred ca s-ar fi putut evita.
Am urmărit conversaţia până acum, dar din păcate nu am împărtăşit patosul antevorbitorilor, însă am dat astăzi peste următorul articol, s-ar putea să vă intereseze http://www.nytimes.com/2009/06/15/education/15stamford.html?_r=1
@neagrigore
E putin diferit fata de situatia de la noi. Ei fac impartirea ante (inainte de a vedea capacitatea copilului in clasa), or noi vorbim de efectele/rezultatele de la sfarsitul anului scolar. Situatia descrisa vorbeste de luarea in considerare a altor criterii de departajare a copiilor, decat cele normale, rezultatele scolare. Asta e o prostie, intr-adevar.
Eu am facut parte dintr-un experiment inainte de 1990, liceul s-a hotarat sa schimbe criteriile de selectie a elevilor in alcatuirea claselor, au facut clase amestecate, astfel incat erau elevi exceptionali impreuna cu elevi de nivel mediu, chiar si slabuti la invatatura. Rezultatul a fost uluitor, a fost cel mai mare procent de elevi admisi la facultate pana in acel moment. Una dintre clase a avut procent maxim. Asa ca, rezultatele celor buni i-au ambitionat foarte tare si pe ceilalti care s-au straduit sa tina pasul. Ba mai mult, asta le-a adus performante la care poate doar visau. Competitia i-a facut sa dea tot ce au mai bun.
Comentariul lui Horea are mult talc! Impartasesc aceeasi convingere ca, dincolo tot felul de explicatii pretentioase “psiho-socio-politice”, totul se reduce la o meschinarie, protejarea “sensibilitatii” parintilor cu potential si odrasle obraznice, sponsori in diverse formule ai invatamantului, de la atentii pentru profesori pana la bani pentru fondul scolii.
Discutia, insa, e instructiva si interesanta
Altiminteri, constat oripilat ca marxismul de marginea strungului (sau gura minei, dupa gust) este inca arma si pavaza pentru unii contemporani.
Da’ ce sa dzicem, tovarashi, despre aceii parinzi inbuibatzi care eau de la gura muncitorilor si a saraciilor egal=i intre iei ca sa se deie cu mertanu’ in poarta shkolii? Ha?
Bine zici, Mihnea!
Ce efecte vor avea aceste raportări axiologice asupra viitorilor adulţi şi asupra reperelor lor?
Pai, un prim efect este urmatorul: prin clasa a IX-a, dar putem lua orice alta clasa, elevul care a luat un 9 tras de coada, se burzuleste si nu intelege, de ce nu a luat 10. O suna pe mamica, care merge la director si la inspectorat, ca bietul ei copil e persecutat, ca merita 10! Sigur, e o exagerare, dar totusi, nu-i chiar atat de departe de adevar.
Va dau un exemplu concret: pe hol, o mama ingrijorata pentru ca fiica ei ramasese corigenta la o materie, o ruga pe diriginta “va rog, va rog sa o treceti, sa ajunga si ea ceva in viata, va rog, macar profesor sa se faca!” Nu cred ca-i nevoie sa va spun reactia profesoarei, care isi traise prcatic intreaga viata in scoala!
Daca ii dai mereu note umflate unui copil, fie pentru a mangaia orgoliul parintilor, fie pentru a-l feri de stiu eu ce, ii faci un mare deserviciu! Nu stie de fapt la ce nivel este, crede ca e un mic geniu, ori el mai are mult de muncit! Traieste in alta lume, in una paralela. Cam asa si cu copii carora li se sugereaza ca ar fi toti egali, ca ar fi toti buni!
Sa mergem mai departe: ajung la un moment dat sa se angajeze; la munca nu vor fi priviti ca fiind egali? Nu. Vor trebui sa dovedeasca ceea ce stiu!
“Daca pe diploma scrie ca stii sa faci un lucru si tu habar n-ai, e vai de tine!”
[...] Sunt pentru învatamant superior cu plata. Nu neaparat cu facultatile particulare de acum, adevarate masini de diplome fara acoperire, ci cu plata pentru a urma o facultate. Cu toti stim modelul american, cel putin din filme. Parintii deschid un cont copilului si pana acesta creste acolo se aduna destui bani pentru ca juniorul sa poata merge la facultate. Acesta este modelul parintelui responsabil, care se gandeste la copilul sau. Celalalt mod de a merge la facultate este obtinerea unei burse de merit, pentru cei care exceleaza intr-un domeniu sau altul. De ce trebuie sa se schimbe sistemul?1. Pentru ca se produc absolventi pe banda rulanta. Pentru ca facultatea e gratis, toti s-au grabit sa adere la una. Si au iesit, de exemplu, avocati si consilieri juridici pe banda in ultimii 15 ani. Toata lumea facea Dreptul, inclusiv manechinele. Someri de lux sunt denumiti. Sau secretare supracalificate. Si toti au pretentii, ca doar au facut o facultate, nu? De ce nu ajunga ei sefi de departament, doar au studii si asta presupune ca au si competente. Si ajung, si lucrurile merg prost, pentru ca absolventul manca seminte si tragea pornache de pe net in loc sa se duca la cursuri. Si a trecut, pentru ca altfel facultatea ar intra in atentia ministerului daca are picati multi (nu stiati de asta, nu?)2. Pentru ca atunci parintii se vor interesa pe banii lor. Copii nu, ca lor nu le pasa. Dar cand tati bea mai putina bere pentru a-l tine pe Adi la facultate, acesta cu siguranta nu va mai arunca pungi in cap la oameni pe strada si isi va vedea de invatat.3. Pentru ca atunci cand e platit bine, profesorul are interesul sa isi faca treaba. Si elevul are, la fel, interesul sa invete. Si atunci incompetenta crasa a unora va iesi la suprafata si multi profesori/preparatori/lectori vor primi un sut in fund in loc sa terorizeze generatii de studenti. 4. Pentru ca atunci cand va fi ceva de invatat, facultatea nu va mai doar 4 ani pierduti. Stiu, nu se intampla asta peste tot, dar unele facultati chiar nu te invata nimic si 4 ani ar putea fi comprimati in 2 ani si ar mai ramane si timp. Stiu oameni care au renuntat la facultate pentru ca ii incurca de la joburi bine platite si cu sanse mari de avansare.5. Pentru ca ar cam fi timpul sa producă specialisti. Sa iasa pe poarta facultatii toba de carte si de practica si sa ia viata in piept. Nu sa o arda 5 ani pe un post mai prost platit decat un sofer de ratb pentru ca scoala l-a invatat din carti scrise in anii ‘80 de oameni care au profesat in anii ‘70 sub comunisti (cum se intampla la jurnalism). Ar fi frumos ca absolventul sa poata gandi pentru el, sa aiba un pic de simt critic asezonat cu realism, Bibliografie:Tot-mai-multi-parinti-economisesc-pentru-studiile-copiilorScoala-v-a-dat-totul-voi-ce-i-ati-dat-scolii-voastreScoala-romaneasca-insamanteaza-si-cultiva-buruiana-egalitaristaDe-ce-suntem-o-tara-de-incompetentiGuvernul-a-infiintat-agentia-de-credite-pentru-studenti [...]
oooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo ce comentari bune bv fatilor sunt de partea vtra