Cum deosebeşti atacul de presă întemeiat de cel interesat. Fragment din cartea lui Iulian Comănescu
Iulian Comănescu îşi lansează duminică prima sa carte, intitulată “Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România”. Mă bucur foarte mult pentru el că a avut curajul de a face o asemenea prinsoare cu sine însuşi şi că a şi ieşit biruitor.
Generaţia noastră, a celor care au intrat în presă în 1990, este pândită de primejdia risipirii şi puţini au avut până acum forţa şi răgazul de a scrie altceva decât articole. Unii dintre noi au construit ziare, mai bune sau mai rele, câţiva s-au pierdut în căutarea unor iluzii de putere, alţii au avut şansa de a descoperi tineri şi de a le arăta ce-au aflat.
Pentru aceştia din urmă, pentru tinerii jurnalişti care, în scurt timp, vor trebui să-şi asume răspunderea de a stabili politici editoriale şi de a propune repere noi, am ales un fragment din cartea lui Iulian, pe care îl public cu acordul lui. Încă un amănunt: cartea va fi lansată duminică, de la ora 12, la standul Humanitas de la Bookfest.
*
„Jurnaliştii pot fi manipulaţi uşor prin surse sau informaţie. Dincolo de toate suspiciunile de corupţie, înregimentare şi aşa mai departe, cea mai simplă cale de a subjuga un jurnalist este să-i oferi un “pont” convenabil, conform cu opţiunile lui ideologice. Oricât va încerca jurnalistul să le filtreze, aceste opţiuni există.
La limită, orice informaţie apărută în presă serveşte intereselor cuiva, iar presa nu poate opri tot ceea ce se scurge către redacţie, pur şi simplu pentru că astfel de lucruri convin sau nu unui anume actor politic sau fiindcă redacţia nu a avut timpul ori capacitatea de a stabili faptele la modul etern şi imuabil. Adevărul jurnalistic este parţial, imanent şi, oricâte procese ar pune presa în scenă, verdictele lor sunt de altă substanţă decât cele ale justiţiei. Însă, de la un punct încolo, începe manipularea. (…)
Într-un cuvânt, ceea ce se spune negativ despre un partid într-un ziar a fost, foarte posibil, servit de partidul-duşman, dacă nu cumva pontul vine chiar de la membri ai partidului care prosperă pe spinarea lui. Mass media poate construi poveşti interesante în jurul unor atari informaţii “interesate”. Nu întotdeauna însă lucrurile sunt verificate, relativizate, completate aşa cum ar trebui. Şi foarte adesea motivele unor atari dezvăluiri regurgitate nu ţin de o politică ocultă a mediului respectiv de informare şi nici de interesele jurnalistului ca atare. Ci de slabele resurse profesionale cuplate cu dorinţa de a ieşi în faţă. Poveştile spuse dintr-o singură sursă mai au o mare calitate, aceea de a fi rotunde şi incriminatoare, pe gustul publicului. Atunci când contactezi partea acuzată, totul se tulbură. (…)
Când anume putem vorbi despre “intenţii serioase” în materie de “dezvăluiri”? O altă vorbă atribuită lui Ion Cristoiu, care circulă prin redacţii, e că îţi poţi da seama că este vorba despre un “atac” atunci când se repetă. Eu am dezvoltat această idee în şase criterii, pe care le-am folosit de mai multe ori cu succes:
1. Dimensiunile. Un atac adevărat trebuie să fie extins, o pagină de ziar sau măcar vreo patru-cinci minute de transmisie TV.
2. Poziţia în ziar sau în jurnalul TV. Atacul se poziţionează de regulă “în faţă”: la începutul jurnalului (aşa-numitul main), pe prima pagină a ziarului, în deschiderea unei pagini.
3. Repetitivitatea. Este criteriul lui Cristoiu. Dacă e vorba de un “serial” sau ceva ce aduce a campanie de presă – dar nu e o campanie de presă propriu-zisă –, de aceleaşi fapte şi conjecturi îmbrăcate în mai multe feluri, în mai multe zile succesive, dar fără elemente noi de la o apariţie la alta, începe să fie vorba de un mesaj propagandistic.
4. Retorica. De regulă, “atacurile” sunt violente sau măcar muşcătoare, satirice, ironice. Titlurile abundă în cuvinte ca “diavol”, “vinovat”, “gropar” şi multe altele.
5. Scenariile. Ţin mai curând de şopârlele strecurate de politicieni în paginile de editoriale, prin intermediul comentatorilor prieteni, decât de “dezvăluiri”. Dacă în aceleaşi zile, în mai multe ziare, veţi vedea mai multe raţionamente asemănătoare care indică acelaşi vinovat, de exemplu, ele ar putea proveni din “message kit-ul” sau “message box-ul” de campanie al unui partid. Scenariile sunt sărace în informaţie propriu-zisă, scrise la timpul viitor, abundente în presupuneri.
6. Supa reîncălzită. De regulă, “atacurile” nu conţin nimic nou sau conţin prea puţine lucruri noi. Cu toate acestea, uneori prezintă ca noi lucruri deja cunoscute.
Un alt criteriu, exterior textului, este credibilitatea emitentului de mesaj, altfel spus, ethosul aristotelic. E vorba despre unul din cele trei moduri de persuasiune indicate de Stagirit în a sa Retorică, alături de logos şi pathos, oarecum traductibile prin argumentaţie logică şi încărcătura emoţională a discursului.
Bătrânele observaţii ale lui Aristotel se aplică în presa românească într-un mod uşor de prevăzut: există mulţi emitenţi de mesaje fără autoritate morală sau credibilitate într-o anumită chestiune, începând cu politicienii aflaţi în relaţii adverse cu cei la care se referă şi terminând cu editorialiştii care scriu despre probleme în care au o altă implicare, cum a fost cazul lui Bogdan Chirieac în aşa-numita Afacere Motorola.
În noiembrie 2007, Evenimentul zilei relata că acesta a publicat în ziarul Gândul un editorial referitor la echipamentele de telecomunicaţii folosite de firma EADS, fără a dezvălui faptul că era implicat ca acţionar într-o firmă în care făcea echipamente asemănătoare. (…)
Astfel de lucruri sunt sesizate, măcar difuz, de public, dar blamul la care ar trebui expuşi o parte dintre jurnalişti se transferă uneori, în mod injust, asupra profesioniştilor.”
tare. eu il felicit pe dl Comanescu, al carui blog si al carui articole le citesc de multi ani. In opinia mea e analistul media nr 1 in Romania, sau oricum printre primii trei. O sa cumpar cartea, am un amic care vinde carti la Bookfest si voi vorbi cu el sa mi-o cumpere dupa lansare.
F bine ai facut ca ai dat pasaje pentru ca si eu m-am recunoscut perfect in analiza. Si eu am lucrat cu multzi care doreau doar sa iasa in fata fara sa verifice elementar ce dadeau si atunci normal ca aia au ramas la nivel slab sau pe drum s-au pierdut.
In ce priveste aceste doua asertiuni:
a. Unii dintre noi au construit ziare, mai bune sau mai rele
b.alţii au avut şansa de a descoperi câţiva tineri şi de a le arăta ce-au aflat.
te-am regasit in ambele dl Maruta
Multumesc pentru citat. Cat costa cartea lui Comanescu?
[...] Comanescu vrednic este 18 06 2009 Mihnea Maruta si un citat extrem de suculent la el pe blog: [...]
Turnoff: 25 de lei.
Salut, Mihnea!
Găzduieşte-mi şi mie chestia de mai jos, şi, poate vă vine vreo idee de fezabilitatea proiectului. Am clocit o aporie pentru statul de drept, cam ca în tragediile antice. N-aş fi îdrăznit să o aplic dacă m-ar fi privit numai pe mine. Apoi, ţinînd seama că în ea angajez (deocamdată fără ştirea ei) mass media, orice sugestie e binevenită. Nu vă legaţi de cehestiile grămăticeşti, că sunt deliberat lăsate necorectate, ca să vază tot poporu că-s singur şi neasistat de vreun tinichigiu politic sau filologic.
Doamne-ajută!
———————————————————-
Felul documentului: Memoriu neoficial şi revendicare (numit mai jos Documentul)
(Oficializarea se poate realiza prin ataşarea informaţiilor din header.)
Stimate Domnule Ministru Cristian DIACONESCU
Mă numesc Marius Mistreţu, cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Este pentru prima dată cînd mi vă adresez.
Vă aduc la cunoştinţă următoarele: în ziua de 07 iunie 2009, cu prilejul scrutinului pentru PE, am fost pus în situaţia degradantă, de a mi se refuza exercitarea dreptului de vot, drept fundamental şi cetăţenesc, stipulat de Constituţia României. Din cauza procedurii de identificare a persoanei, formalizată în mod excesiv, absurd, în dispreţul total al cetăţeanului, situaţie agravată de unele discursuri publice, rostite de către persoane cu multă putere în stat, cu referire directă la Preşedintele Senatului, discursuri ce consider că au indus o stare de timorare în rîndul personalului comisiilor de votare şi constituie acte de imixtiune în bunul mers al scrutinului. Ca o consecinţă directă şi legitimă a incidentului (numit mai jos Incidentul Tokio), am hotărît ca, pînă la data de 07 iunie 2016 să nu mai calc pe teritoriul României, decît cu condiţia satisfacii revendicării de mai jos.
Domnule Ministru, sunteţi un om ce a acţionat şi acţionează în numele legii, aveţi o carieră strălucită şi, nu mă îndoiesc, sunteţi capabil să raţionaţi logic. Vă rog să constataţi că formalizarea excesivă a procedurilor mi-a zdruncinat încrederea în inocuitatea unor prevederi legale. O afirm răspicat, nu îmi este frică de legile României, dar mi-e frică de normele lor de aplicare. Vă rog să constataţi că împiedicarea exercitării dreptului de vot, din motive strict procedurale, ce, printr-un adevăr juridic fals, m-a aneantizat ca fiinţă umană în faţa legii, mi-a provocat formalizarea gîndirii logice, sper eu, reversibilă. Astfel, prin extensie, dacă mi s-a încălcat dreptul de vot, atunci, mă pot aştepta şi la violarea altui drept fundamental în ceea ce mă priveşte. Consider deja (dacă nu cumva e un fapt) că perimetrul Ambasadei României la Tokio este parte a teritoriul României.
Ţinînd seama de teritorialitatea legilor, printr-un nex simplu, şi un pic de autocenzură, consider că pătrunderea fără acte de identitate valabile pe teritoriul României (recte Ambasada) este un delict, şi sunt virtual punibil pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Dacă, Doamne fereşte, mă loveşte vreo nulitate? Ştiu şi eu? Chiar Excelenţa Sa Ambasadorul României în Japonia şi Singapore, Domnul Aurelian Neagu, mi-a comunicat verbal, în mod explicit, că, fără un paşaport valabil, sunt vulnerabil. Îl cred pe Domnul Ambasador. Numai că, eu am demult documente valabile pe teritoriul Japoniei, unele eliberate chiar în baza unui paşaport românesc (culmea!) expirat. Pe teritoriul Japoniei mă simt în siguranţă, deoarece procedurile nu te lovesc, nici pe la spate, nici în faţă, şi în general, nu lovesc, ci urmează un parcurs raţional, ce ia în seamă şi deţinătorul probei ca izvor de probe. Paradoxal, nu mă mai simt protejat de către Statul Român. Bineînţeles numai din motive procedurale. De unde deduc că excelenţa sa, domnul ambasador, se referea la Statul Român atunci cînd spunea că sunt vulnerabil.
Vă mărturisesc, în lipsa garanţiilor legale şi/sau procedurale (a căror corectare este cronofagă) îmi este frică să mai intru pe teritoriul României, pînă cînd nu voi avea suficiente garanţii de natură morală, din partea Statului Român.
Cerere de derogare
Ţinînd seama de gravele implicaţii legale şi morale, ridicate de incidentul Tokio, vă rog, domnule ministru, să vă autosesizaţi, şi să trimiteţi o derogare la Consulat, prin care să dispuneţi, în cazul meu, modificarea procedurii la eliberarea unui nou paşaport. Vă comunic că prezenţa mea în carne şi oase pentru identificare în vederea eliberării paşaportului este un fapt, iar confirmarea identităţii, sosită de la MAI, se află în custodia Consulatului, încă din 11 iunie 2009. De aceea, în baza Principiului lucrului judecat (sau similarul) a doua prezenţă a mea la ghişeu este redundantă, nedreaptă şi contrară voinţei mele. Vă rog să mă consideraţi paralizat, netransportabil. Paralizat de frică. De aceea, vă rog să aveţi amabilitatea a specifica expres în derogare, că, pînă la epuizarea procedurii, schimbul de acte dintre mine şi Consulat, se va face prin Japan Post (Expack 500 serviciul poştal jurnalizat) pe teritoriul Japoniei, şi numai pe cheltiala mea. În caz contrar, consider condiţionarea eliberării paşaportului de prezenţa mea în carne şi oase la Consulat, drept repatriere împotriva voinţei mele.
Precedentul procedural creat prin derogare, va putea sta, în viitor, la fundamentarea modificării practicii curente la toate misiunile consulare din jurisdicţia MAE.
Stimate Domnule Ministru, vă ofer prilejul să uşuraţi situaţia administrativă a românilor din străinătate, în relaţie cu statul român. Vă conjur, nu pierdeţi prilejul!
Vă mulţumesc.
Revendicare
În termen de 90 de zile, de la data emiterii Documentului, Domnul Preşedinte al Senatului îmi va adresa oficial, pe cheltuiala oricărei entităţi, dar nu pe cheltuiala mea, pe trei posturi de televiziune, din care unul TVR, cu un total de audienţă ce însumează peste 18%, (luînd ca date primare pentru calcul, distribuţia audienţei înregistrată în luna precedentă), cum spuneam, Domnul Preşedinte al Senatului, va apărea, cu faţa vizibilă, într-un clip de 10-30 secunde, şi va rosti explicit numele meu, împreună cu scuzele domniei sale, adresate atît mie, personal, cît şi Poporului Român, pentru excesele retorice, ce au amplificat valul de supralegalitate procedurală, mai drastic ca niciodată, din cauza căruia eu, şi mulţi alţi cetăţeni, nu ne-am putut exercita un drept cetăţenesc. Clipul se va difuza pe durata a 24 de ore, o dată la fiecare 6 ore. Ţinînd sema de independenţa editorială, televiziunile angajate, sau terţe, vor avea libertatea de a difuza, sau nu, clipul şi în alte programe, terţele apariţii, fiind excluse de la numărătoare.
Argumentaţie
Se poate obiecta că revendicarea este supradimensionată. Argumentul meu contrar este că, oamenii politici şi înalţii funcţionari ai statului, cu cît se află mai sus pe scara ierarhică, cu atît efectele actelor lor influenţează mai mult viaţa şi (ne)fericirea oamenilor. De aceea, consider şi sunt convins că am dozat cu atenţie, atît întinderea, cît şi frecvenţa apariţiilor, ţinînd seama şi de factori obiectivi, anume, inerţia mare a auditoriului în receptarea unui mesaj, oricare ar fi el. Revendicarea mea nu este în măsură să ştirbească prestigiul, onoarea, sau imaginea de sine a cuiva, ci, dimpotrivă, să întărească, pe cale morală, în mod autonom, independent de legi şi proceduri, încrederea cetăţenilor români în Instituţiile Statului, în special în Parlament, singurul legiuitor al României.
Vă rog să-mi iertaţi insolenţa, însă, sprijinindu-mă pe faptul că dumneavoastră aveţi relaţii instituţionale, politice, şi nu în ultimul rînd, personale cu domnul Geoană, vă rog să-i înmînaţi un duplicat după acest Document, cu speranţa că-mi veţi înţelege tacit scrupulele. Am o rugăminte însă. Vă înţeleg o eventuală argumentaţie în exonerarea domnului Geoană de responsabilitatea morală, dar nu aş vrea să fiu pus în situaţia jenantă, de a demonta încă o dată refrenul:” Dumnealui a spus-o în calitate de…”, pentru că îi faceţi un rău. Sper că înţelegeţi, nu trebuie să vă amintesc că, Omul este o monadă gînditoare, înzestrată cu conştiinţă, prezumată ca fiind una singură, indivizibilă. În condiţii normale, nimeni nu poate afirma despre altcineva că are două sau mai multe conştiinţe, fără să aibă şi un certificat medical în mînă.
Condiţii procedurale
Revendicarea, fiind ceva ce ţine de moravuri, vă rog să înţelegeţi că termenele legal-procedurale nu se aplică. De aceea, mă simt dator să vă înştiinţez că, sunt gata să aştept timp de 15 zile calendaristice, măsurate de la data expedierii, un eventual răspuns direct de la Domnul Preşedinte al Senatului, sau de la dumneavoastră, ca mediator ad hoc. Vă asigur că, revendicarea ridicată de mine nu a luat calea Justiţiei, şi nici nu o va lua, deoarece mi-e frică de proceduri. Dacă procedurile mă ignoră pe mine, ignor şi eu procedurile. De aceea, desfid orice eventuală acţiune în instanţă, iniţiată în numele meu, de către orice entitate, cu excepţia AvP, şi numai dacă AvP se autosesizează. Nu am făcut, şi nu voi face niciodată o sesizare, la AvP, din propria voinţă, în chestiunile ce ţin de moravuri.
De asemeni, în numele Celor Nevăzute, las la latitudinea Preşedintelui Senatului, şi recunosc libertatea domniei sale să urmeze, sau să nu urmeze procedura ad-hoc, propusă de mine, în sensul satisfacerii sau, nu, a Revendicării, rezultatul, oricare ar fi el, reprezentînd măsura moralităţii Preşedintelui Senatului. Aduc observaţia că, dacă în termenul indicat mai sus nu voi primi un răspuns, voi fi nevoit să mă adresez Preşedintelui României, tot cu titlu personal, să apelez la înţelegerea şi la prerogativele ce-i revin în calitate de garant al Constituţiei României, şi să-l rog să îmi satisfacă Revendicarea, exact în aceleaşi condiţii pe care i le-am propus mai sus Domnului Preşedinte al Senatului. Fiind un document public, dar situat înafara procedurilor curente, nu vă pot garanta că termenul de 15 zile va fi şi respectat. Dacă Documentul va primi mai repede răspuns de la Preşedintele României, decît de la Preşedintele Senatului, mă înclin în faţa preemineţei Dreptului Natural, cel al primului sosit. Instrumentul de acordare a priorităţii va fi orologiul serverului meu de mail. Dubla garantare, chiar în lipsa dreptului primului venit, este binevenită.
Lămuriri suplimentare
Documentul NU este o glumă. Sper ca Documentul să arate suficient de clar cum, o simplă procedură, (cum spunea cineva) o pietricică, pe care aproape nimeni n-o bagă în seamă, odată ce ţi-a intrat în bocanc, te obligă să gîndeşti. Demersurile mele sunt acţiuni solitare, ce sper să îndrepte lucrurile în numele Dreptăţii, Binelui, Adevărului şi Frumosului, singurele valori ce ne definesc ca oameni întregi. Din motive de pudoare, afirm că cele trei valori fundamentale sunt, deocamdată, patru.
Stimate Domnule Cristian Diaconescu – Ministru de Externe al României
Sunteţi de formaţie jurist, strălucitor prin moderaţie, calitate foarte preţioasă azi, cînd statul de drept are nevoie de (re)îndreptare. Aţi fost, şi poate mai sunteţi magistrat. Nu mă îndoiesc, conştientizaţi impasul în care se află Statul Român, în garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Vă ofer, cu inima deschisă, prilejul să arătaţi că există dreptate, că există legi congruente cu legitimitatea, legi alcătuite spre fericirea tuturor, iar acolo unde nu o puteţi arăta, vă rog să-mi arătaţi rîvna dumneavoastră întru îndreptarea strîmbului.
Vă rog să nu o luaţi ca pe o formă de presiune, dar, în eventualitatea în care niciunul din cei doi reprezentanţi ai Poporului, explicit: Preşedinţii Senatului sau al României, nu vor face vreun demers în sensul arătat în Revendicare, în termen de 90 de zile calendaristice, măsurate de la data de expirare a termenului acordat reparaţiei morale, cu mîhnire, îmi rezerv dreptul exclusiv şi inalienabil, de a depune cerere oficială de renunţare la cetăţenia română.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Marius Mistreţu
Hiroşima
exista un element care nu apare. evident ca orice ziarist tinar viseaza un pulitzer sau ceva pe-aproape. evident ca va pune botul si nu va verifica la singe. dar ce face onor seful, redactorul sef, directorul? cum la noi otevizarea mass-mediei e in plina escaladare se dovedeste ca veteranii sau cei care ar trebui sa aiba indoieli, isi freaca miinile de bucurie la auzul unui scoop. atunci? manipularea e evidenta cind e sarcina de partid si de patron. pentru oameni echilibrati culturalizati la izvoare necontaminate, in general de-afara, manipularile sunt evidente. si mai e ceva. nu cred ca le pasa. deontologia profesionala nu e decit carton.
Sunt totusi si ziaristi care gasesc (greu, e drept) timp si energie pentru altceva. Literatura, de exemplu.
[...] Mihnea Maruta – “Cum deosebesti atacul de presa intemeiat de cel interesat. Fragment din cartea lui Iulian Comanescu” [...]
[...] devii un Nimeni. Mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România”, semnalata de Mihnea Maruta si lansata la Bookfest 2009. Gheorghe Vanau Posted in Lumea [...]