Nu mai avem corupţi. Presa ajută Poliţia să aresteze infractorii de la mica publicitate
Povestea. Un reporter tv caută şi găseşte la mica publicitate un tânăr care vrea să-şi vândă un rinichi. Pentru că publicarea unor asemenea anunţuri este ilegală, jurnalistul îşi zice că a dat de un subiect “gras”. Se întâlneşte cu respectivul, un student, care-i cere un avans de 1000 de euro. Se înţeleg să se revadă, “cumpărătorul” urmând să vină cu banii.
Dilemă?. Ce face jurnalistul nostru? Realizează un material incognito despre piaţa ilegală a transplantului de organe, plecând de la anunţurile din presă? Încearcă să afle povestea din spatele anunţului şi ce l-a determinat pe student să recurgă la acest gest disperat? Transformă subiectul într-un caz social relevant?
Nu. N-aţi ghicit. Reporterul tv şi şefii săi decid să contacteze Poliţia şi să-i organizeze “infractorului” un flagrant. Zis şi făcut. Studentul e arestat.
Citiţi aici, aici sau aici. Presa scrisă relatează pe larg. Abundă. Are subiect. Dar nimeni, absolut nimeni, dintr-o ditamai breaslă de ziarişti a unui oraş cu pretenţii, nu scrie, nu se întreabă, nu are nici o îndoială, cât de mică, nimeni nu vede vreo problemă în ideea şi fapta acelui reporter şi a acelui post tv de a chema Poliţia.
Ori sunt eu nebun, ori se pierde rostul acestei meserii. Cum să cheme Poliţia? Mintea mea nu pricepe. Acesta e sensul muncii de jurnalist? Aşa se face un subiect de tip incognito? E vorba de glorie de moment sau de prostie funciară? S-au terminat magistraţii, poliţiştii, politicienii, funcţionarii publici care iau mită? Nu mai există alte subiecte în care camera video să fie de folos decât cel al unui student, fie el şi un mic escroc de la mica publicitate? Dar dacă omul e atât de disperat, încât chiar ar fi dispus să-şi vândă un rinichi? Pe a cui conştiinţă e marea faptă a prinderii sale?
Ce încredere mai poate avea publicul în presă dacă un reporteraş dă un amărât pe mâna Poliţiei, în loc să se ocupe de adevăratele probleme sociale? Nu vedeţi că ne aruncăm împreună în prăpastia lipsei de credibilitate din cauza unor asemenea meschinării? Datoria jurnalistului e să contribuie la arestări sau să scormonească după adevărul ascuns? Nu ne dăm seama că, trecând de partea cealaltă a baricadei, “lucrând” pentru sau alături de instituţiile statului, ne pierdem însăşi raţiunea de a fi, aceea de a da peste degete statului, pentru a-l păstra în limite democratice?
Şi, încă o dată, cum e posibil? Cum să chemi Poliţia?Tweet
în unele state, nu ştiu dacă şi la noi, să ştii despre o ilegalitate şi să nu informezi autorităţile înseamnă că te faci complice. în aceleaşi state, procurorii vin la ziarist cu mandat să-i ia toate documentele şi înregistrările legate de ilegalitatea pe care a documentat-o.
acu, revenind la speţa şi la ţărişoara noastră, dacă aş fi fost eu ziaristul în cauză aş fi făcut materialul până când aş fi avut probe împotriva medicului la care s-ar fi apelat pentru a face extirparea rinichiului şi/sau transplantul. ăla mi se pare că e prada adevărată şi pe ăla, după publicarea articolului, dacă putorile de poliţişti nu s-ar fi autosesizat, l-aş fi denunţat.
eu cred că, în cazul de faţă, doar strâmtoarea pungii instituţiei de presă a cauzat ideea cu flagrantul. pentru şeful instituţiei respective probabil că a da 1000 de euro pe o anchetă ar fi însemnat să-şi taie 2-3 zile din propriul concediu pe o plajă îndepărtată
aşa că au ales calea cea mai uşoară şi cea mai puţin costisitoare, iar acum probabil că fac pe eroii că au ajutat la arestarea unui criminal periculos, care punea în pericol viaţa unei comunităţi întregi. cu ghilimelele de rigoare.
bottom line is că e o problemă delicată legată de ce înţelege fiecare prin spirit civic şi că fiecare trebuie să-şi găsească echilibrul. eu nu cred că e ok să faci articole despre ilegalităţi şi apoi să stai cu informaţiile sub cur şi să te dai de ceasul morţii că nu se întâmplă nimic. dar nu cred nici în rolul ziaristului pe post de anchetator sub acoperire.
încă o minune medicală. să nu ai creier, dar să sufere rinichiul.
toata lumea este revoltata cand un ziarist face o greseala de ortografie, dar nimeni nu pare deranjat de lipsa cronica de simt critic din presa.
cu mici exceptii. multumesc pentru articol
Impartasesc pe deplin stupoarea lui Mihnea, dar sunt deja imun, pentru ca am mai comentat un caz asemanator, poate chiar mai grav. In 2005, un anume Constantin Grozea, interlop sau asa ceva, a taiat cu cutitul o eleva de la Scoala Centrala din Bucuresti, fosta lui prietena, apoi a fugit. Cei de la Antena 1 l-au cautat si au dat de el, i-au propus un interviu, l-au convins aiba incredere in ei, insa ei l-au turnat la Politie si s-au dus la interviu cu gaborii dupa ei. I-au luat interviul, si abia dupa aia au slobozit gaborii. Si-au tras astfel 2 exclusivitati: si interviul, si capturarea. Dar lucratura in sine o gasesc absolut abominabila.
Comentariul de atunci il gasiti aici:
http://www.cotidianul.ro/cazul_antena_1_contra-5975.html
Si pentru ca cineva mi-a cerut explicatii suplimentare, pe mail, legate de acest comentariu totusi sumar, iata ce i-am raspuns atunci (exclusiv despre cazul Antena 1, dar oarecum aplicabil si aici):
Va multumesc pentru aprecieri. Stiu ca problema de la Scoala Centrala e
destul de complicata si e foarte mare tentatia de a considera ca lucrurile
au fost ok doar pentru simplul fapt ca Grozea a fost prins. Si pentru ca
nu-mi place sa fiu neinteles, va transmit un text explicativ pe care l-am
scris azi unei cunostinte, la fel de intrigate de pozitia mea, si care m-a
rugat sa ma explic mai mult decat am facut-o in articolul de ziar. E un
text lung, foarte lung, dar sper explicit.
Avem doua aspecte total distincte: decizia editoriala de a incerca
obtinerea unui interviu cu Grozea si, odata decizia luata, modul in care
ea a fost pusa in aplicare.
Deciziile editoriale sunt apanajul exclusiv al fiecarei redactii, eu nu
pot comenta prea mult (personal, nu m-as fi omorat sa discut cu grozea, ar
fi spus chestii previzibile, ceea ce a si facut). E genul de subiect
predilect pentru un public tip Dan Diaconescu. Deci nu aici este problema.
Alternativele corecte erau urmatoarele: Vrem acest subiect, merita sa ne
zbatem pentru el si sa-l oferim publicului nostru?
a) DA. Atunci il cautam pe Grozaa, ii luam urma, ii garantam protectia,
il intervievam si dam pe post marea exclusivitate.
b) NU. Atunci ne oprim si lasam politia sa faca treaba.
In ce priveste modul in care decizia editoriala a fost pusa in practica,
incep cu o axioma, cu care daca nu esti de acord, nici nu merita sa
citesti demonstratia. Iata axioma: Este bine, este de dorit ca opinia
publica sa aiba incredere cat mai mare in presa, sa aiba incredere ca
presa se ocupa exclusiv de treaba ei si nu interfereaza mai mult decat ii
permite statutul cu alte autoritati. Aceasta incredere nu se poate afirma
prin legi sau prin coduri deontologice, ea trebuie castigata in timp.
Asta, desigur, e teoria.
In practica, aceasta incredere trebuie cultivata, cautata, demonstrata zi
de zi. Retorica celor care m-au combatut, inclusiv a ta, ia in calcul doar
rezultatul final, adica o conjunctura: un suspect de agresiune a fost
prins. Adica ar trebui sa ma bucure atat de mult acest rezultat, incat
restul nu mai conteaza – de parca isi poate inchipui cineva ca eu as
regreta prinderea lui. Consecintele sunt insa in alta parte.
Iata unde: In cazuri precum Watergate, e relativ simplu sa castigi
increderea opiniei publice, pentru ca Deep Throat denunta niste practici
ilegale ale administratiei, ziaristul e erou, iar turnatorul anonim se
bucura de aprecierea tuturor. Problemele apar in situatii aflate la polul
opus, cum a fost cazul Grozea. Idiotii de la Clubul Roman de Presa au dat
ieri un comunicat in care lauda prestatia Antenei 1, pe motiv ca Grozea nu
putea sa le fie sursa, deci sa fie protejat, intrucat el nu denunta niste
practici ilegale, ci era un fugitiv, agresor, fost criminal etc.
Hai sa stabilim cine devine si cine nu sursa. E sursa cel cu care, inainte
de a-i prelua informatiile, ai stabilit o intelegere, un “deal”: ce fel de
informatii pot astepta de la tine, cat iti asumi (adica te pot cita), cat
nu (adica fie o dau anonima, fie o iau si o confirm din alta parte). E
nevoie de aceasta intelegere, pentru ca multi indivizi isi aroga abuziv si
unilateral statutul de “sursa” care se vrea protejata, de multe ori cu
scopul de a manipula, desi nu merita acest statut, si atunci trebuie ca
ziaristul sa discearna si sa negocieze. Abia dupa ce intelegerea e clara
pentru ambele parti persoana primeste statut de sursa protejata, iar
ziaristul primeste informatii.
Ce s-a intamplat in cazul Grozea? In pofida a ceea ce spune CRP, Grozea a
devenit categoric sursa celor de la Antena 1. Pentru ca ziaristii i-au
cerut sa aiba incredere in ei ca nu-l denunta, pentru ca ei i-au cerut
informatiile pe care el le detinea (indiferent de natura lor), pentru ca
ei i-au promis protectie – ce-i drept protectie de alta natura, nu a
identitatii, ca la Watergate, ci a coordonatelor unde se afla. In fapt,
era protectia de care avea nevoie sursa, pentru ca de protejarea
identitatii Grozea nu avea nevoie. Adica au stabilit o intelegere, un
“deal”. Insa intre momentul intelegerii si cel al intalnirii, s-a
intamplat ceva (chiar nu conteaza ce) si ziaristii au decis unilateral,
fara sa-l avertizeze, ca Grozea nu mai merita statut de sursa. Si au
anuntat politia. Evident, a fost prins, aplauze prelungite. Dar…
Episodul Grozea da urmatorul semnal in opinia publica: ramane la
latitudinea ziaristului sa evalueze, sa judece si sa decida in mod
unilateral in ce moment si in ce conjunctura o persoana careia i s-a
atribuit statut de sursa protejata pierde aceasta calitate. Trebuie sa
recunosti, aceasta idee face o fisura serioasa, daca nu cumva chiar o
bresa in increderea opiniei publice ca presa respecta princicpiul general
de protejare a surselor. Si inclusiv cei care se gandeau sa foloseasca
presa ca sa denunte abuzuri se vor simti mult mai putin siguri pe cuvantul
unui ziarist, pentru ca precedentul Grozea, intarit de comunicatul CRP, da
legitimitate ziaristului care incalca intelegerea.
Hai sa luam acum cazul si din partea cealalta. Sa zicem ca cei de la
Antena 1 si-ar fi respectat intelegerea. Care erau consecintele: ar fi dat
un interviu cu fugarul in exclusivitate, politia ar fi zbierat ca
favorizeaza infractorul, numai ca ei puteau riposta ca 1. nu era inca
infractor si 2. nu l-au favorizat, decat prin faptul ca i-au dat sansa sa
vorbeasca, ceea ce e firesc, si ca au dreptul legal sa-si protejeze sursa
cata vreme ei o considera sursa. Nu riscau nimic dpdv legal. Evident,
tocmai pentru ca e o situatie cu mai multe fatzete, s-ar fi inregistrat si
prejudicii: Grozea era prins o saptamana mai tarziu, sau doua, sau o luna
sau poate niciodata (desi nu cred). Care ar fi fost insa semnalul dat
opiniei publice? Ca presa respecta confidentialitatea surselor MAI CU
SEAMA INTR-UN CAZ CA ACESTA. Ce crezi, increderea publicului ar fi crescut
sau nu? Cineva imi zicea ca inainte de a-ti proteja sursele trebuie sa-ti
protejezi semenii. Atunci te faci politist, nu ziarist. Sursa trebuie sa
ti-o protejezi din momentul in care tu, ziaristul, decizi ca-ti este
sursa. Ziaristul care l-a intervievat pe Ratko Mladici a fost haituit de
autoritatile occidentale sa le dea repere de localizare, si el a refuzat
categoric. Iar Ratko Mladici nu era suspectat ca a taiat cu briceagul o
pustoaica, ci e suspectat ca a ordonat uciderea a mii de oameni. Judith
Miller de la New York Times a facut cateva luni de puscarie pentru ca a
refuzat sa-l denunte pe oficialul care i-a spus ca doamna X este agent
acoperit al CIA, ceea ce ea a si publicat. Iar oficialul respectiv nu
denunta o ilegalitate, ci comitea el insusi o mare ilegalitate (ca sa se
razbune pe CIA), intrucat deconspirarea unui agent acoperit ii pune viata
in pericol (si groza a spus viata fetei in pericol) si se pedepseste cu 20
de ani de inchisoare.
Sunt tone de asemenea exemple in presa Occidentala, deci nu-ti inchipui ca
acest muuuult prea lung mesaj e doar rodul gandirii mele, ci si al
discutiilor cu oameni din tari in care se face presa libera de secole.
Mihnea: N-am cuvinte. Ce fel de presa mai e si asta?! Cred ca orice as spune ar fi umbrit de comentariul lui Liviu Avram, care ne-a readus aminte si de isprava similara de la Antena 1.
Ma intreb totusi: ce crima a facut studentul? Aha, a dat un anunt pentru ca disperarea l-a impins acolo (povestea nu o stim: saracie, droguri etc), iar viermisorul din presa si-a facut datoria exemplar. Cea de turnator ordinar, nu de jurnalist.
[...] Mihnea Maruta ne aduce gustul sangelui acru de la lamaia pusa pe buza sparta: un caz de asa-zis jurnalism de trei lei. Este foarte important sa-l cititi: “Presa ajuta Politia sa aresteze infractori de la mica publicitate“. [...]
Dar ce facem in situatia urmatoare:
La Praga, mai acum ceva ani, un individ si-a dat foc in piata, protestand pentru ceva. Un cameraman s-a apropiat la doi metri si filma in timp ce focul luase amploare. Cum se poate interpreta atitudinea cameramanului? Profoesionalism sau nemernicie pentru ca putea sa il salveze pe omul ala, disperat asa cum era?
subscriu… cu un singur amendament… exista o institutie de presa care a cautat sa afle povestea din spate
E intradevar o tampenie mare ce a facut reporterul ala. Ala nu ar mai trebui sa practice. Daca vrea sa faca chestii de acest gen sa se faca politist.
dc nu posteaza nimeni numele acelei fãtuci de la NCN sa stim si noi cine e..sint sigur ca se stie
mersi
Daca tot au ajuns cei de la NCN sa fie justitiari, trebuiau sa faca flagrant in ograda D-nului Lucan (unde brusc inchid toti ochii) nu la un amarat disperat sa isi plateasca datoriile. Ce mai…disperarea unora gramajul de audienta al altora.
Cazul de la Antena 1 (asemanator cu cel relatat de Mihnea), despre care vorbeste si Liviu, este documentat si intr-un set de studii de caz editate de CJI si scrise de Liana Ganea si de mine. http://www.cji.ro/userfiles/file/Gandirea_critica/7_%20Arestare%20in%20fata%20camerei.pdf
Ce e trist e ca exemplele de genul asta arata ca multi dintre cei ce practica jurnalismul la noi nu prea inteleg care-i treaba cu jurnalismul.
Am vorbit cu multi jurnalisti din SUA sau Europa de Vest care n-ar concepe in ruptul capului ca presa sa furnizeze informatii politiei. E vorba, intre altele, de credibilitate, nu numai in fata publicului, ci si in fata surselor. Cum poti sa te mai duci intr-o zona cu probleme si sa faci investigatii ca jurnalist, daca lumea stie ca e foarte posibil ca ceea ce afli sa ajunga direct la autoritati?
Cred ca, ridicand aceasta problema, domnul Maruta uita un element fundamental. Faptul ca toti jurnalistii sunt inainte de toate oameni. Indivizi supusi inevitabil greselii, grandorii, falsei mandrii si in aceeasi masura foametei. V-as ruga sa va uitati inainte de a lansa astfel de idei in oglinda si sa va intrebati daca sunteti mai intai om sau jurnalist (sau fost jurnalist, ca nu prea stiu exact).
Revenind la cazul concret. E vorba de o jurnalista si nu de un jurnalist, lucru care poate complica usor povestea. Dat fiind faptul ca e o ea si nu un el, banuiesc ca a trait si sentimente de emotie sau teama in momentele in care a discutat fata in fata cu vanzatorul de organe si cu al sau prieten.
Apoi, v-ati intrebat vreodata cui a apartinut decizia de a merge la Politie si de a da in vileag cazul? Ca poate nu a apartinut bietei fete, ca poate doar a urmat un sfat sau o porunca, poate doar si-a facut treaba asa cum a stiut ea mai bine.
Poate ca nu va amintiti de o situatie asemanatoare, intalnita nu cu foarte mult timp in urma. Dupa ce un medic de la Pediatrie a cerut bani pentru operatia pe care trebuia (oricum si gratuit) sa o efectueze asupra unui copil, tatal acestuia s-a dus direct la Antena 1. S-a dus acolo si nu s-a dus la Politie. Iar cei de la Antena l-au sfatuit sa mearga la Politie si sa-i organizeze flagrantul. Atunci nimeni nu a fost deranjat de cele intamplate. Nimeni nu s-a scandalizat si nu s-a declarat scarbit de demersul jurnalistic realizat. Noi, presa in general, suntem cei care murdarim cu noroi pana nu se mai vede culoarea de dedesubt, sau facem curatenie acolo unde trebuie, insa niciodata nu suntem cei care stam si nu facem nimic.
Mi se pare de-a dreptul copilareasca aceasta atitudine venita sa rascoleasca constientul societatii in cautarea adevarurilor utopice. Atitudine venita din spatele unui monitor si al unei tastaturi si nu din realitatea stradala.
V-as sugera ca pe viitor sa nu mai traiti din renume si sa puneti mana sa aratati noii generatii felul in care se face presa. Nu e destul doua linkuri si un search pe Google.
Nu puteti cere calitate si nu va e permis acest lucru, atata timp cat majoritatea institutiilor de presa din aceasta tara stiu doar ce e cantitatea. Cantitatea de materiale care iti umple un ziar sau un buletin de stiri, cantitatea de resurse pe care cineva o consuma pentru a realiza un material, care trebuie sa fie cat mai mica si daca e posibil sa provina integral din buzunarul persoanei care face acel material, cantitatea de incompetenti ajunsi in functii de conducere, cantitatea de cititori satui de presa facuta la ordine de partide, cantitatea de jurnalisti satui sa-si foloseasca masina personala sau telefonul personal pentru binele trustului. De asta nu v-ati saturat, oare?
Am impresia ca ati uitat de mult timp ce inseamna meseria de jurnalist si in ce conditii se realizeaza ea. Nu va aduc eu aminte, pentru ca nu imi permit. O face insa altcineva …
http://www.gandul.info/puterea-gandului/meserii-inutile-ziarist.html?4237%3B4560737
Pentru ca nu incompetenta reporterului de teren ar trebui sanctionata, ci incompetenta redactorului sef. Pentru ca nu e vina noastra ca executam ordinele. E vina Voastra pentru ca vedeti doar pana acolo, pana pe monitor. Nu e vina noastra daca lucrurile nu ies asa cum vrem noi, pentru ca nu avem ultimul cuvant de spus. Suntem doar soldati in armatele unora ca DVS.
Cu stima si respect, fara multa admiratie!
Inacceptabil. Aşa cum inacceptabil este ca un sociolog care face o cercetare printre traficanţii de droguri, ar spune ceva Poliţiei.
Păstrarea secretului profesional poate duce la situaţii extrem de delicate, moral şi legal, însă încălcarea acestuia duce la dispariţia profesiunii. Ce ar însemna ca un ziarist să-şi dezvălui sursele? Nu va mai avea nimeni niciodată încredere în el şi, prin ricoşeu, în jurnalişti. Sursa e sursă, off the record e off the record (vezi luciricii), subiectul reportajului e subiect de reportaj, nu infractor aşa cum subiectul unei cercetări sociologice, de exemplul, e subiect al cercetării, nu traficant de droguri.
Există şi cazurile cînd ziariştii colaborează cu Poliţia sau încearcă, în paralel, să investigheze un caz. Poate da informaţii Poliţiei despre cazul în sine dar nu despre sursele informaţiilor, de exemplu.
Cît despre obligaţia de a nu tăinui o ilegalitate, ar trebui să existe (nu ştiu dacă există) în lege anumite prevederi vis-a-vis de secretul profesional (avocaţi, psihiatri, jurnalişti, sociologi, preoţi).
Toate marile investigaţii jurnalistice sunt fundamentate pe încredere i pe nişte cutume a căror încălcare ar însemna finalul jurnalismului. Fără ea n-ar fi existat niciodată un Watergate.
Andi Daiszler:
1) Mă bucur că intervine cineva şi pe post de “avocatul apărării”. Din nefericire, faptul că mă atacaţi pe mine nu prea are valoare de contraargument. În textul meu scrie limpede, de două ori, că e vina comună, a jurnalistului şi a şefilor săi, a postului tv, în ultimă instanţă, pentru ce s-a întâmplat.
2) Băgând în aceeaşi oală redactorii şefi (ei fiind “băieţii răi”, iar dumneavoastră, reporterii, victime-în capul-cărora-se-sparg-oalele) nu vă prea ajută pledoaria, la fel cum nu are nici o importanţă dacă eu stau în spatele unui monitor sau dacă “trăiesc din renume”. Contează doar dacă am dreptate sau nu, şi nu cine sunt.
3) Îmi doresc şi eu să vă arăt cum se face presă, dar nu în orice condiţii, tocmai pentru că, spre deosebire de dumneavoastră, nu mai vreau să produc doar cantitate.
4) Că acceptaţi şefi incompetenţi e, din nou, vina dumneavoastră. Cine e stăpân pe meserie şi pe principiile sale se ridică şi îşi spune părerea, răstoarnă munţii, nu se complace sub “domnia cantităţii”.
Succes!
daiszler: dacă tăceai, filosof rămâneai. nu da lecţii acolo unde nu e cazul să dai lecţii. nu eşti în măsură să faci asta. şi, înainte de toate, nu uita ca tu nu intri în categoria ziariştilor înşiraţi de lelia munteanu, chiar dacă o dai drept exemplu. eşti departe de acei ziarişti, şi asta nu doar pentru că ai prostul obicei să lucrezi în “cooperativă”, ci pt un “amanunt” mai puţin observabil de cei ca matale: un ziarist ca ăla nu ar fi dat niciodată linkul mai departe. gândeşte-te singur de ce. şi, da, e vina voastră că executaţi ordinele. asta dacă aveai cumva vreun dubiu.
cristian: în situaţia aceea era clar că omul trebuia salvat şi nu filmat. cazul e similar cu cel al faimoasei fotografii făcute în ‘93, parcă, de kevin carter în sudan (cu un copil epuizat de foame şi un vultur aşteptând să-şi dea duhul), pentru care a luat şi premiu pulitzer. un an mai târziu, carter s-a sinucis.
“Nu ne dăm seama că, trecând de partea cealaltă a baricadei, “lucrând” pentru sau alături de instituţiile statului, ne pierdem însăşi raţiunea de a fi, aceea de a da peste degete statului, pentru a-l păstra în limite democratice?”
“A da peste degete statului” nu e ratiunea de a fi a jurnalistului! Statul suntem noi, cu totii, nu suntem in afara lui. Metafora ta e prea violenta pentru ca ea sa functioneze. Cum adica sa dai peste degete cuiva pentru a functiona mai bine? Mi se pare ca suna destul de nedemocratic si a pedagogie de moda veche. Cooperarea cu institutiile statului este de bun augur intr-o situatie de normalitate, macar din simplul fapt ca nu intretine o stare conflictuala, de suspiciune intre diverse persoane si institutii, asa cum se intampla acum.
Daca flagrantul a fost organizat pentru ca reporterii sunt de acord cu legea respectiva si o respecta, atunci mi se pare buna decizia lor. Poate ca astfel impiedica alte persoane disperate sa recurga la gesturi necugetate similare. Daca flagrantul e organizat pentru rating si din ratiuni senzationaliste, atunci nu sunt de acord cu decizia NCN. Dar atunci tu trebuie sa probezi asta!
Sunt de acord cu tine ca trebuia stat pe subiect saptamani sau poate chiar luni pentru a realiza, asa cum ai spus, “un material incognito despre piaţa ilegală a transplantului de organe, plecând de la anunţurile din presă”. Nu stiu insa daca vreo institutie media in Romania are mijloacele financiare de a-i permite reporterului sa faca o investigatie la un asemenea nivel.
“Datoria jurnalistului e să contribuie la arestări sau să scormonească după adevărul ascuns?” – Propozitia asta in sine e un nonsens. Nu argumentez de ce. Vb lui Jisus Christ Superstar: “Cine are urechi…”
M-as bucura sa imi spui ca ai acordat timp cateva saptamani unor jurnalisti de la Clujeanul sau Cotidianul timpul pentru a efectua investigatii o perioada indelungata. Ce fel de subiecte erau, care erau dificultatile jurnalistului pe parcursul investigatiei, in ce masura e posibila investigatia in Romania (o tara al carei mental colectiv are inradacinata ideea saltarii legii, ocolirii ei cu succes)?
[...] Leave a Comentariu Categories: Uncategorized Am răspuns cu vorbele de mai jos la vorbele lui Mihnea Măruţă. Măruţă acuză decizia postului NCN de a organiza un flagrant unei persoane care încerca să [...]
Trist ….foarte trist . Nu ajungea ratingul din spectacolul mahalagismului , acum avem si rating din drama aproapelui nostru . In ceea ce priveste circumstantele atenuante sa fim seriosi !Ce tainuire de informatii cand s-a plecat de la un anunt public ? Ce sa mai comentez de scenariul spectaculos al flagrantului ? Imobilizari si violenta cand in cazul respectiv era suficient sa-i legitimeze si sa-i invite la sectie !
Oricum Mihnea eu iti multumesc ca din spatele monitorului imi arati realitatea. Nu de alta , da de “realitatea stradala ” a lui Andi D. sunt satul .
Doho:
Îmi pare rău, dar faci confuzii grave. Confunzi statul cu patria şi n-ai prea înţeles rolul presei într-o democraţie. Îţi recomand filmul “Nothing but the Truth”, poate te ajută.
De unde crezi că a apărut expresia “câinele de pază”? Tocmai de la datoria presei de a “sta de veghe”, de a da peste degete autorităţilor când greşesc. Totul, cu bunăcredinţă. Treaba jurnalistului nu e să prindă infractori, nici să-i livreze autorităţilor.
Propoziţia citată de tine nu e un nonsens, e o întrebare cu două variante. Citeşte mai atent, te rog. Cu accent pe “sau”.
Da, am acordat săptămâni unor jurnalişti, mai ales la “Cotidianul” (unde exista o secţie specială în acest sens), pentru investigaţii de amploare. Din ce-am citit, şi reporterul de care era vorba în postare a “lucrat” o lună la subiectul cu rinichii. N-am înţeles de ce. Avea Poliţia alte priorităţi?
Constat, din comentariile de aici, ca scoala de presa din Cluj chiar nu mai are nici un mentor!
atât cât mă pricep şi înţeleg după 16 ani de presă:
1. subiectul cu adevărat relevant era cum a ajuns acel tânăr să-şi vândă rinichiul – pentru a-şi plăti datoriile făcute la jocuri de noroc? pentru că avea nevoie de bani pentru şcoală? pentru a pleca într-o vacanţă exotică? pentru că vroia să-şi cumpere o maşină? e vorba de un gest extrem, de o decizie care, dincolo de ilegalitatea ei, poate să schimbe destinul unui om, un caz din viaţa reală, o poveste adevărată (oricât de patetic ar suna), care poate fi deschidere oricând atât într-un ziar quality, cât şi într-un tabloid naţional (în funcţie de abordare), mai ales dacă, în paralel, e completat cu o anchetă despre piaţa/traficul de organe
din acest punct de vedere, să te rezumi doar la un flagrant cu poliţişti în acţiune e ratarea în proporţie de 90% a subiectului
2. din punct de vedere al deontologiei
în cazul de faţă nu e vorba de protejarea sursei, pentru că studentul în cauză nu era o sursă în sens jurnalistic, pentru că nu ştia că are de-a face cu un jurnalist. dar efectele sunt la fel de grave şi duc la pierderea încrederii în această profesie
jurnalistul nu e un justiţiar, ci un om care prezintă realitatea, care pune probleme, care caută să ofere răspunsuri la întrebări, dar aceste răspunsuri pe care le oferă nu sunt verdicte. chiar şi atunci când editorializează, opiniile lui sunt doar puncte de vedere cu care poţi sau nu să fii de acord
colaborarea jurnaliştilor de investigaţie cu Poliţia, procurorii sau diferitele servicii de informaţii e firească, normală, dar nu în sensul transformării jurnalistului în sursă pentru aceste instituţii
în perioada în care am lucrat pe investigaţii, mi s-a propus de mai multe ori să livrez “ponturi” Poliţiei ori altor servicii în schimbul unor exclusivităţi ori subiecte-bombă. au fost discuţii oneste în care le-am explicat celor care mi-au făcut propunerile că o colaborare de acest gen nu e posibilă. din fericire, cei cu care am discutat mi-au înţeles punctul de vedere şi, culmea, din acel moment am primit mai multe subiecte şi exclusivităţi. pentru că a fost o colaborare bazată pe încredere, pe înţelegerea exactă a atribuţiilor şi rolului fiecăruia în parte (jurnalist, respectiv poliţist sau procuror)
şi Poliţia şi procurorii au nevoie de mediatizare. la cursul de Criminologie se învaţă că mediatizarea urmărilor unui accident ori a faptului că infractorii sunt prinşi au un foarte important rol preventiv. aşadar au tot interesul ca prinderea infractorilor ori efectele accidentelor să fie publice. o mediatizare corectă, şi nimic altceva, este moneda de schimb pe care jurnalistul o oferă pentru informaţiile primite.
din păcate, în ultimii ani, am observat tot mai des cazuri în care anumiţi jurnalişti confundă borcanele şi, în schimbul faptului că sunt primii anunţaţi când are loc un accident, o spargere, un caz grav, oferă informaţii anchetatorilor, sub palidul pretext al aplicării legii… aceia nu mai sunt însă jurnalişti, ci informatori. efectele acestei practici sunt grave atât pentru presă, jurnaliştii ajungând să fie asimilaţi în opinia publică ca un apendice al autorităţilor, cât şi pentru Poliţie sau diferitele organe de anchetă care îi vor îndepărta exact pe acei jurnalişti care îşi fac job-ul la modul corect şi onest.
să fie clar: în ciuda bancurilor ori a neîncrederii care există acum în magistraţi ori în diferitele “servicii”, nu e un lucru rău să fii poliţist, procuror ori agent. e extrem de grav însă să încerci să fii şi poliţist şi jurnalist în acelaşi timp
@ Ana:
Există mentori în presa clujeană
. Unii reali, iar alţii auto-proclamaţi. Mihnea e unul dintre cei aflaţi în prima categorie. Iar dovada e însăşi acest blog şi reacţiile pe care le primeşte.
Contestările sunt în firea lucrurilor şi nu sunt, neapărat, un lucru rău. Oricâtă experienţă ai avea şi oricât de avizat crezi că eşti într-un domeniu, se mai întâmplă ca atunci când ţi se oferă contra-argumente pertinente ori o altă perspectivă să-ţi pui nişte întrebări pe care nu ţi le-ai pus până atunci şi, în cele din urmă, să-i dai dreptate celui care te-a contrazis.
Liviu Avram are dreptate. În cazul Grozea am greşit şi mi-a părut teribil de rău pentru decizia de atunci. O să scriu odată despre contextul în care am hotărât că e acceptabil să informăm poliţia că urmează să facem un interviu cu un tip dat în urmărire generală. O să scriu nu ca scuză, ci, pur şi simplu, ca explicaţie.
Nu suntem infailibili – atunci am dat-o-n bară. Nu pot reproşa AMP reacţia de la momentul respectiv, chiar dacă AMP are o anume tendinţă de a vedea cu acuitate în primul rând neregulile din celălalt trust, întotdeauna, oricare ar fi acela.
Sunt unele diferenţe, totuşi, între cazul Grozea şi cel de faţă. Grozea era căutat sub suspiciunea de infracţiune violentă – înjunghiase o minoră. Studentul dat acum pe mâna poliţiei căuta un medic care să-l taie pe el, într-o sală de operaţie. Grozea voia o femeie cu totul şi cu forţa, studentul acesta oferea o bucată din el cui voia să cumpere.
Dacă în cazul Grozea măcar o parte a publicului – şi CRP – au putut considera că predarea sa poliţiei a fost justificată, nu ştiu cine ar putea da dreptate jurnaliştilor în cazul studentului cu un rinichi de vânzare.
“Ori sunt eu nebun, ori se pierde rostul acestei meserii. Cum să cheme Poliţia? ”
Imi vine sa zic ca au chemat Militia … ca pe vremuri, pesemne tot cam asa obtineau turnatorii diverse avantaje de la secu …
astazi obtii audienta, mare diferenta nu-i.
Daca mai exista ziaristi care-si fac meseria din pasiune, ar trebui sa riposteze, tot asa si CRP …
sau, altfel, celor care ne dorim sa gasim info pe undeva, nu ne va ramane decat sa cautam oameni care cu certitudine fac asta din pasiune, fara avantaje materiale.
Chiar si pe un blog, poate …
Sunt de acord cu Mihnea. Niste idioti. Omul nu putea face asta decat din disperare. Ar trebui achitat. Si mi se pare anormal sa fie interzis sa primesti bani ca donator in astfel de cazuri.
Daiszler: pai ce, sunteti roboti? Pai “contactul” era al redactorului sef sau al reporterului? Vezi ca ai probleme si de logica si de morala. Daca taceai… cum bine ti-a zis cineva mai sus!
Desi eu optez pentru varianta ca aia au pus la cale in redactie toata tarasenia, de la A la Z, de la intalnirea “pe ascuns” pana la datul in gat. Intr-unul dintre articole (foaia, parca) apare si declaratia reporterului care nu isi pune nici o secunda problema ca anuntul ar fi fost “pe bune”. Fata (”Maria”) ii numeste pe indivizi, fara exitare, “traficanti de organe” (sic!) desi aia puteau fi ori traficantii propriilor organe ori niste bieti escroci. (Asta spune multe despre ordinea din mintea respectivei…)
Baieti si fete care va chemati, pretentios, “jurnalisti”, degetul pe rana l-a pus Bleen: uite asa ramaneti fara servici, mai exact ramaneti numai cu jumatatea de norma de la militie sau de la “servicii”, care o fi ea: bani, o zama “gratis”, sau felicitari in fata colectivului.
p.s. Si tot ei, saracii, se mai dau de ceasul mortii ca lumea nu mai cumpara/citeste ziare….
@Gutza: as vrea trei nume, daca se poate
Partea a doua a comentariului tau (la spusele mele) e “Ana are mere”. Io ziceam ca, daca doi ziaristi clujeni sunt in stare sa scrie comentariile pe care le-au scris mai sus, si mai mult, sa li se para ok ce-au facut aia de la NCN, inseamna ca lipseste ceva major in formarea lor profesionala (de ex. un mentor care sa le spuna: COMMON SENSE, dragilor!)
Nu pot sa cred! In curand o sa citim despre sinucigasi care au fost filmati live si poate chiar ajutati sa-si faca “nodul” de catre jurnalisti, inimaginabil, sunt foarte dezamagit ca asa ceva s-a-ntamplat in orasul meu natal. Nu stiu daca numai mie mi se pare dar cred ca suntem in plin proces de involutie, ne intoarcem cu pasi repezi dar siguri spre nevertebrate, inapoi la matusile noastre amiba si euglena verde.
calin
stii tu ceva
e o fata la TVR cluj care asa abordeaza subiectele
ce facem fete si baieti ? jurnalisti si ….
1. Faza cu omu care a vandut rinichii este STORY de presa beton
2. ce a facut acea redactzie e o greseala profesionala de proportii, amatorism=.
3. la manual asa scrie
Jurnalistul tre sa descopere, dezvaluie, investigheze pe cont propriu, informeze cin trei surese, cat ma curat si corect OPINIA PUBLICa
4. Opiniile jurnalistului, oricat de incomode, se dau in rubrica de editoriale: exemplu din media locala: Editorial incomod, excelent scris, semnat O. Hoandra referitor la presa tabloida.
5. Jurnalistul colaboreaza cu institutiile militarizate: armata, politzie, servicii, justitie dar NU se afla in slujba lor, NU SE SUBSTITUIE.
asta e o parte din ABC-ul presei.
PS
“generatia asteptata” de jurnalisti clujeni trebuie sa aiba respect fata de cei profesionisti, sa asimileze experienta si sa invete, sa nu fie autosuficientzi. e cazul daiszler-Maruta. Ai vrea tu Andy sa lucrezi cu Maruta, ai fi fascinat, te asigur, si ai regreta cuvintele dure care le-ai scris mai sus. Nimeni nu e perfect, toti avem nebunii, greseli, idei fixe dar Mihnea e unul din jurnalistii clujeni certificati la nivel national, ceea ce nu e putzin lucru.
dar cand politia cheama televiziunea cum e bine? am auzit ca se intampla (poate sunt doar povesti, nu stiu). am stat de vorba acu vreun an cu o fata foarte simpatica, dependenta de heroina, care a fost candva educatoare. avea 29 de ani. se droga si atunci, dar ea zice ca atunci cand mergea la copii, foarte putin, ca sa se mentina normala. dar un dependent de heroina nu poate sa traiasca dintr-un salariu de educatoare, asa ca fata a furat. si a fost prinsa. si a venit si protvul. apoi insa a fost primita sa lucreze in continuare. si protvul (putea sa fie oricine, am observat ca in unele medii, protvul e o generalizare pentru presa) a facut presiuni sa fie data afara, desi directoarea ei vroia sa o tina in continuare, pentru ca era f buna si copiii o iubeau. asa ca a fost rugata sa-si dea demisia. asta e ce mi-a povestit ea. era o fata buna. era printre cei care aveau sanse sa se lase. evident ca dupa ce si-a pierdut jobul, a cazut rau de tot.
cand am facut o data niste poze copiilor de tigani din spatele blocului meu a venit un baiat mai mare la mine (de vreo 14 ani) care m-a intrebat: de ce le faceti poze? sunteti de la protv? vreti sa vina sa-i ia la casa de copii?
Mihnea, nu sunt mereu de acord cu tine, dar de data asta ai dreptate 100%. Cat despre “presa” clujena e clar ca a intrat pe mana unora care ar trebui ei denuntati pentru port ilegal de pix (sau, ma rog, de laptop).
Marcello: Rugămintea mea este să nu generalizezi. În presa clujeană sunt zeci de oameni care ştiu meserie adevărată, însă mulţi dintre ei sunt ţinuţi sub capac, ca nu cumva să “supere” autorităţile.
imi permit sa scriu un coment, pentru ca ma deranjeaza al 100-lea episod generatia tanara-batrana din presa clujeana. nu imi place sa ma implic in astfel de discutii, pentru ca nu sunt foarte “combat” de felul meu pe asemenea subiecte. insa de data astea vrea sa spun fostilor colegi de presa, care au prins vremuri infinit mai bune in aceasta meserie un singur lucru: cand acuzati generatia tanara si o puneti la colt ca nu are de ce sa comenteze, ca nu are calitatea, nu e in masura, etc, intrebati-va un singur lucru: voi de ce nu mai lucrati in presa?
multi dintre voi ati plecat din functii de conducere, de acolo de unde batalia se duce in doua directii, spre sef si spre noua generatie, ai carei mentori sunteti.
eu nu spun ca e ok ce a facut fata de la NCN, departe de mine gandul. am fost socata sa aflu ce porcarie a facut si pentru ce? pentru o relatie mai buna la politie? ma rog, pe jumatate sunt de acord cu Daiszler cand zice ca nu e sigur ca a fost ideea ei sa mearga la politie. si in acest context vreau sa spun: voi vedeti de sefi sunt in presa clujeana? nu vorbesc de toti, pentru ca mie nu imi place sa generalizeze si sunt multi sefi f ok, care stiu meserie.
si da, nimeni nu te obliga sa faci ce ti se zice. voi generatia care ati plecat din presa din motive diferite stiti cel mai bine asta.
e adevarat, ideal ar fi sa nu plece capul nimeni – nu ma includ aici ca slava domnului nu am probleme de genul asta – dar jur ca prefer in presa pe un Daiszler decat pe unul care renunta pentru ca e obosit sau e frustrat non stop ca nu e totul perfect. prefer sa fie oameni care nu sunt blazati de lipsa unor succese si continua batalia “cainelui de paza” chiar daca uneori li se da peste bot.
in general, postul acesta nu vrea sa fie o lipsa de respect pentru ca nu ma caracterizeaza. dar as vrea un pic de respect din partea generatiei “vechi” pentru cei noi care incearca, desi nu reusesc tot timpul.
Sisko: Mulţumesc pentru echilibru şi decenţă. Nu înţeleg însă de ce transformi subiectul într-o confruntare de generaţii. Eu n-am acuzat “generaţia tânără”, pentru că îmi place să cred că nu m-am tâmpit. Şi mai ales pentru că am mulţi colegi care-mi sunt dragi printre cei de 20 şi ceva de ani. Cred că ei sunt şansa presei clujene de a scăpa de aceia din generaţia mea care au uitat de unde-au plecat.
Printre lucrurile de care sunt cel mai mândru în “cariera” mea este că am avut şansa de a le transmite câtorva tineri ce-am învăţat şi eu de la alţii.
În concluzie, nu e o problemă de “tineri vs bătrâni”, ci de competenţă, de principii şi de (ne)cunoaştere a rosturilor meseriei.
sisko: dar tu ce crezi, aşa, după tine, daiszler era în măsură să îi explice lui mihnea cum se face presă? că despre asta e vorba, în fond. este el jurnalistul care să-i dea lui mihnea sfaturi de genul “nu mai trăiţi din renume” sau “aţi uitat cum se face presă”? ăsta zici tu că e respect pt profesionalismul şi experienţa lui măruţă? sau numai “vechea” generaţie trebuie să respecte “noua” generaţie şi invers nu-i valabil?
te întreb pt că, practic, eu sunt cea care am zis că daiszler nu e măsură să comenteze şi tu de asta te-ai ofticat, din câte văd. şi da, cred în continuare că daiszler nu are competenţa şi nici profesionalismul necesare să-l ia pe mihnea la rost. hai să fim serioşi.
pe scurt, nu e un conflict de generaţii aici. e doar un jurnalist aflat la început de carieră, care mai are de învăţat, dar care crede că el a descoperit gaura la macaroană. s-avem pardon.
Sisko:
câteva nuanţări
despre “vremurile infinit mai bune” prinse de “generaţia bătrână”
1. în primul rând nu prea aveam de la cine învăţa, pentru că erau destui de puţini cei care făcuseră presă înainte de ‘89, învăţam unii de la alţii mai degrabă şi din propriile greşeli, câteodată din ziarele străine pe care puneam mâna;
acum sunt oameni de la care s-ar putea învăţa, dar li se contestă autoritatea sau se porneşte de la ideea “să nu ne înveţe pe noi dinozaurii ăia”;
acum există posibilitatea de citi gratis ziarele străine, pentru a vedea şi alţii cum scriu şi cum văd presa, întreabă-ţi colegii câţi citesc presă străină
2. nu aveam telefoane mobile, la fax se făcea coadă, nu exista Google pentru documentare, ci bibliotecă, un calculator la 3-4 jurnalişti, la care făceam coadă ori scriam textele de mână şi le dădeam la transcris, nu aveam contoare pentru număr de semne, trebuia să le estimăm “la ochi”, nu ni se serveau comunicate pe mail şi dacă se depăşea factura la telefonul fix trebuia să mergem din uşă în uşă pentru a obţine informaţii; acum sunt convins că sunt mulţi jurnalişti (nu toţi) care nici nu ştiu unde se află sediile instituţiilor despre care scriu
3. nu aveam “program de lucru”, ci lucram până terminam ziarul şi nu prea crâcnea nimeni că are subiect la 10 seara ori sâmbăta
4. nu de puţin ori se întâmpla să ne primim salariile după 2-3 luni, dar nu intra nimeni în grevă pentru asta
Pe câţi dintre jurnaliştii de astăzi îi vezi lucrând în asemenea condiţii? Şi asta fără să crâcnească? Nu am enumerat toate cele de mai sus pentru a ne plânge de milă, ci pentru că sunt puţini care cunosc de unde s-a pornit şi cât s-a tras pentru a ajunge la nişte condiţii acceptabile de lucru.
Ce exista însă în acele vremuri “boeme” şi văd din ce în ce mai puţin acum? Dedicaţia. Vocaţia pentru profesia asta. Şi, mai ales, dorinţa de a învăţa. Pentru că, dacă vorbeşti de “abandon”, în ultimii ani au fost mai mulţi tineri care au abandonat, decât “dinozauri”. S-a ajuns la situaţia în care există şefi de departament care au 2-3 ani de presă sau chiar mai puţin. Nu e vorba că nu ar fi buni, dar sunt în momentul în care abia încep să înţeleagă cu ce se mănâncă meseria asta. Mai au încă multe de învăţat, dar sunt puşi în postura de a-i învăţa pe alţii.
Sunt puţini cei din “generaţia bătrână”, “dinozauri”, “expiraţi”, spuneţi-le cum doriţi, care au disponibilitatea şi nervii să le mai spună ceea ce ştiu tinerilor. Şi porniţi de la prezumţia că s-ar putea să şi ştie ceea ce spun, nu să spună doar ceea ce ştiu.
Acuma ţine de educaţia şi puterea de înţelegere a fiecăruia de a discerne cine sunt “dinozaurii” de la care se poate învăţă şi cu cine e pierdere de vreme.
Şi nu trebuie să fii de acord cu ceea ce am scris mai sus. Dar gândeşte-te, te rog, la ce am scris.
Toata discutia asta se evapora cand afli adevarul din spatele gestului. Omul vroia doar sa traga o tzeapa, sa ia avansul si sa dispara. Deci toate lacrimile din jurul “sarmanului” sunt apa de ploaie.
bullshit: 1. trebuie să dovedeşti că ăsta era adevărul (iată o altă variantă a cum putea fi abordat materialul).
2. nu asta era tema postului, de fapt. nu îl plângea nimeni pe respectivul, ci se discuta un principiu, al rostului meseriei de jurnalist. iar principiul ăsta rămâne valabil, nu se evaporă, chiar şi în situaţia în care omul fugea cu banii.
“Sunt puţini cei din “generaţia bătrână”, “dinozauri”, “expiraţi”, spuneţi-le cum doriţi, care au disponibilitatea şi nervii să le mai spună ceea ce ştiu tinerilor. Şi porniţi de la prezumţia că s-ar putea să şi ştie ceea ce spun, nu să spună doar ceea ce ştiu.”
1. subscriu analizei lui gutza, se vede ca are experientza
3. ca expirat ce sunt, sau mamut, cred ca fac parte din cei pe care “generatia asteptata” asa um a scos pe piatza sintagma “Cotidianul”, acum 2 ani, simte ca am ajutat-o. Intrebati ex-colegii mei, sau pe neag sau multzi altzii. Imi pare rau ca nu intervin in discutie, ca nu au curiozitati, ca nu au opinie, ca nu au curajul sa scrie ce simt si ce cred. Se ascund sub genul de explicatzii “dai ba in masa cu blogurile lor, expiratii aia” sau “eu nu ma bag pe blog, ce e aia blog, daca am ceva de scris, scriu in ziaru meu”. Ei bine, dragii mei, pai nu prea va gasim prin pajinile alea…ia sa scot eu de la mine niste articole de la expiratzi si de la “asteptatzi”, k pana acum am tacut cu bun simt, sa va arat eu diferentze de calitate, documentare, abordare si mai ales de curaj gazetaresc…. cam multzi se vor oftica, da sa vezi ce se vor oftica cand lansez eu carticica mea, atunci sa te tii bre, ca nenea farcash expiratu nu prea vorbeste decat pa text, pa arhiva, pa document, nu isi permite sa fie inexact, nedocumentat. cred ca aici stiti ca asa e…
iar genu asta de jurnalism care se propaga ca si canceru, “Stirismul pa cooperativa, da si mie ca iti dau eu tie, sa nu ma f… sefu ca am pierdut, ca mi-a fost lene sa ma duc pe teren, sa ascult, sa ma zbat sa scot ceva TARE, EXCLUSIV, da tu mai bine incoa info, dam ambii, hai papapapa, mergem pe floaster la o bere??, hai sa trag eu o tzigara si sa ii bag apoi la interlocutor microfonu in gura, fara ca eu sa stau sa analizez, sa filtrez, ce a zis ala la conferinzta, este ingrozitor. Are dreptate Ion Cristoiu, cu “fatucile si baietasii din media”…Pacat.
eu tin la presa, am avut mii de discutzii cu “asteptatzii”, oricand sunt sunat, zic ce am de spus, ii ajut, da cu atitudinea pe care unii o afiseaza…sa avem pardon , se duce drak tot!
ce tare eşti, maruţă! fireşte că reporterul a greşit mergând să-l toarne la poliţie pe presupusul vânzător de organe. la fel cum şi şefii acelui reporter, pardon, reporteriţe din câte am înţeles, au greşit când i-au dat ok-ul pentru a face lucrul ăsta, dar şi pentru că l/au dat pe post. dar nu înţeleg ceva: tu vroiai ca presa din cluj să-i fi luat la bani mărunţi pe reporter, pe şefii săi, dar şi felul în care a fost prezentată ştirea aia? adik ceva de genul “reporterul de la televiziunea X a dat-o în bară că s-a dus la poliţie şi l-a dat în gât pe cel cu care aranjase să-i cumpere rinichiul. să vă spunem noi cum ar fi trebuit să procedeze…”. să fim serioşi!
Gelu: era de resortul APPC sa se autosesizeze, sa analizeze cazul si sa isi spuna pozitia.
Prin ce a facut NCN a adus prejudicii de imagine breslei in care evoluezi.
Scrie negru pe alb pe Ziua de Cluj ca reporterii de la NCN au mers la politie si le-au zis de caz. Nu se face asa ceva, e jenant. Si asta numai ca ei sa iasa in fata, sa isi faca audienta pe spatele unui nenorocit.
Persoana care a decis acest lucru este producatorul general Felicia Gherman.
ai dreptate mihnea!
ce s-a întâmplat acolo e întâlnirea dintre o persoană care se străduieşte, încearcă şi face ceva(tânărul afacerist) şi o persoană care nu face nimic, dar îi sapă pe alţii. ce respect să mai am eu faţă de presă când citesc astfel de ştiri.
tânărul ăla deţine o firmă de rent-a-car, lucru de pe urma căruia are de câştigat clujul din capital străin. ba, e chiar unul din puţinele domenii în care câştigăm bani de la străini.
cât despre jurnalista proastă, probabil că mânăncă de la maică-sa, dacă s-a pus să facă astfel de acţiuni.
sper ca măcar tânărul să nu fie pedepsit, fiind la prima abatere, aşa mă gândesc.
despre asta ar trebui să scrie jurnalista, dacă o ţine. cum unii calcă oameni pe trecerea de pietoni şi după aia se mai şi lăfăie pe la talk-show-uri!
http://www.adevarul.ro/articole/penalul-ioan-becali-pe-urmele-varului-gigi.html