Noutăţi din sufletul tău. Ziua când iar se închide ziarul
Toate ziarele la care am lucrat s-au închis, cu excepţia unuia. Acum, în timp ce scriu, din redacţia în care mi-am petrecut vreo şase ani din viaţă se decuplează calculatoarele, se demontează birourile, se adună scaunele. Tot.
O firmă specializată strânge cinic tot ce nu are suflet. Sufletele s-au retras, să o poată lua de la capăt. Cine a asistat la un asemenea moment e mai singur şi mai străin. Acolo, totul îţi aparţine, de la tastatura pe care ai curăţat-o cu detergent adus de acasă şi pe care ai scuturat-o să nu se dea bătută, până la tavanul prin care plouă. De la bannerul cu numele ziarului până la zidul care despărţea nedrept şefimea de “trupeţi”. Pe uşa aceea intrai fericit să-ţi faci pagina, iar puţin mai încolo era televizorul la care câştiga România.
Aici era masa pe care-ţi aşezai cafeaua să poţi striga “şee-dinţăăă”, dincoace stătea Tibi, apoi, ca şi cum ar fi aievea, Mihai, Codruţa, Laura, Elena, Paul, Dora, Tudor, Bianca, Adi, Bety, Bebe, Ionel, Mădălina, Pushu, Dana, Gelu, Cosmin, Anca, Raul, Vasile, Claudiu, Luky, Remus, Patrice, Sorina, Lori, dacă apăsai pe acea clanţă dădeai de Tavi, Maiashu, Paul, Alina, Junior şi Puiuţu, dacă voiai să-ţi tragi sufletul te duceai la o ţigară cu Dini sau cu Sergiu, dacă voiai bani te înfiinţai la Diana şi la Vio, iar schimb de subiecte făceai cu Anca şi cu Doru. Să mă ierte cei pe care (nu) i-am uitat, Ana, Cora, Leti, Mişu, Viorel, Nicu, Paul, Raluca, Dan, Tibi, Adina, Dana, Răzvan, Ovidiu, Crina, Lacrima, Cornel sau Mihai. Teodorina. Fumi, Alghi şi Costi. Dragoş şi Tolo.
Acum, în timp ce scriu, o firmă specializată şterge urmele incompetenţei unor indolenţi aflaţi departe. Urmele sufletului nu le va găsi nici o firmă din lume.
Toate ziarele la care am lucrat s-au închis. Mai e unul.Tweet
De nicaieri nu se aude, insa, “salvati Clujeanul!” La fel cum auzeam zilele/saptamanile/lunile trecute “salvati gradina de vara Hoia”, “salvati Parcul Central” sau chiar “salvati Rosia Montana”.
Stim ca nu-l va salva nimeni, dar macar sa se auda…
… şi Bena
… şi Meşteru’
păcat
astăzi au şi mutat?? aşa repede?? eu vreau arhiva de ziare. aia legată. a salvat-o careva?
…ufff…am o greutate la respirat, acum ca am citit evocarea asta..si eu tin minte exact fiecare in ce “banca” statea de cand am intrat eu prima oara in vechea redactie…fosta redactie. redactia aia draga…poate si pentru ca acolo am inceput sa invat sa scriu si ce e aia presa de la toti pe care i-a mentionat mihnea, am o hm…cum sa-i zic… o certitudine subiectiva ca a fost redactia ideala in care incepator fiind sa sari in apa.
de-acolo de sub tavanul in care ploua si din incaperea unde mureai vara de cald m-a trimis mihnea la primul incendiu, acolo mi-a editat elena primul material cand habar n-aveam ce e un “panseu”. acolo fumam cu patris, donkey, cru si pirv. acolo erai inspaimantat la 3 dup-amiaza cand era redactia plina ochi cu oameni veniti de pe teren
…sunt trista.
Făra legatura cu articolul de aici, ceva frumos pentru fetiţele tale !
http://www.trilulilu.ro/lsd10k/ea03e85edd360b
Sa inteleg ca mai e Cotidianul…pe care il citesc din ce in ce mai rar, mai mult online…trist…
cum s-ar zice, ziarul sunteti voi, si-l purtati oriunde ati merge
profetic post
)
impreuna cu Stanca faci echipa de incurajari si ridicat moralul. Dupa el, mai sint 11 luni ca sa dispara niscai ziare. Dupa tine, potopul. Cind razele voastre ucigatoare se-ncruciseaza in acelasi punct, sa spunem Cotidianul, oare ce urmeaza?
dar, in cazul in care profetia se-mplineste, is curios daca si cum se va aplica formula cu “incompetenta si indolenta”. Sau e vorba despre mersul lucrurilor?
Desi am anticipat de mult timp ca se va intampla, nici acum nu imi vine sa cred ca e realitate. E cel putin trist.
[...] Mihnea Maruta m-a intristat cu postul despre inchiderea ziarului Clujeanul. Doare rau acest post. In suflet. [...]
sa incerc… prima zi in redactia aia m-a convins ca aproape nimeni de acolo nu e “sane”. o vara intreaga m-am convins in fiecare dimineata sa mai merg si in fiecare seara sa nu mai merg niciodata, si iar dimineata, si iar seara…
crina vorbea excesiv de tare la telefon, raluca manca in redactie din toate grupele alimentare, bebe asculta ceva roace mereu tare in casti, mi-a placut sa lucrez cu pushu, de la el am invatat “primele chestii”, baietii de pe sport erau stat-in-stat, in general, in primele luni n-am inteles nimic in afara de faptul ca n-o sa scriu editoriale (:) ), ca trebuie sa vin cu subiecte si trebe mu-sai! sa fac cumva sa demonstrez, vorba ardeleanului, ca si vreau, si stiu, si pot…
mi-am dorit sa pot sa dau un subiect de sapty de care sa fie multumit si mihnea-cel-rau (pirv cred ca tine minte tacerile noastre chinuite si rugatoare de la sedintele de sapty), mi-am dorit sa fac lumea mai buna, si inca nu m-a lasat nervul asta sublim-ridicol, mi-am dorit multe, si putine au ramas ne-onorate. cand ma gandesc la redactia aia, ma gandesc la seeee-dintele in care ne brainstorminguiam sa dam ce avem mai bun, in care eram incurajati sa gandim nu sa “stam cu curu’ pe subiecte”… cumva, e redactia in care am invatat “sa fiu mare”, sa nu ma tot plang de chestii, sa nu am emotii cand sun la subiect, sa , sa, un milion de sa.
mi-i dor macar o data sa ma cert in seeee-dinta cu mihnea, macar o data cu baietii de la sport, macar o data sa mai zic “PE care, PE”
) macar o data sa-mi mai zica donkey “simina, nu mai ai umor” 
)
e ciudat, dar de cand s-a dus redactia aia, cred ca n-am trait o zi fara s-o vreau inapoi. felul in care ma trezeam dimineata si “zburdam” pana la redactie (era o vreme cand ajungeam prima, era liniste, mirosea a detergent si a aspirator, ziarele erau impachetate, aveam mereu doua fise de 5 mii for ze cofi: porneam calculatorul, rasnitza, sweet music, luam ziarul, amestecam de doua ori in cafea, that was happyness’n'motion).
unde s-au dus, cand au apus? parca il tin minte pe dan radu cum i-a cerut zofiei “o crima tripla din cluj” =))
ramane gustul cafelei cu scartzaituld e calculator si vocea care zice: tu nu-ti mai faci ordine pe biroul ala?! si dorul sa mai aud macar o data “seeee-dinta”.
and i’ll be damned, tot o sa aud, chiar daca tre sa castig la loto pentru asta.
amin!
nu pot sa zic acum lucruri de genul celor zise de zofia si de cru… ca eu sunt inca la biroul meu, inca picura in spatele meu din tavan si inca aud vocea dianei, sweet music to my ears. si tocmai am scos din sertare jucariile de plastic ale lu bebe. alea din oua kinder
p.s. bannerul mai e inca aici. cu trade markul, sa nu cumva sa uitam.
Imi pare rau ca se inchide ziarul.
Ca atmosfera de lucru, ca mod de comunicare intre oameni si lejeritate mi s-a parut poate cel mai fain, cel putin comparativ cu redactiile prin care am mai trecut. Imi aduc si eu amintede lejeritatea Letitiei, de rabdarea Elenei, care mi-a editatese unul din primele articole, cu care ma lungisem pana vineri seara pe la ora 12, sau cum un articol cu un preot de 90 si ceva de ani mi-a aparut dupa aproape o jumatate de an, incat a trebuit sa il sun sa vad daca totusi mai e in viata (asta).
Pentru mine ZC este ziarul, execpatand cele studentesti, la care am debutat in presa clujeana, ca urmare a unui lobby facaut de Mihnea si Doru Pop, la facultatea de jurnalistica.
Im amintesc dezinvoltura cu care intram direct in birou la Mihnea pt. a propune subiecte, fara a mai apela la sefi de departamente (era in faxza in care scriam la bucata). Mi-o amintesc pe Codruta cum fusese la ceva intlanire in Bucuresti sau in alt judet (nu mai stiu exact) si cand le explica jurnalistilor de acolo cum se discuta aici la o sedinta pt. ziar, in care redactorul-sef intreaba cum te gandesti sa abordezi subiectul si se interesa realmente de cursul acestuia, aceia ramaneau mirati.
Amintirile sunt totusi multe si mult de scris. Din pacate, dupa transformarea ZC in format mic, oameni de care ma bucuram in mod special ca sunt cititori au inceput sa nu se mai regaseasca in el si incet incet a trecut pe online. Daca la un momentdat mai erau totusi materiale substantiale, echipa s-a redus in timp si a devenit to mai pregnata latura cu iamgini deochiate, printre care trebuia sa te strecori ca sa ajungi la o informatie cu valoar jurnalistica, in sensul in care o inteleg eu cel putin. De catva timpincepuse sa puna mai putin accent pe femei dezbracte si soc, dar se pare ca fost linistea dinaintea furtunii.
Imi pare rau ca ramn oameni fara servicii, unii cu foarte multa experienta, sper sa gaseasca altceva, de care sa se bucure si sa mearga inainte.
Spor tuturor si s-auzim de bine.
In dimineata cand Mihnea m-a intrebat daca vreau sa merg la Clujeanul, eram pe terasa la Ziua, inca necajita ca s-a inchis Ziarul, inca si mai necajita ca Ziua nu era ce as fi vrut eu.
Am zis DA cat am putut de repede, sa nu cumva sa se razgandeasca.
Clujeanul era atunci la IEIA. In prima zi, m-am bucurat peste masura sa ma revad cu multi din cei de la Ziarul. Erau, insa, si fetze noi (btw, Mihnea, ai uitat-o pe Teodorina, care era preferata mea la sedinte
).
Clujeanul a fost cu adevarat o scoala, pentru mine, de jurnalism si orice altceva. Si, desi au trecut 8-9 ani de atunci, imi amintesc cu jind de vremurile cand ceea ce faceam in fiecare zi nu era o doar o meserie ca oricare alta.
Nu stiu de ce , dar dupa ce citii articolul si comentariile , imi adusai aminte de o povestire , in care un pusti il intreaba pe mosul lui ” Bunicule , unde se duc cocorii , cand se duc ? ” !
Desi nu am fost un “zecist” in purul sens al cuvantului, adica nu eram / nu sunt din gasca Cru-Leti mai nou alias Letu-Laura Laurentziu-Biazofia etc etc trecand prin Stirbu, Dora si in final Mihnea nu pot decat varsa o lacrima. O sa pun pe blogu meu un text pe care l-am scris la inchiderea cotidianului “Ziarul de Cluj”, ziar care a revolutionat, inainte de Clujeanul, presa locala clujeana. E actua texu. Ce a scris Mihnea si evocarile de aici vor aparea in cartea mea, vor intra intr-o biblioteca pe 1000 de ani.
Trei luni am lucrat acolo. Am stat pana la 24 seara, urla Bena ca nebunu. Eu am venit de pe drumuri, in februarie 2003. Fusesem 3 luni ingrijitr spatii verzi. Se facea echipa care lansa Ziarul Clujeanului. Clujeanul avea deja 3 ani, era vero. Erau plin de transilvanisti, se inchisere in martie 2003 Transilvania Jurnal. De la Raul Chis la Raluca Crisan toti erau acolo. O concurenta ucigatoare.
Dar am invins. Batranul Farcash si-a facut datoria. Nu am cracnit,am ascultat de Mihnea-nu mi-a placut stilul lui deloc, rigid, da e profi tipu, de Stanca, f arogant dar super super destept, f bun editor, iar ZC-ul, primul numar a iesit in 14 aprilie 2003 cu ancheta mea si a lui Brie, mare ziarist, pe pag 1. Primul nr. ZC deschidere de ziar. E ceva. Nr 2 textu meu a fost editat cap coada, DIRECT LA DICTARE, de Bogdan Stanciu la 21.00. Dupa aia, suna Stanca la 23.00 si schimba iara textu. F tare si profi.
La Clujeanul am dat o deschidere si am dat subiecte. Apoi intr-o noapte, m-a injurat Bena de mama si am plecat scarbit. Dintre toti ziaristii veniti din Deva-Hunedoara a fost cel mai jegos. Si am plecat.
Imi pare sincer rau, nu doresc sa atac pe nimeni desi am pe limba sa zic ceva. Imi pare rau pt Dora, pt Claudiu Groza, pt Tudor Stirbu-mare , mare ziarist, Tibi Sabo-caracter.
Moare un ziar enorm. Eu nu cred in ideea asta, a lui Claudiu Groza, ca nu e moarte, e “schimbat de suport”. Ba e moarte, dragul meu coleg, si una neverosimila. Dupa 9 ani!
Ziua in care amarul si acreala iti navaleste in gura, deodata cu paralizia ca se intampla asa ceva. E groaznic cand ziarele mor.
Schimbarea in sine doare si nu putem uita decat oamenii si evenimentele care nu ne-au atins in nici un fel. Iar ZC a atins. Pentru multi a fost adevarata scoala de jurnalism. Si pentru mine a fost la fel. Am trait aproape aceleasi sentimente si emotii ca si Cru…
Schimbarea e inevitabila. Iar media se afla, ca toata lumea asta mare acum la rascrucea schimbarii. Sa speram ca va creste si va deveni o voce mai putin rupta pe dinauntru si mai orientata.
Schimbarea suntem noi…doar ca in alt ritm. Ne schimbam in fiecare zi, dar nu ne dam seama. Cand se schimba soarta unui ziar pe o piata relativ mica cum e piata clujeana se simte mult mai dureros.
Privesc in urma si nu regret nimic din ce-a fost. Regret doar lucrurile care ar fi putut sa fie, dar n-au fost.
Nu pot sa spun “adio ZC”…am sa-i spun “la revedere” gandindu-ma ca ZC sunt toti oamenii care au trecut pe acolo, dincolo de antipatii sau simpatii.
Multumesc Mihnea ca (nu) m-ai uitat… sincer, credeam ca nici nu-ti mai amintesti ca am trecut pe acolo….
salvati-mi folderele!!!…. daca mai exista… dupa 3 ani…
n-am cuvinte:(
dar o sa pun un post despre impresiile mele de redactie, sau un roman… initiatic….
mihnea… adunati-va cativa, acum ca mai multa lume are “timp liber”, si puneti pe picioare un ziar independent, online, un saptamanal cum nu e in romania sau o colectie de bloguri. dar profitati cumva de ocazie!
lucian ai dreptate! eu una as sustine un asemenea proiect. nu foloseste nimanui sa ne tot lamentam ca niste babe. mai corect ar fi, daca am fi ceea ce credem despre noi insine ca suntem, sa punem mana de la mana si sa facem ceva.
[...] (care, pana azi, mi-a scapat), scris de Mihnea Maruta acum cateva zile, la inchiderea CLUJEANUL, poate fi citit aici. var [...]
E nedrept ce se intimpla!
PS: Oare pe unde o fi carcasa monitorului pe care am scrijelit “Top 3 – Cele mai lungi convorbiri la tranzit!”
[...] Măruţă, Adevărul despre BZI, R.V., d.stanca, [...]
Putin profetica ultima propozitie, nu?
Ovidiu: Nu era profeţie, ci un eveniment foarte probabil, despre care se vorbea încă de atunci. Acum, toate s-au închis.