Viaţă! Cel mai curajos proiect jurnalistic: un ziar scos din economiile redacţiei

În vremuri de criză se vădesc caracterele tari şi se ivesc cauze pentru care merită să te sacrifici. A doua zi după ce a primit vestea că Publimedia închide ediţiile tipărite ale ziarelor sale locale, întreaga echipă a săptămânalului “Clujeanul” (redacţie, vânzări, administraţie) a decis să rămână împreună şi să meargă mai departe pe cont propriu, cu orice risc.
Astfel, de luni, 6 iulie, pe tarabele din Cluj veţi găsi un nou săptămânal, intitulat “Viaţa Clujeanului” (foto, pagina 1) şi editat în condiţii romantice şi improvizate, aşa cum îi stă bine oricărui drum început cu sufletul. Despre închiderea ziarului care a fost liderul pieţei media din Cluj în ultimii 9 ani, pe de o parte, şi despre cel mai curajos proiect jurnalistic pe hârtie de care am cunoştinţă în ultima vreme, pe de altă parte, am stat de vorbă cu redactorul şef Mihai Goţiu.

*

Salut, Mihai, şi îţi mulţumesc că ai acceptat să realizăm acest interviu.
Salut, mersi şi eu pentru invitaţie. Când ţi-ai deschis blogul, ţi-am cerut un interviu, ai spus că mai aştepţi să vezi cum va reacţiona lumea şi acum văd că interviul a ajuns să fie făcut în sens invers.
De ce a fost închis “Clujeanul”?
Cauzele sunt multiple. Cel mai simplu răspuns e că managementul Publimedia nu a mai crezut în el şi în celelalte ziare locale.
Dacă ar fi să separi în procente, cât e vina redacţiilor locale pentru închidere şi cât e vina managementului Publimedia?
Cel mai uşor mi-ar fi să arunc pisica în curtea şefilor. Dar pot spune că, atâta timp cât “Clujeanul” a beneficiat de nişte resurse minimale, până în vara anului trecut, a fost în creştere în SNA (într-o perioadă în care audienţa ziarelor tipărite a scăzut semnificativ), iar creşterile de pe online au fost de domeniul SF; cu excepţia noastră, nu a crezut nimeni că vom putea creşte atât. Nu spun că nu am făcut greşeli, dar, atâta timp cât am avut resurse să ne facem treaba, ne-am făcut-o.
În prima fază (pe la începutul lui iunie, dacă nu mă înşel), era vorba că reţeaua locală a Publimedia se închide. Apoi, s-a întâmplat ceva şi agonia a fost prelungită, dându-vă speranţe totodată. Cine s-a răzgândit şi de ce?
Opinia mea e că toată această agitaţie a fost cauzată tocmai de faptul că nu se mai credea în viitorul ziarelor locale. S-a luat decizia de închidere şi, în momentul în care au apărut reacţiile, foarte multe, foarte dure şi foarte “şocate” (aşa a şi apărut în multe locuri, ca ştire “şoc”), s-ar putea să se fi înţeles că aceste locale au o valoare, au un brand. De aici şi încercarea de a valorifica aceste branduri. În loc să dai bani să le închizi, mai bine le vinzi ori le francizezi şi mai câştigi nişte bani. De ce au căzut negocierile ori cu cine s-au purtat nu ştiu nici eu mai mult decât a apărut pe bloguri.
Dar ştii că au existat negocieri de a le vinde?
Cel puţin asta am fost lăsat să înţeleg. Comunicarea nu mai funcţiona însă de mai mult timp. De aici şi informaţiile contradictorii care au apărut: cei de la Bucureşti spuneau una, eu alta.
Câţi oameni de afaceri locali au vrut să cumpere “Clujeanul”?
Nu ştiu. Am auzit informaţii dintre cele mai fanteziste, de la Sorin Dan (acţionar majoritar la “Ziua de Cluj” – n.M.M.) la Liviu Alexa (proprietarul citynews.ro – n.M.M.) ori la foştii patroni de la “Informaţia”. Dar nu le-am luat decât cu beneficiu de informaţie de blog ori spuse la bere. În fiecare zi auzeam altă variantă.
Ştiu că, cel puţin la Cluj, echipa a vrut să preia brandul “Clujeanul”. Cum îţi explici că Adrian Sârbu a refuzat să vi-l vândă?
Înţeleg, de pe blogul lui Dragoş (Stanca – n.M.M.), că Orlando (Nicoară, şeful operaţiunilor new media din MediaPro – n.M.M.) ar fi insistat să se conserve online-urile, ceea ce ar putea să fie o explicaţie. Adică “am primit prea puţin pe brand, mai bine îl conserv cu nişte costuri minime şi, la o adică, îl dezvolt când vin vremuri mai bune”. Păstrând brandul pe online e evident că nu-l mai putea ceda pe print. Asta ar fi explicaţia logică. Alta ar putea ţine de orgoliu, de imagine – “cum ar da ca, pe cont propriu, fosta echipă să aibă succes cu un produs pe care eu l-am declarat fără viitor?”.
Există un conflict acum între fostele redacţii locale şi managementul Publimedia?
Nu. Din câte am înţeles, “Noul Bihoreanul”, care apare mâine, va colabora cu bihoreanul.ro. În mod cert însă, nu mai există comunicare. Şi mai există un sentiment de dezamăgire din partea mea.

*

Când aţi decis să vă asumaţi riscul de a scoate un săptămânal intitulat “Viaţa Clujeanului”? Cât costă o ediţie şi cu ce bani îl scoateţi?
Costurile sunt cele de tipar, cele de pe telefoanele mobile personale şi, se înţelege, munca fiecăruia, făcută voluntar. Cine a avut laptop l-a folosit, cine nu, a împrumutat de la prieteni. Decizia am luat-o a doua zi după anunţul de închidere a “Clujeanului”.
Cine plăteşte tiparul şi hârtia?
SC Intermediar SRL, o firmă pe care o avea Dini (Daniel Dinea, director de vânzări la “Clujeanul” – n.M.M.). Sper că tiparul şi hârtia se vor acoperi din vânzarea la bucată şi din publicitate. Dacă nu, din economiile noastre.
Aveţi publicitate în primul număr?
Aproximativ două pagini în total. Mă refer la publicitate plătită. Mai sunt şi câteva parteneriate de promovare.
Principalul reproş adus “Clujeanului” în ultima perioadă era faptul că, mai ales pe net, devenise foarte tabloidal, că erau prea multe femei goale şi subiecte derizorii. De altfel, unii colegi de-ai noştri s-au bucurat când s-a anunţat închiderea “Clujeanului”, invocând tocmai acest motiv. “Viaţa Clujeanului” va fi altfel?
Am spus-o şi cu alte ocazii şi o repet – calificativul “tabloid” nu îl văd ca un reproş. Cu toate acestea, cred că se pot compara Libertatea, Click ori CanCan şi clujeanul.ro şi apoi să se spună dacă în ultimul caz era sau nu vorba de un tabloid. Iar cine a văzut doar femei dezbrăcate şi subiecte derizorii, nu înţeleg de ce mai intra pe site. Altfel, din fericire, există şi Google Analytics, care oferă informaţii legate de trafic, inclusiv pe subiectele pe care s-a intrat de fiecare dată. Pe subiectele în cauză intrau în timpul săptămânii aproximativ 10% dintre useri, iar la sfârşit de săptămână în jur de 15%, în medie. Deocamdată, “Viaţa Clujeanului” nu are o versiune online. Cât despre bucuria “colegilor” din presa locală (din presa centrală n-am primit vreun semnal că s-ar fi bucurat cineva, dimpotrivă), pot să spun doar atât: că motivul pentru care clujeanul.ro şi “Clujeanul” au avut traficul şi audienţa pe care le-au avut n-are nicio legătură cu lipsa de audienţă ori trafic a celor mai mulţi dintre ei.
Cu ce subiect deschideţi primul număr şi cum e structurat?
E mai degrabă un manifest decât un subiect propriu-zis, legat de ceea ce se întâmplă în presa din România, de modul în care s-a rupt echilibrul dintre agenţiile de publicitate şi presă. Şi, în acest context, în care presa nu mai reprezintă decât corporaţiile, politicienii şi interesele lor, motivul pentru care ne-am asumat o asemenea “haiducie”. Adică scoaterea unui ziar pe cont propriu, care să îi reprezinte şi pe cei ai căror voce e bruiată.
Bănuiesc că se leagă de ce scrii în editorialul din primul număr (pe care l-am citit în avanpremieră aici), anume că ai primit un telefon de la Bucureşti când ai “îndrăznit” să critici campania de publicitate a firmei Roşia Montană Gold Corporation. E unul dintre subiectele pe care le urmăreşti de ani de zile. Ce s-a întâmplat în presa românească de când canadienii alocă sume importante pentru reclamă?
De 7 ani, mai exact. Ce s-a întâmplat în presa românească după ce s-a anunţat că RMGC pune la bătaie cel mai mare cont de publicitate din acest an? Dincolo de reclamele pe care şi CNA le-a calificat drept “incorecte”, am văzut o avalanşă de articole, reportaje tipărite sau TV pe care le bănuiesc că sunt publicitate mascată. Am văzut cum un comunicat al reprezentanţilor societăţii civile a fost ignorat de 95% din presa din România, dar au fost publicate, pe spaţii ample, comunicate ale unei asociaţii a rromilor din Gura Roşiei ori al primarului din Roşia Montană. De multe ori se mimează obiectivitatea: adică sunt prezentate punctele de vedere ale reprezentanţilor RMGC şi, pentru “corectitudine jurnalistică”, există şi opinii ale opoziţiei. Dar acele opinii sunt în aşa fel prezentate că nu au nicio legătură cu ceea ce afirmă RMGC.

*

Ce faceţi dacă “Viaţa Clujeanului” nu se vinde suficient de bine şi nici publicitate nu atrage? Câte săptămâni crezi că îl puteţi ţine fără să luaţi salarii?
Dacă “Viaţa Clujeanului” nu va fi cumpărată de către clujeni, înseamnă că nu-şi are rostul. Nu are sens să ne încăpăţânăm să-l facem. Sunt şi aşa prea multe ziare pe piaţa locală care nu au cititori, dar care apar în continuare.
Cât îl puteţi ţine?
Din punctul nostru de vedere, până la pensie. Dacă există cititori, o să găsim şi resurse să-l edităm, sunt convins. Chiar şi într-o asemenea perioadă.
Să presupunem că ai în faţă un potenţial cititor. Convinge-l să dea 90 de bani pe “Viaţa Clujeanului”.
Salut (bună ziua, sărut-mâna, servus – după caz). Ia “Viaţa Clujeanului”! Află de ce s-a închis “Clujeanul”. Află cum poţi face ceva pe cont propriu, fără să aştepţi să-ţi dea cineva pomană. Află cum a ajuns Dulca în Europa League. Citeşte cum va arăta oraşul tău invadat de zgârie-nori. Află cum a străbătut Spania pe jos o clujeancă în pelerinaj la moaştele Sfântului Iacob. Ia “Viaţa Clujeanului”, un ziar despre viaţa ta şi a prietenilor tăi.
…
N-ar fi prima dată când aş vinde ziarul pe care îl scriu. În 95, când am scos Transilvania Sport, l-am vândut pe tren, în gară.
Ultima întrebare: ce speri că se va întâmpla de luni, 6 iulie, înainte?
Şi eu aştept nişte răspunsuri. Pot spune însă ce mi s-a întâmplat astăzi, după ce, în ultimele zile, am primit telefoane şi mesaje de încurajare, după ce prieteni sau colegi de breaslă ne-au împrumutat calculatoare pe care să lucrăm şi, mai ales, după ce am citit primele reacţii pe bloguri despre apariţia noului ziar: mi-au dat lacrimile. Nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp. Fie şi măcar pentru atât lucru, a meritat.
Dacă vrei să adaugi ceva, acum e momentul.
Doar atât, mulţumiri tuturor celor pe care i-am simţit aproape în ultimele zile. E un sentiment extraordinar să simţi că n-ai trecut prin viaţă precum gâsca prin apă. Că ceea ce ai făcut a contat şi pentru alţii, nu doar pentru tine.
Mihai, îţi mulţumesc, şi vreau să “inventez” şi eu o urare pentru acest moment: Viaţă!
Să fie! Şi, amintindu-mi de un coleg şi prieten, cred că-l ştii , sper că, de data asta, mai puţin nedreaptă.

Acest articol a fost publicat in data de Sunday, July 5th, 2009 la ora 7:59 pm si se gaseste in categoria Interviuri, Presa. Puteti urmari raspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 feed.