“Specialiştii în nimic”. Un eseu despre acele facultăţi umaniste care produc muncitori necalificaţi
Fostul meu profesor de la UBB Claude Karnoouh – a cărui aroganţă studiată nu mi-a plăcut niciodată şi de care mi-a fost chiar milă prin ’94-’95, când, la un curs, ne-a spus că nu înţelege de ce se luptă cei din Bosnia pentru nişte dealuri stâncoase şi lipsite de vegetaţie – publică, pe blogul revistei “Cultura”, un scurt, dar bine întemeiat eseu despre sistemul universitar românesc, având ca punct de plecare declaraţiile pripite ale preşedintelui Băsescu referitoare la prea numeroşii “filosofi” care ar ieşi din şcoala noastră.
Reproduc un fragment, dar vă recomand să citiţi tot eseul profesorului francez, care a predat mai bine de 10 ani în România şi cunoaşte, deci, lucrurile “la firul ierbii”. Sublinierile îmi aparţin.
*
<(…) Cred că preşedintele Basescu a comis o eroare de interpretare a informaţiilor care i-au fost furnizate de către consilierii însărcinaţi cu probleme educaţionale, mai precis, privind învăţământul universitar. Desigur, ţara duce lipsa de muncitori calificaţi, atât în domeniile tehnice cât şi în turism; asta vede toată lumea, fiindcă cei competenţi şi întreprinzători, cei mai buni ingineri şi studenţi au plecat să-şi valorifice abilităţile în străinătate, acolo unde corupţia e mai mică, iar şansele de promovare parcă un pic mai îndatorate meritocraţiei. Cu toate acestea, să fim drepţi, mediul universitar românesc nu “fabrică” filosofi pe bandă.
De cincisprezece ani, universităţile româneşti, atât cele private, cât şi cele publice (chiar dacă diferenţa public/privat e tot mai greu de făcut din pricina aplicării mafiote a legii privind autonomia universitară), “fabrică” din ce în ce mai puţini filosofi. În schimb, de mai bine de cincisprezece ani, universităţile româneşti s-au pus pe produs specialişti “în nimic”, specialişti în simulacre de ştiinţă, cea mai mare parte dintre ei incapabili să pună unul lângă altul două argumente şi cinci detalii empirice în două fraze coerente. Cu fiecare an, piaţa de muncă românească se “îmbogăţeşte” cu o cohortă de pseudo-licenţiaţi în ştiinţe politice, jurnalism, comunicaţii, studii europene, management cultural şi alte baliverne prin care se propagă incultura, vidul conceptual sau mai rău, vidul spiritual, şi un tip de comic involuntar demn de cele mai vârtoase manifeste dadaiste. Nici că i-ar fi trecut prin cap vreodată lui Tristan Tzara să aibă asemenea discipoli!
E vorba aici, în fond, de marea escrocherie universitară românească. Pentru un bănuţ în plus şi pentru a reuşi să administreze universitatea ca pe o întreprindere comercială oarecare, mandarinii postcomunişti au mirosit că e rost de câştig prin proliferarea disciplinelor cu titluri pompoase, cică foarte sincronizate cu discursul postmodern şi împotriva clasicismului mic-burghez la care ajunsese comunismul naţional în faza lui terminală. Nici picior de mandarin n-a cugetat însă vreo secundă la conţinutul disciplinelor sus-zise, nici, în numele liberalismului lor mimetic şi imbecil, la viitorul profesional al tinerilor momiţi.
Sunt acestea nişte discipline care, în programele universităţilor serioase, reprezintă specializări pe care le alegi numai după ce ai urmat ani buni de studiu. Nu poţi să fabrici specialişti în ştiinţe politice fără excelente cunoştinţe de drept public şi privat internaţional, de istoria diplomaţiei, şi nu numai de istorie europeană, dar şi de istorie a economiei mondiale (fiindcă mondializarea generalizată a relaţiilor dintre state e o altă realitate tangibilă, nu un vis utopic al câtorva gânditori politici), sau fără cunoştinţe de antropologie, fiindcă există fenomene culturale singulare care influenţează felul în care este concepută politica şi care constituie sursa anumitor mişcări sociale şi politice cu efecte internaţionale.
În România, aceste diverse facultăţi umaniste “postmoderne”, la care se predă intensiv ignoranţa (…), nu sunt, la urma urmei, decât nişte uzine de şomeri. Şomeri nu pentru că ar refuza să se angajeze pe un post inferior gradului lor de pregătire, ci pentru că nu sunt în stare să facă decât meserii care nu cer nicio calificare: băiatu care-aduce pizza, vânzător-vânzătoare de nimicuri, recepţioneri, bone, femeie de serviciu sau, pentru fetele frumoase şi îndrăzneţe, hostese pe la diverse localuri. Într-adevăr, pentru a fi mecanic, instalator, zidar, tâmplar, dulgher, lăcătuş, croitor, cojocar, ceasornicar, infirmier, trebuie să cunoşti serios domeniul, şi până atunci, să faci ani buni de ucenicie. Un meşter bun e cu atât mai respectat, mai mult decât un semidoct care se crede savant şi care nu ştie decât să învârtă ad nauseam nişte limbi ieftine de lemn pe la televizor, îndopând masele de cretini şi pretinzându-se ecoul oamenilor din popor (…)>Tweet
Am citit si -cred ca- am inteles. Nu stiu ce sa spun, cred ca problema consta mai degraba in societate per total, in sensul ca nu sunt angajati oamenii care trebuie unde trebuie. Eu sunt deja la un doctorat in stiinte politice si cred ca as cara pizza aia la fel de bine ca oricine altcineva. Si asta e, totusi, dupa ce am studiat din clasa a VIII-a pana la acest doctorat in strainatate. Asta cum se explica, in afara de posibilitatea distincta ca sunt bou?
Heheee, profesorul Karnooh… Semnalul de alarma insa, dezbracat de retorica jurnalsistico-politica a scriiturii, e ok dar aici m-as rezuma doar la ceea ce ai selectat tu din textul cunoscutului profesor francez. Inafara selectiei, insa, sunt tot felul de derapaje. Ma marginesc doar sa citez:
“O Europa care s-a intins ca o pata de ulei peste tot, dand sens modernitatii si, in acelasi timp, impunandu-si forta prin fier, foc, FMI, Banca Mondiala si, last but not least, prin capacitatea ei nemaiintalnita de a fagocita toate celelalte culturi.”
What?! In fine…
Pericolul major al invatamantului romanesc nu este in acest moment curicula cosmetizata pe hartie si goala de continut in realitate. Nici acordarea lejera de diplome sau excesul (?) de discipline exotice (btw: in Statele Unite – incontestabil tara cu cel mai performant invatamant superior la nivel mondial – poti gasi programe chiar de nivel “graduate” si, evident, doctori in astrologie – NB nu astronomie! -, hair-styling sau dresura de crocodili…). Periculos e faptul ca discipline esentiale pentru sanatatea societatii scot pe banda rebuturi umane (ca si cultura, caracter, cunostinte de specialitate etc.) din mainile unor “profesori” pe masura si aici ma refer in primul rand la facultatile de drept. (Este unul dintre cazurile in care as limita accesul la aceasta specializare prin obligativitatea absolvirii anterioare a unei alte facultati de lunga durata. Sau prin test IQ
).
La rand stau facultatile de medicina (la care admiterea e tot mai ingrijorator de lejera, nu stiu cum e selectia pe parcurs) si cele de farmacie. Si asta pentru ca ar trebui sa fim mai atenti acolo unde pregatim oameni care “se joaca” cu viata omului. Poate ar trebui sa ii bag aici si pe contabili…
Cred ca sistemul universitar este mai in groapa decat cel preuniversitar (daca se putea mai jos). Si asta si datorita autonomiei de care se bucura universitatile (bugete, raspundere zero vis-a-vis de performante, metodologii, materii etc). Universitatile pun pe primul loc eficienta financiara: in fata prestigiului, a rezultatelor, a ceea ce cere sociatatea/piata muncii. E greu sa desfiintezi catedre de sociologie atata timp cat acestea ofera locuri caldute atator universitari, nimeni nu vrea sa taie in carne vie si daca aveti ocazia de a asista (sau a culege informatii) din sedintele interne ale facultatilor va ia durerea de cap: precum sedintele PCR, fara democratie, dinozaurii sau cei mai influenti conduc, asistentii si cei fara mari functii sunt umiliti, stau cu capul plecat.
la pamant…..inculti du diploma pe teava
are si nu are dreptate.
Poate in ce priveste absolventii dfe filosofie, are, pentru ca in anii postcomunisti inca nu a aparut un Noica sau cineva care sa dea un sistem. Daca ne referim strict la Fac de Filosofie din Cluj, si tu Mihneo stii ce smenuri sunt acolo, ce relatii tensionate, cate lucraturi au fost. Destul de putini au performat. Mihali, Baumgarten, cei din grupul Philosophy and Stuff, in rest cam slab. A mai facut Ciomos cate ceva la masteratul de fil. franceza. Pe linie aia a venit karnooh, daca nu ma insel. Poate ne zice dl Karnooh ce responsabilitate are dansul in asta, ca vorba ta, a predat destul si el aici.
Dar in ce priveste discipline ca stiinte politice si jurnalism, vorbeste prostii. A fost si este nevoie de absolventi cat mai buni in zona asta, atat pentru personalul partidelor, cat si pentru ONG-uri, administratie locala si centrala, televiziuni, institutii, consiliere oameni politici. La fel e nevoie de jurnalisti pentru media pentru ca e bine sa vina valul de jurnalisti scoliti in scoli de jurnalism. Deci analiza lui Karnooh in opinia mea este partial de acceptat dar este foarte bine ca a scris si asta imi place la acest francez pripasit pe plaiurile mioritice, ca are ATITUDINE fata de multi universitari care TAC. Tres bien monsenior !
Acuma problema cu jurnalismul, este ca multi scriu si nu stiu despre ce scriu… Ar mai fi si varianta de a face mai intai studii de lunga durata intr-un domeniu oarecare (drept, economie, inginerie, stiinte, arte), dupa care ai putea sa te apuci de jurnalism daca vrei. Asa s-ar scrie in cunostiinta de cauza. Altfel, avem imaginea presei romanesti: verzi si uscate, fara cap si fara coada.
Am mai auzit teoria asta si nu are treaba cu jurnalismul, filosofia sau altceva. La asta adaugi ignoranta crasa a autorului original combinata cu aroganta specifica detectata de tine. In Politehnica si ASE e mult mai grav la ce rata de studenti au. E vorba de sistemul de admitere si selectie in general. Romania are mult prea multi studenti si mult prea putini oameni cu adevarat talentati, care sa aiba nevoie de o facultate (presupunand ca s-ar face serios)
Eu de exemplu am terminat specializarea publicitate din cadrul vestitului FJSC. Culmea, din cea mai restransa specializare ca numar de elevi in afara de mine si vreo 7-8 oameni restul nu lucreaza si nu cred vor apuca sa lucreze in domeniu. Unii pentru ca n-au lucrat niciodata, altii pentru ca nu stiu cum sa abordeze problema , altii pentru ca sunt pur si simplu slabi. Si cam asa e peste tot in tara.
Interesat fiind de master in afara, interviuri & co am constatat surprins ca cel putin pe media e total inutil sa-ti continui studiile in afara pentru ca sansele de a fi angajat si de a te integra depind de exact aceeasi factori : ambitie, experienta si talent. Asta si faptul ca in afara e mai greu sa te remarci fara rezultate notabile pe sistemul : de ce ai nevoie de masterul asta, vrei mai mult decat ai realizat deja ? Mediul academic nu are a face. Ma gandesc sa fac un master in tarile nordice dupa ce mai capat experienta in campul muncii si-l termin pe cel de-aici – dar de facut il fac pentru mine, ca am o ditamai biblioteca de carti de pe-afara si tind sa cred ca nu voi primi mai mult in mediul academic. E vorba de experienta si atat.