Dacă destinul ar fi un trup
Dacă nici un român n-ar fi ales să lupte în munţi, punându-şi ţara mai presus decât viaţa, la ce verticală ne-am mai fi raportat? Dacă Regele n-ar fi renunţat la tron, punând viaţa unor nevinovaţi mai presus decât tradiţia familiei sale, ce model de sacrificiu al puterii am mai fi avut? Şi dacă zeci de mii de oameni cinstiţi n-ar fi dispărut în puşcării, punând tradiţia mai presus decât libertatea, din ce morminte am mai fi putut învia?
De ce aceste întrebări grave? Pentru că în viaţa fiecărui om există momente când el se defineşte în raport cu propria conştiinţă, îşi stabileşte poziţia în comunitate şi răspunde unei instanţe superioare, fie ea divină sau creată din nevoi raţionale. Dacă destinul ar fi un trup, mi-l imaginez străpuns în acele momente de răscruce, ca într-o acupunctură a discernământului.
Ai înfipt acul sau ai trecut mai departe? Ai avut curajul de a spune “Nu” când ai ştiut că acesta e răspunsul vertical? Sau ai lăsat pe altă dată, din calcule orizontale? Ai fost tu însuţi, acela din visul secret, sau tu celălalt, care nu ridică privirea în oglindă?
Cred că asta înseamnă “mai presus”: întemeierea pe verticală. Marcarea orizontalei la răstimpuri, când eşti încercat, cu un hotar vizibil.
Atunci, atunci şi atunci, am înfipt un reper în trupul destinului meu, m-am oprit şi-am zis: “Nu”.
Intai v-am cunoscut cu ajutorul lui Bleen. Apoi v-am pus la blogrool. Dupa aceea pe Google reader widget.
Acum v-am pus la suflet.
Respect!
Andrei: Vă mulţumesc.
As zice ca o data a fost cu Man si a doua oara anu’ trecut.
Gresesc?:)
Pang: Dacă te referi la ultima frază, nu e vorba despre mine, ci e ceea ce-mi imaginez că ar trebui să poată spune fiecare dintre noi când trage linie.
NISTORESCU – DEMISIA!
JOS CENZURA!
JOS LEPRELE!
raportat la exemplele pe care le-ai dat, luptatorii anticomunisti din munti, detinutii politici din gulagul romanesc si cei care au refuzat tentatiei de a colabora cu Securitatea, eu nu pot sa dau vreun exemplu personal de verticalitate…poate si demnitatea si virtutea aveau inteles pentru cei din vechime (si din vechimea apropiata…), iar acum sunt doar sabloane pentru “tribunii” din parlament…CRED in sacrificiul martirilor din inchisori – care au creat un pol pozitiv, de sfintenie prin prisma caruia, noi, restu’, putem judeca tradatorii, turnatorii, colaboratorii, agentii, politia politica si condamna. Fara luptatorii din munti nu ne/am putea, legitim, intreba: de ce ei NU?…
Biazofia: Niciunul dintre noi nu poate da un exemplu personal comparabil cu ale lor.
Aha; mi s-a parut ca e incarcat de “personal” pana la sfarsit. E, in orice caz, unul din cele mai tulburatoare puncte de vedere pe care le-am citit in ultimii ani.
Ma gandesc cumva ca de-aia am si plecat acum 10 ani din presa. N-am vrut sa iau comenzi cum deja ma ispitise unu-altu’ – din Bucuresti, ca sa nu ramana dubii. Am preferat sa le iau pe bune – se cheama briefuri si-s esenta industriei de comunicare. Totul transparent si frumos legal.
Am insa dubii despre destinul meu. Ma pregateam sa devin avocat si cumva destinul m-a impiedicat. Multa vreme am zis ca mi-am urmat cumva jumatatea mai creativa. Azi insa – de fapt mai demult – incep sa ma indoiesc si sa am regrete. Are Ombladon de la Parazitii o piesa pe tema asta – Daca pozele ar vorbi. (Daca n-o stii, o sa fii surprins cat de tare e).
Minunat acest mesaj, mi-a placut foarte mult sa il citesc. Multumesc.
Articol tău a fost adăugat pe FTW…
Mulţumim. Vizitatorii tăi te pot vota la http://www.ftw.ro/Personale/Dac_destinul_ar_fi_un_trup…
O sa imi asum un rol foarte ingrat, de Gica Contra mai mult sau mai putin relativist:
1. Tara pe care o puneau mai presus decat viata multi luptatori in munti (nu toti, desigur) era una fanatica, legionara, purificata de alte etnii, nedemocratica. Scopul acestora, desi pare nobil (lupta impotriva dictaturii comuniste), are un gust amarui daca ne gandim ca crezul lor era unul nedemocratic, iar Che Guevara al lor era Corneliu Zelea Codreanu.
2. Regele Mihai nu e un “model de sacrificiu al puterii” din simplul motiv ca el nu mai detinea puterea in momentul abdicarii. Comunistii o detineau!
3. In privinta multor zeci de mii de oameni cinstiti din puscariile comuniste problema asta se pune fals in termeni dihotomici: alegerea traditiei vs. libertatea… Oamenii respectivi nu au avut de ales, caci au fost luati cu japca si bagati cu forta in puscarii!
Eu stiu ca postul are o valenta metaforica, simbolica si nu atat faptica. Semnalam doar un abuz in ceea ce priveste simplificarea unor situatii, asa ca m-am oprit si am zis si eu: “Nu”.
Mihnea,
Se pare ca BUNUL SIMTZ il ai sau nu, inascut. Altfel : il potzi “mima”, “invatza” etc…
De aici vine totul : verticalitatea, sinceritatea, puterea de a recunoaste greseala etc.
In rest : e plina lumea de oameni care mimeaza bunul simtz. Ii gasesti peste tot- si la tejghea cand cumperi, si pe strada, si la ghiseu, si cand citesti/te informezi etc.
Rau e cand mimarea bunului simtz devine regula. Iar cand acest lucru trece in politici si comunicare e dezastru.
Cred ca ar trebui sa multumim destinului ca nu umblam cu trupul ciuruit si ca Cineva a “inventat” uitarea. De fapt, gresit spus “uitare”. Mai degraba estomparea unor sentimente. Ma gandesc ca ranile destinului sunt, totusi, menite sa ne tina in priza, sa depasim faza unei vieti monotone.
NU? -:) Daca e sa mor maine se cheama ca n-am murit degeaba:)
Tulburatoare si minunate cuvinte. ..
Permite-mi, insa, sa te corectez un pic – in puscariile comuniste s-a murit pentru credinta.
Sper ca nu e o rusine sa spui acest cuvant.
Doho: 1. Ţara nu e niciodată fanatică, ţara e deasupra ideologiilor şi orientărilor. În plus, aş fi curios câţi “democraţi” de azi ar lua drumul munţilor la nevoie.
2. Dacă Regele nu conta, de ce mai aveau nevoie să abdice?
3. În afară de cei luaţi cu japca, alţi zeci de mii au ales să fie închişi decât să-şi lepede credinţa, să-şi dea pământul sau să-şi toarne prietenii şi cunoscuţii. A fost o alegere.
L.: Pentru mine, credinţa face parte din tradiţia noastră, alături de pământ şi de principii precum onoarea şi loialitatea faţă de ţară şi de prieteni. De aceea am folosit un termen mai “larg”. Ţăranii care au refuzat să-şi dea pământul la CAP au fost închişi pentru un asemenea principiu, iar unii intelectuali, de exemplu, pentru că nu şi-au turnat apropiaţii.
Ce frumos e ca-ti aduci aminte de astfel de momente, mai ales printre mizeriile cotidiene. A fost ca o tresarire cand am citit articolul tau.
De asemenea ce bine si revigorant e sa ai in familie un inaintas care sa fi trecut vertical prin urgiile trecute (fie si un simplu popa cu 5 copii maruntei).
Se zice ca astfel de momente de rascruce sau cumpana sunt periodic necesare atat in viata unei familii, chiar daca nu la fiecare generatie, dar si a unei societati. Oare va urma curand un altul?
da, si eu am trecut prin astfel de momente de meditatie, as spune ca trec foarte des, chiar acum traversez o astfel de perioada de neliniste personala, ideatica, morala, etica.
pentru ca nu am putut spune de multe ori NU, fiind slab, o natura cazuta, desi am incercat opozitie interna, cu foarte slab sprijin colegial, m-am retras din presa iar interesul meu pentru gazetarie scade vertiginos, proportional cu exemplele de lichelism pe care Mihnea, le servesti aici. Sincer, mi-e tot mai greata, observ o degradare enorma a presei, sub presiunea tot mai mare a “bocancului patronal”. Presa apartine tot mai putin ziaristilor….
Cazul Nistorescu-Cotidianul a scos, din nou la suprafata fracturile din lumea intelectuala, in special lumea presei bucurestene. Ce a scris Cristoiu in scrisoare, coroborat cu marturiile pe care le-au postat aici cei care au interactionat cu Nistorescu sparg definitiv imaginea de “good guy” ca manager al lui Nistorescu. Nimeni nu poate contesta talentul gazetaresc cert, in special in genul jurnalistic reportaj, al dl Nistorescu.
Caracterul sau si comportamentul sau ca manager lasa mult de dorit , conform marturiilor citate.
Avem de a face cu eterna dilema. Ce prevaleaza, caracterul, moralitatea sau talentul??? Aici pot cita marile cazuri Knut Hamsun, Gide, Dos Passos, Istrati-ultimul analizat in mod exceptional in volumul “Clientii lu Tanti Varvara” de Stelian Tanase.
Oameni cu creatii intelectuale certe, dar care au cautionat, au fost platiti de Komintern sa credibilizeze regimul criminal al lui Lenin-Stalin. De partea cealalta, o mare parte din generatia 27, adepta extremei drepte, direct a legionarismului….a cautionat crimele extremei drepte interbelice romanesti.
Crima e crima, nu exista crime de dreapta si crime de stanga, exista doar multa utopie careia ii cad in special intelectualii victima. Daca acceptam ca ziaristii sunt un soi de intelectuali, utopiile la care cad ei victime sunt explicabile dar prea putin justificabile. Nistorescu, in modesta mea opinie, este victima caracterului sau, a nevoi enorme de imbogatire. Nu pot uita ca acest mare ziarist a scris textul extraordinar “Elogiu Americii”.
Cazul Nistorescu e unul foarte complex….
Mihnea alege morala, caracterul vertical-asta reiese cand zice ca alegerea lui Nistorescu, banii in defavoarea solidarizarii cu echipa lui, arata un caracter slab al lui Nistorescu, un om al banilor, al imbogatirii.
Mihnea a facut dovada de multe ori atitudinii lui verticale, amintesc doar cazul in care a demisionat pentru ca nu a fost de acord sa tabloidizeze Ziarul Clujeanului. Ulterior, sub o alta conducere editoriala, a sucombat si ZC, si Clujeanul. Din momentul plecarii lui Mihnea, ziarele au inceput declinul terminat cu inchiderea. In ce priveste Cotidianul, ce a spus pe blogul sau dl Iulian Comanescu despre Mihnea, un elogiu, spune tot…
[...] Stanca, Rogozanu si Berza au sansa sa ajunga lideri de calibrul celor trei enumerati anterior, daca vor spune din cand in cand si NU. Ar mai fi si altii, dar ma opresc aici. Ei sunt viitorul presei [...]