Mirela Corlăţan, concediată şi ea de la “Cotidianul”

Wednesday, August 5, 2009

S-a întâmplat în urmă cu câteva minute. Cornel Nistorescu i-a reproşat că “asta nu e jurnalistică, să mergi seara la televizor”, referindu-se la prezenţa Mirelei aseară, la emisiunea “6! Vine presa”, de la postul B1 TV.

Primul care a scris este Cristi Şuţu.

ACTUALIZĂRI.

1. A concedia zilnic un om important din redacţie sau a-l obliga pe altul să demisioneze poate fi o strategie de păstrare a atenţiei publice, însă nimeni nu va cumpăra ziarul din acest motiv.

2. “Aştept motivaţia oficială, pentru că apariţia într-o emisiune TV nu este un motiv juridic concret”, a declarat Mirela Corlăţan pentru Mediafax, citată de impactnews.

3. Cele mai grave afirmaţii, în opinia mea, pe care le-a făcut Nistorescu în interviul de azi, din EvZ:
- În redacţia „Cotidianul” există infiltraţi care execută ordine.
- “Cotidianul” a fost un ziar foarte frumos scris, care n-a avut curajul să ia taurul de coarne niciodată.
-
N-am hotărât eu să-l dau afară pe bietul Pătrăşconiu, şi bolnav, că o fi bolnav omul, dar aici n-o să mai scrie nici el, nici Ioan T. Morar şi nici aceia care au mai fost şi au mai contribuit cu câte un pic la îngropatul „Cotidianului”. Nici Turcescu şi nici toţi ceilalţi.

4. “Azi dimineaţă, la şedinţa de sumar (Nistorescu – n.M.M.) a reluat ce a spus într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că în redacţie sînt agenţi ai unor servicii secrete, care, vezi Doamne, încearcă să-l boicoteze pe el (de parcă nu o face aşa de bine şi singur)”, scrie Claudiu Târziu pe blogul său.

5. Ironia sorţii în această poveste este că numirea lui Nistorescu va avea efectul opus, din punct de vedere politic, celui scontat de el şi de patronul R-C.

6. Mirela Corlăţan va participa, de la ora 18, şi la ediţia de astăzi, miercuri, a emisiunii “6! Vine presa!”, pe B1 Tv.

59 raspunsuri to “Mirela Corlăţan, concediată şi ea de la “Cotidianul””

  1. licurici

    pe acelaşi principiu, pe adriana duţulescu nu o dă afară? sau ea are voie la tv că merge ziua? :D

    #10687
  2. [...] de astfel. Sutu a fost cel care a dat stirea primul (sus pe banda de breaking news), apoi Mihnea Maruta. Pe Mihnea n-are cum sa-l dea afara Nisto, dar pe Sutu nu-l vad bine. Voi reveni cu o declaratie a [...]

    #10688
  3. Viorel Ilisoi

    Si la urma il da afara si pe Vantu.

    #10691
  4. Viorel: sunt sigur de asta! :) Mai ales ca se zvoneste prin targ ca Nistorescu ar fi cumparat deja Cotidianul, o info ce pare aberanta la prima vedere, dar depinde cine-i in spate. Si stim ce il mana in lupta pe Nisto: niste baieti cu bani si cu functii politice. Poate se adevereste.

    #10692
  5. Cum adica asta nu e jurnalistica sa mergi seara la televizor. Dar cu aparitile lui (Cornel Nistorescu) la Realitatea cum ramane ? Aia e jurnalistica ?

    #10693
  6. Cine minte?: Se referea, cred, la faptul că Mirela l-a criticat în acea emisiune.

    #10694
  7. nu merge link-ul catre impactnews

    #10697
  8. Inca o mare MAGARIE, si probabil vor mai urma.

    Intreb si eu ca un novice, asta va aduce cititori, va promova ziarul, il va face mai calitativ? :(

    Ce porcarie!

    #10698
  9. tibi

    am vazut emisiunea, a fost f ok, nu cred ca i se poate reprosa ceva fetei. e evident ca se doreste eliminarea jurnalistilor incomozi.

    #10701
  10. Magus: Mulţumesc, am remediat.

    Theo-Phyl: Nu cred că se mai pune problema de “calitativ”. Cititori s-ar putea să aducă, în primele zile.

    #10702
  11. Mihnea: Sper ca nu te-am suparat cu ceva din moment ce citezi a treia mana in ceea ce priveste declaratia Mirelei si nu pe mine, cuvintele pe care i le-am smuls primul sub totura :) .

    Bleen: Realitatea-Catavencu este pa din CRP. Cam de mult.

    #10704
  12. Tiberiu: Nu, doar că acolo am citit. Te citez de fiecare dată când preiau de pe blogul tău.

    #10705
  13. Dan

    CN scrie ca nu a dat pe nimeni afara, pentru ca nici macar nu are drept de semnatura. Explicati-mi si mie, exista vreun preaviz pe undeva?

    #10706
  14. Realitatea Caţavencu este pa din orice punct de vedere.

    #10707
  15. Dan: De la 1 august are. Nu ştiu de preavize.

    #10708
  16. Viorel Ilişoi ar trebui să fie atent: o să-i ia caii de la bicicletă.

    #10709
  17. slow forward

    Cam asa ar trebui sa arate maine prima pagina de la Cotidianul:

    http://4.bp.blogspot.com/_tqguSq_nBQw/SnlsBbwXpvI/AAAAAAAAJAY/tib42pfHA5U/s1600-h/cotidianul.JPG

    #10710
  18. Buna,am ajuns pe blogul tau cautand franceza pe google.Si m-am gandit poate ma poti ajuta adaugandu-mi site-ul la blogroll sau oriunde pe site-ul tau.
    http://www.francez.ro
    Sunt la inceput si ma chinui sa-l promovez.M-ar ajuta enorm un link la tine pe site .Daca iti place site-ul meu si consideri ca merita ti-as ramane recunoscator.

    Merci mult de tot,

    Tudor

    Dictionar Francez – Dictionar Francez

    #10711
  19. GERULA

    Cotidianul-, ,singurătatea ayatolahului, Allah cel schiop şi viespile;JENANT, MIŞEILOR
    Ciucurel paşa, ayatolahul Cotidianului a fost de o viaţă în căutarea dreptei credinţe.A avut ,în nemernicia sa , cândva şi Ciucurel paşa rătăciri de autentic cruciat ,Şeitan îi încearcă şi îi ispiteşte pe drept credincioşi.Perfidul Şeitan a fost cel care i-a pus acestuia o năframă peste ochi la prima venire a lui Allah, slăvit să îi fie numele în veac. Pentru a-i încerca tăria credinţei ,Allah i-a apărut ca “un extraterestru cu cu cârjă”, cu un aer ”de cămătar modern”,care “. Folosea cârja pentru a compensa o deficienţă de mers din naştere. Sau o poliomielită.” Şi era înzestrat cu “. doi ochii vii ,tăioşi ca două lame plimbate deasupra unei mustăţi ironice şi un cinism pe care nu poţi să-l ignori.”, având “. O capacitate de desprindere de ziua de ieri pe care o întâlneşti foarte rar. La cel care îţi spintecă abdomentul, apoi se spală tacticos şi se parfumează în baie. Sau la cel care apasă pe un trăgaci şi mai apoi pleacă într-o călătorie de nuntă. Genul de oameni pentru care arginţii şi ziua de mâine înseamnă totul”. Allah,prea slăvit să îi fie numele, i-a cerut să îi răspândească-n rândurile dreptcredincioşilor dar şi al credincioşilor cuVÂNTUL ”Voia două ziare, unul serios şi unul de scandal. Şi nimeni să nu ştie niciodată cine se află în spatele lor”. :” În rătăcirea lui de atunci,Cicucurel paşa a respins cu trufie cuvântul sfînt: “Domnule, i-am spus, în România totul se află!” deşi Allah,prea slăvit să îi fie numele, i-a arătat calea dreptei credinţe :” La proşti, a zis el cu acelaşi cinism. Angajăm un redactor-şef şi acesta execută ordinele prin telefon. Eventual punem şi o cameră video ca să aveţi sentimentul că vorbiţi cu cineva. Să-l vedeţi cum transpiră când daţi ordine. Şi rupem piaţa! E greu de rupt o piaţă cu profesionişti număraţi, am încercat să-i explic. Domnule, eu am o armată de foşti ofiţeri de securitate, de contrainformaţii. Şi din fiecare oraş mare sau centru de judeţ detaşez câte doi sau trei. Fără o echipă profesionistă de informatori în reţea nu se mai poate face nimic. Nici documente, nici scandal, nimic! Şi facem două redacţii, bazate pe o reţea solidă de profesionişti, controlăm difuzarea şi producţia de hârtie, cumpărăm procente în câteva ziare şi pe urmă vindem totul unui trust”. Pentru trufia lui, Allah cel drept,prea slăvit să îi fie numele,l-a pedepsit crunt pe Ciucurel paşa, trimiţînd roiuri de viespi lacomi săî şi facă de lucru în izmenele purtate sub şalvarii Armani şi ispitindu-l să calce în copitele bidiviului său BMW doi drept credincioşi sărmani călare pe o catîrcă şi a dat dezlegare drept credincioşilor să îl scuipe şi să îl umilească spunîndu-i că e bolnav de ură iar cadînele din serai şi-au luat imineii şi ferengelele şi au părăsit seraiul pe rind. După multeeee căutări ,Ciucurel paşa a văzut apoi calea dreptei creedinţe,s-a căit şi Allah, prea slăvit să îi fie numele,l-a miluit la cerere cu titlul de ayatollah al Cotidianului .Întru slava lui Allah iataganul strălucitor al aiatolahului Ciucurel paşa multe capete a retezat şi va mai reteza iar jungherul lui viclean va căuta, întru slava lui Allah cel drept,prea slăvit să îi fie numele să ţintească inima neagră a ghiarului ciacîr de la Cotroceni, cel de Alah hulitoriu.Aşezat pe un nor, deasupra Mediteranei, Allah cel şchiop ,avînd cârja-i divină la îndemînă, priveşte cu părintească dragoste la drept credinciosul său,Ciucurel paşa.
    POSTARE ORIGINALĂ:http://cronicigeruliene.blogspot.com/

    #10712
  20. Da, se pare ca misiunea d-lui CN este aceea de a ingropa ziarul! Poti intelege o eroare, cenzurarea textului Mirelei Corlatan, dar toate cele ce au urmat dupa, sarabanda concedierilor, colaboratorii care s-au retras si cei care “au fost retrasi”, nu pot conduce decit la dezastru. Pacat, e un ziar pentru care, totusi, am scris mai bine de cinci ani! Cum naiba poate fi facut praf in citeva zile, eu nu pricep!

    #10713
  21. Au plecat: Ioan T. Morar, Alin Fumurescu, Doru Buşcu, Emil Hurezeanu, Daniel Vighi, Teodor Baconsky, Liviu Antonesei, Robert Turcescu, Cristian Pătrăşconiu, Eugen Istodor, Mirela Corlăţan, Simona Tache şi Costin Ilie.

    A venit: Nisto.

    #10715
  22. uhi

    agenturile :) )) poate la unii inca mai tine, ca teoria conspiratiei nu moare neam, dar cit cinism, daca nu e prostie, se ascunde aici? oricum nea cornel si vintu se comporta ca-n butada “eu te scuip, tu te stergi si zici ca-i roua”.

    pentru cei care inca se mai indoiesc de misiunea lui nea cornel am o intrebare, ce sperati?

    #10716
  23. Liviu Antonesei: Dumneavoastră cum vedeţi ieşirea din această situaţie?

    Bleen: Bună comparaţie.

    uhi: Din câte se pare, omul chiar se crede urmărit de servicii…

    #10717
  24. spectator

    Când a părăsit redacţia „Evenimentului zilei”, ultimul editorial a fost scris la maşină. Pe biroul de director al „Cotidianului” are deschis în faţă un laptop: „Folosesc şi acum maşina de scris. Ieri am transpirat de ciudă că n-am avut-o la îndemână, pentru că mi-a dispărut un text din calculator, şi dacă o aveam, în cinci minute rescriam. Am pierdut editorialul şi a trebuit să-l rescriu de mână, cu pixul, am crezut că înnebunesc. Dar aduc eu o maşină şi-aici, pentru că este strictamente necesară. De acolo sigur nu dipare”, spune Cornel Nistorescu.

    Ca in filmele cu calatorii in timp. S-a pomenit in viitor si totul i se pare frustrant. Imi aminteste de un experiment ratat de pe vremea lui Ceausescu cu niste familii de tigani mutate la bloc.

    #10723
  25. maraco

    Era de asteptat!

    Cornel Nistorescu este cel mai mare hot care striga “Hotii!”. Omul este clar ca imparte ceva cu fosta Securitate. Cu poti sa acoperi asta mai bine? Strigi ca esti o victima. Este aberant si dezgustator.

    #10724
  26. maraco

    Domule Antonesei, din pacate Cotidianul poate fi facut praf chiar de patronul lui. Pentru ca poate. Nu as vrea sa fiu jurnalist in Romania de azi. Se da iluzia de liberate, si dupa aia, hat, nu canti cum vreau eu, iesi afara! Chiar imi pare rau pentru cei ce sunt jurnalisti onesti. Presa nu supravietuieste decat daca este sustinuta de bani, banii in Romania ii au fostii bisnitari si fostii (pardon, actualii) securisti. Pentru cine sa alegi sa lucrerzi?

    #10725
  27. Singura iesire, teoretica desigur, mi se pare a fi plecarea inainte de a fi prea tirziu a d-lui CN de la ziar. Cind spun grabnica, ma gindesc la una instantanee, desi o multime de efecte negative deja s-au produs, unele putind fi ireversibile. Dar e o solutie ipotetica, pentru ca directorul editorial nu va pleca de buna voie, iar patronatul, partea majoritara, se plimba cu barca pe nu stiu unde. Sint toate sansele ca pina cind revine la mal sa nu mai existe ziar de redresat. Inca o data, daca nu cumva asta este misiunea d-lui CN dar, daca asa este, totul se petrece dupa o logica fie paranormala, fie ale carei ratiuni mie imi scapa.

    #10727
  28. [...] aflat de la Mihnea Măruță și nu pot să nu mă gândesc la faptul că reacția lui Nistorescu pare să împlinească [...]

    #10737
  29. florin

    Cu cît bun-simţ, decenţă etc., a vorbit Mirela Corlăţan despre situaţia absurdă în care au fost aduşi cei de la Cotidianul şi, implicit, ea de acest dictator care se mai crede jurnalist! Nu am văzut emisiunea de ieri de pe b1tv, dar nu cred că atitudinea Mirelei a fost diferită de cea de azi.

    #10738
  30. john doe

    traiti intr-o iluzie….nistorescu nu exista…e o unealta. a focusa discutia pe nistorescu denota cel putin prostie…

    vantu i-a colectionat ca pe niste muste in borcan pe toti “endependentii” comentatori…atata timp cat i-au servit interesele…acum ii executa cu buna shtiinta.

    nistorescu e un pretext…n-are nimic de pierdut…ba mai mult he’s getting some money out of it…nu o sa-l placa cei care oricum nu-l placea…he doesn’t give a fuck..

    i-a tolerat ani de zile pe salarii incredibil de mari pentru o intreprindere falimentara…atata timp cat aveau un scop…not anymore….then good bye.

    traiti intr-o iluzie.

    #10743
  31. “5. Ironia sorţii în această poveste este că numirea lui Nistorescu va avea efectul opus, din punct de vedere politic, celui scontat de el şi de patronul R-C.”

    http://rogozanu.blog.cotidianul.ro/2009/08/05/mazare-chiar-e-scapat-de-sub-control/

    Nu zic că nu are dreptate sau că pînă acum nu mai criticase personajele respective, dar se simte un anumit năduf în ton. Un “na, fire-aţi ai dracului!”

    #10745
  32. Corina

    Toti cei care au fost indepartati, au fost indepartati pe buna dreptate, si toti care mai pleaca din solidaritate, fac bine ca pleaca. Echipa trebuie sa fie limpede si unita, fara intepaturi, invartosari, bufnituri si ostilitati pe bloguri si-n alte parti. Da, se poate spune ca se face un macel, dar e de bine. Viata cea noua merita macelul.

    #10746
  33. [...] aflat de la Mihnea Măruță și nu pot să nu mă gândesc la faptul că reacția lui Nistorescu pare să împlinească [...]

    #10747
  34. Corina

    V-am spus ca toti vor fi bine primiti la B1TV. Nici nu le e rau.

    Uitati-va ca pana in ultima clipa C. Patrasconiu ii tine isonul lui Basescu pe blog. Cerseste un loc la “Glasul Cotrocenilor”, bag-sama. Penibil.

    Pe Istodor il credeam om cu bun-simt. Si l-a pierdut sau nu l-a avut. Se lamenteaza dupa “personalitatile puternice” de la Cotidianul.

    Sa fim cinstiti: personalitati puternice OBIECTIVE cu talent sclipitor, oameni capabili sa entuziasmeze si sa dea viata ziarului la modul plenar NU AU FOST. Au fost mai multi buni in diverse feluri, unii au avut sclipiri, altii au starnit un respect constant, dar MOLCOM. Nimic extraordinar cap-coada. Nimeni nu a transmis viata la Cotidianul, sanatos la cap fiind. Cine a fost vivace la Cotidianul, a fost vivace spre salbatic si distructiv.
    Nistorescu are ce-i trebuie pentru a fi un catalizator al curiozitatii si simpatiei cititorilor neinregimentati. Sunt curioasa ce alegeri de colaboratori va face.

    #10749
  35. Corina: Văd că ai preluat total discursului noului director. Dar ce e uimitor e că-ţi permiţi să cataloghezi o redacţie întreagă. Ştii tu, de acasă, ce personalităţi sunt acolo… Bravo!

    #10750
  36. Corina

    Mihnea, una e cum va vedeti voi intre voi in redactie si in particular, si alta e ceea ce reuseste sa razbata pana la cititorul obisnuit. Ca sa impresionezi cititorul obisnuit, de la distanta, trebuie sa fii FORTE. Mai putin e prea putin.

    #10751
  37. Nu v-am spus că toţi vor fi bine primiţi peste tot, oriunde în altă parte. Le va fi mai bine.
    Uitaţi-vă că şi după ultima clipă, după al 12-lea ceas, penibilul se ţine tare.
    Pe Istodor nu-l credeam un om, îl credeam un pseudonim. Iată că e un om care ştie plânge la căpătâiul Cotidianului depersonalizat.
    Să fim cinstiţi: cititori sclipitori, capabili să citească la modul plenar NU VOR MAI FI. Vor fi mai mulţi buni în diverse feluri, unii vor avea palide sclipiri, alţii vor manifesta un dispreţ constant, dar INTENS. Nimic extraordinar cap-coadă. Toţi vor înţelege că nu-i de trăit la Cotidianul, sănătoşi la cap fiind. Dumnezeul locvace la Cotidianul va fi spre sălbatic şi destructiv.
    Nistorescu are ce-i trebuie pentru a fi un catalizator al indignării şi antipatiei cititorilor neînregimentaţi. Sunt curioasă ce colaboratori îl vor alege.

    #10753
  38. Corina

    @Aniroc. Mersi. Am ras cu lacrimi. Cin’ sa fie? Glume de-astea face Eugen de pe forumul Cotidianul.

    #10754
  39. @ Corina. Cu plăcere. Am plâns în hohote. Eu sunt. Nu mai fac glume pe forumul Cotidianul.

    #10755
  40. Brego

    @corina

    E ciudat ca dl. Maruta, care tine un blog moderat, nu-i ocroteste pe cei asa ca tine, un picut mai saraci intru duh!

    #10756
  41. Corina

    Dar sa stii, “aniroc,” stam excelent si la capitolul viitori cititori. Ia vezi miss_mytcor http://www.cotidianul.ro/lamuriri_necesare_si_periculoase-94302.html
    Si cunoscutul inimarea nici vorba sa plece. Nu, viitorul suna bine.

    #10757
  42. Corina

    @Brego nu mai propaga o neintelegere paguboasa. sarac cu duhul e foarte bine sa fii. inseamna, in esenta, umilinta, renuntarea la ego ca sa-i faci loc lui Dumnezeu in tine. eu sunt pe drumul cel bun. tu, nu stiu.
    cred ca am scapat de “amabilitati” destule datorita lui Mihnea. chiar in paradis nu ma pot simti, odata ce sunt contra curentului majoritar.

    #10758
  43. Corina

    @Aniroc. :) Hai ca esti patetic. Invat sa nu va cred pe cuvantul scris.

    #10759
  44. Brego

    Atunci, Dumnezeu sa te ocroteasca!

    #10765
  45. @ Corina :) Hai că eşti simpatică. Învaţă să cercetezi pe cuvântul scris şi ne vei crede.

    #10767
  46. Când trăim într-o societate în care ignoranţa e din ce în ce mai mare, Nistorescu îşi permite să arunce cu noroi în stânga şi în dreapta. Din păcate, pentru cei care reperele lipsesc cu desăvârşire, un astfel de discurs e la fel de credibil ca oricare altul.

    Ducând absurdul la maxim, m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă Monica Columbeanu ar spune despre Coposu că a fost un “comunist nenorocit”? Tare mi-e teamă că muţi ar asimila o asemenea informaţie ca fiind adevărată…

    http://gotiu.viataclujeanului.ro/362/monica-columbeanu-despre-coposu-a-fost-un-comunist-imputit/

    Altfel, dacă pentru Nistorescu, Cotidianul este un ziar “îngropat”, mă întreb de ce a acceptat să-l preia? Iar dacă, totuşi, în ciuda tirajului în scădere, Cotidianul reprezintă (încă) un brand credibil, al cui e meritul? Oare nu chiar al celor pe care Nistorescu îi acuză că au “îngropat” ziarul?

    #10775
  47. nicole

    http://revista22.ro/t259ierea-limbii-ascu355ite-a-ca355avencilor-6412.html

    Citez din final
    “A continuat cu concedierea lui Cristian Pătrăşconiu şi cu sfidarea demisiilor, care de atunci tot curg, ca şi a valului de reacţii negative de pe Net, încercând, în schimb, s-o recruteze pe Alina Mungiu-Pippidi. ”

    #10778
  48. GERULA

    Cotidianul >Editorialist de elita pentru comentatori de elita [2]
    Ieri 05 Aug 2009:ora 23,11
    Despre vinovăţie, eroism şi prostie
    Azi – 20:21 Cornel Nistorescu | 3 comentarii | 683 vizualizari

    Scandalul Romoşan Azi – 21:40 | 0 comentarii | 637 vizualizari
    Azi -06 Aug 2009 –ora 9,06
    Despre vinovăţie, eroism şi prostie
    05 Aug 2009 Cornel Nistorescu | 12 comentarii | 3457 vizualizari
    Scandalul Romoşan
    05 Aug 2009 | 5 comentarii | 3418 vizualizari
    Majoritatea comentariilor sunt extrem de critice fata de Ciucurel pasa, tinta bubulilor paminteni si extraterestri .

    #10779
  49. Corina

    Va tot faceti ca nu vedeti. Primii “macelariti” la Cotidianul au fost tocmai “macelarii” de top. A, le-ati gasit voi nume respectabile pentru ca “macelareau” in sensul dorit de voi. Ei, s-a schimbat sensu.’ Asa s-o fi schimband el in viata.

    Eugen, morga si apetenta pentru tragism nu garanteaza ca adevarul e de partea ta. Nu esti modest deloc sa mi te dai pe tine drept tema de studiu. Si nu-mi ingadui sa ma uit un pic si in jur? In noul Cotidianul, eventual, sa vad cu ochii mei ce produc? Chiar asa, sa stau cu nasul in scrierile voastre adanci non-stop?

    #10781
  50. Este evident. Primul “macelarit” la Cotidianul este tocmai “macelarul” de top, altfel un nume respectabil până a nu “macelari” în sensul nedorit nici chiar de el, pe vremea cand nu se gandea ca sensul se poate schimba, altfel nu schimba sensul, dupa ce a aflat culoarea banilor.

    Apropo, cine e Eugen?

    Adevarul e de multe parti intotdeauna si totdeauna e o tema de studiu. Daca ne uitam un pic in jur, chiar si in noul Cotidianul, se poate vedea de la o posta ca cine nu sta cu nasul in scrierile sale poate uita ce-a scris. Dar viata nu uita niciodata. Ba se mai si razbuna.
    E drept, uneori mai sunt si victime colaterale (cazul jurnalistilor de la Coti, pe care viata ii va reabilita). Dar ma tem ca adevarata victima este chiar “macelarul-prim”, care plateste astazi o polita veche, cu bani de aceeasi culoare.

    Nu Coti este tinta, nici jurnalistii lui, cata vreme resurse mai sunt de ambele parti. Ma tem ca la alta fereastra canta cucuveaua. Cata minte iti trebuie sa-ti aprinzi lumanarea cu mana ta? Trebuie sa fii nebun sa-ti canti marsul funebru convins ca intonezi un mars de lupta.

    Rest in peace, Cititorule care n-ai citit ce-ai scris! Vezi ce culoare au banii? Neagra!

    #10785
  51. Corina

    Putem crede orice. Si eu as putea sa cred despre tine ca esti nebun si vandut.
    Mihnea, lasa te rog cuvintele astea. El le poate duce si vreau sa le vada.

    #10787
  52. Crede si nu cerceta! Daca ai cerceta, ai afla ca si vorba asta e tot o plasmuire. O simpla rasfoire a Cartii te-ar putea lamuri. Dar vad ca n-ai prea dat pe-acolo. Esti convinsa ca te afli pe drumul cel bun, dar esti sigura ca stii carui Dumnezeu i-ai facut loc in tine?

    Intrebare:
    Cine e nebun si vandut????
    Sa fie cu iertare, ca nu e frumos sa jignesti o femeie, dar, la cata minte ai, ma tem ca nu esti vanduta, ci pierduta! Fericito!

    #10789
  53. C.

    Declaratia securistului (http://cotidianul.ro/securistul_scriitorilor_il_apara_pe_romosan-94416.html) e halucinanta. Astia chiar ne cred pe toti imbecili? In alta ordine de idei e incredibil ce repede uita lumea si e gata sa inghita rahatul astora. Ba mia nou e si gazduit ca “marturie” credibila intr-un ziar “quality” :-) ))

    CITEZ:

    1) “Când În 1977 Negoiţescu s-a declarat solidar cu Paul Goma şi a trimis o scrisoare la Europa Liberă, nu puteam să îl anchetăm pentru treaba asta, pentru că am fi fost acuzaţi că încălcăm drepturile omului.

    Tare? Secu avea jene in ’77 in privinta incalcarii drepturilor omului? Cica de aia l-au “lucrat” pe problema homosexualitatii. Erau destule articole in CP-ul comunist in care sa il bage pe careva care baga soparle contra partidului si statului (ask Macovei :-) )

    Buuun, mai departe:

    2) Apoi, având în vedere că în forma scrisă a declaraţiilor trebuiau puse şi virgule, cele discutate erau fie transcrise de către ofiţeri, iar cei anchetaţi puşi să semneze, fie li se dicta ce să scrie“.

    O veste rea pentru visatori: asa se face si acum in anchete (la politie, procuratura chiar si in fata instantei): dupa ce ai zis ce ai de zis, se scrie si de obicei se sugereaza/impun reformulari “standard”.

    Asta e cea mai tare:

    3) „Nimeni nu venea voluntar la Miliţie. Dacă totuşi se întâmpla aşa ceva, înseamnă că aveau un interes şi atunci respectivii nu erau luaţi în seamă.

    Nu merita nici un comentariu!

    4) Gândiţi-vă la formularea «Ţin să fac următoarele precizări asupra unor probleme pe care le-am analizat mai profund şi care trebuie scoase la iveală pentru restabilirea adevărului». Ăsta era un copil pe vremea aia, nu era capabil să spună aşa ceva. Asta a spus-o ofiţerul, ca să arate bine declaraţia, iar Romoşan a semnat“.

    Idem 3).

    Bun, acum Vintilescu (care semneaza) a dat-o “pe bune” (chiar crede ca astea sunt argumente “PRO” argumentatia in favoarea “lucraturii”) sau a bagat-o intentionat, ca sa il bage pe R mai tare in kko? Cred, totusi, ca raspunsul corect e primul…

    #10790
  54. Corina

    @Aniroc
    Bine ca esti tu destept si dezirabil. Vezi-ti de numele tau si de cuvintele tale.

    #10819
  55. [...] Mihnea Măruţă (primul care a dat ştirea a fost Cristi [...]

    #12255
  56. [...] mea Mirela Corlăţan a aflat acum cîteva minute că tocmai a încetat colaborarea ei cu ziarul la care lucrez şi eu. [...]

    #13405

Lasa un comentariu


× 2 = 4

Search / Caută în site