Idei dezordonate despre cazul “Cotidianul” şi implicaţiile lui
- Principalul unghi din care mă interesează ceea ce se întâmplă este cel jurnalistic, care ţine de libertatea de expresie, de conflictul dintre decenţă şi isterie, de schimbarea generaţiilor şi a paradigmei în care înţelegem să facem presă.
- Criteriile după care au fost aleşi şi angajaţi mai toţi redactorii de la “Cotidianul” sunt, după părerea mea, incompatibile cu mentalitatea, stilul şi versatilitatea noului director.
- Cazul “Cotidianul” este un punct nodal pentru mass-media din România, deoarece are trimiteri la: independenţa editorială, relaţia patronat-redacţie, solidaritatea de breaslă, credibilitatea formatorilor de opinie, amestecul dintre afaceri şi presă şi, nu în ultimul rând, strivirea sau renaşterea principalului rol al presei, acela de a fi cuiul din talpa oricărei puteri.
- În aceste zile, publicul atent va putea decide în privinţa câtorva dintre jurnaliştii-vedetă: sunt ei conştiinţe independente sau doar nişte patrupezi de lux?
- Felul în care au reacţionat “Evenimentul zilei” şi mai ales “Adevărul” este demn de tot respectul. Aşa cum scrie în toate marile cărţi, indiferenţa oamenilor buni lasă loc oricărei mârşăvii.
- Remarcabil la “Cotidianul” este faptul că oameni foarte diferiţi ca orientare şi background cultural erau liberi, toţi, să scrie ceea ce cred; e corect să recunoaştem că asta a afectat percepţia publică şi businessul ziarului, însă e bine de precizat şi că acest model îl clamăm zi de zi când vine vorba despre ciocnirile din plan social.
- Nu vreau să uit de miza politică: oricâţi bani negri sau ascunşi au primit şi vor mai primi trusturile de presă prin intermediul unor instituţii de stat sau al unor structuri controlate de partide, ei nu pot compensa lipsa de proiecte şi de consistenţă a candidaţilor; şi asta o spune cineva care l-a criticat continuu pe Traian Băsescu.
P.S. Îmi cer iertare acelora dintre dumneavoastră care nu sunteţi interesaţi de scandalul de la “Cotidianul” pentru că, în ultimele zile, n-aţi găsit decât acest subiect pe blogul meu. Vă mărturisesc: n-am putut sta deoparte, să asist cum foştii mei colegi rămân singuri, trădaţi de unii care, de ani buni, ne dau lecţii etice la televizor.
Cărţile, filmele, muzica şi discuţiile despre credinţă se vor întoarce. Promit.Tweet
Prima impresie: Cotidianul parca a ajuns blogul lui Nistorescu. Nu mai bine s-ar numi tot ziarul, Nistorescu, si atat? El da cu capul, el paseaza si tot el da gol. Nea Cornel pare genul ala de pusti care vrea sa rupa netul cu inteligenta lui si care crede ca lumea e prea proasta ca sa-si dea seama de ceea ce face.
Cred ca Paunescu ar fi fost o alegere mai buna, pentru Cotidianul, din perspectiva asta.
Parca vad ca nea Cornel o sa-l puna pe Vintilescu sa bage si comentarii pe site de genul : Bravo, Nistorescu esti cel mai bun! Jos Basescu.
Cateva idei dezlanate dupa ce am citit materialele cu Romosanu de azi:
Nu se poate sa nu te distreze aceasta “nuantare”, daca-o citesti cu o minima atentie.
Exact cele doua intrebari care mi-au venit in minte cand am citit acum cateva zile materialul Mirelei Corlatean, n-au fost puse in interviul cu Romosanu. Si m-am simtit un pic frustrat.
- Cum naiba se face ca Romosanu e prins cand sa treaca granita si dupa o luna, foarte fericit, trece in Ungaria, tara noastra prietena? Nevasta-sa era deja fugita, il prind cand fuge prima oara, cand tradeaza regimul, si ii dau drumul apoi, imediat. Niste umanisti securistii astia, ce sa zic. Ba mai mult, Romosanu, foarte senin, isi aranjeaza a doua fuga, reusita, de data asta. Securistii aia, niste impotenti domne, le fuge baiatul de sub nas. Cred ca dupa ce a fugit Romosanu, si-au dat demisia jumatate din ofiteri. Sau nu? Sau le-a fost marit marit salariul? Niste mototoli penibili, ofiterii astia de la securitate, asa s-ar zice.
- A doua intrebare, cum se face ca oamenii aia de la Securitate, foarte amabili, renunta la colaborarea lui Romosanu, laudandu-l chiar un pic? Domne, am colaborat cu el, a fost baiat bun, dar acum sa-l slabim. Ce naibii, ne batem joc de domnul obiectiv?
( Raspunsul la intrebarea a doua eu cred ca-l intuiesc daca ma gandesc cine i-a luat apararea lui Romosanu, adica Roncea si Dan Badea, unul agent de influenta, iar altul o cazatura a jurnalisticii.)
N-am informatii, doar ma gandesc si eu. Probabil ca un blogger de douazeci de ani ar fi fost ceva mai abil decat Nistorescu.
Foarte de acord cu punctul doi – patrupezi de lux.. o, da..
Cu punctul 1 insa nu prea: independenta editoriala totala nu e nicaieri si n-a fost niciodata; oricand iti apare cea mai inofensiva rugaminte a publisher-ului sau a unui patron.
Iar ideea ca presa ar mai sta in talpa puterii, c’mon, Mihnea, doar nu traiesti la inceputul anilor 90?
Ce se-ntampla la Coti e genu’ “ridicat poalele-n cap”, dar peste tot apar presiuni din astea; adu-ti aminte de guzganul rozaliu – fraza de la inceputul anilor 2000. Si pe vremea CDR aparusera presiuni; eram inca la Ziua in 97, stim amandoi; nu mai vorbim de anii 90-96, cu Iliescu mai aproape de Lukasenko si de Putin decat de cum se fandoseste azi – guru batran si democrat.
Dar da, cred ca e un reper pentru incercarea de strivire completa a presei. Sa nu cumva sa ne ramana model functional in gazetarie cel al mogulului fara de ambitii politice declarate si al lui ziar petrolier.
Cat despre Base… penibil si el si Turcan – comenteaza de pe margine, zici ca au punga de seminte langa ei; simteau ca pierd un bastion si s-au dat in fapt. Niste papagali.
Si ca sa inchei, cred ca ai o sansa: daca ai diversifica f bine blogul, ai putea prelua multi-multi din cititorii cotidianul.ro. Ca oricum ai fost port-stindardul si te-ai identificat cel mai mult cu spiritul lui.
Nu schimbarile in sine m-au deranjat ci stilul de “golpe”, desprins parca dintr-o realitate de tara bananiera, in care Nistorescu a actionat. Se prea poate sa nu se fi asteptat la o reactie atat de neta a redactiei si lucrurile sa se fi precipitat. Pentru mine a fost o surpriza extrem de neplacuta. Fiind o vreme rupt de realitatile din tara, mi-a scapat aceasta metamorfoza a lui C.N.
Vrjtr: Dacă nu l-aţi citit, vă recomand şi articolul din “Adevărul” pentru a avea o imagine mai bună asupra subiectului Romoşan: http://www.adevarul.ro/articole/metoda-securitatii-lupul-in-blana-de-oaie.html
Ce ziceţi dacă Păunescu a chiar fost una dintre variante când cu numirea lui Nistorescu?
marcello: Ce înseamnă stil de “golpe”?
@Mihnea Maruta
Scuze pentru virgulele aiurea din mesaj de dinainte. Am tot sters din el si au ramas fara sens intre cuvinte.
Imi pare bine ca s-au gandit la Paunescu:) Era o solutie mai radicala.
Multumesc pentru link, n-am avut timp de ziarele de azi.
Nistorescu mi se pare cam putin cam bolnav. Aproape ti-e mila de el.
Mai am o ipoteza, daca Nistorescu a cumparat pe banii cuiva, nu pe banii lui, o parte din Cotidianul iar Vantu e fericit ca scapat de un bolovan din casa, acum cand e pe sponci cu cashul?
Vrjtr: Ipoteza asta, că de fapt Vântu i-ar fi vândut ziarul, se vehiculează din prima zi, prin prisma “şuntării” board-ului şi a faptului că el, board-ul, e impotent în privinţa “Cotidianului”. Eu, unul, mă îndoiesc. Vom afla în curând, însă.
Cumparat nu inseamna neaprat bani, ci business.
Da, asta e problema, jurnaliştii-vedetă şi jocurile pe care le fac. Sunt curios ce echipă îşi va face Nistorescu la Cotidianul. Şi, dincolo de scandalul ăsta, cine şi de ce va mai citi Cotidianul.
Mihnea, n-ai de ce sa-ti ceri iertare. Este normal sa ne afecteze o schimbare ca asta si cu atat mai mult pe cei care au fost, ca si tine, implicati efectiv si afectiv in Cotidianul. Si nu vreau sa ai impresia din cauza comentariului meu de ieri ca sunt dintre cei indiferenti insa am trecut personal prin cateva schimbari profesionale similare in care “s-a spart gasca noastra cea frumoasa” si acum mi se pare ca este normal, atata tot. Nothing Lasts Forever. Cele bune!
ZaffCat: Mulţumesc.
Nu s-au gîndit ei la Păunescu. Păunescu se tot autopropune de ceva timp.
By the way, migrarea cititorilor spre bloguri e cît se poate de reală. Şi încă ceva, apropo de strategia lui Nisto de relansare a ziarului (mulţi experţi în media, jurnalism şi marketing au susţinut că e scandalul acestor zile e o mişcare genială a lui Nistorescu de relansare a ziarului): nu ştiu cum stă pe print (deşi Tiberiu Lovin are nişte date: http://www.reportervirtual.ro/2009/08/minciunile-si-ipocrizia-lui-nistorescu.html) însă pe online lucrurile stau cam aşa (vizitatori unici):
Luni 27 iulie – 51 920
Marţi 28 iulie – 54 044
Miercuri 29 iulie – 57 456
Joi 30 iulie – 51 975
Vineri 31 iulie – 43 794
Sîmbătă 1 august – 26 355
Duminică 2 august – 27 690
Luni 3 august – 53 195
Marţi 4 august – 51 169
Miercuri 5 august – 51 875
Nici o schimbare, asta în timp ce blogurile care au tratat subiectul şi-au dublat sau triplat traficul.
Mihnea, mie mi-a trecut pe la urechi – fara sa am de-a face cu breasla – ca si Patriciu ar fi interesat de trust…
Esenta problemei mi se pare ca o afacere privata este tratata in mod absurd ca o afacere de stat. Indiferent ca e scris sau nu, e dreptul firesc al unui patron sa te dea afara daca nu te vrea. Ti-ai asumat riscul asta cand ai ales sa te angajezi la el. A tine cu dintii de locul tau impotriva vointei proprietarului mi se pare o reactie de om turbat. E normal sa pretinzi sa-ti fie respectate drepturile cat timp esti acolo, insa odata ce nu mai esti dorit cauti o modalitate de divort decenta si ai plecat.
Corina: cred ca pui problema destul de primitiv, si sunt sigur ca insinuezi pentru a enerva. Ciudata placere..
bleen, f interesanta statistica. asta dovedeste din nou ca blogurile ramane spatiile efective ale libertatii de exprimare si ca sunt accesate pentru simplul motiv ca acolo se spune lucrurilor pe nume, se dezbate adevaratele chestii care intereseaza breasla.
ziarul tre sa ramana a cititorilor, ziaristii nu au decat sa se bata pe bloguri. Dar ele devin tot mai influente.
Dan: Pun problema omeneste, gandindu-ma la atmosfera insuportabila de ostilitate pe care o poate crea ramanerea unui angajat – mai ales intr-un colectiv mai mic – impotriva vointei decidentilor principali din organizatie. Adica ramai pentru ca legea iti da dreptate, dar iti faci nervii fleandura – care-i castigul?
Inainte de toate, Mihnea, multumim pentru vigilenta si implicarea in, din pacate, “cazul” Cotidianul. Circul absurd din ultimele 2 saptamani, in timpul caruia am fost nevoita sa plec de la Cotidianul, ar trebui sa fie studiu de caz pentru toti ce atenti si interesati (mai mult sau mai putin activist sau normativ) de ce ajung sa insemne etica si deontologia intr-un capitalism salbatic, unde mai pui, puternic mioritic. Am invatat pe propria piele cat de proaste si inutile sunt contractele de munca pe care, dat fiind ca “asa merg lucrurile”, jurnalistii sunt nevoiti sa le semneze cu angajatorii. Contracte care nu iti asigura nici o plasa de siguranta atunci cand mana care plateste decide sa renunte la serviciile tale fara ca macar sa iti explice unde si daca ai dat gres. Ba mai mult, am experimentat la persoana intai cinismul unor angajatori din partea carora nu am primit nici macar instiintarea formala ca salariul urmeaza sa imi fie redus la 10 milioane. Ca sa nu mai spun ca aceasta reducere a salariilor a fost o metoda eficienta de a-i determina pe jurnalisti sa-si dea demisia, fara ca angajatorul sa le mai plateasca salariile compensatorii. Incercand sa aflu care au fost criteriile pe baza carora am fost “trimisi la plimbare”, am fost chiar surprinsa ca nimeni nu si-a batut capul cu asemenea lucruri. Singurul raspuns a fost “Se pare ca nu te mai potrivesti cu viitorul format al ziarului”. Care viitor format urma sa aiba “putina informatie si foarte multe opinii”. In teren, lucrurile stau diametral opus: noul director al ziarului vrea, dupa cum a declarat, mai multa informatie si mai putina opinie.
Ca sa nu mai lungim vorba, concedierea lui Patrasconiu si a Mirelei Corlatan (prin strategii diferite), precum si concedierea indirecta a mai multor jurnalisti, prin reducerea radicala a salariilor, ar trebui sa fie semnale de alarma pentru eventualii interesati de ceea ce ar insemna drepturile angajatilor. Pana una, alta, asistam doar la demonstratii care, cel putin mine, imi arata ca singura morala care mai functioneaza este cea despre cum scapa cine si cum poate.
Corina: Daca legea iti da dreptate si ai nervi de otel ramai. Macar sa dai exemplu si sa te culci seara multumit si impacat cu tine!
Calin: E imposibil ca angajatorul privat care nu te vrea sa nu gaseasca mai devreme sau mai tarziu o modalitate legala sa te zboare. Nimeni nu e perfect, plus ca se pot gasi si motive obiective din plin, in conjuctura actuala. Cat despre impacarea cu sine, nu stiu…
conjunctura, sorry.