Câţi români credeţi că s-au hotărât să voteze cu Geoană din mai până în iulie?

Wednesday, August 12, 2009

Am avut o curiozitate, după ce am citit rezultatele ultimului Barometru social-politic realizat de INSOMAR în urma unui sondaj naţional desfăşurat între 4 şi 12 iulie 2009. Potrivit acestui barometru, Traian Băsescu adună 35,7% din intenţiile de vot, iar Mircea Geoană s-a apropiat la 29,6%.

Am avut o curiozitate şi m-am pus pe calcule. Am luat de aici numărul total al cetăţenilor înscrişi în listele electorale la alegerile europarlamentare din iunie: 18.197.316. Apoi am căutat precedentul Barometru al INSOMAR şi am aflat că a fost întocmit în urma unui sondaj naţional efectuat în perioada 30 aprilie-5 mai 2009. Îl voi denumi pe acesta B1, iar pe cel din iulie, B2.

La pagina 8 a B1 (aici) scrie aşa: “38% dintre subiecţi au declarat că nu votează, nu sunt hotărâţi ori nu au dat răspuns”. Dintre ceilalţi 62% (adică 11.283.476 de alegători), 38,1% l-ar fi votat pe Băsescu (asta înseamnă 4.299.004), iar 20,8% pe Geoană (adică 2.346.963).

Trecem la B2, cel din iulie. La pagina 10 a B2 (aici) citim: “22,3 dintre subiecţi au declarat că nu votează, nu sunt hotărâţi ori nu au dat un răspuns”.

Avem un prim rezultat foarte interesant: potrivit INSOMAR, 15,7% dintre românii cu drept de vot (2.856.978) s-ar fi răzgândit din mai până în iulie, găsindu-şi un candidat preferat pentru care declară că merg la urne.

Mai departe. În ceea ce-i priveşte pe cei 77,7% dintre alegători (14.139.314) care menţionează un candidat la B2, pe Băsescu spun că îl vor 35,7% (5.047.735), iar pe Geoană, 29,6% (4.185.236).

Ce rezultat extraordinar aflăm comparând cele două Barometre? Potrivit INSOMAR, în decurs de aproximativ două luni (răstimp în care, trebuie să menţionăm, a existat o campanie electorală cenuşie), Băsescu ar fi strâns încă 748.731 de posibili votanţi, iar Geoană, nici mai mult, nici mai puţin decât 1.838.273. În plus.

Nu e uimitor? Circa 3 milioane de români au scăpat de blazare sau de scârba faţă de politică în doar două luni, iar, dintre ei, aproape 2 milioane au găsit soluţia în Mircea Geoană. Cel puţin aşa susţine INSOMAR. Comentariile, bineînţeles, vă aparţin.

24 raspunsuri to “Câţi români credeţi că s-au hotărât să voteze cu Geoană din mai până în iulie?”

  1. C.

    Ce e asa de extraordinar? Sunt folosite metodologii invechite si/sau prost adaptate la situatie, oameni in birouri si pe teren slab calificati (si probabil si slab motivati), verificarea si validarea datelor e slaba sau lipsa, mai adauga si elementul “cine comanda – cine da banii?” si ai raspunsul.
    Vehicularea si publicarea acestor date e la fel de toxica ca si producerea lor. Daca in al doilea caz putem banui amoralitate combinata cu diletantism, in primul e vorba, de regula, de prostie. Aici media face o gresela si analiza critica (comparativa, de exemplu, ca in cazul de fata) e binevenita. Oricum, as face un sondaj din care sa aflu daca lumea mai crede in sondaje si daca acestea ii influenteaza intr-un fel (asa cum cred cei care umfla datele) – cred ca raspunsul e NU in ambele cazuri.

    #11019
  2. alecs

    insomar e proprietatea lui vantu, nu?
    fac pariu ca pana la urmatorul barometru prostanacul va mai strange milionul de voturi care-i lipsesc

    #11021
  3. C.: E “extraordinar”, nu extraordinar :)

    #11022
  4. alecs

    Sondaj CSOP august 2009:
    Traian Basescu – 35%, Mircea Geoana – 21%, Crin Antonescu – 15%

    interesant e ca procentele lui Basescu si Antonescu sunt identice la insomar si la csop (35%, 15%). Doar prostanacul iese cu mult din marja de eroare :) )

    Si PNL pare sa aiba un institut ‘favorabil’:
    Sondaj CCSB iulie 2009:
    Traian Basescu – 38%, Crin Antonescu – 18%, Mircea Geoana – 17%

    #11024
  5. alecs: Ar fi interesant de făcut calculul de mai sus şi pentru celelalte institute. Iar, la final, să vezi ce răzgândire naţională se petrece, zilnic, dacă te iei după ele :)

    #11025
  6. Daca am 100.000 si ma cheama Nati Meir poate-mi pun si mie 8% cu trend ascendent si sanse s-ajung in noiembrie in turul doi; Cat de jos au ajuns institutele astea… se vand pe nimic, compromit orice idee de esantion reprezentativ, metodologie, cercetare sociologica in general.. oribil

    #11026
  7. Pang: Eu zic că nici Hagi nu ar strânge 2 milioane de voturi în 2 luni, dacă ar decide să candideze. Darmite cineva care n-a făcut nimic notabil în intervalul cu pricina… Tu, care eşti specialist în Hagi, ce zici? :)
    A, şi Ţepeş înviat ar urca la fel de repede în sondaje, cred.

    #11027
  8. Geoană are probleme în partid. E sub scorul partidului şi mai toată lumea mîrîie (including fanii lui Oprescu: Năstase şi Iliescu). Aşa că Geoană, Consilierul lui Obama, Adjunctul Consilierului lui Obama, Secretara Adjunctului Consilierului lui Obama, Cozmin Guşă, SOV, Liviu Luca şi cine o fi şef de faţadă la INSOMAR au început să facă calcule.

    #11028
  9. Cel mai interesant mi se pare ca suma cresterii Basescu+Geona e aproximativ egala cu cresterea in numarul de votanti. Acest lucru inseamna ca acestia isi impart aproape 100% pe cei care au decis sa participe la vot.

    M-am uitat la intentia de vot si trendul de crestere cu aproximativ 15% a intentiei de vot este prezent si acolo. La partide ar putea fi explicat prin schimbarea intrebarii de la o intrebare explicita despre europarlamentare la una generala.

    Ce merita mentionat este ca esantioanele pe care s-a facut studiul sunt diferite. Nu putem estima insa din prezentarile INSOMAR cat de mult aceste esantioane sunt compatibile. Interesant ar fi fost ca INSOMAR sa publice si o pagina cu statistici asupra componentei esantionului in locul frazei “reprezentativ pentru populatia Romaniei”.

    #11029
  10. alecs

    asta mi-a mai gasit goagălu:
    Sondaj CURS 06.2009: Traian Băsescu – 36%, Mircea Geoană – 24%, Crin Antonescu – 19%
    Sondaj Gallup 07.2009: Traian Băsescu – 35%, Crin Antonescu – 20%, Mircea Geoană – 18%
    Sondaj IRSOP 06.2009: Basescu 42%, Crin Antonescu 21%, Mircea Geoana 20%

    Am facut o medie aritmetica a celor 6 sondaje, fara a lua in calcul procentul cel mai mare obtinut de fiecare. Rezulta: Traian Băsescu – 35.8%, Mircea Geoana 20%, Crin Antonescu 17.2%

    #11031
  11. Cum bine ai citat: niste subiecti “au declarat ca …” . Daca renunti la extraporarea (inutila) la populatie (pt ca-i INS si nu BEC, pt ca-i calibrare nationala si nu pe votantii lu X sau Y, pt ca-i sondaj si nu recensamant) si apoi daca admiti ca intre intentie si vot e o distanta confirmata macar de ratele precedente de participare la vot …. atunci informatia reala ramane doar ca din cei 38% care nu aveau nici o optiune in mai-iunie 15.7% si-au manifestat o optiune in august. N-as duce lucrurile in blazare/scarba … ca subiectii cu pricina nu si-au manifestat aceasta optiune .. ci e doar o supozitie rautacioasa :) .

    Pana la idiotenia sondorilor intrebarea e daca toate eforturile mediatice si guvernamentale pot justifica cei 16% care acum au opinie? …. Scarba si blazare apare abia apoi in conversia din persoane cu pareri in alegatori.

    #11032
  12. Third World Forever

    Acum câtava vreme, parca la o întâlnire PSD la Sibiu, tov Hrebenciuc declara fara sa zâmbeasca cum ca Geoana e la 5% de Basescu. Am crezut ca glumeste. Presa, incompetenta, n-a bagat de seama declaratia. Acum se confirma ce a vrut tov Hrebenciuc: era strategia de campanie, preconizata de el, în care sunt aruncate rezultate demoscopice cât mai strânse, asa pentru suspense.

    Face si omu’ ce poate, adevarul este ca sa-l ai pe unu’ ca Geoana de promovat într-o campanie, ce dracu’ sa faci, mai mult decât intoxicari ce sa faci !?

    #11033
  13. [...] aici. Tagged with: geoana, sondaje leave a comment « Domnule Năstase, să ne [...]

    #11035
  14. Ma, nu-s chiar specialist in Hagi – e doar una din campaniile facute; poate Cartianu :) , care-a scris si o carte. Eu cred de fapt ca e singura miza a acestor politicieni de kkt: sa se bata-n sondaje si sa tampeasca oamenii cu cifrele lor. Doar n-or avea in cap masuri/reforme sa atenueze ceva din cea mai mare criza a unei tari din UE cu exceptia Letoniei.
    Eu deja incep sa cred ca aceasta clasa de politicieni e o catastrofa mai mare decat august-septembrie 1940 sau noiembrie ’46. Iar dpv al pagubelor economice, am putea sa-i denumim usor “al treilea razboi mondial” sau sovieticii anilor 2000 “davai ceas, davai economia”.

    #11039
  15. “conform unor statistici , 80 % din statistici sunt false “

    #11042
  16. C.

    Lucian: Interesant ar fi fost ca INSOMAR sa publice si o pagina cu statistici asupra componentei esantionului in locul frazei “reprezentativ pentru populatia Romaniei”.

    Pai… are. Metodologia este descrisa suficient de bine in preambul (nr total de gospodarii, cate urbane si cate rurale) si trebuie sa luam de bun faptul ca esantionul este “reprezentativ” – adica structura sociala (sex, categorii de varsta, studii, ocupatie – in general cf. Esomar.
    Probleme mari apar, de obicei, la metoda de selectie (a respondentilor).

    Dar nu asta e problema. Problema mare sunt INTREBARILE si RASPUNSURILE halucinante. Uite aici:

    Sondajul din iulie

    1) Oamenii raspund ca Romania este condusa prost – peste 77% (pag12, intrebarea 2)
    2) Oamenii stiu precis cine conduce Romania (v. aceeasi pagina, prima intrebare)
    DAR
    3) ii aleg pe Basescu sau Geoana…
    E numai un silogism ilogic, in cele catev pagini mai gasesti destule.
    Ce sa mai intelegi?
    Daca raspunsurile sunt “pe bune”, nu ma mira deloc inadvertenta rezultatelor si nici nu mai conteaza manareala. Socant si de speriat, dar adevarat: lumea voteaza la deruta.
    Explicatia? Poate in pagina 13 ;-)

    Comportamentul electoral al romanilor este cvasi-aleatoriu, pentru ca dilema alegatorului este de a alege intre nuante de gri (foarte) inchis… De ce mai alege? Buna intrebare.. Pentru ca nu ii mobilizeaza nimeni la o “greva electorala”? :-)

    #11043
  17. C.

    …m-am luat cu formatarea si am uitat sa inchid o paranteza, vroiam sa zic ceva de genul: “…trebuie sa luam de bun faptul ca esantionul este “reprezentativ” – adica structura sociala (sex, categorii de varsta, studii, ocupatie – in general cf. Esomar.) a respondentilor coincide procentual cu cea a populatiei tinta, aici Romania)”

    #11044
  18. @C. Te rog indica-mi si mie acest preambul pe care eu nu l-am gasit. M-ar interesa foarte tare sa citesc cum se face selectia esantionului, normarile la populatia generala, corectii, etc.

    #11045
  19. Ghi.U.

    Bleen, nu stiam ca la prezidentiale se voteaza partidul si nu omul.. (Sic!) Serios acuma, sondaje sunt cat cuprinde, cred ca singura modalitate de a discerne ce e pe bune este sa prinzi “trendul”. Ori pana acum, Basescu a tot scazut, iar Geoana a tot crescut. Daca faci o medie a tuturor sondajelor asta e concluzia si cred ca e destul de reala.

    #11050
  20. ce’i asa de greu de ‘ntzeles ?
    publicu’ sondat, cu sonda te tescovina adinc infipta’n vena, a avut premonitzia aparitziei, de’o iepocala insemnatate teoretica si practica, lu’ magistru’ giuana, alaturi de tartoru’ wehrmachtului de dobrogea, la fastuasele manifestari de la mangalia…
    asa ca si’a manifestat adincu’ prinos al filingului in intentzii de vot pa formularele sondorulu vintosi, cu jetu’ de voma aferent

    #11054
  21. daca doar jumatate din ceea ce spune Bleen e adevarat atunci apele sunt mai tulbure decat la TV… pacat mie personal mi-a placut foarte mult cand era ministru de externe

    #11078
  22. pescarul amator

    procente adunate cu prostovolul

    #11089
  23. Eu nu l-as vota pentru nimic :)
    La alegerile prezidentiale il voi vota pe Crin Antonescu.

    #11156

Lasa un comentariu


6 × = 12

Search / Caută în site