Abandonarea României. Gânduri pe urma unei emigrări
“Nu de România fug, de fapt, ci de ceea ce a ajuns să scoată din mine. Nu sunt suficient de tare pentru a trăi în propria mea țară, pentru a face față apetitului ei de dezumanizare. Iar fata mea îi face față încă și mai puțin. Plecarea mea nu e un semn nici de curaj, nici de spirit de aventură (…). E un abandon. Mi-am pierdut și speranța că voi apuca o altfel de țară și răbdarea de a trăi în ea și de a-i gusta frumusețile, spiritul și umorul, pierdute printre râuri înecate de PET-uri, șoferi agresivi și mitocănie generalizată. Pur și simplu nu mai fac față avalanșei zilnice a urâtului. Am ajuns să trăiesc într-un strat ultra-subțire al societății, un fel de exilat în propriul meu oraș natal. Nu mai pot și nu mai vreau asta. Nu mai vreau să rezolv dilema dacă e bine să-mi cresc fata în principii umaniste, sau trebuie să o înrăiesc ca să facă față lumii în care va trăi.”
Frazele de mai sus îi aparţin unuia dintre cei mai buni specialişti în resurse umane din Bucureşti, Adrian Stanciu, despre care, de curând, am aflat că s-a mutat într-un sat din Franţa. Frazele sunt ale lui, însă gândurile respective macină şi alte mii de români, iar problema e a noastră, a tuturor.
V-am mai mărturisit că, în acest an, m-am întrebat pentru prima dată foarte serios dacă nu cumva am greşit când am exclus emigrarea dintre opţiuni. E drept, dilema mi-a fost accentuată de lipsa unui statut profesional, însă, din exemplul lui Adrian Stanciu, e limpede că există o tendinţă crescândă de a scăpa de România aceasta. Dacă un om care trăieşte bine, e cineva în meseria sa şi are prieteni de calitate nu mai găseşte suficiente speranţe într-un viitor decent pentru copiii săi, atunci situaţia e mult mai gravă decât o putem bănui şi, din păcate, despre asta nu se discută decât în mediul oarecum subteran al blogurilor.
Intuiesc cât de apăsător trebuie să fie să te stabileşti printre străini, că dorul poate fi copleşitor, că lipsa celor apropiaţi te sugrumă şi a o lua de la zero e frustrant. Probabil că de aceea e preferabil ca decizia să fie luată înainte de 30 de ani, dacă n-ai copii sau cât sunt încă preşcolari. Iar eu, şi mai probabil, n-o voi (mai) face. Cu atât mai mult cu cât singurul lucru la care mă pricep este legat de limba română.
Casa din Franţa în care Adrian Stanciu s-a mutat cu familia (sursa foto)
Domnule Măruţă, in clipa de fata Romania arata mai mizer ca niciodata. Oamenii au inceput sa circule, sa vada si sa invete, poate va fi mai bine. Personal, traiesc jumatate din an intr-o tara in care locuiesc de 30 de ani. Sunt 100% american prin tot ceea ce fac, gandesc si profesez. Sunt 100% roman prin ceea ce simt. Domnule Măruţă, eu inca visez in romaneste, nimeni nu poate sa-mi confiste visurile. Din nefericire simt ca voi fi ultimul roman din familia mea.
Mihnea, desi suntem parte a UE, continuam sa gandim ‘national’. Eu cred ca intreaga constructie europeana are sens in primul rand daca ne simtim cetateni ai UE. Va trebui sa invatam sa ne simtim acasa oriunde in UE.
Din aceasta perspectiva faptul ca un roman si-a cumparat un domeniu in Franta nu ar trebui privit decat din prisma mobilitatii populatiei in interiorul UE. La fel cum o frantuzoaica s-a stabilit in Romania si produce vin (http://www.closdescolombes.eu/). In fiecare an peste un milion de cetateni ai UE se stabilesc intr-o alta tara membra.
Theo-Phyl: Când aţi plecat, de ce aţi făcut-o? Şi în ce context?
Dupa ce taica-meu a fost eliberat de la puscarie de Ceasca si a fost inaintat la postul de sofer Tatra 8t, devenind cel mai cult sofer de tatra din istorie, am avut norocul sa fim CUMPARATI de unchiul meu mai destept dect frate’su si plecat in ‘47, pentru suma de 31.000 USD platiti la “oficiul de intregire a familiei”. Pila a venit printr-un insotitor a lui Nixon in vizita lui la Bucuresti. Adica Pretul meu a fost aprox 7750 USD la inceputul anilor ‘70.
frumos conac… o vacanta acolo cu vin rosu de bordo… nu prea ma omor dupa limba… ideea care e? Ati vorbit vreodata cu prieteni/rude care au plecat definitiv in urma cu 7-10 ani? Si care, in majoritate, sint destul de izolati, chiar daca au colegi de munca sau amici? Faceti asta si o sa va treaca de emigrat. Conationalii aia de care v-ati saturat or sa vi se para dintr-odata frecventabili. Do that
oricum, sper ca domnul Adrian Stanciu sa nu ajunga sa regrete
alecs: Cred că nu vom ajunge niciodată să ne simţim mai întâi europeni şi abia apoi români. Asta dacă nu cumva se va “introduce” o limbă unică, obligatorie, ceea ce mă îndoiesc. Aşa că dă-mi voie să mă intereseze în primul rând normalizarea acestei ţări şi, dacă asta se va petrece, poate atunci nepoţii noştri vor considera firesc să aibă o cabană de weekend în Provence.
Bogdan: Bineînţelesc că am vorbit cu prieteni din categoria de care vorbeşti şi nu cred că se poate generaliza. Nu e vorba că n-am avea conaţionali nefrecventabili, ci dacă nu cumva copiii ne vor reproşa că am rămas în această Românie. De ce rămânem, de fapt? În afară de frică…
mihnea: imi cresc copilul in asa fel incit sa nu-mi reproseze vreodata ceva si in asa fel incit sa aiba libertatea de a face ce vrea el cu viata lui. Decit sa-mi reproseze el mie ca n-am plecat din aceasta Romanie, nu mai bine pleaca el, daca asta isi doreste? Io nu le-am reprosat niciodata alor mei vreo alegere facuta.
am 5 verisori/verisoare primari, dintre care 4 sint stabiliti in canada si state. Le urez multa putere de munca, a fost drumul pe care si l-au ales. Dar legat de generalizari, nu e vorba de asta. Pt mine e de ajuns chiar si un singur contact cu o astfel de persoana. Am vazut ceva ce nu vreau sa ajung. Este vorba de optiune personala. Fiecare sa aleaga pentru el. Sau invers: si daca o sa-mi reproseze copiii peste ani ca am parasit “aceasta Romanie”?
Mihnea, sigur ca nu ne vom simti mai întâi europeni şi abia apoi români. Insa uneori am impresia ca parca mentalitatile nu s-au schimbat prea mult din vremurile in care cei care plecau din tara erau considerati “tradatori de tara”. Eu cred ca e ceva normal sa te stabilesti in alta parte daca ti se iveste o oportunitate sau daca te simti mai bine in alta parte. Plecarile nu mai sunt definitive, intoarcerea fiind oricand posibila.
Normalizarea acestei tari nu poate veni decat datorita statutului de membru al UE. Acestui popor ii lipsesc energiile pozitive si solidaritatea necesare pentru a schimbe ceva. In schimb se mobilizeaza niste energii colosale atunci cand e sa-i dam in cap cuiva care indrazneste sa faca ceva bun.
Cel mai grav e sa fi plecat cu ideea de intentia de intoarcere. Si apoi peste ani sa iti dai seama ca nu prea mai poti face lucrul asta. Asa cum zice si domnul Stanciu poti sa traiesti intr-un strat ultrasubtire al societatii oriunde. Dar cu cat mai subtire cu atat simti cum iti micsorezi celula.
Din pacate e din ce in ce mai des acest fenomen, si nu in randul “capsunarilor”, ci in randul celor care sperau ca Romania poate fi schimbata. Aici poti gasi link-urile la un editorial al lui Lucian Mandruta in Dilema Veche, si o scrisoarea a mea de raspuns: http://www.blog.lucianshome.nl/2009/07/cand-nu-mai-ai-nici-o-dilema/ .
rămânem din motive diferite. tu pt că crezi că e prea târziu să pleci, eu pt că nu am curajul să mă pornesc singură la drum, altul pt că speră să se realizeze aici şi tot aşa. plus că mai e înrădăcinat în noi şi acel “decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş”, de care nu putem scăpa.
dar greşim cu toţii. chit că o iubim, românia nu mai e demult ce credeam noi că poate fi. şi stăm aici plini de frustrări şi neîmpliniri, şi neputincioşi în a schimba ceva.
Nu era suficient sa se fi mutat aici intr-un oras ceva mai linistit…? Poate ca nu. Uratul si tigania intra peste tot. Dar m-as mira ca alte tari sa ramana imaculate. Daca nu e una, e alta. Omenirea in general decade.
Poate ar fi interesant sa detalieze Bogdan Pacurar de ce ii e de ajuns “chiar si un singur contact” cu un roman emigrat. Cum e el?
Articolul tău a fost adăugat pe FTW…
Mulţumim. Vizitatorii tăi te pot vota la http://ftw.ro/Personale/Abandonarea_Rom_niei_G_nduri_pe_urma_unei_emigr_ri…
Am invatat ca nu trebuie sa-i judeci nici pe cei care se intorc, nici pe cei care raman. Fiecare are motivele lui si acestea sunt atat de personale, incat nu se poate generaliza.
Din pacate traim intr-o tara intr-adevar urata, in care mitocania te calca in picioare aproape la fiecare pas. Dar eu sper ca in timp aceste lucruri se vor schimba si ceea ce este atractiv aici, dar teribil de dureros uneori, pentru ca te dai cu capul de ziduri, este ca poti fi participant activ la schimbare. Uneori, daca ai rabdare destula, din putregaiuri ies flori, si asta este cu adevarat fascinant.
’Dacă un om care trăieşte bine, e cineva în meseria sa şi are prieteni de calitate nu mai găseşte suficiente speranţe într-un viitor decent pentru copiii săi, atunci situaţia e mult mai gravă decât o putem bănui şi, din păcate, despre asta nu se discută decât în mediul oarecum subteran al blogurilor.’
E invers: TOCMAI pentru că e cineva în meseria sa se poate gândi să ofere un viitor decent copiilor. Asta e până la urmă tragedia: cei de valoare pleacă. Badea de la țară nu vrea (pentru că nu știe că se poate) mai bine.
Florin Grozea: Cred că îl desconsideri (sau subestimezi) pe “badea”. El a plecat primul, în Spania, în Italia sau în Irlanda. Şi el ştie că aşa şi aici nu e bine. Şi el vrea să le ofere altceva copiilor săi. Şi rămâne acolo, iar aici îşi ridică o casă frumoasă, pentru părinţi şi, eventual, pentru propria bătrâneţe.
@Florin: cred ca badea de la tara stie ca se poate mai bine dar de multe ori pur si simplu nu se poate desprinde de casa. Sa nu uitam ca e mai greu sa pleci si pentru cateva zile de la tara din cauza animalelor si in general a ceea ce inseamna gospodarie.
Mihnea are un punct foarte bun. Desi as spune ca “badea” a plecat al doilea, nu primul cum spune Mihnea. Daca e sa ne uitam in ultimii 20 de ani primul val de plecari a fost dupa 90 in majoritate aventurieri si oameni plecati la burse, studii, etc. Apoi a inceput acum aproximativ 10 “ani capsunariada”, iar astazi as spune ca avem un nou val mai ales din zona profesionisti.
Grav nu e ca lumea pleaca, cel mai grav e ca:
1) cei mai multi pleaca si iau decizia sa nu se mai intoarca.
2) de stabilit in Romania nu se stabileste nimeni, nici romani plecati mai devreme, nici straini
Am plecat de acasa acum aproape 7 ani, imi doream mult sa plec si intr-un final am reusit. Totul legal, mi-am dat demisia intr-o seara de Luni si m-am urcat in avion Miercuri 14.03.03 ora 16:20, nu voi uita niciodata ziua aceea, pentru ca in acea zi ceva s-a rupt in mine, something that I’ll never be able to fix! Ma tin destul de tare cand vine vorba de lacrimi, dar imi amintesc ca ieri ca inainte de a pleca de acasa cu vreo 2-3 ore am izbucnit in lacrimi si nu m-am mai oprit pana la imbarcarea-n avion, atunci credeam ca-i altceva, acum stiu ce a fost: a fost semnalul ca nu ma voi mai intoarce in Romania decat ca turist. Imi pare bine ca am plecat, mie mi se aplica dictonul “Ubi patria, ibi bene”, nu toti rezista, credeti-ma nu-i usor. As da un singur sfat, daca vrei sa ai succes in ceea ce vrei sa faci trebuie sa te integrezi, sa te opresti a compara ce faceai cu ceea ce faci, sa-ti spui ca esti prea calificat pentru ceea ce faci, dar sa nu te opresti in a-ti atinge telul – poti reusi mai usor decat vei reusi in Romania!
Ceva-mi spune că va urma Cosmin Alexandru. Uite aşa, devenim oameni subţiri, dintr-un strat subţire, apoi ne exfoliem.
Alt strat subţire, dar ceva mai zgrunţuros s-a mutat doi paşi mai încolo, la Monte Carlo, cu maşinile bengoase şi cu yahturi din care răzbate sunet de manea. Nici ei nu mai suportă România. S-au săturat să-şi mai rupă osiile maşinilor lor bengoase pe şosele, nu mai aruncă nici PET-uri în Dîmboviţa, ci stau civilizaţi la masa verde, se răstesc la crupier, se scobesc în nas şi-i sperie pe provensali cu cheltuielile lor.
Un text de pe blogul lui Vivi: http://feedproxy.google.com/~r/VivisDeveloperBlog/~3/w3JYXl2zru8/. Degeaba fugiti de Romania, o sa va urmareasca chiar si peste ocean.
“Probabil că de aceea e preferabil ca decizia să fie luată înainte de 30 de ani, dacă n-ai copii sau cât sunt încă preşcolari. Iar eu, şi mai probabil, n-o voi (mai) face”
Citi ani ai ? 40. Hmm … intradevar cam mult
… I did it at 38 (aveam un copil; acum am 3).
De ce (si aici incerc sa fiu cit pot de onest) ?
1) pentru ca mi s-a oferit oportunitatea si mi-a fost teama de regrete la batrinete.
2) pentru ca ma cam “saturasem” de lichele, smecherasi, “ciutaci” (just teasing you !) si alte “jivine”.
3) ei da, a fost si ceva curiozitate si spirit de aventura in luarea deciziei.
Si cum e ?! Still TBD.
_Vali: Pot să întreb în ce a constat oportunitatea? Ai avut curaj, recunosc. Eu am deja trei copii, deşi asta nu e o “scuză”. Ce înseamnă TBD?
Mihnea:
– curaj ?! nu prea, poate mai degraba inconstienta.
– “oportunitatea” = nimic spectaculos, doar obisnuita (atunci, nu stiu daca se mai poarta acum) loterie a vizelor.
– TBD = To Be Determined (desi cei 2 copii sunt cu certitudine un big, big plus);
Apropo, cu asa multe abreviatii in jur google is your friend (cel putin pentru cele din engleza):
http://www.google.com/search?q=TBD
Mihnea,
Ieri am terminat acest proiect. Am reusit sa imi mut familia intr-o tara din vest. Practic ieri mi-au acceptat copilul in scoala. M-am intors pentru a rezolva ceea ce a mai ramas prin tara. In 2010 ma voi alatura familiei. N-am nici o idee ce voi lucra acolo, dar sunt optimist ca voi gasi ceva. Am doua licente si nu mi-e frica de munca.
De ce iti scriu? Pentru ca am aproape aceeasi varsta ca tine si pentru ca m-au chinuit aceleasi ganduri ca si tine. Si pentru ca vreau sa te incurajez sa incerci.
De ce am plecat? Pentru ca sunt ingrozit de cat de jos a ajuns aceasta tara. Pentru ca nu stiu sa dau mita, nu stiu sa ma inghesui la cozi, nu stiu sa raspund agresiunii mitocanesti din strada. Mai precis nu am scoala vietii romanesti.
din cate vad, lui stanciu i-au ajuns banii facuti in jegoasa Romanie pentru un ditamai conacul in Franta. Frumos! Si ipocrit, as spune! ma gandesc ca a facut milionul de euro prin bunavointa, galanterie si alte calitati pe care Romania i le repudiaza si ii arunca in loc mojicie si jeg. Halal abandon! Exilat intr-un viloi imens! Mai apar multi ipocriti din astia capitalisti sa ne dea lectii de viata?
ion: De fapt, ce-i reproşaţi?
Interesant. Parca ne-am vorbit. Nici mie nu mi-a trecut prin cap niciodata pana anul trecut ca ar fi trebuit poate sa abandonez speranta unei Romanii asa cum eu o visez si sa-mi indrept visele catre alte meleaguri!
Poate sa aiba legatura cu noul meu statut de mamica? Te doare mai tare, te supara mai mult, toate au o alta intensitate?
Incerc sa nu ma agat acum de ideea ca sunt prea batrana si sa vedem ce reusesc acum sa mai fac.
Sa fie totusi prea tarziu pentru noi? Oare?
@Mihnea Maruta:
O sa raspund eu in locul lui Ion.
Ce-i reprosez? Nimic. Doar ca sunt prea multi cei care dupa ce se imbogatesc aici le cam pute si se duc sa-si refaca “olfactivul” pe cele meleaguri frumos mirositoare…
Eu unul n-am de gand sa emigrez. Uite-asa, de-al dreacu! Daca ma injura unul pe sosea ii arat bata de baseball cu care m-am obisnuit sa merg sub scaunul Loganului personal. Urla un altul la mine? Urlu mai tare! Da unul manele la maxim? Am si eu un CD cu Back in Black! Si care-i treaba? De ce sa las mitocanii, nesimtitii si dobitocii sa-mi strice viata? Mai bine le stric eu faţa! Stiu ca nu e crestineste dar e omeneste! Asa ca m-am înscris la cursuri de Karate şi autoapărare şi am de gând să răspund cu violenţă la violenţă! Vremea concilierii a trecut! Acum mă bat pentru locul meu sub soare! Şi să-l ferească Cerul şi Iadul pe cel ce mi-l va pune vreodată, în orice mod, în pericol!
Unde dai si unde crapa… “Nu de România fug, de fapt, ci de ceea ce a ajuns să scoată din mine.” asta era inceputul citatului de la care a pornit discutia! Adica inainte sa ajung sa tin bata de baseball in rucsac (ca eu nici macar logan personal n-am…) Si daca vreti sa reprosati unui om ceva (un om necunoscut pentru voi nu un om politic sau o alta persoana publica careia i-ati dat votul dvs. si are datorii morale catre dvs.) atunci e mai bine sa va documentati: in 2005 cu banii pe care i-as fi primit pe apartamentul meu de o camera din Cluj puteam sa-mi cumpar in Blois (Franta) o casuta de doua camere cu gradina si dependinte. Problema e de alegere: daca poti sa-ti faci meseria in alt loc de sub soare si sa castigi la un nivel la care sa te poti intretine si sa calatoresti oricand si de oricate ori pe an NU vad nici un motiv pentru care trebuie sa suporti zilnic mitocania si mizeria cotidiana din Romania.
[...] Adrian Stanciu s-a mutat in Franta, refuzand sa-si inraiasca fata pentru a face fatza vietii din Romania. Hmm.. [...]