Comments on: Abandonarea României. Gânduri pe urma unei emigrări

By: Mihaela

Mihaela — Mon, 18 Jan 2010 14:19:41 +0000

Interesant. Parca ne-am vorbit. Nici mie nu mi-a trecut prin cap niciodata pana anul trecut ca ar fi trebuit poate sa abandonez speranta unei Romanii asa cum eu o visez si sa-mi indrept visele catre alte meleaguri!
Poate sa aiba legatura cu noul meu statut de mamica? Te doare mai tare, te supara mai mult, toate au o alta intensitate?
Incerc sa nu ma agat acum de ideea ca sunt prea batrana si sa vedem ce reusesc acum sa mai fac.
Sa fie totusi prea tarziu pentru noi? Oare?

By: Mihnea Maruta

Mihnea Maruta — Tue, 08 Sep 2009 14:07:23 +0000

ion: De fapt, ce-i reproşaţi?

By: ion

ion — Tue, 08 Sep 2009 13:21:17 +0000

din cate vad, lui stanciu i-au ajuns banii facuti in jegoasa Romanie pentru un ditamai conacul in Franta. Frumos! Si ipocrit, as spune! ma gandesc ca a facut milionul de euro prin bunavointa, galanterie si alte calitati pe care Romania i le repudiaza si ii arunca in loc mojicie si jeg. Halal abandon! Exilat intr-un viloi imens! Mai apar multi ipocriti din astia capitalisti sa ne dea lectii de viata?

By: Albatran

Albatran — Wed, 26 Aug 2009 21:38:10 +0000

Mihnea,
Ieri am terminat acest proiect. Am reusit sa imi mut familia intr-o tara din vest. Practic ieri mi-au acceptat copilul in scoala. M-am intors pentru a rezolva ceea ce a mai ramas prin tara. In 2010 ma voi alatura familiei. N-am nici o idee ce voi lucra acolo, dar sunt optimist ca voi gasi ceva. Am doua licente si nu mi-e frica de munca.
De ce iti scriu? Pentru ca am aproape aceeasi varsta ca tine si pentru ca m-au chinuit aceleasi ganduri ca si tine. Si pentru ca vreau sa te incurajez sa incerci.
De ce am plecat? Pentru ca sunt ingrozit de cat de jos a ajuns aceasta tara. Pentru ca nu stiu sa dau mita, nu stiu sa ma inghesui la cozi, nu stiu sa raspund agresiunii mitocanesti din strada. Mai precis nu am scoala vietii romanesti.

By: __Vali

__Vali — Tue, 25 Aug 2009 23:01:47 +0000

Mihnea:
– curaj ?! nu prea, poate mai degraba inconstienta.
– “oportunitatea” = nimic spectaculos, doar obisnuita (atunci, nu stiu daca se mai poarta acum) loterie a vizelor.
– TBD = To Be Determined (desi cei 2 copii sunt cu certitudine un big, big plus);

Apropo, cu asa multe abreviatii in jur google is your friend (cel putin pentru cele din engleza):
http://www.google.com/search?q=TBD

By: Mihnea Maruta

Mihnea Maruta — Tue, 25 Aug 2009 20:30:08 +0000

_Vali: Pot să întreb în ce a constat oportunitatea? Ai avut curaj, recunosc. Eu am deja trei copii, deşi asta nu e o “scuză”. Ce înseamnă TBD?

By: __Vali

__Vali — Tue, 25 Aug 2009 19:34:52 +0000

“Probabil că de aceea e preferabil ca decizia să fie luată înainte de 30 de ani, dacă n-ai copii sau cât sunt încă preşcolari. Iar eu, şi mai probabil, n-o voi (mai) face”

Citi ani ai ? 40. Hmm … intradevar cam mult … I did it at 38 (aveam un copil; acum am 3).

De ce (si aici incerc sa fiu cit pot de onest) ?
1) pentru ca mi s-a oferit oportunitatea si mi-a fost teama de regrete la batrinete.
2) pentru ca ma cam “saturasem” de lichele, smecherasi, “ciutaci” (just teasing you !) si alte “jivine”.
3) ei da, a fost si ceva curiozitate si spirit de aventura in luarea deciziei.

Si cum e ?! Still TBD.

By: drac

drac — Tue, 25 Aug 2009 10:31:36 +0000

Un text de pe blogul lui Vivi: http://feedproxy.google.com/~r/VivisDeveloperBlog/~3/w3JYXl2zru8/. Degeaba fugiti de Romania, o sa va urmareasca chiar si peste ocean.

By: Marius Delaepicentru

Marius Delaepicentru — Tue, 25 Aug 2009 00:58:32 +0000

Ceva-mi spune că va urma Cosmin Alexandru. Uite aşa, devenim oameni subţiri, dintr-un strat subţire, apoi ne exfoliem.

Alt strat subţire, dar ceva mai zgrunţuros s-a mutat doi paşi mai încolo, la Monte Carlo, cu maşinile bengoase şi cu yahturi din care răzbate sunet de manea. Nici ei nu mai suportă România. S-au săturat să-şi mai rupă osiile maşinilor lor bengoase pe şosele, nu mai aruncă nici PET-uri în Dîmboviţa, ci stau civilizaţi la masa verde, se răstesc la crupier, se scobesc în nas şi-i sperie pe provensali cu cheltuielile lor.

By: Calin

Calin — Mon, 24 Aug 2009 21:14:08 +0000

Am plecat de acasa acum aproape 7 ani, imi doream mult sa plec si intr-un final am reusit. Totul legal, mi-am dat demisia intr-o seara de Luni si m-am urcat in avion Miercuri 14.03.03 ora 16:20, nu voi uita niciodata ziua aceea, pentru ca in acea zi ceva s-a rupt in mine, something that I’ll never be able to fix! Ma tin destul de tare cand vine vorba de lacrimi, dar imi amintesc ca ieri ca inainte de a pleca de acasa cu vreo 2-3 ore am izbucnit in lacrimi si nu m-am mai oprit pana la imbarcarea-n avion, atunci credeam ca-i altceva, acum stiu ce a fost: a fost semnalul ca nu ma voi mai intoarce in Romania decat ca turist. Imi pare bine ca am plecat, mie mi se aplica dictonul “Ubi patria, ibi bene”, nu toti rezista, credeti-ma nu-i usor. As da un singur sfat, daca vrei sa ai succes in ceea ce vrei sa faci trebuie sa te integrezi, sa te opresti a compara ce faceai cu ceea ce faci, sa-ti spui ca esti prea calificat pentru ceea ce faci, dar sa nu te opresti in a-ti atinge telul – poti reusi mai usor decat vei reusi in Romania!