Jocul de-a destinul: ce-aţi fi fost dacă nu venea revoluţia?

Monday, September 21, 2009

Oare ştim să apreciem vremurile bune pe care le trăim? Sau ne-am obişnuit cu normalitatea de a fi liberi şi am ajuns să ne plângem de amănunte?

Cum ar fi dacă aceşti ani ar fi o altă perioadă “interbelică”? Cum am judeca-o dacă, de mâine, sau de la anul, n-am mai sta liniştiţi acasă, nu ne-am mai putea alege carierele şi planifica vacanţele, dacă n-am mai avea dreptul de a spune public ce gândim, dacă tihna ar dispărea?

Vă propun un univers paralel: suntem în 2009, însă ţara ni se numeşte tot Republica Socialistă România, e condusă de preşedintele Nicu Ceauşescu, perestroika e o amintire, Uniunea Europeană şi NATO sunt departe, în ţările lor, iar noi am rămas în blocurile noastre, la cozi, în lumea bancurilor şi a iluziilor.

Eu predau matematică la un liceu, într-un oraş care nu e capitală de judeţ. Sunt bucuros că, acum câţiva ani, după ce mi-am dat gradele, am reuşit să mă mut din comuna unde fusesem repartizat la absolvire. Plătesc chirie la stat pentru un apartament cu două camere care e ticsit cu cărţi, mai puţin în camera copilului. N-am decât un copil, din calcule materialiste. În afara familiei, singura mea bucurie e cenaclul pe care l-am înfiinţat la şcoală, împreună cu un profesor de limba română.

Dumneavoastră ce-aţi ajuns?

50 raspunsuri to “Jocul de-a destinul: ce-aţi fi fost dacă nu venea revoluţia?”

  1. Profesor de fizică era proiectul. De scris, scriam și pe atunci. Puțin probabil să fi și publicat ce am scris.

    Apoi, există două variante:

    1. ori mă luam cu vreun politruc de gât și făceam vin și țuică prin cine știe ce cătun

    2. ori eram deja la Deva, tătic și stâlp al societății, și mă uitam toată ziua pe programe străine (în Deva am avut cablu și înainte de 89 :) ) , așteptând să moară moșu…

    #12403
  2. Gutza: “Moşu” a murit, dar a instaurat “dinastia”…

    #12405
  3. tibi

    Nu stiu ce as fi devenit pentru ca eram f f tanar in 1989, avea doar 19 ani….deci nu stiu….dar in fabrica sigur nu as fi ramas. Eu in 1989 munceam in fabrica, sculer matriter….eram angajat…cazusem la treapta a doua si am facut profesionala, apoi m-am angajat obligatoriu, ne obliga comunismul, dupa aia am intrat la seral si dupa aia am facut, cu mare ambitie, facultate si masterat. Sunt unicul din cei 36 de colegi din liceul seralist care am facut facultate!!

    #12406
  4. Eu sunt la inchisoare, m-au prins in ’95 in timp ce treceam Dunarea inot la sarbi. Mai am 12 ani de facut. Raspunsul la intrebare ti l-am trimis prin posta, nu avem internet la Poarta Alba.

    #12407
  5. Tibi: Jocul le e destinat mai ales celor din generaţia noastră, care apucaseră deja pe un anume drum. Celor care erau copii le e mai greu, cred, să îşi imagineze ce-ar fi fost dacă…

    #12408
  6. elina

    cel mai probabil ajungeam procuror. ma pregateam pentru drept, dar nu doream sa devin nici judecator si nici avocat. mi-e greu sa cred ca as fi avut vreo sansa sa il intalnesc pe barbatul vietii mele si sa mai avem 3 copii. nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost. nici nu cred ca ar fi putut fi real. realitatea aia s-a incheiat la timp pentru mine. azi am inteles ce ratare extraordinara ma astepta si cate regrete au trait parintii mei pentru ca revolutia a venit prea tarziu pentru ei. exact cand nu mai aveau incotro.

    #12409
  7. Antonescu: Ce-i aia internet? :)

    #12410
  8. Elina: Uite, asta e o temă de gândire – ce privilegiaţi, norocoşi şi binecuvântaţi suntem noi faţă de generaţia părinţilor noştri…

    #12411
  9. laura laurenţiu

    lucrez la institutul de chimie, încă din timpul facultăţii, în colectivul de “parfumuri”. iniţial, fusesem în cel de “biostimulatori”, dar nu mi-a plăcut în mod deosebit, aşa că am schimbat departamentul. încerc să găsesc parfumul perfect, deşi mă deranjează că tot felul de neveste de prim-secretari vin la mine să le fac parfumuri ediţii limitate şi mă “deturnează” din căutările mele. mă bucur că, de câţiva ani, nu mai trebuie ca în 7 ianuarie să trimitem un nou parfum la Cabinetul 2. elena ceauşescu a murit şi soţia noului preşedinte nu are, deocamdată, accese de megalomanie. din cauza meseriei, reuşesc uneori să mai ies din ţară, pe la ceva congrese de chimie în ţările blocului sovietic, şi aşa aduc prietenilor cafea, şampoane, săpunuri şi alte mici fineţuri pe care nu le găsim pe la noi.

    locuiesc în aceeaşi casă din apropierea parcului şi sunt mulţumită că strada pavlov e închisă circulaţiei. e ceva mai multă linişte decât în alte zone ale oraşului, iar vizitele prezidenţiale s-au rărit şi nu suntem obligaţi să ne mai încuiem în casă. mi-am făcut o pilă la librăria universităţii (tot parfumurile) şi reuşesc să îmi cumpăr cărţi “la prima strigare”, fără balastul adiacent. sunt căsătorită, dar nu am copii, pentru că nu a fost să fie. am însă un câine terra nova şi o pisică birmaneză. şi am câţiva copii cărora le dau meditaţii la chimie, ca să intre la medicină. o dată la trei ani reuşesc să plec în concediu într-o ţară comunistă, iar ultima oară am fost în cehoslovacia. am adus acasă câteva vase de cristal.

    #12412
  10. Tocmai ma pregateam sa dau la Drept in iunie 90; eram a doispea; as fi intrat – sper, din primul an – si acum as fi fost un avocat fost judecator; relativ prosper, bantuit de gandul plecarii din tara dar speriat de acelasi gand puternic al ratarii definitive – ce sa fac eu cu Dreptul socialist in Occident? Probabil refugiat in carti si posibil opozant al unui regim mai lax in opresiune. Cred ca n-as fi ajuns nicicum in Bucuresti, ci maxim in orasul natal Constanta, daca nu in vreun Ploiesti, Pitesti sau Bacau. Poate c-aveam deja copii si cred c-as fi fost si divortat.
    Bravo pentru idee – e un exercitiu extraordinar de imaginatie, sinceritate si asumare a propriilor ratari sau impliniri – fie ele si simaginare

    #12413
  11. tibi

    suntem klar privilegiati
    ei nu si-au permis nimic
    e mare lucru sa traiesti intr-o lume libera, e un lucru ENORM, cu toate neaunsurile
    pai eu avea 19 ani si simteam ca ma sufoc in ceausism…
    jur

    #12414
  12. Stiu ca suna a prostie, dar probabil nene la casa de fete. Mi-ar fi placut si s-ar fi potrivit de minune cu sistemul si personalitatea mea :D

    Nu ma intreba ce sunt acum, ca nu-i departe :) )

    #12415
  13. Eu sunt un membru de marca al PCR. Mai am inca 10-20 ani de “munca” si prind un post caldut pe la judet.

    #12416
  14. Laura: Eşti nomencla-turistă :)

    Pang: Mulţumesc.

    Mihnea: Ce înseamnă “nene la casa de fete”?

    #12417
  15. skortzy: Dacă eşti membru de marcă, eşti deja în CC :)

    #12418
  16. errr.. Crucea de piatra? Dinica? nevermind, replica din film.

    Aveam 6 ani la Revolutie, asa ca, probabil, as fi un ceva impingator de hartii de vreo 26. Fara blog :D

    #12420
  17. laura laurenţiu

    :) ) m-am gândit în timp ce scriam că îmi va spune careva asta.

    #12421
  18. Profesor, cel mai probabil, those who cannot do, teach, cred ca G. B. Shaw a spus asta. Imi placea sa o tachinez pe mama cu chestia asta :D .

    Aaa, si sa nu uit, membru in partid, probabil trepadus cu sanse de avansare, tare imi este teama ca n-as fi rezistat, cum au rezistat parintii mei, si m-as fi pus pe pupat funduri cu ajutorul carnetului si as fi fost bun si la propaganda. Nu stiu daca poti sa iti testezi moralitatea in conditii de laborator :( .

    #12422
  19. Neagrigore: Ce n-au acceptat părinţii tăi?

    #12424
  20. Să se folosească de ceva în care nu credeau, pentru a parveni.

    #12427
  21. Programator in H.C.-uri (sau varianta lor actualizata) scrie pe mine.

    Eu vad totusi si un pic de Internet, chiar in comunism. Rusia si China au. Cu cenzuri, dar au.

    #12428
  22. Olivian: Dacă ai fi cenzor comunist, la ce ai pune firewall? :)

    #12429
  23. aveam 9 ani la revolutie, deci nu stiu. probabil inginger, ca tata. imi place sa cred c-as fi avut curaj sa fac ceva. vrabia malai viseaza…

    dar propun un contra-exercitiu:

    scurta rescriere a istoriei: in 90 ajung la putere nu iliescu si ai sai, ci altii. unii buni. fac reforme, pun tara pe calea cea dreapta, poporul se desteapta… intram in ue din primul val, dar suntem varf de lance. un fel de slovenia, dar mai bine…

    cum ar fi fost? :)

    #12430
  24. Hai să gândim invers: ce aş lăsa?
    1. Presa comunistă de propagandă;
    2. Istorie / geografie / politică / filosofie – tot ce are legătură cu comunism – da, e bine;
    3. Orice mijloc de comunicare care nu permite criptarea (adio Twitter cu cont protejat, adio bloguri cu parolă, adio Yahoo! Mail pe comunicare criptată); Dacă nu există, aş face Twitter comunist, Facebook roşu şi Gmail cu seceră şi ciocan; Partea cea mai bună la comunism? Nu există copyright, pot fura logo-urile, tehnologia şi interfaţa; Doar o mică schimbare aş face – să nu poţi cripta datele;
    4. Cred că jocuri necomuniste şi jocuri comuniste ar fi mai greu de conceput (mă rog, mai sunt să joci la ţintă cu Băsescu şi alte alea, dar jocurile cu maşini sunt apolitice), aşa că aş permite jocurile.

    Acum hai să ne întoarcem – ce aş bloca?
    a. Tot ce ţine de comunicare şi nu pot interzice acces foarte rapid – îmi va fi greu să fac interzise Yahoo! Messenger, Twitter şi Facebook? Simplu! Le interzic; Nu le convine lor? Poate punem totuşi de o învoială odioasă (cum se şi întâmplă în China) şi ne înţelegem mai bine;
    b. Tot ce poate fi criptat – dacă trimiţi mailuri criptate eşti deja duşman al poporului;

    Care sunt criteriile de interdicţie?
    a. Asta cu ideologie – că interzic mesaje pe faţă pro-capitaliste, pro-libertariene, pro-religie, pro-drepturile omului (şi lista continuă) – asta e deja clar că interzic;
    b. (aici e partea cea mai mişto) Interzic tot ce nu îmi place mie, pe stilul lui Ceauşescu; Nu-mi place verdele? Gata! De mâine verdele va fi banat pe Internet; Brusc îmi place? O-ho! Păi toate paginile să fie şi cu puţin verde, că e de la partid; Ce-mi mai place să cenzurez! :lol:

    #12432
  25. Articolul tău a fost adăugat pe FTW…

    Mulţumim. Vizitatorii tăi te pot vota la http://www.ftw.ro/Social_politica/Jocul_de_a_destinul_ce_a_i_fi_fost_dac_nu_venea_revolu_ia...

    #12433
  26. Scuze că sunt cârcotaș, dar:

    INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). (sursa: http://dexonline.ro/search.php?cuv=interbelic)

    Comuniștii au preluat puterea în România după abdicarea regelui Mihai I, la sfârșitul anului 1947. Adică după ce s-a terminat Al Doilea Război Mondial.

    Perioada interbelică a fost una destul de înfloritoare pentru România.

    O să revin, poate, și cu un răspuns la tema postului :)

    #12435
  27. Interesant, chiar nu stiu ce as fi fost acu’ si nici nu-mi pot inchipui, dar sigur aveam timp de citit…
    Probabil ca as fi carat steagurile in continuare la manifestatii (aveam barba si atunci, prin urmare trebuia sa nu fiu vazut de catre aparatul de partid si de stat – ceea ce imi convenea)
    :-)

    #12437
  28. Mihnea L.

    Sint in 2009, am 34 de ani si lucrez la Departamentul Securitatii Statului. Am intrat in Securitate, racolat fiind in Armata (am picat, “din prima”, la Litere, sectia engleza-japoneza, dupa armata urma sa intru fara probleme la engleza-araba). Initial, am fost vazut un “securist de viitor”, fiind sclipitor si cu un IQ suficient de bine dezvoltat. Ulterior, am cazut in dizgratie din cauza gurii mari. Sint in proces de divort (sotia e deja maior de Securitate). Am totusi o garsoniera. Lucrez in subsolul unei cladiri. Ascult telefoane. Timpul liber mi-l petrec prin cluburile de biliard clandestine. Desi degradat la munca de jos, ma bucur inca de avantajele legitimatiei: am intotideauna Pepsi si salam de Sibiu in frigider.

    #12439
  29. Vasile Breslasu

    Interesant exercitiu….as fi fost probabil geolog de teren ( am apucat sa profesez) , as fi fost cinefil (am apucat sa fiu cinefil) si as fi citit multe mii de carti ( nu mai citesc de foarte multi ani , nu mai am rabdare ) . Iti propun un nou exercitiu pentru data viitoare : CUM AM FI ARATAT AZI DACA POLITICIENII NOSTRI AR FI FOST DOAR PE JUMATATE LACOMI , DOAR PE JUMATATE PROSTI , DOAR PE JUMATATE SANTAJABILI .

    #12440
  30. Alexandru: Şi unde e greşeala? :) Am folosit “interbelică” tocmai pentru că a fost o perioadă înfloritoare, de libertate şi pace (dar şi de multă corupţie), similară celei din secolul trecut, şi am pus în ghilimele fiindcă nu corespundea definiţiei standard (de epocă dintre două războaie).

    #12441
  31. aș fi fost fie pădurar (păsărele, căprioare, aer curat, izvoare șipotinde), fie securist (maică-mea* voia să mă dea acolo, să mă fac om, plus că, zicea ea, îndeplineam un criteriu esențial: ochi albaștri).

    *maică-mea era și e femeie simplă & naivă de la țară. când a văzut “memorialul durerii” a zis că așa ceva nu există, securiștii nu puteau face așa ceva. de-atunci, din “ticăloși nenorociți” nu-i mai scoate, atât pe ăia de-atunci, cât și pe ăia de-acum.

    #12442
  32. dzerjinski: Se pare că până şi în acest univers paralel se păstrează ponderea securiştilor :)

    #12443
  33. fumi

    …:) as fi fost, foarte probabil, mort.

    #12445
  34. Ceauşescu a murit de boală, dar nu înainte de a declanşa o serie de represalii faţă de cei ce au încercat să-l dea jos în decembrie ’89. Am avut noroc deoarece atît secretarul de partid pe secţie, cît şi responsabilul cu propaganda mă simpatizau – ultimul, vînător fiind, mă mai lua cu el cîteodată ca să-l ajut să îndeplinească norma anuală de ore obligatorii, atunci cînd aveau activităti de amenajare a ocolului undeva pe la Cernica. Aşa că m-am pricopsit, ca urmare a intervenţiilor lor, doar cu 3 ani la locul de muncă, pentru instigare – îl imitam perfect pe Nea Nicu şi spuneam bancuri în stînga şi-n dreapta, deci e de-nţeles. Am scăpat mai repede, deoarece Nicuşor, imediat ce a ajuns preşedinte, a dat dovadă de mărinimie şi a emis un decret de graţiere a celor cu condamnări mici. Acum sînt în continuare sculer-matriţer la Mase Plastice, dar treaba merge cam prost, căci nu mai exportăm decît în Cuba şi în cîteva ţări din Africa. Am reuşit să obţin un apartament cu două camere, acum vreo 5 ani. E mai bine decît în garsonieră, mai ales că fii-mea a terminat liceul şi are şi ea nevoie de camera ei, separată. De trupă s-a ales praful, fiindcă, după eşecul loviturii de stat, n-am mai avut voie să ne întrunim şi muzica rock n-a mai fost tolerată. N-a contat nici faptul că la Cîntarea României ajunsesem la faza pe capitală. Iar după graţiere, deja trei dintre noi eram căsătoriţi şi aveam şi copii, astfel că nu prea am mai avut timp de distracţii şi nici bani de scule.
    Nicu Ceauşescu a murit şi el la puţin timp după savantă, dar nu prea se ştie din ce cauză. Varianta oficială este „după o lungă şi grea suferinţă”, la Europa Libera au spus că de ciroză. Oricum, cît a fost el preşedinte a fost puţin mai bine, că a mai băgat ceva mîncare şi nu mai erau aşa cozi. Probabil că a fost cam speriat după cele ce s-au întîmplat în ’89.
    Tehnologia a avansat în occident, dar pe la noi doar mahării au telefoane mobile şi internet. Am un coleg activist care are calculator. Ne mai cheamă pe la el sîmbăta şi ne pune filme. A incercat să obţină aprobare ca să-şi pună şi internet, dar mai are de aşteptat vreo două luni pînă să primescă răspunsul. Dar chiar de ar fi unul favorabil, am auzit că nu e cine ştie ce, că e cenzurat şi costă o avere. El îşi permite, că are salariu mare ca activist, dar noi, ăştia mai amărîţi, nu prea avem şanse. Telefoane am văzut la un shop pe Victoria Socialismului, cînd am trecut odată pe acolo. Erau mişto, dar am auzit că ar fi mai mult de 1000$. Unii zic că ar fi ruseşti, dar parcă nu-mi vine a crede, ca prea sînt mici. Cică alea japoneze sînt meserie.
    Avem totuşi speranţe că va fi mai bine. Şmecherii aştia de la putere îşi fac de cap mai rău decît pe vremea lui Ceaşcă şi lumea e tot mai nemulţumită. Cică deja se aude de o nouă răzmeriţă, să-l dea jos pe Escu. Să vedem cine şi ce o ieşi.

    #12449
  35. Cătălin: Ăsta e deja un sinopsis :)

    #12452
  36. E scrisoarea mea catre un prieten fugit in 89 in Canada. I-am scris mai amanutit pentru ca mi-a spus ca nu l-a mai interesat deloc Romania si evenimentele de aici. Sper sa ajunga… :)

    #12453
  37. foarte dragut exercitiul :) felicitari!!!

    in acest univers paralel, eu as fi fost absolvent de politehnica/TCM, as fi facut un curs de pedagogie de 6 luni, la universitate, dupa care as fi devenit profesor de materii tehnice (rezistenta materialelor, utilajele si tehnologia prelucrarilor prin aschiere, masini si utilaje industruale, utilajele si tehnologia lucrului mecanic, organizarea prodectiei si a muncii etc.) la un liceu…

    mai intai, la un liceu dintr’un orasel mic, poate la nasaud sau vatra dornei, dupa care la un liceu mai mare, poate la brasov sau la galati… dupa 20 de ani, poate m’as fi intors acasa, la bucuresti, dar nu e foarte sigur, pentru ca, intre timp, e foarte probabil ca m’as fi casatorit si-as fi depins mai mult de sotie si de copil…

    ah, si-as fi fost, in calitate de prof de materii tehnice, unul din organizatorii taberelor pentru elevii din liceu, respectiv responsabil cu pregatirea tineretului pentru apararea patriei–poate am fi avut, la noi la liceu, o brigada artistica?!? nu de alta, da’ asta am facut si-n armata :)

    #12470
  38. Codru: Mulţumesc. Poate ne întâlneam pe la Năsăud :)

    #12475
  39. alecs

    in 1987, cand am fost elev in clasa a 9-a, am luat decizia FERMA, ca dupa terminarea liceului sa fug din tara. Poate cu mari eforturi, m-as fi lasat convins de parinti sa fac si facultatea aici. Insa nu am avut nici cea mai mica intentie de-a trai intr-o tara comunista! Daca nu venea revolutia, as fi fost fie imigrant cu vechime, cel mai probabil in Germania, fie unul dintre cei impuscati pe frontiera de stat.

    #12476
  40. Marius Delaepicentru

    Cred că aş fi devenit puşcăriaş politic, după o tentativă de asasinat omonim. O altă versiune ar fi pustnic meteorolog clasa a II-a.

    #12542
  41. mighaitza

    aproape sigur as fi fost miner :) , din ’93, dupa armata si as mai avea putin si as iesi la pensie!

    #12573
  42. m

    Profesor de desen la un liceu din Bucuresti, poate Tonitza daca nu se uitau prea atent la dosar. As fi avut un atelier de la UAP, as fi avut grija sa tac din gura si sa nu comentez (nu prea am reusit niciodata), continuind sa critic acasa si cu colegii artisti
    Asta daca nu ne-ar fi arestat pe toti – eram la meditatii de desen in noiembrie 89 si tot criticam cu totii aberatiile din jurul nostru, vorbeam despre ce auzisem ca s-a inimplat in alte tari estice -nu stiam mare brinza dar comentam – si la un moment dar un coleg a zis: va dati seama ca ne pot lua pe toti daca unul dintre noi toarna… se pare ca nu turna nimeni sau nu prezentam interes… Dar si in mediul asta boem m-as fi simtit f singur, as fi continuat o viata falsa, dubla sau tripla…
    Dar poate daca m-as fi saturat sau as fi deschis gura cind nu trebuie si as fi emigrat. Desi in 89 eram la liceu, deja stiam ca exista o lume altfel in vest, nu doar ca haine si materiale de pictura, ci ca libertate de expresie (poate suna fals dar ne simteam artisti desi f putini dintre noi in final am devenit asta). In plus eram printre fericitii care desi eram limitati in ceea ce puteam obtine in Ro, aveam “sansa” de a emigra, ceea ce ma gindisem sa fac, dar nu foarte serios. Asa ca poate ca as fi tot la Londra, dar probabil intr-o slujba mediocra pt ca din pictura nu se prea poate trai si mi-as fi vazut familia o data la doi ani :)
    Nu pot sa scriu ca si cum s-ar fi intimplat, e prea traumatic :)

    #12642
  43. m: Să înţeleg că acum sunteţi la Londra? Ce faceţi?

    #12650
  44. Mihnea Vidican

    buna sunt mihnea auziti stiti luni e concurs la bucuresti toti bakugani contra lui Masscaruid

    #14358
  45. Masscaruid

    hola buna vreau sa vorbesc cu mihneamaruta

    #14359
  46. Masscaruid

    hei vreau sa vorbesc cu Mihnea Maruta acummmmmmmmmmmmmmmmmmmm
    daca nu va fac bucati

    #14360
  47. Cassillas

    alo e cine va pe sait?

    #14361
  48. BUNA AM 29 DE BAKUGANI

    #14362
  49. andrei

    Daca mi-as imagina un prezent propriu intr-un destin socialist ca arc peste timp (hm, 20 de ani), sunt sigur c-as fi fost fix la fel de slab, lenes si fraier ca acum :)

    #14371

Lasa un comentariu


6 − = 3

Search / Caută în site