Am văzut, vă recomand (XXV): “Angel’s Aisle”
De ce nu există nici un film artistic românesc despre ortodoxie sau despre singurul ţel real al unui credincios – mântuirea? Nu îndrăznesc regizorii noştri să se atingă de această zonă, nu avem scenarişti care să fie preocupaţi de chestiuni duhovniceşti, nu vrea publicul aşa ceva sau există serioase temeri că nu s-ar putea vinde în Occident?
Nu ştiu. Dar mă întreb din nou de ce acest tărâm spiritual nu reprezintă o sursă de inspiraţie pentru remarcabila generaţie de regizori care s-a închegat în ultimii 10 ani. Mă întreb şi pentru că, spre deosebire de noi, ruşii n-au asemenea reţineri. Dimpotrivă.
După tulburătorul “Ostrov”, am văzut un nou film rusesc despre ispăşire, în care acţiunea se petrece, preponderent, tot într-o mănăstire ortodoxă: “Angel’s Aisle” (titlul original – “Pridel Angela”). Un nou film în care lucrurile sunt gândite în termeni de păcat şi iertare şi în care monahii sunt oameni cu bune şi rele, unii mai slabi, alţii mai puternici sau chiar tinzând spre sfinţenie, însă cu toţii truditori în războiul nevăzut.
Personajul principal e un tânăr şi zelos comisar sovietic, capabil de orice pentru a contribui la instaurarea Viitorului Fericit. Trimis într-o mănăstire rusă din Finlanda cu acoperirea că fuge de regimul roşu şi că intenţionează să se călugărească, el are, de fapt, misiunea de a comite un asasinat politic. Povestea e spusă simplu, fără derapaje bombastice sau habotnice. Credinţa şi necredinţa sunt părţi inseparabile ale aceluiaşi întreg misterios, în care totul are un rost şi totul e drept, până la urmă.
Filmul poate fi văzut aici (cu subtitrare în engleză). Eu l-am descoperit datorită acestui blog, unde este trecută şi o adresă de la care poate fi descărcat integral.Tweet
Păi… Până în ’90 nu se putea aborda subiectul pentru că ar fi fost “propagandă mistică”. După ’90 proletcultiştii preiau comanda. Aşa că…
Anul trecut am vazut la festivalul international de film din Chicago filmul lui George Dorobantu, Elevator. La finalul filmului ma bantuia intrebarea: cum de nici unul dintre cei doi, chiar adolescenti fiind, in disperarea traita, nici macar O DATA nu l-au chemat pe Dumnezeu in ajutor, nici macar o rugaciune nu au rostit, un “Doamne ajuta!”??? Mai bine de o jumatate de an a trecut de atunci si am vazut “Ostrov” si chiar ma gandeam cum de nici unul dintre regizorii romani ai noului val nu a abordat aceasta tema a crestinismului, a ortodoxiei?
Iti multumesc, Mihnea, pentru recomandarea facuta.
Scuze, comentariul de mai sus nu a fost menit sa fie “anonymous”! Am uitat sa edit before submitting it!
Ramona: Bine ai venit! Şi eu îţi mulţumesc.
Draga Mihnea, “remarcabila generaţie de regizori care s-a închegat în ultimii 10 ani” esteremarcabila in a ocoli credinta sau a lovi in ea. Este din pacate o generatie de lepre fara Dumnezeu. Cei credinciosi, regizorii, daca sunt sunt tinuti pe tusa, nefinantati. Iar daca cineva dintre regizorii actuali ar fi fost intr-adevar remarcabil, ar fi facut ceva remarcabil. Scuze de limbajul putin dur. O zi buna! O adresa de vizionare-download mai e si aici: http://archive.org/details/AngelsAisleangelSidepridelAngela-