Agassi: “Urăsc tenisul, îl urăsc din tot sufletul”. Fragment din autobiografie

Autobiografia pe care Andre Agassi şi-o va lansa luna viitoare a beneficiat deja de mediatizarea necesară succesului. Dezvăluirea faptului că s-a drogat în timpul carierei de tenisman profesionist a apărut în toate ziarele importante, care acum se bat să pună mâna pe fragmente în avanpremieră. Englezii de la Times Online au publicat astăzi câteva selecţiuni foarte interesante, din care am tradus un pasaj referitor la relaţia lui Agassi cu tatăl său.

*

“Am şapte ani şi vorbesc singur, pentru că sunt supărat şi pentru că sunt singurul om care mă ascultă. Respir şi-mi şoptesc: renunţă, Andre, renunţă. Pune racheta jos şi ieşi imediat de pe teren. N-ar fi minunat să pleci pur şi simplu? Să nu mai joci tenis niciodată?

Dar nu pot. Nu numai pentru că tatăl meu, Mike, m-ar fugări prin casă cu racheta în mână, ci pentru că ceva dinăuntru, un muşchi nevăzut, nu m-ar lăsa.

Urăsc tenisul, îl urăsc din tot sufletul, şi totuşi continuu să joc, să dau în minge în fiecare dimineaţă, în toate după-amiezele, pentru că n-am încotro. Indiferent cât de mult îmi doresc să mă opresc, n-o fac. Mă tot rog de mine să spun “stop”, dar continuu să joc, iar această ruptură, această contradicţie dintre ceea ce aş vrea să fac şi ceea ce fac de fapt devine miezul vieţii mele.

Momentan, ura mea faţă de tenis e concentrată pe dragon, un aparat care scuipă mingi instalat de tatăl meu în curtea noastră din Las Vegas. Negru ca tăciunele, urcat pe roţi mari de cauciuc, dragonul e o creatură ieşită parcă din benzile desenate. Are creier, voinţă, o inimă neagră şi o voce înfiorătoare. (…)

Tata vrea ca mingile scuipate de dragon să aterizeze la picioarele mele ca şi cum ar cădea din avion. Traiectoria le face aproape imposibil de returnat într-un stil convenţional: trebuie să lovesc fiecare minge când e în urcare, altfel îmi va sări în cap. Dar nici asta nu e suficient pentru tata. Loveşte mai devreme, îmi strigă. Loveşte şi mai devreme.

Tata strigă orice de două ori, câteodată de trei ori, alteori de zece. Mai tare, îmi zice, mai tare. Ce folos? Oricât de tare lovesc mingea, şi oricât de devreme, vine alta. Fiecare minge pe care o trimit peste fileu se alătură celorlalte mii care acoperă deja terenul. Nu sute. Mii. Vin către mine în valuri, încontinuu. N-am loc să mă întorc, să păşesc sau să pivotez. Nu mă pot mişca fără să calc pe vreo minge – şi cu toate astea nu o fac, pentru că tata n-ar suporta aşa ceva. (…)

Fiecare a treia minge scuipată de dragon loveşte una dintre mingile de pe jos, ricoşând lateral într-o direcţie imprevizibilă. Mă adaptez în ultima secundă, lovesc devreme şi o trimit peste fileu. Ştiu că ăsta nu e un reflex obişnuit. Ştiu că puţini copii din lume ar fi în stare să vadă acea minge, darmite s-o lovească. Dar nu pot să mă mândresc cu reflexele mele, nu primesc nici o încurajare. O lovitură reuşită e ceva firesc, iar orice ratare e o criză. (…)

Loveşte mai devreme, strigă tata. La naiba, Andre, mai devreme. Înghesuie mingea, înghesui-o.

Acum el e cel care mă înghesuie pe mine. Îmi urlă în ureche. Nu ajunge să lovesc ceea ce-mi trimite dragonul; tata vrea să dau mai repede decât dragonul, să-l înving. Gândul ăsta mă panichează. Cum poţi să învingi ceva care nu se opreşte niciodată? Dragonul seamănă mult cu tata. Numai că tata e mai rău. Măcar dragonul stă în faţa mea, îl pot vedea. Tata stă în spate. Rareori îl văd. Îl aud însă zi şi noapte, urlându-mi în ureche. (…)

Nimic nu-l face pe tata mai furios decât o minge trimisă în fileu. Îmi repetă obsesiv: fileul e cel mai mare duşman al tău…”

Foto: allposters.comTweet

Acest articol a fost publicat in data de Friday, October 30th, 2009 la ora 6:03 pm si se gaseste in categoria Copii şi părinţi, Diverse, World. Puteti urmari raspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 feed.