Sindromul “Prinţului”. Trecerea copilului de la joc la job
Zilele trecute, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români a cerut conducerii clubului un lucru – o favoare, mai bine zis – care, după ştiinţa mea, nu are predecent la acel nivel: două luni de concediu.
În plin sezon, în timp ce echipa sa este înscrisă în trei competiţii – campionat, Cupa României şi Europa League, un jucător se plânge de oboseală şi solicită o pauză. Putem vedea în acest caz straniu mai mult decât o problemă personală a celui poreclit “Prinţul”? De dragul unei discuţii interesante, îmi asum riscul de a forţa o inducţie. Astfel, nu cred că întâmplarea cu pricina e una izolată, ci mai degrabă semnul vizibil al unei atitudini care contaminează tot mai multe domenii.
Există ceva mai benefic, odată intrat în maturitatea profesională, decât să poţi rămâne copil, să continui să te joci şi să-ţi şi asiguri un trai decent din acel joc?
Fotbaliştii sunt exemplele cele mai bune de adulţi cărora, pentru a fi fericiţi, le e îndeajuns să adauge seriozitate jocului. Din aceeaşi categorie fac parte, de altfel, toţi aceia care, ca oameni mari, au o meserie legată de ceea ce îi pasiona când erau mici. Transformarea acelui joc în job este unul dintre “secrete” pentru a nu te lua prea tare în serios şi, în consecinţă, pentru a nu fi înghiţit de orgoliul concurenţei sau de importanţa puterii.
Personajul principal în povestea noastră este copilul. Copilul din adult. El ajunge să trăiască din propriul joc, să câştige bani, eventual şi faimă, dar, undeva, îşi doreşte să fie tratat în continuare (şi) ca un copil. Altfel, riscă să se piardă, să o “ia pe căi greşite” sau pur şi simplu să se blazeze.
Există cel puţin două condiţii necesare pentru ca devierea sau blazarea să nu se petreacă: să aibă un model părintesc pozitiv (proiectat, la job, asupra şefului) şi să fie băgat în seamă, cu tot ce presupune asta (ascultare, interesare, încurajare, corectare ş.a.m.d.).
Sindromul “Prinţului”, valabil pentru cei care trec de la joc la job, este semnalul disperat al copilului-adult care nu mai e condus de modele bune şi care nici măcar nu mai e băgat în seamă.Tweet
Sau poate suferă, pur şi simplu, de o stare de oboseală cronică. Adică ceva probleme cu ficatul, organ care poate fi abuzat cu diverse substanţe: de la cele din categoria “susţinătoare de efort” până la băuturi alcoolice.
Într-un club sportiv profesionist, prima reacţie a conducerii ar fi fost să-l supună pe băiat unui set amănunţit de analize, în special ficat. Abia dup-aia se punea problema chefului de fotbal.
Din nefericire ziarele de sport nu analizează suficient şi aspectele astea când vorbesc de fotbaliştii care merg la şpriţuri. Ce efect are alcoolul asupra ficatului, cât îţi îmbătrâneşte organul şi capacitatea de efort. [da, am făcut sport de performanţă şi am avut probleme cu ficatul. Pe-atunci însă eram prea tânăr şi nu consumam alcool]
Eftimie: Da, poate suferă. Însă ceea ce mă interesează e problema psihologică, relaţia liderilor cu echipa, pentru că e valabilă nu doar în fotbal.
Cazul nu e chiar singular. Ceva asemanator a patit Adriano la Inter, care nu s-a adaptat niciodata stresului de la acest nivel, fiind lasat sa se intoarca o vreme in Brazilia. In Moto GP, Casey Stoner, excampion mondial cu Ducati, dupa ce a ratat startul in campionatul de anul acesta, a cazut psihic, plecand pur si simplu in Australia natala o bucata de timp. S-a intors pentru ultimele etape, reusind sa fie din nou printre protagonisti.
Copilul din noi ne poate salva de la a nu deveni simpli roboti ce indeplinesc o munca. Problema e ca, pe zi ce trece, a ramane copil devine un lux pe care si-l pot permite doar Adriano, Stoner sau Printul. Daca omul “simplu” face la fel, este considerat mai degraba un infantil.
Marcello: Mulţumesc pentru comentariu, ai resuscitat această postare
. Era cât pe ce să cred că am scris-o degeaba sau că nu m-am făcut înţeles.
trebuie sa intelegi ca desi esti matur trebuie sa iti placa jocul, sa nu iei totul prea in serios, chiar cand faci sport de performanta, sa il iei ca joc, si atunci nu se poate sa te blezezi, sa iti placa sa te joci chiar daca meciurile au mize enorme, de bani si nu numai…asa vad eu faza asta…dar ceea ce doreste Cristea este penibil. Pai jucatori mari, mult mai mari ca si Cristea nu au cerut asa ceva, si jucau sau joaca 3 meciuri tari pe saptamana, dar vad ca printul asta, desi e talentat nu isi da seama ca tre sa traga!
Javier Zanetti, capitanul lui Inter, din 1995 acolo, a zis saptamana trecuta in Gazzetta dello sport: am realizat ce am realizat pentru ca ma antrenez zilnic, si de rev, si in ziua casatoriei si nu mi-am inselat sotia, adica ii vine echilibrul din familie. Asta e secretul: o munca enorma, uneori peste puteri…
nu fite si nu stiu ce
Foarte bun subiectul si foarte buna si completarea lui Marcello.
Vreau a va dau imediat un exemplu in acest context. Aveti mare dreptate cu problema relatiei lider-echipa.
Va dau un exemplu foarte recent din campionatul german. E vorba de golgetterul sezonului trecut, Grafite, brazilian, atacant al campioanei Wolfsburg. A inceput sezonul foarte slab, se afla in criza printului. Nu stiu daca el a cerut concediu (foarte probabil), mai putin probabil ar fi fost sa i se fi oferit fara sa-l ceara. Cert e ca a primit liber 3 saptamani, in care a fost si in Brazilia. A revenit si in primul meci pe care l-a jucat titular a marcat un gol foarte important.
Faptul este remarcabil, deoarece in Bundesliga asemenea exceptii sunt rarisime. Si aici intervin calitatile de conducere ale antrenorului. Sunt probabil doua scoli:
1. Nici o exceptie. toti tratati la fel. Cine da semne de slabiciune e retrogradat profesional (la fotbalisti: banca, tribuna, lista de transfer)
2. Analiza de la caz la caz. Reguli clare generalae insa si portite. Flexibilitate. Chiar si exceptii fara precedent, insa nu ca si regula ci doar in cazuri exceptionale
In fotbal cred ca varianta a 2a e mai inteligenta. In alte domenii nu stiu. Poate varianta 1 poate varianta 2 poate un amestec bine calculat-. Insa depinde intr-adevar mult de conducator. Care trebuie sa stie cand si cum sa incadreze situatia. Si cum sa raspunda.