Scrisoarea unui emigrant: “Când mi-a căzut cerul peste cap”

Thursday, November 12, 2009

contradictii

Nu-l cunosc. Nu ne-am întâlnit şi n-am vorbit niciodată la telefon. L-am rugat să-şi scrie povestea pentru blogul meu, după un comentariu în care spunea că tocmai reuşise să îşi mute familia într-o ţară din Vest şi scăpase de greul formalităţilor. Mi-a răspuns în urmă cu câteva zile, cerându-mi doar să-i păstrez anonimatul pentru cititorii blogului. Iată textul.

*

“Mă consider un favorizat al soartei. Am făcut carte cât pentru două vieţi şi am avut parte de multă diversitate în activitatea mea postuniversitară. Datorită licenţelor dobândite, pot lucra aproape în orice domeniu tehnico-economic. Am preferat să păstrez însă o componentă IT în orice fac. La ora actuală, sunt consultant pentru o bancă din România. Încă.

În cei peste 15 ani de activitate, am reuşit să călătoresc mult. De loc sunt din Braşov, dar dorinţa de independenţă faţă de părinţi m-a determinat să plec la Bucureşti, la studii, înainte de 1990. Ai mei m-au înţeles şi m-au susţinut. Pentru studii, Bucureştiul a fost OK. Anii democraţiei tinere, naivitatea tinereţii, boemia studenţiei. Adevăratul Bucureşti l-am descoperit după ce am terminat. După doi ani de Rahovei – tramvaiul 32, muncă prin birouri care mai de care mai ciudate, am decis să revin la Braşov. M-am angajat consultant la o firmă cu multe contracte în străinătate, iar mai apoi mi-am făcut propria firmă de consultanţă. Nu câştigam fabulos, dar a fost suficient cât să îmi cumpăr un apartament. Şi nu din primul an.

În urma călătoriilor datorate serviciului, a încolţit ideea că aş putea rămâne acolo. Dincolo. Nu am rămas. Sincer, credeam încă în steaua României. Credeam încă în puterea noastră de a ne reveni. Din cauza asta am amânat ani de zile decizia de a rămâne dincolo. Dar fiecare întoarcere acasă reprezenta o mare dezamăgire. Diferenţa între acolo şi aici era din ce în ce mai mare, atenuată doar de faptul că eram cu cei dragi.

Apoi m-am căsătorit. Situaţia a fost de aşa natură încât a trebuit să vând tot la Braşov şi să revin la Bucureşti. Mi-am schimbat şi serviciul, preferând un post mai degrabă de birou unuia de teren. Mi-am zis că al meu copil merită un tată mai des pe acasă decât prin deplasare. Dar realitatea din jur m-a îngrozit. Mârlănia stradală, impotenţa sau nepăsarea autorităţilor şi a cetăţenilor în faţa situaţiei existente, cât mai ales evaluarea mercantilă a oricărei acţiuni m-au demoralizat. În numai doi ani, toate speranţele mele în puterea României de a se regenera au dispărut.

Iniţial, am acuzat Bucureştiul, dar călătorind prin ţară am remarcat acelaşi lucru, la o scară diferită, nu neapărat mai mică. Cele mai dureroase observaţii erau blazarea şi derâderea că nu reuşeşti să te adaptezi sistemului. Când copilul mi-a spus că cel mai bun român e Gigi Becali, pentru că e puternic şi are bani, afirmaţie însoţită de un pumn fluturat, mi-a căzut cerul peste cap.

Aceasta a fost esenţa societăţii româneşti, extrasă de un copil de 5 ani. Acesta a fost semnalul de alarmă. A fost momentul în care mi-am dat seama că acele speranţe au devenit nostalgii. Mi-am dorit să plec. Undeva unde vecinii te salută, undeva unde trenul vine la timp, undeva unde mersul pe bicicletă nu este o raritate, undeva unde mita e o raritate, undeva unde personajele stranii nu sunt simboluri ale societăţii.

Am avut noroc că soţia m-a înţeles. În urma unei călătorii în Europa Germanică, am hotărât că poate ar fi mai bine dacă ne-am stabili acolo, cel puţin temporar. Planul stabilit a fost relativ simplu. Ţinând cont că şansele ei de a găsi un serviciu erau mai mici decât ale mele, am făcut tot posibilul pentru ca ea să-şi găsească prima de lucru.

A durat destul de mult (circa un an), dar… am reuşit. Sute de CV-uri, vreo patru interviuri. Atuul ei major a fost că lucrase prin companii foarte cunoscute pe plan internaţional şi vorbeşte bine câteva limbi străine, un pic mai multe decât media. Partea cu permisul de muncă i-a revenit angajatorului (şi pot spune că a durat aproape 2 luni), iar cea cu permisul de rezidenţă nu mai e o problemă în zilele noastre.

Ne-am mutat la socrii mei, am închiriat apartamentul, am vândut maşina şi am plecat împreună acolo pentru a o instala. Mi-am luat concediu trei săptămâni în august, gândindu-mă că voi avea de luptat cu o caracatiţă birocratică. Surprinzător, autorităţile locale s-au mişcat mai repede decât ne aşteptam, fiind de o amabilitate şocantă.

Într-o singură săptămână aveam: apartament mare închiriat, acte depuse şi parţial aprobate, copil înscris la şcoală, toate contractele cu furnizorii semnate, ba chiar şi o întrevedere cu primăria locală pentru a ne face o prezentare generală a localităţii. Permisul ei de rezidenţă a venit după o lună de la cerere.

Eu mă voi alătura lor în scurt timp, estimez că pe la jumătatea anului viitor. Prefer să termin cu bine tot ce mai avem pe aici şi să îmi găsesc ceva de lucru. Până atunci, Skype zilnic şi avion la fiecare sfârşit de lună.

Reacţiile cunoscuţilor noştri au fost împărţite. Unii au început să vadă în această mişcare o soluţie alternativă la preocupările lor. Alţii ne condamnă. Alţii ne întreabă dacă nu ne e greu fără cei apropiaţi. Pentru fiecare avem răspunsuri.”

*

Foto: Valentin Vieriu

76 raspunsuri to “Scrisoarea unui emigrant: “Când mi-a căzut cerul peste cap””

  1. sorin

    ce mai poti sa zici. si eu sunt dezamagit, si eu vreau sa plec. sper din tot sufletul ca o sa ma pot intoarce peste vreo 2-3 ani. adica sper ca atunci o sa mai gasesc motive sa ma intorc.

    #13931
  2. neagrigore

    deocamdata nu bifez decat dorinta de a pleca … inca intr-o stare incipienta, alaturi de convingerea ca restul tarii este la fel de rau ca si Bucurestiul. Inca mai lucrez la scoli si cv-uri. Sper sa nu imi ia mult timp.

    #13932
  3. […] This post was mentioned on Twitter by mariussescu and Andrei Mihai Girbea, neagrigore. neagrigore said: Scrisoarea unui emigrant: “Când mi-a căzut cerul peste cap” http://ff.im/-blCQc […]

    #13933
  4. tibi

    pe mine m-a socat aceasta scrisoare. Este extrem de profunda, are un bun simt fantastic si exprima foarte bine ceea ce se intampla. E foarte dilematica…

    aceasta propozitie spune tot
    “Mârlănia stradală, impotenţa sau nepăsarea autorităţilor şi a cetăţenilor în faţa situaţiei existente, cât mai ales evaluarea mercantilă a oricărei acţiuni m-au demoralizat. În numai doi ani, toate speranţele mele în puterea României de a se regenera au dispărut.”
    Asta e socant!
    In plus, nu putem pleca toti! Dar cei care POT oare de ce nu pleaca, ce-i tine aici??
    Foarte tare m-a impresionat scrisoarea, nu e nimic de aratat cu degetul vizavi de acest gest al acestui om profund si de mare bun simt…..

    #13934
  5. De multi ani, de cate ori calatoresc in Vestul civilizat, am senzatia ca eu, de fapt, sunt de ACOLO si am ajuns AICI printr-un fel de intamplare nefericita, ca si cum as fi fost exilata sa colonizez Estul salbatic. Nu e vorba de vreun sentiment de superioritate, ci mai degraba de separarea de valorile si metodele prin care functioneaza Romania. In fond si la urma urmei, noi – toti cei carora ne-a trecut prin cap gandul plecarii – nu ne dorim altceva decat ‘normalul’.

    #13935
  6. Law

    Un om inteligent ce si-a dat seama ca viitorul in tara asta inseamna condamnare pentru tine, familie si copii.

    Sper sa-i reuseasca stramutarea.

    Si eu am trecut de stadiul in care sa-mi conving nevasta. Acum caut unde sa ma mut. Eu o sa aleg Anglia ca mai avem rude pe acolo.

    Parca altfel vezi viata, din afara si cand nu esti culegator de capsuni!

    #13937
  7. Laura Cristescu

    Ma regasesc in cuvintele acestui barbat. Este uimitor cati se gasesc in aceasta situatie. Noi plecam anul viitor, astept sa se nasca cel de-al doilea copil al nostru. Totul este deja pregatit, a fost extrem de simplu si poate de aceea inca nu imi vine sa cred ca am terminat aici. Plecam pentru copii si pentru sansa de a trai o viata normala, o copilarie normala, asa cum ne-au oferit si parintii nostri, chiar daca era pe vremea lui Ceausescu si nu exista ciocolata Kinder si bomboane, dar aveam repere clare, stiam sa facem diferenta in educat si needucat, aveam prieteni cu care ne mandream ca sunt destepti si nu smecheri, cu parinti “Celebri” sau plimbati.

    #13938
  8. neagrigore

    tot gândindu-mă astăzi la scrisoarea asta, am ajuns să mă întreb dacă voi fi capabil să mă descurc acolo, ca om normal. Poate că deja mi-a fost alterată compoziția. Definitiv.

    #13942
  9. Sorin: Cred, bănuiesc, că ideea de a pleca cu gândul de a te întoarce peste 2-3 ani e o iluzie. Sunt curios ce părere au prietenii mei care au plecat definitiv…

    Neagrigore: Ai atins unul dintre punctele sensibile – lipsa de încredere, ezitările noastre.

    Tibi: Pe tine ce te ţine aici?

    Adnana: Foarte interesant. Vrei să detaliezi sentimentul?

    Law: Bine-ai venit! Câţi ani ai, ce profesie? Tu de ce pleci?

    Laura Cristescu: Sărutmâna! Şi tu? :(

    #13943
  10. neagrigore

    încercam azi să îi explic unei colege că nu e nimic rău lipsa abilității de disimulare a sentimentelor față de cei din jur. Ea susținea că este un handicap în România samd. Acum câteva zile observam că degradarea vieții în general, se reflectă și în limba pe care o vorbim. M-am mutat la țară de ceva timp și observ că lucrurile nu stau mai bine decât în București, ba chiar mai rău. Majoritatea strivitoare a oamenilor manifestă o mentalitate de tipul ia banii și fugi! Eu mă simt ca un alcoolic anonim, am trecut prin toate stadiile, negare, furie, pentru ca într-un final să mă resemnez. N-a fost să fie. Bănuiesc că sunt destui ca mine, destui de mici la Revoluție, încât să nu conteze prea mult, dar destul de mari pentru a-și aduce aminte, și care acum se simt înșelați. După douăzeci de ani, continui să trăiesc același film prost?! Douăzeci de ani!!! Vorba lui Iorga, o viață de om, așa cum a fost.

    #13944
  11. Eu m-am intors in Ro de cateva luni din US. Inca nu mi se pare asa de rau :). chestia e ca am si foarte mult de munca de cand am venit si n-am avut vreme sa ma uit prea mult in jur si nici nu mi-a placut foarte mult in US. O’m mai vedea pe parcurs ce-o fi :).

    #13945
  12. Neagrigore: Colega nu s-a uitat la tine ca la un naiv?

    Combo: De ce-ai plecat şi de ce te-ai întors? :)

    #13946
  13. neagrigore

    Vezi, exact. Crede-mă că nu sunt naiv, nu joc cartea neofitului. Ci doar încerc să fiu consistent cu mine. Și atunci, ce e de făcut? Eu sunt convins că numai comportându-te normal într-o situație anormală, reușești să supraviețuiești. Nu poți să fii inconsecvent. Dacă faci concesii o dată, le vei face și altă dată. Și atunci? Nu cunosc cazuri de Vadimi care s-au dat pe brazdă, cum nu cunosc cazuri de Nistorești care au revenit la normal. Este un drum fără întoarcere. Nu merge să iei o pauză, pentru a te reîntoarce când îți convine.

    #13947
  14. Am plecat pentru un job acolo. M-am intors ca era sotia insarcinata (am un fiu de 2 saptamani)si a fost mai simplu pentru ea aici decat acolo (mai avem o fetita de aproape 2 ani). N-am stat decat 1 an in US.

    #13948
  15. Sincer, eu nu cred ca poate fi vorba de o “regenerare” a Romaniei. Am depasit stadiul sperantelor. Sunt insa intr-o dilema majora, intre parintii pe care i-as lasa aici (n-ar pleca pentru nimic in lume, au o varsta) si copiii pe care i-as creste mai degraba intr-o societate normala. Prieteni am in toata lumea, mi-ar fi usor sa plec in multe locuri.

    Pe de alta parte, am trait cativa ani afara si stiu ca nu exista loc perfect, exista bune si rele peste tot.
    Cum o vrea Dumnezeu!

    #13949
  16. Iau întrebările lui Mihnea ca la o invitaţie personală.

    De ce n-am plecat? Motive au fost mai multe, istorice:
    a. Neîncrederea în forţele mele;
    b. Teama de necunoscut;
    c. Neîncrederea în mediul nou (legat de b.);
    d. Necunoaşterea prea multor limbi străine (engleza foarte bine, franceza sub mediu);

    De ce nu plec acum? Uuu, asta e frumoasă. Nu plec pentru că văd a sta în România ca o dorinţă de sacrificiu. Regret că n-am trăit în comunism, să văd suferinţa comunismului ca un punct în plus (printre puţinele) ale existenţei mele. Pur şi simplu că am dus o viaţă grea e un plus pentru mine. Desigur, suferinţa trebuie să aibă un scop. Dacă îmi înfig bolduri în piele, suferinţa mea e nulă. Dacă însă (ipotetic) refuz o mâncare, pentru a o da altucuiva, suferinţa mea are un sens. Ei, am pierdut comunismul. Îmi rămâne însă (şi mi-a luat ceva timp să conştientizez asta) România anului 2009. Care nu e uşoară. Şi dacă pot să asociez rămânerea mea în România ca o mică suferinţă şi de cealaltă parte să văd un lucru bun – o doză de iubire de neam, de aşa trebuie, de aşa e frumos, atunci totul e bine.

    Ce îmi place la România? Că am şi eu loc. “Nu ştiu alţii cum sunt …”, dar eu în, în România, simt că sunt acceptat. E mai mult decât o tolerare, e o îmbrăţişare. Că e bine sau rău, nu ştiu. Ce ştiu, e că mă simt acceptat pentru felul meu de a fi. Nu simt că sunt invadat, copleşit.

    Şi îmi mai place România pentru accesul la ortodoxie. E peste tot. Dacă vreau o biserică ortodoxă, e în drum. Dacă nu îmi place una anume, mai merg două străzi şi dau peste alta (ceea ce poate fi bine sau poate fi perceput ca o cheltuială, acum vorbesc de partea pozitivă).

    Preferinţa mea pentru cei care se autodeclară ortodocşi este mai mică. Însă am printre oamenii pe care îi admir (da, şi Mihnea), oameni care îşi manifestă activ ortodoxia.

    Asta mi-ar lipsi în SUA, de exemplu.

    Şi mai e un motiv pentru care îmi place România – pe scurt nu trăieşti doar pentru tine, cel din ziua de azi. Trăieşti pentru istoria celor din jur, pentru trecut, pentru eforturile altora care te-au format pe tine, cel de azi. Pe lung, am detaliat asta pe blog:
    http://fiieficient.com/2008/06/despre-romania-sau-de-ce-sa-nu-te-gandesti-sa-emigrezi-desi-ai-putea-face-asta-fizic/

    #13951
  17. Neagrigore: Mulţumesc pentru cuvintele astea.

    Combo: Să-ţi trăiască! :)

    ZaffCat: Te înţeleg, deşi eu n-am trăit “afară”.

    Olivian: Felicitări pentru sinceritate.

    #13954
  18. __Vali

    Azi dimineata in masina am ciulit urechile la una din foarte putinele (3-4 pe an) emisiuni despre Romania la postul public de radio si care incepea cu ceva de genul “There is corruption, and then there is Romania !”; de ascultat/citit aici:
    http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=120290631

    Pt. Olivian BREDA: “Regret că n-am trăit în comunism”
    Zau !? Pai ar mai fi citeva locuri in lume (iti recomand cu “caldura” Corea de Nord) unde inca poti avea aceasta experienta.

    #13971
  19. Ana

    Referitor la revenitul peste 2-3 ani al celor plecati: am plecat de peste 8 ani, fara sa stiu atunci daca va fi definitv sau nu. De atunci, merg in Romania cam in fiecare an si, chit ca au rasarit cartiere si mall-uri noi, fundamental nu s-a schimbat nimic. Deci nu, nu m-as intoarce. Poate la pensie… :)

    #13973
  20. @Mihnea:
    Imediat dupa decembrie ’89, atunci cand inca mai prindeam programele de televiziune bulgaresti, am vazut un interviu cu un tip care descria ce i s-a parut diferit intre ‘strada’ din Sofia si ‘strada’ din Viena, unde tocmai fusese intaia oara.
    – Vedeti coala asta de hartie, alba si neteda? l-a intrebat el pe reporter. Ei bine, asa arata fetele oamenilor care merg pe strada in Viena: serene, linistite, proaspete.
    A luat apoi foaia, a mototolit-o in maini si i-a aratat-o din nou reporterului, spunand:
    – Pe strazile din Sofia, fetele oamenilor arata asa.

    Asa e si in Romania. Iar eu nu mai inteleg.

    Stiu cum trebuie sa arate un spital normal. Cele de la noi arata ca niste abatoare.
    Stiu cum trebuie sa arate o scoala normala. Vad insa scoli ineficiente, in care copilul roman invata de mic importanta meditatiilor si pe cea a dimensiunii buchetului de flori pe care mama l-a dus invatatoarei.
    Stiu cum ar fi normal sa sune limba romana. Aud o limba pe care nu o mai recunosc, plina de cuvinte maltratate, fraze fara logica si discursuri de tinichea.
    Stiu cum trebuie sa arate o autostrada, un oras curat, un parc civilizat. Stiu ce fel de maturitate ii doresc copilului meu si ce fel de batranete imi doresc pentru noi, parintii lui. Stiu cum as vrea sa imi conduc afacerea, insa am albit incercand sa o fac in mod onest, fara compromisuri ireparabile.
    Stiu ce e normal si traiesc zi de zi in anormal.

    Cineva imi vorbea despre asa-numita ‘schizofrenie sociala’ in care traieste o parte semnificativa a poporului roman. Acasa, dincolo de zidurile de protectie pe care ni le-am construit, suntem buni, blanzi, corecti, adevarate modele pentru progeniturile noastre. Afara, ne comportam ca in salbaticie – ridicam tonul , ridicam pumnul si coboram stacheta moralitatii.

    Nu vreau sa traiesc nici in duplicitate si nici rupta de ceea ce ma inconjoara, intr-un mediu artificial, pe care sa ma chinui sa il intretin. Si atunci am decis sa experimentez varianta de a trai in propria tara asemenea unui ‘expat’ cu contract in Romania, intr-o perpetua expeditie in terra incognita. Merg pe strada, ma uit la oameni si imi spun: “Hmm, ce obiceiuri stranii au localnicii! Oare de ce or scuipa atat de multi barbatii pe jos? Hei, ce personaje exotice la televizor! Cine o fi domnul acesta atat de vehement, cu tot cu oile lui? ”

    Cat despre motivele care ma mai tin aici, iata cateva: mormintele parintilor, cateva peisaje neatinse (inca), un fel de responsabilitate fata de cei carora le platesc lunar salariul si nu in ultimul rand, speranta – nesfarsita si stupida.

    #13974
  21. Ana: Mulţumesc pentru lămurire.

    Adnana: Interesantă strategia ta de păstrare a normalităţii…

    #13976
  22. Mihnea: Evident, nu imi reuseste. :) Daca mi-ar reusi, ar merge urgent la un consult.

    #13977
  23. Alex Miristea

    Salut Mihnea,

    Mulţumesc pentru publicarea acestei scrisori, nu îmi mai trebuia încă una. E extraordinar de bine scrisă…e o chintesenţă a tot ceea ce simt.

    @ Laura : ne-am apucat de strâns acte, venim şi noi acuşica.

    Celor care rămân, mă rog să va fereasca Dumenzeu de alte “succesuri” şi/sau “aroganţe”…

    cu drag,
    emigrantul

    #13978
  24. Alex: Şi tu? Când te-ai hotărât? Care a fost “declanşatorul”? Unde pleci?

    #13979
  25. __Vali:
    Pt. Olivian BREDA: “Regret că n-am trăit în comunism”
    Zau !? Pai ar mai fi citeva locuri in lume (iti recomand cu “caldura” Corea de Nord) unde inca poti avea aceasta experienta.

    __Vali, suferinţa în sine e nimic. Comunismul mi se pare aberant în general (are şi nişte părţi minime bune, ca orice sistem).

    Văd o parte bună să sufăr pentru un sens. Să îmi fie un pic greu.

    Şi dacă acest greu ar fi oarecum inevitabil – adică asta e, trăim în comunism, nu sunt multe soluţii de rezistenţă activă a mea ca individ (intrăm în alte discuţii aici) – şi suferinţa mea are un scop (nu emigrez că sunt patriot), atunci comunismul e bun.

    Să mă duc în Coreea să trăiesc în comunism e fără sens. De ce aş face asta? Pot să calc într-un cui. E suferinţă instant. :) Dar fără sens.

    #13980
  26. Alex Miristea

    Mihnea sunt atât de multe de spus…o să iasă o varză probabil, dar iată:

    Motivul principal derivă, cum mulţi au scris chiar şi aici, din faptul ca nu mă simt român (cetăţean) în România (sună ciudat, dar aşa e). Nu mă identific cu un procent majoritar de purtători de carte de identitate în trei culori. Un alt motiv este acela al copiilor, pe care vreau sa-i am. Dar nu vreau să audă de “becali”, nu vreau să asculte “salam”, ci doar să ştie că salamul e un aliment. Alt motiv : MIZERIA FIZICĂ şi MIZERIA UMANĂ din această ţară, care a ajuns să se manifeste, în opinia mea, în forme inimaginabile.
    Privitor la plecare: mă ameninţ singur de mult timp, am avut şi o încercare “eşuată” acum 6-7 ani în Germania…care nu m-a făcut decât sa-mi doresc şi mai mult să plec, dar legal şi asta din respect pentru ei.
    Declanşator…poate ai citit asta : http://mihaibendeac.ro/2009/05/19/scrisoare-deschisa-cocalarului-roman/ problema e că eu am trăit asta (sub o altă formă) şi din păcate nu sunt aşa cunoscut ca el…M-AM SATURAT DE ŞMECHERI ŞI ŞMECHERII!
    O sa mă ţin şi eu scai de Laura pe continentul celălalt, după ce o să încerc încă o dată în bătrânul nostru continent. Deci ca să nu fiu mistic : Canada via Germania, sper. Am încă dilema : un stat cu un sistem social mai scăzut dar cu o deschidere mai mare către emigranţi ori un stat cu un sistem social mai robust dar cu o toleranţă mai mică la emigranţi ? – având în vedere că nu trăim de mai multe ori, e greu să alegi în opinia mea.

    spor,
    Alex

    #13982
  27. Alex: Îţi doresc să-ţi găseşti liniştea. Şi copii sănătoşi.

    #13983
  28. Calin

    Din pacate, trebuie sa se “formateze disk-ul” altfel niciodata nu se va schimba nimic in Romania, lumea nu mai cunoaste rusine, banul este imparat iar daca incerci sa faci ceva mai deosebit cel de langa tine va incerca cumva sa te traga-n jos. De multe ori ma-ntreb de ce oare, de unde atata ura, invidie, rautate, oare totdeauna am fost asa sau comunismul a alterat gena noastra si am rezultat o natie defecta din foarte multe puncte de vedere? Sotia mea ma-ntreaba de fiecare data cand mergem in vizita in Romania: Cali, de ce-s oamenii asa de-ncruntati, de ce nu te saluta nimeni cand intri intr-un magazin, de ce se uita urat la mine cand incerc sa vorbesc romaneste, de ce nu ne dau restul cand cumparam ceva si ne dau in schimb guma, de ce incearca lumea din rasputeri sa impresioneze prin orice mijloace? Crede-ma ca nu am reusit sa-i dau un raspuns si ma bucur tare mult ca fiul meu s-a nascut in Irlanda si ca irlandezii au emigrat peste tot in lume pentru a-si face un rost pentru ei si familiile lor si nu au fugit de conationalii lor si mai sper ca el sa gaseasca raspuns la intrebarile mele!

    #13984
  29. __Vali

    Olivian BREDA: “Comunismul mi se pare aberant în general (are şi nişte părţi minime bune, ca orice sistem).”

    Si care ar fi in opinia ta partile bune ale comunismului ?!

    #13986
  30. Mihai

    Si eu sunt plecat prin strainatati de pe vremea cand abia iesisem din copilarie. Atunci cand am plecat gandeam ca nu o sa ma mai intorc niciodata acasa. America era pe val si oferea oportunitati pe care romanii nu le visau, ma simteam ca autorul acestei scrisori. Intre timp au trecut anii, m-am casatorit cu o fata romanca pe care am intalnit-o aici in America, acu avem si un copilas. Treptat, treptat, dorinta de a reveni in tara a crescut tot mai mult. Acu tot ne zicem ca asta e ultimul an si plecam. Este o stare cumplita de apatie la nivel global. E o expectativa apasatoare care se vede in orice domeniu. Se cere schimbarea imperios, dar o cautam unde nu trebuie. Simt ca fara suferinta nu vom obtine aceasta schimbare mult dorita.
    Acu vreo 10 ani, ma simteam in nesiguranta de fiecare data cand veneam in Romania si cand ma intorceam in America ma simteam ca copilul care se ratacise de mama si si-a regasit-o. Acum simt ca nesiguranta ma paste aici, si paradoxal atunci eram doar un pusti care nu avea decat ghiozdanul din spate si acu cum s-ar zice sunt mai realizat. Parca nu as vrea ca copilul meu sa se piarda in aceasta mare de ignoranta. Stiu ca si multi romani sunt dezorientati, dar ce e aici e de-a dreptul patologic. E un spirit cumplit de turma si parca fara nici un temei lumea se imparte in 2 tabere, “noi si ei”, dar nu vrem sa-i intelegem pe ceilalti absolut de loc si potrivit ratiunii noastre “noi avem dreptul”, sau “noi suntem cei toleranti”, si nici unul nu are dreptate, caci vrea sa se auda vorbind doar pe el. Macar in Romania stim una si buna, “toti sunt hoti!” si nici macar nu ne punem sperante iluzorii in himere si cai verzi pe pereti. Nu stiu cum este in vestul Europei, insa in general starea de complacere nu miroase a bine.
    Le urez succes tuturor celor care vor sa plece si chiar m-as bucura daca plecand mai multi ar putea muta odata cu ei si un coltisor de Romanie.

    #13989
  31. Ilie de la scularie

    Mihnea,
    Felicitari pentru noul format, nu neaparat mai frumos pe cat de eficient.

    Referitor la subiectul de fata cred ca orice om normal se regaseste in scrisoarea de mai sus si l.u.m.d. i-a rasarit in minte ideea de a se muta din balamuc in normalitate. Dar cred ca pentru unii se pune problema si astfel: asta e locul care mi-a fost harazit, astea sunt greutatile si mizeriile cu care trebuie sa lupt, astia sunt parintii care m-au crescut si carora nu se poate sa le intorc spatele la batranete – fie si cu argumentul ca trebuie sa-mi cresc copiii altundeva. Probabil ca e important de pastrat un echilibru personal si pentru asta sunt necesare cateva locuri de refugiu (muzica, arta in general, natura).
    Dar calea cea mai sigura de a razbate e religia.
    Din fericire pentru familia mea asta e calea, viata apropiata de biserica, un duhovnic bun, posibilitatea de a-ti integra copilul intr-un grup de cateheza normal si evident naivitatea ca poate va fi mai bine.

    cu bine
    Ilie

    #13992
  32. neagrigore

    sunt de acord cu tot ce a spus alex mai sus, doar că aș mai adăuga la becali și salami, relativismul moral de care sunt îmbibați aproape toți românii. Pentru mine e bună o chestie, pentru cei din jur alta. Sunt din ce în ce mai convins că nu vreau să fiu prin preajmă când va începe să dea rezultate.

    #13993
  33. ilie

    E greu de zis ceva. Probabil ca singura motivatie de a ramine in tara e una duhovniceasca. Adica de a intelege macar in parte care e scopul vietii noastre si unde ne putem atinge cel mai bine acest scop. Evident ca marea majoritate a oamenilor nu-si pun asa problema si atunci singurele motivatii de a ramine sint cele materiale sau legate de neputinta de a pleca (abilitati, studii, context). Sa ne recunoastem neputinta si neimplicarea noastra. Sint fff multe de facut la noi, dar se cere sacrificiu. Aproape nimeni nu mai este dispus sa-l faca. Problema e la noi, la fiecare in parte, nu la altii, sint pe deplin convins de asta. Se vede ca si cei plecati nu-si gasesc linistea cu adevarat, linistea si implinirea adevarata o putem vedea mult mai des la romani din tara, nu de aiurea.

    #13994
  34. Călin: Cum am putea “formata disk-ul”? În afară de varianta biblică a dispariţiei unor generaţii…

    Mihai: Postarea mea nu se vrea un elogiu la adresa “câinilor cu covrigi în coadă” din Vest. Sper însă că, punându-şi problema, unii oameni vor încerca să schimbe ceva aici.

    Ilie: Şi eu (mai) cred că avem o datorie, că acasă e tot acasă. Mă întreb însă dacă nu cumva copiii ne vor judeca că i-am ţinut aici.

    #13995
  35. neagrigore

    Mama trebuia să plece la începutul anilor optzeci în Canada, unde aveam rude etc. To cut the story short, a ales să rămână. Nici o secundă nu mi-a trecut prin cap să dau vina pe ea.

    #13996
  36. ilie

    Da, e greu cu copiii. Avem si noi 4 fete (1+1+2), cea mai mare de nici 4 ani jumate. Mi-e cam teama de educatia lor. Dar sint sigur ca Dumnezeu le va oferi sansa lor, asta si cu stradania noastra. Pina la urma trebuie sa fie si ei cinstiti cu ei insisi si cindva sa se regaseasca. Pt a fi normal si a alege liber, deocamdata incercam sa le oferim o dezvoltare fizica si psihica cit de cit NORMALA. De exp nu avem in casa tv, iar la calculator incercam sa le punem doar povesti audio. Poate pare deplasat, dar dupa ce citesti carti de-ale lui Virgiliu Gheorghe…

    #13998
  37. Neagrigore: Ai copii?

    Ilie: Să-ţi trăiască! Şi felicitări pentru decizia cu televizorul…

    #14000
  38. neagrigore

    Abisală întrebare :)

    nu, și nici nu intenţionez să am, în viitorul foarte apropiat. Întrezăresc ideea din spatele întrebării, dar aș contracara-o cu faptul că dacă îi explici clar/sincer (verbal, sau non-verbal) unui copil cum stau lucrurile, înțelege.
    Dar revin, nu am copii.

    #14002
  39. Neagrigore: Nu era un atac :)

    #14003
  40. neagrigore

    Da, recunosc, îmi era teamă de o șarjă pe tema experienței la prima mână. E obositor. Nu terminasem de povestit exemplul cu omul care nu reușea să își ascundă sentimentele.
    Era vorba de un agent imobiliar, iar persoana cu care vorbeam deplângea handicapul … eu am remarcat că nu trebuie să fie neapărat un handicap, și am dat exemplul lui Seth Godin, care spune că dacă nu ești exigent cu clienții tăi, vei ajunge după chipul și asemănarea lor. La care mi s-a replicat că nu am firmă, prin urmare, nu voi înțelege niciodată. Mi se pare că e un cerc vicios. De fapt, sunt mai multe cercuri concentrice, iar experiența mea de viață, atât cât este, mi-a arătat că dacă ai scăpat dintr-un cerc, ajungi în altul. Nu e nici o scăpare! Ai firmă, n-ai copii. Ai copii, n-ai mașină. Ai mașină, n-ai condus un Boeing 707 niciodată. Ai condus un Boeing, n-ai făcut armata … :)

    #14004
  41. tibi

    m-ai intrebat de ce nu plec.
    Pai ca ma simt batran deja sa fac faza asta, sunt f inertial, nu am forta sa plec, sunt prea slab,
    pe de alta parte am aici o proprietate, ma simt bine acasa la mine. daca asa avea un salar mai mare m-as simti mult mai bine…dar stiu probleme romaniei. activez civic, incerc sa fac cate ceva s amai schimb in bine lucrurile….

    #14005
  42. __Vali:Si care ar fi in opinia ta partile bune ale comunismului ?!
    __Vali, comunismul e un sistem rău, sunt împotriva lui 100%, am semnat asta şi recomand şi altora să o facă:
    http://praguedeclaration.org/sig

    Dar nu cred în binele absolut şi în răul absolut. Nu aici, pe pământ.

    Democraţia nu e un lucru bun, e cel mai mic rău dintre relele posibile. Şi asta face democraţia cea mai bună opţiune. Nu că ar fi sistemul ideal.

    Similar, comunismul este un sistem în ansamblu rău. Dar ca orice sistem, are, inevitabil, lucruri bune.

    Mă întrebi care sunt alea. E un sistem complex, nu am sunt un cercetător al comunismului. Sper că ţi-am demonstrat că e imposibil teoretic ca un sistem mare, chiar totalitar, poate să aibă şi părţi bune.

    Aşadar, nu ştiu care sunt părţile bune.

    Ca să îţi răspund însă la întrebare, pot să îţi dau două indicii:
    a. Exemple de lucruri care ar putea fi bune pentru unii în comunism: sentimentul de lucru stabil; E rău, e foamete, sunt probleme, e supraveghere, sunt limitări; Dar e o stabilitate, ştii că că ai voie X şi nu ai voie Y; Limitele sunt mai clare într-un sistem autoritar decât în alte sisteme;
    b. Elementul pe care şi l-a propus drept diferenţiator comunismul faţă de capitalism ar fi egalitatea tuturor; Deşi eu personal văd că capitalismul împarte inechitabil bogăţia unora şi sărăcia altora, câtă vreme comunismul împarte echitabil sărăcia tuturor, pot să zic că la o ţară de 20+ (câte-or fi) milioane de locuitori ai României, există oameni (nu poţi să mă contrazici) care au trăit, inevitabil, din punct de vedere material, mai bine în comunism decât în capitalism; Asta e o cifră seacă, măsurabilă; Poţi spune clar că sunt oameni care aveau un nivel de trai mai bun în comunism ca în capitalism;
    c. Îţi plac sau nu, au fost făcute cu suferinţe sau nu, s-a cheltuit prea mult sau nu, există în România anului 2009 multe construcţii realizate în timpul comunismului; Vezi metroul bucureştean, de care mă bucur aproape zilnic;
    d. Dacă extindem discuţia, ce ţie ţi se pare rău (supravegherea, limitările, lipsurile, teama, neîncrederea), altora putea să li se pară bine; Există şi masochişti; Să judeci un sistem că e bun sau rău doar din perspectiva unui sistem de referinţă e, în sine, un gest totalitar.

    Citeşte mesajul ăsta pentru punctul d:
    http://catalinsturza.ro/?p=640

    şi o să vezi că pâinea neagră, deşi e un lucru pe care nu îl vrei acum şi nu îl doreai nici atunci, putea fi un lucru bun impus de comunism.

    Aş prefera ca pe viitor să nu mai despicăm firul în patru, te rog să nu mă mai provoci.

    #14007
  43. neagrigore

    @ Olivian: Sunt atât de multe găuri în argumentație, încât nu știu de unde să încep. Sper să nu o iei ca pe o provocare :)

    Nu știu cum e cu lucrul stabil, dar chiar mic fiind, în anii optzeci, nu am perceput nimic stabil. Cozile se schimbau de la un magazin la altul, regulile erau diferite. Azi jumătate de kil de carne de căciuliță tricotată, mâine jumătate de jumătate de kil.
    Mă depășește logica oamenilor care percep comunismul ca fiind stabil. Singurul lucru stabil în comunism este armistițiul conștiințelor, asta dacă nu consideri metafora un pic pompoasă. Eu da.
    Este complet fals că oamenii au dus-o mai bine în comunism. Pentru asta, ar trebui să ne întoarcem cincizeci de ani înapoi în timp, să construim capitalismul în locul comunismului. Ceea ce n-ar fi un lucru chiar rău, dacă mă gândesc mai bine.
    Eu nu mă bucur de metrou, cel puțin nu simt bucurie când intru, dar metroul n-a fost niciodată un prilej de bucurie, nicăieri în lume. În plus, sunt claustrofob.
    Din păcate, masochiștii sunt o minoritate pe care Mill n-a luat-o în considerare, când vorbea de dictatura majorității.
    N-or fi comunismul, ca și nazismul de altfel, răul absolut pe pământ, da’ știu că ne-am chinuit al dracului de tare să le facem să pară așa.
    Na, că dau și eu un link la schimb
    http://www.tnr.com/article/world/the-november-pogrom despre Noaptea de cristal.

    #14008
  44. @neagrigore: Aia cu provocările era doar pentru __Vali, îşi atinsese maximul de provocări per post de-al lui Mihnea – două :)

    Aşa.

    1. N-am trăit în comunism decât până la 7 ani, şi, aşa cum am spus, nu am cercetat comunismul; Nu sunt un expert în comunism, şi răspunsul meu la întrebarea: “Care sunt partile bune ale comunismului?” e “Nu ştiu”; În opinia mea însă, comunism = o oarecare stabilitate; Dacă zici că mă înşel, ok, de acord cu tine; Era părerea mea, de total ne-expert auto-afirmat; :)
    2. N-am zis că oamenii au dus-o mai bine în comunism; Am zis că din 20+ de milioane, unii au dus-o mai bine atunci; El mi-a cerut nişte părţi bune; Pentru X oameni financiar comunismul a fost mai bun;
    3. Faptul că tu nu te bucuri de metrou, dacă mă întrebi pe mine consider că e o limitare de-a ta; Eu pot să mă bucur de el, şi consider că în ansamblu e un lucru bun; Dacă vrei, facem un sondaj de opinie – e metroul un lucru bun construit în comunism? :)
    4. Aia cu masochiştii a fost mai mult o figură de stil; Sper că ai puterea să înţelegi că există oameni care se bucură de metrou chiar dacă tu personal nu o faci şi există unii oameni (sper că ai puterea să înţelegi că eu nu sunt unul dintre ei) pentru care comunismul e un lucru bun; Să ştii că “bun” şi “rău” depind de un sistem de referinţă pe care (din fericire!) nu îl poate stabili nimeni; Putem pune limitări, dar statistic găseşti pe lumea asta un om căruia să îi placă cam orice; Şi întrebarea a fost fix asta – care ar fi părţile bune ale comunismului? Excepţiile;
    5. Opinia mea este că acţiunile de bază ale oricărui om sunt inerent bune; Un criminal de război îşi satisface nu ştiu ce nevoie personală de putere şi el de fapt vrea binele; Faptul că rezultatul (ucide oameni) e o crimă cutremurătoare nu schimbă ideea: la bază, omul ăla vrea binele; Doar că doar al lui; :) Linkul tău merge pe ideea că există sisteme inerent rele; Eu văd în asta o tendinţă destul de totalitară, să ştii; :) Un sistem care a fost folosit într-o ţară de 23 de milioane e atât de complex încât, chiar dacă aş accepta ideea ta că e un singur sistem de referinţă şi l-aş accepta pe al tău ca acela, tot ţi-aş găsi viaţa cuiva din cele 23 de milioane afectată în bine; De exemplu, viaţa materială (atât doar) a lui Nicolae Ceauşescu; 😆 Nu cred în rău absolut la nivel de sistem de 23 de milioane de oameni pentru zeci de ani;

    #14009
  45. Cristina Pop

    @ Mihai: America descrisa de tine e foarte aproape si de perceptia mea si a familiei mele. Si noi pendulam inca intre aici si acolo.
    @Ilie: Noi am renuntat la TV cind s-a nascut baiatul nostru(acum aproape 3 ani) si nu-i ducem lipsa deloc. cit despre normalitate si educatie, singura optiune pentru o gradinita care ni s-a parut in regula a fost o gradinita sub tutela ortodoxa. Ce se va intimpla mai departe insa…mi-e greu sa-mi imaginez.

    #14010
  46. Ca să explic lucrurile un pic mai clar:
    (situaţie ipotetică) Capitalismul face 5 oameni foarte fericiţi, 10 mediu fericiţi şi 5 supăraţi;
    (situaţie ipotetică) Comunismul face 2 oameni foarte fericiţi şi 18 supăraţi;

    Când vorbesc despre sistemele de mai sus, pot să zic două lucruri:
    1. capitalismul are tendinţa istorică (doar la trecut, nu pot anticipa 100% viitorul) de a face mai mulţi oameni fericiţi (dacă excludem frustrările celor mediu fericţi că nu sunt foarte fericiţi);
    2. comunismul are tendinţa istorică (doar la trecut, nu pot anticipa 100% viitorul) de a face oamenii nefericiţi.

    Mă rog, pot scoate mai multe chestii de aici, dacă îmi bat capul.

    Ce nu pot să zic e că:
    a. Capitalismul e perfect bun;
    b. Comunismul e perfect rău;

    De ce nu pot face asta?
    a. Contraexemplele: pot să îţi găsesc exemple, oameni, situaţii, idei. Îi iau pe cei doi oameni foarte fericiţi din comunism şi fac studii pe caz pe ei, etc.;
    b. Îmi lipseşte sistemul absolut de referinţă; Cine stabileşte pe lumea asta că oamenii trebuie să fie fericiţi? Pot veni cu argumente culturale, istorice, sociale, etc.; Dar tot e un sistem failibil;
    c. În fine, îmi lipseşte puterea de comparare; Chiar dacă stabilesc că 5 oameni foarte fericiţi în capitalism înseamnă un lucru mai bun decât 2 oameni foarte fericţi în comunism, vine un alt criteriu: de unde ştiu eu că fac fericţi pe oamenii care trebuie? De ce ăia 2 oameni fericiţi din comunism n-ar avea dreptul la mai multă fericire decât oamenii din capitalism?

    Aici vine intuiţia, prejudecăţile, tiparele care ne fac să zic – comunism = bad, capitalism = good. Pe care eu le evit şi zic doar aşa:
    a. Sunt împotriva comunismului;
    b. Sunt pro capitalism;
    c. Comunismul nu e 100% rău;
    d. Capitalismul nu e 100% bun;
    e. Istoric, ALŢII (important), nu eu, au demonstrat că comunismul a făcut mult rău;
    f. Istoric, ALŢII (important), nu eu, au demonstrat că capitalismul a făcut mult bine;
    g. Viitorul e atât de imprevizibil, încât nu poţi spune nimic despre un sistem; Dacă sistemul X a făcut în trecut rezultatele Y şi Z, nu înseamnă că în viitor acel sistem va da rezultate similare; Poate fi total diferit;

    #14011
  47. neagrigore

    am să mestec ce mi-ai zis, dar de răspuns, răspund de acasă, pentru că sunt la muncă acum :)

    #14013
  48. marcello

    “Când copilul mi-a spus că cel mai bun român e Gigi Becali, pentru că e puternic şi are bani, afirmaţie însoţită de un pumn fluturat, mi-a căzut cerul peste cap.”
    E usor sa dai vina pe sistem pentru orice, dar comunicarea parintilor cu copiii n-o poate inlocui nici guvernul, nici scoala si nici vecinul de la parter.
    Citind aceasta scrisoare constat ca este un fir rosu care caracterizeaza emigratia romaneasca, de jos pana sus: ideea ca e destul sa treci de Vama Bors pentru a-ti rezolva toate problemele. Fie ca este vorba de oameni superpregatiti, sau de necalificati, ideea e aceeasi.
    Nu pot sa condamn pe nimeni, mai ales ca si eu sunt un emigrant (e drept, nu in “Europa Germanica”). Reanalizand scrisoarea de mai sus, eu nu vad nici un motiv serios care sa-l determine pe cel in cauza sa emigreze. Dupa mine, exista doar doua motive valabile pentru a emigra: afirmarea profesionala, pentru cei cu o pregatire ridicata (nu reiese din scrisoare ca asta ar fi motivul), sau supravietuirea pentru cine nu se mai descurca acasa. Nu poti sa pretinzi nimanui sa moara de foame din patriotism. In filmul “Italiencele”(http://cinemaromanesc.blogspot.com/2009/08/italiencele-2004.html), e un preot care raspunde astfel intrebarii unde e mai bine, in Romania sau in Occident:”Acolo e mai bine pentru trup, aici (in Romania) e mai bine pentru suflet”. Subscriu.

    #14017
  49. @neagrigore mă tot gândesc la discuţie, şi mi-a venit o comparaţie (pe sistemul operaţie reuşită pacient mort) drăguţă (vai ce adjectiv calificativ!) pentru care comunismul nu poate fi catalogat drept rău. E un scenariu pur ipotetic, doar un scenariu:

    Se dau trei momente: t1 t2 t3
    t1 = 1 ian 1960
    t2 = 1 ian 2010
    t3 = 1 ian 2060

    Analiza este la momentul t2, când sunt două situaţii între care se face o comparaţie:
    a. Un medic care are de ales între două medicamente pentru un pacient; Şi tu trebuie să alegi un adjectiv pentru decizia lui: bună sau rea;
    b. Un preşedinte al ţării X :) care are de ales între două sisteme: comunism sau capitalism; Şi tu trebuie să zici dacă comunismul e bun sau rău;

    Ne întoarcem la t1:
    a. Medicul face nişte experimente pe şoareci pentru a testa două medicamente; În urma experimentelor, a observat că medicamentul A are o rată de succes împotriva unei boli de 80%, medicamentul B are o rată de succes împotriva aceleiaşi boli de 20%; Experimentele sunt doar pe şoareci până în momentul t2;
    b. Ţara X de la t1 la t2 prin două sisteme: comunism şi capitalism; Rezultate – s-a observat că comunismul face populaţia fericită în procent de 20%, capitalismul de 80%;

    Suntem în momentul t2:
    a. Medicul testează prima data pe o fiinţă umană medicamentul; E prima persoană din lume care are o anumită boală pentru care s-au făcut şi acele teste; Alege, desigur, medicamentul A;
    b. Preşedintele ţării X alege capitalismul pentru ţara lui;

    Trece timpul, am ajuns la t3:
    a. Ipotetic, pacientul moare; Pentru că suntem în situaţie ipotetică, îţi spun că dacă ar fi ales medicamentul B, ar fi trăit;
    b. Ipotetic, ţara condusă în capitalism privatizează sectoare precum apărarea, apar conflicte, e o lăcomie generalizată, ţara X declanşează un război nuclear, vine sfârşitul lumii; :) Ipotetic, dacă ţara X ar fi ales comunismul, nu ar fi existat această problemă;

    Ok, suntem la analiză. Avem două situaţii:
    a. Doctorul, la momentul t2 a procedat corect, a dat medicamentul bun (conform unui anumit sistem de pregătire); Totuşi, pacientul, indiferent de aceasta, a murit; Doctorul a făcut tot ce ştia mai bine;
    b. Preşedintele, la momentul t2 a ales sistemul corect; Previziunile nu puteau indica probleme mai mari decât în cazul sistemului celuilalt; Totuşi, pe termen lung, problemele capitalismului s-au dovedit prea mari;

    Şi acum, să ignorăm tot ce am zis pentru t3; Să zicem că nu ştim cum o să fie t3; Dar trebuie să luăm decizia – luăm, desigur decizia corectă cu datele pe care le avem; Doctorul a procedat corect profesional, la fel şi preşedintele;

    Întrebarea care se pune e – este bine cum procedează? Ideea de bază e că viitorul are incertitudini: medicamentul care funcţioneză în 80% din cazuri poate fi uneori mai puţin eficient decât medicamentul care merge bine în 20% din cazuri. Un sistem foarte complex de guvernare a unei societăţi poate da chix fix la lucruri foarte importante – siguranţa populaţiei.

    Să analizăm între capitalism şi comunism. Când iei decizia între două lucruri, alegi cel mai bine cu datele pe care le ei. Când însă afirmi în faţa tuturor, la momentul t2 – “ăsta e sistemul bun! eu fac bine! totul e glorios” ignori faptul, ştiut bine de tine, că la momentul t3:
    a. Nişat (pe segmente geografice / pe domenii / pe grade de pregătire) vor fi întotdeauna oameni care vor vedea sisteme mai bune decât al tău; Indiferent ce sistem alegi;
    b. Sistemul tău (capitalismul) poate fi mai bun decât comunismul pentru 5 planuri (economic, tehnologic, cultural, sănătate, social), dar să aibă carenţe faţă de celălalt sistem la două aspecte (ecologie şi spirtiualitate); Cine stabileşte ce e important şi ce nu? Pentru că sunt 5? Pentru că toţi vrem bani? Poate eu vreau ecologie şi spiritualitate!
    c. Trecutul unui sistem (t1) nu garantează că între t2 şi t3 acel sistem va avea acelaşi comportament; Sunte prea multe variabile; Poţi avea un grad de predictibilitate, dar e prea complex ca să fii sigur;
    d. Variabile foarte importante (accident nuclear) nu pot fi prezise; O asemenea variabilă poate fi mai importantă decât gradul de fericire al populaţiei; Logica – ok, toată lumea e nefericită, dar n-am murit;

    Revenim la momentul t2, nu ştim cum arată viitorul, tot scenariul viitor e doar în mintea noastră. Luăm o decizie. Pentru că suntem fiinţe raţionale, alegem medicamentul A şi capitalismul. Suntem conştienţi că decizia noastră poate să nu fie cea mai bună şi rezulatatul final să nu ne mulţumească nici măcar pe noi.

    Cum analizăm?
    a. Zicem că am luat cea mai bună decizie cu datele noastre;
    b. Nu aplicăm nicio etichetă generalizatoare, care să aibă valoarea unui adevăr universal: soluţia mea e excelentă! am luat decizia bună! medicamentul e grozav! terapia e super! capitalismul e grozav! decizia e cea mai bună!

    De ce facem punctul b.? Pentru că ne gândim că în momentul t3 o să avem în faţă nu doar analiza noastră (care oricum e forţat să spunem că trebuie universal acceptată), ci şi nişte consecinţe pe care nu le controlăm.

    Ergo, comunismul nu e 100% rău. 😆

    #14018
  50. Alex Miristea

    @ marcello : nu vreau sa polemizez, ci vreau să răspunzi tu unei prietene care mi-a zis asta: “ce am patit in ultimele sapt cu analizele pt tata, cu bataia de joc din sist medical si primarii m-a facut sa iau din ce in ce mai mult in calcul plecarea…cu ai mei cu tot. m-am saturat de idioti, incorecti si impotenti intelectual si sufleteste”.
    Apropo ce îi oferă sistemul romanesc la care particip şi eu şi tu cu bani, de exemplu lui: http://www.razvan-zainescu.eu/home/ NIMIC !!! “Stă cu mâna întinsă” pentru un SMS (sună foarte urât dar asta e realitatea)…şi de aici se ridică o altă întrebare la care vreau să-ţi răspunzi : de ce, noi românii, ca popor, nu putem face un sistem care să funcţioneze pentru noi pe banii noştri? În fond toţi participăm la asigurările sociale. Se pare însă că în această ţară copiii educaţi ajung mari …din pacate mari hoţi – asta poate românul să “producă” de cel puţin 20 de ani.
    Poate sunt scuzele unui “preemigrant” dar tare îmi doresc să mă uit în ochii părintelui unui ministru şi să îmi spună cum au “răsărit” casele şi maşinile băiatului lui, peste noapte…Atenţie, părinte crescut cu alte valori şi de un alt sistem, probabil comunist. Şi-a renegat cineva odrasla? Probabil că nu. Aşadar, nu cumva sistemul e nevinovat şi probabil că oamenii care “produc monştri” scorniţi din frustrările lor sunt vinovaţi?

    #14019
  51. Mi-a venit ideea unui joc. Ce-ati spune sa va ganditi si sa spuneti un lucru care va placea in timpul comunismului?

    #14020
  52. @olivian: m-ai pierdut 😀

    #14022
  53. ZaffCat: Joc periculos… Poţi disocia faptul că eram copii, adolescenţi sau tineri (şi, deci, ne place să ne amintim) de sistemul fundamental inuman? Dacă poţi, jocul e posibil.

    #14023
  54. __Vali

    Olivian BREDA:
    Imi pare rau daca te-ai simtit “provocat”, nu asta a fost intentia mea. Mie mi s-a parut ca, dimpotriva, unele din afirmatiile tale (“Regret că n-am trăit în comunism”, “Comunismul … are şi nişte părţi minime bune”) au fost provocatoare si n-am rezistat tentatiei de-a cere lamuriri.
    Ca unul care am fost crescut (si indobitocit !) in comunism eu cred ca sistemul nu are nimic bun si nu pot sa inteleg de unde vine “fascinatia” pe care aceasta molima o mai provoaca inca in rindul unor tineri aparent decenti in ziua de azi si intr-o tara atit de rau “fripta” de comunism. I am done.

    #14024
  55. @ Mihnea: Pot incerca :-)

    #14025
  56. Calin

    Olivian Breda: Si pe mine m-ai pierdut de la “regret ca n-am trait in comunism”, sincer nu regreta ca n-ai pierdut absolut nimic, poate ai salvat ceva timp pe care l-ai fi pierdut mergand la 2 dimineata la coada la lapte – nu ca eu am pierdut timp la aceste cozi dar stiu cum a fost.

    #14032
  57. Te-ai gandit Mihnea...

    …Ca esti o veriga importanta a sistemului care a generat astfel de povesti? Scuze o sa iti gasesti multe…Realitatea e ca traiesti in orasul lui Boc, ai moderat ceva cu Basescu si casa parintilor tai e la o aruncatura de bat de stadionul lui Paskany! Pot da nume si din alta tabara daca vrei! Important este ca NU iti vei gasi nicio vina! Succesuri!

    #14073
  58. Eu m-am simtit pentru prima data cu adevarat inselat in 92, in timpul studentiei, in Iasi. MI-au trebuit doi ani ca sa iau hotarirea finala de a pleca, si nua fost usor. Erau alte vremuri, cozi interminabile si nopti dormite in fata ambasadelor din Bucuresti, invitatii, interviuri, neincredere, etc. Era mult mai greu sa pleci. Romanii iti dadeau voie dar nu te primea vestul prea usor. Am reusit, dupa per(l)egrinari prin mai multe tari, sa ajung tot in vestul germanic :-). A trebuit sa o iau efectiv de la capat, nici liceul lui Ceausescu nu era recunoscut pe atunci (noroc cu intrarea in EU de mai tirziu). Mi s-a dat voie totusi sa studiez inginerie electronica, fara liceu. Nu vreu sa va vorbesc de felul cum e aici – multi romani au iesit in vest in ultimii ani si stiu asta (… sau cred ei ca stiu). Voi sari la final.
    Lucrez la o companie mare care produce si vinde niste produse foarte necesare in Romania si prin natura jobului, vin foarte des in Romania. Am un sentiment ciudat de cite ori vin, dar si de cite ori plec inapoi. Bucuria de a ajunge in tara e umbrita dupa citeva zile de Romania din motivele prezentate mai sus: marlanie, invidie, rautate, santaj, mita, etc. Stau atunci sa ma gindesc, am facut bine ca am plecat atunci? M-am simtit atat de tradat de anii postceausisti, dar sincer, si sper sa nu mi-o ia nimeni in nume de rau, ma simt la fel de tradat la fiecare venire acasa. Acasa, oare unde e acasa? Imi pun de fiecare data intrebarea asta in avion. Tristetea imi dispare insa pe aeroport, cind doi copii minunati ma asteapta si-mi sar in git. Si daca eu a trebuit sa plec din Romania pentru o viata civilizata si sa nu aflu inca dupa 15 ani unde e ACASA, sper ca ei sa nu afle vreodata de Gigi Becali ca in jurnalul de mai sus. In acel moment am senzatia ca intrebarea dinainte prinde un raspuns clar!!!

    #14158
  59. Cred ca a procedat intelept viitorul emigrant.Cred ca acolo totul este mai bun decat la noi si procesul de educare si civilizare a neamului nostru este fara de sfarsit, si mai mult ceea ce complica ecuatia cel mai mult este politica. De aceea GO,GO,GO.

    In ceea ce priveste optiunea copilului nu cred ca tine numai de parinti (ca sa intru in polemica cu Marcello), ci e atitudinea normala a copilului de a alege ceva simplu, usor, care sa ii dea siguranta. Copiii fac alegeri simple si nesofisticate. Etica se invata mai tarziu si Marcello, te asigur, se transmite copilului.

    Ca sa fiu mai clara, voi da exemplul copilului meu. Astfel la 10 ani l-am intrebat ce vrea sa devina si mi-a spus :”Avocat”. Si-a justificat alegerea pentru ca tocmai aflase suma cu care era platit un avocat – colaborator. (a fost de fata, la birou, cand am platit un avocat colaborator). Am adus atunci lamuririle necesare pentru copilul meu de 10 ani, care a ales sa devina automatist, si pot spune ca se vede si acum educatia pe care m-am straduit sa o ofer. Aud numai cuvinte de lauda la adresa lui din partea cunoscutiilor si a vecinilor si imi spun ca orice efort depus pentru a-l educa nu a fost degeaba.

    Asa ca inteleg parintele care a simtit ca cerul ii cade in cap si a DECIS SA FACA CEVA. Bafta mai departe.

    #14248
  60. Nord kapp

    Incurcate sunt caile domnului, am ajuns pe acest blog din intamplare. Fiind departe de tara, rasfoiesc de cate ori am timp presa electronica romaneasca, asta pentru ca imi pasa ce se intampla acolo unde numesc eu ,,acasa,,. Mi-a placut un articol gasit pe ziare.ro scris de autorul acestiu blog. recunosc nici macar nu auzisem de domnia sa pana acum cateva clipe. Am decis sa ii vizitez blogul si am gasit acest articol interesant cu comentarii si mai interesante. Acum douazeci de ani eram in pragul majoratului.Am participat involuntar la miscarile de strada de la Timisoara inca din faza lor incipienta.Ca mai toti romanii, imediat dupa 89 ganduri razlete de a parasi tara mi-au trecut prin minte dar au ramas la stadiul de ganduri pana acum doi ani. Cand, aproape fara sa imi dau seama am ajuns in peninsula scandinava. Vad ca toti cei care au facut comentarii au pareri pro sau contra emigrarii, comunismului, sistemului s.a.m.d. Fara a intra in polemica cu nimeni vreau sa imi exprim opinia vis a vis de acestea. Oare nu credeti ca sursa a ceea ce se intampla in tara noastra sunt propriile noastre ezitari si prejudecati? Cred ca totul pleaca dinlauntrul nostru, este ca un fel de lupta interna care se da in constiinta noastra. Lupta dintre vechi si nou sau conservatorism si liberalism. Stiu, e greu! Unii vor spune ca sistemul comunist ne-a indobitocit, altii sunt fara speranta iar majoritatii le este frica sa spuna ce gandesc. Parerea altora e ca nu poti intra in sistem ca esti respins din start atunci cand ai idei noi care nu se potrivesc cu ale celor care tin fraiele democratiei. E adevarat partial doar, orice sistem este penetrabil chiar si sistemul nostru de valori. Adica cel al fiecarui individ. Cand scriu aceste randuri gandul imi zboara la toti cei ce au participat la infaptuirea unirii de la 1918. Comparativ cu acestia noi am devenit individualisti, egocentristi si cred fara simt civic.

    #14255
  61. MoC

    Incerc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentele mele referitoare la articol si la actuala mea situatie. Sunt o timisoreanca (nu voi inceta sa fiu asta niciodata) ce locuieste intr-un oras de poveste (dupa afirmatia mamei) langa Frankfurt a.M. Am ajuns aici dupa un traseu destul de ciudat. De la varsta de 14 ani, familia din partea tatalui s-a mutat in Germania, o vizitam in fiecare an 2 luni, ma intorceam de fiecare data. La 19 ani am studiat 1 an in Franta, m-am intors. La 23 de ani mi-am inceput cariera profesionala, am lucrat in proiecte europene 6 ani, in fiecare luna eram in alt oras, in alta tara europeana, m-am intors de fiecare data. La 29 de ani am lasat in urma ‘faza sociala’ si am inceput sa fac cunostiinta cu lumea corporatista. Am lucrat in Mexic, China, Belgia, Italia, ma intorceam de fiecare data. Nu am regretat nici un moment, Timisoara, Romania a fost, este si va fi acasa. Dar … Destinul a facut sa il cunosc pe al meu sot intr-un aeroport (ironia sortii!) si evident ca intr-un fel traseul vietii mele s-a schimbat. A facut efortul de a incerca sa isi conduca firma de la distanta, a locuit 6 luni in Timisoara. Adora orasul, se simte bine dar nu avea cum sa fie eficient. Prin urmare am decis sa plec eu, familia trebuie sa ramana unita nu? Ciudat este ca nu regret plecarea, sunt de 2 ani in Germania, imi e dor in fiecare zi de casa, de mama, de bunica, de prieteni (cine crede ca is creaza o retea sociala repede in strainatate se inseala, iti trebuie ani buni pentru a gasi amici, ce sa mai spun de prieteni – si asta e foarte greu pentru cineva obisnuit cu modul de viata din Romania, cerc de prieteni, cunostiinte!), dar am invatat sa ma obisnuiesc cu o tara in care esti respectat. Da, uneori sunt privita ciudat cand spun ca sunt romanca (asta in conditiile in care imi este recunoscuta germanitate, sotul meu este austriac si as putea oricand in imi schimb cetatenia, dar pentru mine locul in care m-am nascut are importanta si sunt ceea ce sunt si datorita faptului ca m-am nascut in Romania). Avand oportunitatea sa cunosc atatea locuri, atatea fatete, atatea societati, pot spune ca nu exista loc perfect. Nu exista tara ideala. Exista doar posibilitatea, oportunitatea de a-ti crea un locsor pe care sa il numesti acasa.

    #14261
  62. […] aflat doar azi, de pe blogul lui Mihnea, ce era de fapt: se saturase. Vroia sa plece din tara. Si vroia copii, pe care sa creasca frumos, […]

    #14295
  63. […] aduc aminte de lista lunga a oamenilor ce au indraznit sa traiasca acest vis pana la capat … scrisoarea unui emigrant, desteapta-te Romane, Viata ca o vacanta, Adrian Stanciu, Dragos Roua, Romani la […]

    #14305
  64. Scuză-mă, dar personajul tău n-a plecat. Nu e aşa uşor să fii departe, din România, unde este tot ce ştii şi unde sunt toţi ai tăi, e uşor să vorbeşte despre miracolele emigrării.
    Situaţia de imigrant e altfel, nu eşti tu însuţi, dar mai bine vorbim când face pasul, aştept cu nerăbdare primele impresii. Curajul e să pleci şi să încerci, nu să stai acasă şi spui că încerci. “Acasa” mea e tot Braşov (sau Bucureşti), apropo.
    Mie, una, mi-e dor.

    #14326
  65. sora voastra

    Buna dragii mei oriunde ati fi,
    Eu vad plecarea din tara, ca si cum mi-as dori sa fiu adoptata de o familie mai instarita pentru ca familia in care m-am nascut (Romania) nu-mi poate oferi ce ofera Vestul, motivul imbolnavirii fiind de inteles: comunismul= o boala foarte grea, de care nu te tratezi usor.
    Pe mine nu ma lasa orgoliul sa plec, sa-mi parasesc aceasta familie in care m-am nascut, pe care refuz sa o mai critic si pe care vreau sa o accept si sa o ajut sa se trateze de aceasta boala crunta: a comunismului. Cum? Incercand sa ii ajut pe cei din jurul meu (pe fratii mei: romanii, care vad partile urate, de care sunt afectati si vor sa fuga) prin simplul gest de a le zambi de cate ori am ocazia si a le multumi pentru mici fleacuri, prin a ma implica in ONG-uri, in diferite priecte care ne ajuta usor, usor, sa ne tratam, prin a-mi indeplini datoriile de cetatean, inainte de a mi le cere, prin a fii corecta, etc. Zilnic intalnesc romani minunati, frumosi, cinstiti, draguti, cu mult simt al umorului, care ma fac sa uit de mizeriile de care ati tot mentionat aici, pe care din pacate le tinem mai usor minte si ne afecteaza mai mult decat cele frumoase si bune.
    Va rog sa nu va abandonati familia (Romania) de tot, pentru ca exista un stat in ea exact ca cel la care visati sa va cresteti copii. Nu va mai criticati tara atat de usor! Iubiti-o, aveti grija de ea, n-o parasiti, caci a suferit mult in comunism si are nevoie de oameni ca voi.

    O zi cat mai frumoasa!
    sora voastra :)

    #14336
  66. Vi se pare OK si moral “colajul” realizat prin postpunere de catre Dragos Stanca pe VoxPublica (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/mesajul-lui-alex-15359.html#comment-274497)?

    Acolo a luat un comentariu de pe blogul dv., apartinand lui Alexandru Miristea, caruia i-a postpus, prin lipire, un alt comentariu al aceluiasi autor, dar anterior.

    Facatura a fost astfel realizata incat mesajul lui Miriste sa se INCHEIE cu fraza:

    «Alt motiv? MIZERIA FIZICĂ şi MIZERIA UMANĂ din această ţară, care a ajuns să se manifeste, în opinia mea, în forme inimaginabile. M-AM SATURAT DE ŞMECHERI ŞI ŞMECHERII! Celor care rămân, mă rog să va fereasca Dumnezeu de alte “succesuri” …”»

    Ati remarcat “succesuri”???

    Va dati seama ca Stanca face campanie electorala negativa si mascata, “aranjand” textele unui mort recent?

    Va dati seama ca CIUNTESTE textul bietului Miriste CENZURANDU-I cuvantul “aroganţe”, pe care il inlocuieste cu niste pudice puncte de suspensie???

    Sa se ajunga la “Realitatra Catavencu” sa se faca campanie electorala cu morti, prin profanarea textelor lor?

    Cata abjectie!

    #14392
  67. Laura

    Draga Mihnea,
    din pacate am auzit si citit blogul tau cu ocazia trista a mortii lui ALEX, si citind ultimele lui insemnari de pe 12.nov am plans mult si mi-am spus inca o data ce dreptate are , am inteles ca asa simt si eu de o mare bucata de timp, sila de toata societatea, scarba fata de mizeria sociala din jur, am suferit infrangeri sociale una dupa alta, am sufletul varza din cauza societatii romanesti.Am 37 de ani, am prins comunism pana la 18 ani, am fost pe rand soim al patriei, pionier, utecist si apoi functionar si somer al sistemului murdar si corupt in care fufele si amantele isi gasesc atat de usor un post la stat in Administratia publica si peste tot si daca nu ai caracrteristici de marlan incult si grobian nu poti respira in tara asta…am un copil de 15 ani si ma gandesc ce sa-l indemn sa faca :sa plece la studii in alta tara sau sa se amestece in mocirla gri a Bucurestiului in care bantuie pseudovedete din mass-media imbuibate de bani si posete Hermes sau Vuitton; care daca prezinta stirile sportive sau meteo le creste salariul la cateva zeci de mii de euro pe luna cum are cea mai mare antipatica vedeta PRO o stiti cu totii…eram-esca,etc.
    Laura

    #14402
  68. Alexandru Mitache: Cred că mergeţi prea departe cu scenariul şi cu epitetele. Cunoscându-l pe Dragoş, vă pot spune că e foarte marcat de moartea lui Alex şi că n-ar îndrăzni să-i mânjească memoria.

    #14404
  69. Domnule Maruta, stiu ca nu aveti nicio obligatie, dar as fi preferat o explicatie a faptelor, nu o ipoteza. Mai ales ca si Realitatea TV a facut EXACT ACEEASI MIZERIE!

    Si DS nu-i manjeste memoria lui AM, ci doar i-o utilizeaza intr-un mod inadmisibil.

    Inteleg doar ca prietenia e mai puternica decat…

    #14406
  70. Alexandru Mitache: Ce e mai grav, să aperi un prieten, în cunoştinţă de cauză, sau să judeci orice eveniment în funcţie de o opţiune politică?

    #14407
  71. Mihnea Maruta: Bine, am inteles. Sper sa va inteleaga toata lumea.

    Dumnezeu sa-l ierte pe Alexandru Miristea. Si el pe DS.

    #14408
  72. ibz

    Ce ma socheaza e nu scrisoarea, ci comentariile. Atat de multi ar vrea sa plece! Ii fi atragand tu o alta categorie de cititori decat majoritatea oamenilor pe care ii stiam eu, dar totusi am impresia ca situatia s-a balansat destul de tare in favoarea plecarii in ultimii doi ani (vad asta si la prietenii ramasi). Eu in ultimii doi ani am rupt complet legatura cu Romania. Nu tu stiri, nu tu bloguri. Nu prea urmaream eu stirile nici cat eram acolo, dar acum ca m-am detasat complet (si nu mai aud nici pe altii in jurul meu) ma simt *mult* mai relaxat. Cand mai dau din gresala pe cate vreun blog romanesc odata la cateva luni ma apuca groaza. Parca toata lumea e pusa pe scandal. Toti incearca sa isi reverse frustrarile pe cei din jur.

    Am considerat Romania “acasa” si in primul an dupa ce am plecat. Socul a venit cand m-am intors in vizita, deoarece vedeam deja totul cu alti ochi. Plecat mai fusesem si inainte – si observam diferentele de cate ori ma intorceam, dar ma opream la nivelul superficial. Curat/murdar, oameni politicosi/nepoliticosi, etc. Cand ajungi sa *traiesti* intr-un loc unde e altfel incepi sa intelegi adevaratele diferente. Pentru mine Beijing e acum “acasa”. Aici ma simt acceptat, inteles, integrat, etc.

    Nu voi ramane aici, pentru ca consider experienta mutarii intr-o alta tara una dintre cele mai importante pe care le poate avea un om in viata! Ca si primul job, casatoria, primul copil, moartea, etc. Si nu vreau sa ma limitez la o singura mutare. Loc perfect nu exista, dar invatand care sunt lucrurile bune/rele in diferite locuri te ajuta sa ai mai multe din primele si mai putine din celelalte oriunde ai fi. Dar asta e alta poveste. Discutam despre asta in comentariile la postul unde o sa iti povestesti tu trairile dupa mutare. :)

    Intrebare pentru restul: ce aveti, frate, cu vestul? Am avut si eu momente in care m-am gandit sa merg in vest, dar nici chiar asa. De ce in Beijing sunt < 100 de romani (estimare grosolana facuta de mine in urma prezentei la vot), in timp ce francezii, rusii, etc. etc. au comunitati uriase? Om fi noi mai putini la numar, dar nici chiar asa!

    #14503
  73. paula

    Se spune ca ce nu traiesti la momentul potrivit nu mai traiesti niciodata.Parerea mea este ca oamenii care au ocazia sa plece din tara ar trebui sa profite.Speranta intr-o tara mai buna apartine de domeniul fantasticului…din pacate.

    #18613
  74. duminica (de forii)a fost ziua mea si am inplinit 11 ani ura iesssssssssssssssssssssss
    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    #18749
  75. iodalahihi

    aici e mai bine pentru suflet? poate pentru sufletul tau. nu sunt religios, nici nu am senzatia ca trebuie sa fii ca sa devii empatic. Sufletul de care vorbesti inseamna constiinta pentru mine, iar constiinta mea e scuipata pe strada si dispretuita la televizor, umilita de cocalarii de la marginea blocului si de ignorantii care s-au facut patroni fara sa stie sa scrie corect.
    daca citesti o stire in romania te deprimi. daca deschizi televizorul, te asalteaza certurile infinite.
    cat despre prieteni germani etc, cum se face ca toti cei care se plang de raceala si ne-prietenia lor, scriu “cunostiinte” in loc de “cunostinte”? etc….

    #18859
  76. Eu am investit in RO. Chiar aveam speranta ca ne vom redresa, dar a disparut de tot. Acum ma gandesc sa vand tot ce am facut aici si sa plec, oriunde.
    Pornind de la gunoaiele stradale, calitatea drumurilor, incompeneta autoritatilor, pana la actele si platile care trebuie sa le faci ca firma si ca persoana fizica, hotiilor de orice natura si terminand cu miliardele de euro duse in buzunarele politicienilor si clientelei aferente…. sincer, doar moartea actualei clasei politice si a altei generatii de needucati ar mai putea salva Romania. Dar nu avem atatia ani de asteptat nu? Eu o sa-mi iau inima in dinti si o sa incep demersurile pentru migrare…. Si o sa-mi iau si parintii cu mine cand plec, nu o sa-i las in gunoiul asta.

    #19874

Lasa un comentariu


− 2 = 7

Search / Caută în site