http://www.stareapresei.ro/cand-am-scos-noi-editie-speciala-la-cotidianul-7484.html

Va tot citesc de vreo zece zile, de cand Mihnea a pus aceasta postare, care porneste de la o idee exceptionala, pentru care il felicit: amintiri despre “Cotidianul”.

Va atrag atentia insa ca, oricat de exceptionala a fost ideea lui Mihnea, nu ea a dus la faptul ca in prezent exista deja 40 de comentarii la aceasta postare, ci faptul ca vorbiti despre o marca nobila, care, asa cum a spus Lucian mai sus, isi are originile in perioada interbelica. Si e meritul lui Ion Ratiu ca a pus-o in editie postbelica. Fie-i pomenit numele.

Lucian, ai fi facut foarte bine daca te-ai fi oprit cu povestea ta plina de invataminte la trecut, la mentionarea istoriei titrate a acestei marci nobile si la pomenirea felului in care se facea presa inainte ca ecranele calculatoarelor sa ne rada creierele si nu ai fi intrat in mocirla trecutului apropiat.

Cu parere de rau iti spun: cazul Mirelei Corlatean, asa cum bine ti-a replicat Georgica, a fost categoric unul de cenzura. Indiferent daca Liviu a decis, gresit sau corect, sa publice articolul intr-un anumit moment sau in altul, tot cenzura este.

Chiar daca anchetarea cazului Romosan ar fi putut sa se faca mult mai aplicat spre contactul direct cu o multitudine de interlocutori si tinand cont de faptul ca, finalmente, fiecare om raspunde pentru pacatele sale in fata constiintei sale.

Nu-i iau apararea lui Romosan, ceea ce a facut el este urat, atat cat si cum a facut. Mai cred ca Nistorescu l-a aparat complet aiurea, facandu-se de ras si punand o piatra de moara sanatoasa la gatul ziarului pe care de-abia il luase in management. Si pe care l-a ingropat, asa cum prevazusem de atunci.

Spui ca “Cotidianul” lui Nistorescu a fost obiectiv. Vrei sa ne autosugestionam? A fost profund subiectiv, a tinut cu Geoana, Crin, PSD si PNL, criticand permanent PD-L, ca si pe Basescu.

Finalmente, ceea ce m-a deranjat insa nu a fost partizanatul politic, ci minciuna. Vreau sa spun ca un jurnalist sau o publicatie poate sa fie subiectiv/a, sa tina cu un politician, ori cu un partid, cum tu tii cu PNL, de exemplu, dar cu conditia sa scrie adevarul. Ori “Cotidianul” lui Nistorescu a fost un ziar al minciunii. Asta a fost problema si de aceea a cazut de pe piata.

Georgica, tu esti unul dintre cei cu surse, care au facut teren si au muncit pe gudronul carosabilelor Bucurestilor, fumand si scriind. Lucian are dreptate, presa nu se face in fata calculatorului, furand de la “colegul” ultima stire de pe agentia X de stiri. Iar premiile in jurnalism, stii bine, se castiga cu foarte multa munca, de-ti intra femurul in oasele cocsale si degetele in frunte, de cat te framanti sa aranjezi materia pe care o aduni.

Lucian, poate ca, dupa ce se termina cu procedura de insolventa, se va gasi cineva care sa preia “Cotidianul”. As vrea sa cred ca, indiferent ce orientare va avea acel cineva, va avea bunul simt si cultura sa faca un ziar care sa spuna adevarul. Chiar daca da in Basescu, PD-L sau oricine.

Si un sfat pentru cei care au lucrat la “Coti” in generatiile mai dincoace: nu mai scrieti ca si cum ziarul acesta ar fi inceput cu voi. Dincolo de faptul ca am scris noua luni, in prima parte a deceniului trecut, la acest ziar, aici au lucrat tipi grei, condeieri de marca, precum Stefan Agopian, Nicolae Prelipceanu, Ioan S. Pop sau Florin Iaru samd.

Sa nu va imaginati ca ei nu citesc aceste randuri. Uneori insa isi rad in barba, alteori se intristeaza. Presa nu a inceput cu voi si ar trebui (si poate ca va si reusi) sa continue cu voi.

Voi posta la mine pe website o amintire de-a mea despre “Cotidianul”.

In cei zece ani de lucru la Cotidianul am avut sute de amintiri placute care au avut mai multe “sedii”, incepand cu cladirea din Plevnei care pica pe noi: lucrul excelent de acolo cu Ioana Lupea, “coronitele” pe care le-am trecut in acesti ani la cv (stagiu de pregatire in State, de doua ori cel mai bun tanar jurnalist al anului), dar cel mai important ramane gustul usor vinovat de mandrie din momentele in care ma ridicam la cate o conferinta de presa si spuneam, aproape cu mila pentru ceilalti jurnalisti, “Eu sunt de la Cotidianul”. Ce mai, jucam in liga mare si spulberam orice competitie! Am fost cei mai buni. Va multumesc tuturor pentru fiecare zi petrecuta impreuna si pentru bucatica de viata pe care ne-am dus-o cu totii intre copertile celui mai stilat si mai aristocratic ziar din Romania.

Postarea ta a fost pentru mine ca un dar de craciun. Eu, un cititor inrait de “Cotidianul”, recunosc spiritul acestui ziar in cuvintele tale. Oamenii ca tine trebuie sa mearga inainte, sa duca in fata ceea ce a cultivat si visat, pentru ca intr-adevar a fost un visator frumos, Ion Ratiu. Oamenii din tara asta au facut lucruri extraordinare numai atunci cand nu au uitat sa viseze. Ei au schimbat lumea, iar nu Nistorestii pseudodemocrati si discipolii lor.

Nici n-aveti idee cati oameni va vor urma de veti reaprinde adevarata flacara a “Cotidianul”. Keep walking!