“Avatar”: un manifest New Age

Saturday, January 2, 2010

avatar

“Suntem pe cale de a pierde contactul cu Mama Natură. Fiinţa umană neglijează tot mai mult ciclurile vieţii, considerând natura o simplă producătoare de proteine. Armonia se îndepărtează…”

Aşa a răspuns regizorul James Cameron când a fost întrebat “care este filosofia filmului Avatar”, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Figaro”, iar spusele sale sunt un bun punct de pornire pentru o discuţie despre mesajul ideologic al celei mai scumpe montări cinematografice din istorie.

După lansarea lui “Avatar”, s-a scris şi vorbit preponderent despre excepţionala realizare tehnică, despre “imaginile de sinteză” în care a fost implementat jocul actoricesc, despre imaginaţia debordantă a lui Cameron şi piatra de hotar pe care o va reprezenta acest film. Pe bună dreptate.

“Avatar” e, fără îndoială, epocal: de la cadrele acelea care încep şi se sfârşesc sub nasul tău acoperit de ochelarii 3D, de la nemaiîntâlnita senzaţie de participare, până la mirificii spori luminoşi şi amestecul metalico-felin din bestiile care trăiesc pe Pandora.

Totul e magic, totul e vrăjit. Asta s-a dorit, asta am simţit.

Dar… Dar. Magia vizuală te poartă atât de departe, dincolo de propriile reprezentări onirice, încât există riscul să nu conştientizezi adevărata vrajă hollywoodiană:

“Avatar” e un manifest New Age şi conţine platforma-program a noii “religii” globaliste – ecologismul.

Când am ieşit de la film, mi-am amintit de o remarcabilă (şi pe nedrept uitată) carte apărută la începutul anilor ’90, “New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului”, în care cercetătorul timişorean Bruno Wurtz diseca principiile, manifestările şi obiectivele organizaţiilor care îşi doresc aşa-numita “schimbare de paradigmă” globală.

Am recitit-o. Pe scurt, spiritualitatea new age este “sinteza dintre ştiinţificitatea occidentală şi înţelepciunea orientală” (pag. 33), iar scopul mişcării este “mântuirea actualei lumi crepusculare, transformarea ei din nou în paradis, grăbirea venirii erei celei noi a unităţii, armoniei şi iubirii universale” (pag. 28).

Ce vedem în “Avatar”? O alternativă în care planeta este vie (ipoteza Gaia, descrisă şi de Bruno Wurtz), iar salvarea sufletului ei devine primordială, o natură fantastică ale cărei elemente comunică între ele, ca printr-o energie nevăzută (una dintre caracteristicile viziunii magice asupra realităţii), oameni care-şi pot surmonta handicapurile cu ajutorul tehnologiei, o lume în care, până la urmă, moartea nu mai există, fiind, cel mult, o mutare într-o dimensiune controlată artificial.

În New Age e vorba, ca în orice totalitarism, de crearea unui Om Nou, cu o conştiinţă “lărgită”, “transformată”. Dezindividuaţia, adică ieşirea din propriul sine, din propria individualitate – explică Wurtz -, este principala metodă în acest sens, iar asta se realizează prin “inducerea de experienţe transpersonale” (de tipul desprinderii de corpul fizic sau al morţii clinice), precum şi prin activarea acelor funcţii cerebrale care permit cunoaşterea directă, extrasenzorială.

Cum ajunge soldatul Jake Sully să ia contact cu mirifica civilizaţie a Pandorei? Prin transfer mentalo-spiritual, prin părăsirea propriului trup. Cum comunică războinicul Na’vi cu dragonul pe care-l supune? Prin conexiune neuronală, care ţine o viaţă. Cum află, oare, bestiarul planetei (angtsik, palulukan, nantang ş.cl.) despre invazia oamenilor? Prin firele energetice care unesc toate vietăţile (era să scriu “creaturile”, dar în film nu se pomeneşte de vreun Creator), începând, bineînţeles, de la Copacul Sufletelor, căruia jakesully îi înalţă o rugăciune în seara dinaintea marii bătălii.

Natura e binele, societatea devine răul. Dacă, odinioară, natura trebuia supusă pentru a îmbunătăţi societatea, acum societatea e cea care trebuie dominată şi reintegrată în natura cea armonioasă. Omul este transformat în activist pentru cauza mântuirii globului, momit cu himera nemuririi sau cu o pseudo-gnoză eliberatoare.

Moartea e uitată, viaţa e feerică, poţi fi orice vrei. “Vă mărturisesc că aş fi vrut să fiu un Na’vi”, mai spune James Cameron în acel interviu.

Orice magie e egocentrică.

*

P.S. Pentru interpretarea filmului propriu-zis, cu trimiteri culturale foarte utile, vă recomand trei cronici, semnate de Cinesseur, Doru Pop şi Cristian Tudor Popescu.

Foto: avatarmovie.com

23 raspunsuri to ““Avatar”: un manifest New Age”

  1. Nu inteleg de ce spui ca societatea e raul, pentru ca umanoizii de pe Pandora formau si ei o societate, cea a bastinasilor de pe Pandora. Dusmanul astfel nu e societatea in sine, ci este capitalismul, care audusese “pamantenii” pe Pandora pentru a lua cu orice pret minereul pretios.
    Astfel nu societatea e rea in sine, ci modul de oranduire al ei, valorile pe care se bazeaza si scopurile pe care le serveste.

    #15596
  2. Alexandru Danu: Bine aţi venit! Cred că nu m-am făcut înţeles suficient de limpede. Când am scris că “societatea e răul”, mă refeream la ceea ce susţine propaganda new age, ecologistă, şi este redat simbolic în film.
    Dar, oricum, când spunem “societate”, vorbim despre valorile ei, despre orânduire ca sistem, nu despre suma indivizilor.

    #15597
  3. Poate ca merita

    #15601
  4. SAMANU

    Mihnea draga,
    N-am vazut filmul. Sper sa-l vad curand.
    Am Recitit si eu cartea lui Wurtz (desi o citisem la timpul ei in vremea facultatii )in vara asta (intr-o perioada grea a vietzii mele : un divortz care mi se oferea ca un sprijin, timp in care aproape imi pierdeam mintile, in care am primit sarutul lui Iuda la propriu si la figurat…ect.)
    Am recitit cartea lui Wurtz cand un prieten bun mi-a atras atentia asupra unui aspect pe eu il neglijam : in timpul divortului fata mea a fost intr-o excursie la Sarmisegetuza, cu scoala. Una din pozele pe care insotitorul i le facuse era o pozitie de lotus perfecta pe o piatra din cetatea dacica. Pozitie PERFECTA si foarte experesiva. Apoi am intrebat-o pe fiica mea ce-i poza asta. Nam aflat mai mult decat ca se jucau. Am uitat sa-ti spun insa ca fiica mea mergea la gradinitza Waldorf cu mama ei pana sa inceapa scoala, ca mama ei este si acum o waldorfista infocata, membra a Asociatiei de Dezvoltare a Agriculturii Biodinamice din orasul X…
    Cand mi-am dat seama era prea tarziu. Cand am invatat sa ma rog, era prea tarziu. Ba chiar mi s-a spus – crizele tale mistice…desi imi faceam o simpla cruce (n-am fost si nu sunt un homo religiosus, in pofida poreclei mele…)
    Fata mea insa, atunci cand vine acasa la mine, nu-si da pijamaua jos pana la ora 5. Se simte acasa.
    Desi apoi se intoarce in mediul ala straniu de mistica ascunsa a simbiozei Natura-Cultura etc.
    Dar are valori, valori non-waldorfiste. Inca.

    PS : Iarta-mi comentariul suparat, n-am vazut fata saptamanile astea decat o zi. In rest a fost tot plecata. Nu stiu unde. La munte, zice ea…Pt. ca atat poate sa spuna.

    #15606
  5. k

    Imi plac posturile tale cu Athos. Acolo esti tu, mie asa mi se pare. Un om vorbeste cu ce stie, dupa cum intelege.

    Aici, in tot ce ai scris eu nu te vad pe tine nicaieri. Vad lucruri disecate cu chestii care nu is sigur daca le intelegi( nu ca eu le-as intelege) sau doar le-ai identificat.

    As fi preferat ca articolul sa fie scris de omul din tine, nu de intelectualul din tine. Mi se pare ca un comentariu literar de liceu la adresa unui text care mi-o placut. Exact aceeasi senzatie. Adica chiar daca nu inteleg despre ce vorbesti, mi se pare fals.

    Te asigur ca acest comentariu vine mai mult din respect fata de tine, nu fata de filmul avatar.

    #15608
  6. Nu cred ca se refera strict la natura, daca iti amintesti spunea la un moment dat in film ca noi ne am omorat mama! nu ca avatarele sa si protejeze originile. Idea era sa te mai trezeasca ,nu neaparat sa devi ecologist. Oricum mi-a placut foarte mult filmu!

    #15617
  7. cinesseur

    Atipică și originală abordarea ta, Mihnea (eu am fost mai puțin aplicat, recunosc). Aș zice că ai introdus o nouă și validă temă de discuție pe subiectul ăsta. Nu mă pricep la new age, deci nu pot avea o opinie strictly on topic, ce pot spune, însă, e că James Cameron, indiferent de ideologia (personală sau de împrumut) pe care o propovăduiește mascat sau la vedere, are o problemă de legitimitate. Nimic din ce făcuse până acum (cu excepția, poate, a Alien I) nu-l îndrituia să pornească o revoluție care să împartă Cinematografia în epoci (înainte și după el). Dacă erau Spielberg sau Coppola, ca sa iau doar două exemple, puteam înțelege. Așa că, de-aici privite lucrurile, Cameron îmi apare un impostor, mediocru la nivel de limbaj cinematografic dacă-i dezbraci filmele de efecte speciale, plecat la lupta cea mare tocmai “pentru a surmonta handicapurile cu ajutorul tehnologiei”. Handicapul său de creativitate și originalitate, în primul rând.

    #15621
  8. George Lacatus

    Mihnea,

    ai scris o cronica de film beton. cred ca alexandra olivotto, daca va citi aceasta cronica, va intelege in sfarsit de ce tot o frecai tu la creier cu “scrie pe intelesul cititorilor”.
    am vazut si eu filmul. nu m-a extaziat cine stie ce. e un film bun, dar cu cadre trase de par (am avut senzatia la un moment dat ca urmaresc “Tanar si nelinistit” sau “Politist, adjectiv”), adica intinse la maximum, pentru a trage, parca, de timp. in fine, imi dau si eu cu parerea de simplu spectator.
    ca o paralela, “Inglorious bastards” este, in opinia mea, peste “Avatar”. adica de la filmul lui Tarantino am iesit parca alt om.

    iti urez si eu La multi ani si un 2010 plin de bucurii in familie si realizari.
    numai bine.

    #15626
  9. Samanu: Îmi pare rău pentru situaţia ta familială. Îţi doresc să găseşti surse şi resurse de rezistenţă psihică.

    K: Mulţumesc pentru sinceritate. Nu e un text foarte curgător, însă e o ipoteză pe care am încercat să o demonstrez (pe scurt, ce-i drept). Cred că “Avatar” nu trebuie “citit” doar în grilă cinematografică. Eu îţi recomand cartea lui Wurtz şi apoi mai vorbim :)

    Cinesseur: Tare supărat mai eşti pe el :)

    George: Mulţumesc. La mulţi ani! :)

    #15628
  10. Sa le luam pe rind. Povestea: o banalitate. Pocahontas plus Dansind cu lupii. Indienii devin albastri si cistiga in sfirsit. 3D-ul: nimic spectaculos. Poate la IMAX. La Cinema City unde l-am vazut singura diferenta dintre 3D si 2D e faptul ca personajele sunt in relief. Ca si idee m-au impresionat mai mult scenele de lupta din Lord of the Rings decit Avatar.

    Filmul e bun, dar e departe de a fi revolutionar. Propaganda New Age m-a enervat de cind ma stiu, ca orice propaganda de fapt :) . Acum lumea e plina de ecologisti si daca nu salvezi o balena esti fara suflet, chiar daca copii mor in Africa fara sa apara in National Geographic la fel de des ca somonul pe cale de disparitie din nu mai stiu ce mare nordica (nici nu conteaza, caci toata planeta e plina de specii care nu o mai duc mult si de entuziasti gata sa le salveze :) ).

    Ce a schimbat filmul in mine? Nu mai cred ca 3D-ul va schimba cinema-ul. Tot povestea e cea care te face sa vrei sa revezi un film. Si felul in care e spusa. Doua capitole la care “piatra asta de hotar” cam scirtiie.

    #15630
  11. Mie nu mi-a placut filmul. Poate si din ratiuni fiziologice dat fiind ca mi-a venit sa vomit de la 3D (cu toate ca vazusem desene animate in acest format si chiar filme cu aventuri). Poate am observat doar acum, dar m-a enervat ca realizatorii manipulau spectatorul sa se uite numai unde voiau ei, dovada ca personajele secunde si profunzimea imaginii nu erau disponibile, ci blurate. Cu cat incercam mai atent sa privesc “in adancime” adica 3 D cu-atat mi se facea mai rau ma durea capul. Nu mi-a placut s-o revad pe Sigourney Weaver in rolul cercetatoarei, probabil au ales-o pentru ca stia deja sa umble la butoane si aparaturi din viitor din productiile Alien 1,2,3,4. Nu mi-a placut nici plotul pt ca nu mi s-a parut original, am mai vazut batai intre masini controlate de oameni, si oameni criogenizati si treziti. Nu m-a impresionat nici natura si feeria pentru ca era gandita prea tare, analizata, cameron spunea ca “a visat” Pandora, deci mi s-a parut de o studiata artificialitate sa traduci in imagini un vis. In concluzie cred ca Avatar a fost asteptat doar pentru ca s-au facut publice uriasele costuri de productie. Si lumea voia sa vada unde au incaput atatia bani. Cu toate ca analiza ta e foarte interesanta.

    #15631
  12. Biazofia: Despre asta n-am mai scris, că nu se potrivea cu abordarea, dar uite ce-am mai găsit în timpul “documentării” (e subiect :) ): Cameron e acuzat că, în crearea peisajelor de pe Pandora, s-a “inspirat” din desenele artistului care a făcut designul tuturor albumelor trupei “Yes”, Roger Dean. Ia uite:

    http://io9.com/5426120/did-prog-rocks-greatest-artist-inspire-avatar-all-signs-point-to-yes/gallery/

    Deci, nu prea stă în picioare argumentul cu “visul”… :)

    #15632
  13. Luky

    mie mi-a placut filmul foarte tare ca sa zic asa (m-a dus de doua ori)..mai ales ca a fost primul meu film 3D..din pacate doar in Buc. avea tehnologia 3D IMAX (Image MAXimum)..probabil ca nu ne va durea capul..
    ideea asta cu “back to the roots/bloody roots”:P nu e noua..insa filmul are parte de o realizare incredibila..
    ce v-ati fi asteptat?! normal ca story-ul e o mizerie, nici nu prea conteaza la astfel de filme mamut, care trebuie sa produca incasari si mai mari..e o reteta pe care cameroon o aplica o data la citiva ani..

    PS: Off topic: ce parere aveti de rolul lui Nick Cage din The Bad Lieutenant: Port of Call – New Orleans? Mi se pare a fi de departe Best Performance by an Actor in a Leading Role. Merita un Oscar!

    #15672
  14. laura laurenţiu

    da, cage n-a jucat rău, deşi mie tipul nu prea-mi place. de data asta însă a jucat ca în stilul anilor ’80 şi l-a prins. de fapt, și filmul era gândit tot pe acolo, doar finalul ce l-au mai îndulcit şi -au updatat spre anii 2000.

    #15680
  15. [...] : Va recomand inca 3 articole foarte bune: al Alexandrei Badicioiu, cu multe referinte,  al lui Mihnea, care vede in film “un manifest New Age” si al lui Eye, care pe buna dreptate vede [...]

    #15703
  16. Un link, ca sa vedeti si voi ca am avut dreptate cu Pocahontas :) : http://apina.biz/24440.jpg

    #15714
  17. cinesseur

    @stochastic: eu sunt de acord cu tine si, intr-un fel, imi pare rau ca nu mi-a venit mie ideea acelei asocieri! maybe next time.

    #15724
  18. Kostagh

    Parerea mea despre Avatar-ul lui Cameron e cam asta: Vax Albina, Cavaler Pasta. Cei nascuti inainte de razboi inteleg mai bine sintagma asta… Individul a luat si a mixat bine, traditii amerindiene, j’de mii de locuri comune ale literaturii SF, si o tona de experti in animatie 3D impreuna cu monstrii lor hardware si software. Se amesteca bine, se toarna peste putin sirop de actiune, un strop de Alien si nitzel Predator, expediem rapid biosfera Pandorei prin analogii terestre uneori chiar deranjante (aproape toate animalele sunt pradatoare, agresive si difera de omologii terestri doar prin faptul ca au 6 picioare si o pofta de mancare infinit mai mare). Sincer, mai bine ramanea la Titanic tipu’… Marele fâs care este Avatar devine si mai evident daca incercati sa priviti filmul pe un ecran de calculator. Fara ochelari 3D si fara vrajitorii high-tech. Ramane exact ceea ce e. O poveste slaba, cu un final tras de par. Sorry pal, close but no cigar!

    #15728
  19. cinesseur

    @Kostagh: ce spui tu e balsam pentru mine. Merci :)

    #15748
  20. [...] iernii • Dacă eram un cântec, aş fi fost… why worry • Dacă eram un film, aş fi fost … avatar, nu? • Dacă eram un serial, aş fi fost… o pahitomată • Dacă eram o carte, aş fi fost… [...]

    #15858
  21. Leti

    mi-am facut un obicei straniu:
    cand e vorba de filme mega-promovate, eu astept sa le treaca sezonul si doar apoi ma indur sa il vad.

    chiar si Titanicul l-am vazut dupa vreo 8 luni de la premiera.

    deci nu am vazut inca avataru, probabil o sa merg sa il vad pana mai este in 3D.
    pe mine ma deranjeaza insa titlul deja, daca vrei iti explic pe mail de ce…

    #18275
  22. [...] More here: “Avatar”: un manifest New Age | Surpriza [...]

    #18303
  23. [...] cea imaginara, adica dincolo de cea reala, ne-a deschis ochii spre posibilitatea unei lumi diferite(un manifest al New Age), chiar daca aceasta posibilitate este doar o fantezie cinematografica a directorului James [...]

    #22183

Lasa un comentariu


9 × 1 =

Search / Caută în site