Am văzut, vă recomand (XXVII): “Å¢arul”
“Ce fel de Å£ar îţi trebuie Å£ie? Unul care îşi întinde ÅŸi celălalt obraz, când îl loveÅŸti? Åži cine să-i Å£ină în frâu pe nemernici? Cine să conducă împărăţia? Da, poate că sunt un păcătos, după faptele mele. Ca om, sunt un păcătos, dar ca Å£ar… sunt drept!”
Scena ultimei întâlniri dintre Ivan cel Groaznic ÅŸi fostul său prieten din copilărie Filip Kolâcev, pe care Å£arul l-a pus mitropolit ÅŸi tot el l-a trimis în lanÅ£uri, are încărcătura unei pilde biblice despre ispitire. Puternicul capabil de orice, “unsul lui Dumnezeu” care se amăgeÅŸte că răul gratuit poate fi justificat printr-un bine iluzoriu, Cezarul ar vrea, totuÅŸi, să primească binecuvântarea celui care a ales mucenicia.
După ce, în “Ostrov”, a creat tulburătorul personaj al părintelui Anatoli, un călugăr “nebun întru Hristos”, regizorul Pavel Lungin spune o nouă poveste despre sfinÅ£enie, de data aceasta una cu rădăcini istorice, cea a mitropolitului Filip, ierarhul care s-a opus monstruozităţilor primului Å£ar al Rusiei.
“Å¢arul” e dictatorul estic care, convins că “misiunea” sa patriotică are gir divin, se înconjoară de o liotă care îi hrăneÅŸte paranoia ÅŸi-i execută orice potenÅ£ial duÅŸman intern, sub clasicul pretext al trădării de neam. Pentru a lupta împotriva unei domnii a arbitrariului ucigaÅŸ, singura formă de rezistenţă creÅŸtină rămâne rostirea adevărului ÅŸi, la nevoie, martiriul.
Filmul nu e o capodoperă, însă are câteva momente de mare forţă, precum acela în care mitropolitul coboară, îndurerat, în ţarcul unde un urs a satisfăcut pofta de sânge a ţarului, sau supliciul curajosului nepot al lui Filip, care asistă la grozăvie cu gândul că şi el îşi trăieşte ultimele clipe.
Iată filmul, cu subtitrare în limba română (pentru a-l vedea pe tot ecranul, click pe semnul cu patru săgeţi):
P.S. Am aflat despre film de pe blogul lui Claudiu Târziu şi tot la el am găsit o trimitere către un blog unde poată fi citită viaţa Sfântului mitropolit Filip.
HOP, bun! Multam.
Nu stiu sa apreciez filmul dupa calitatile sale regizorale sau scenaristice, dar il apreciez mult pentru modul in care a redat mucenicia Sf. Filip, a nepotului sau si a calugarilor din manastirea-inchisoare. Un mod mai degraba realist, nu eroic sau epic, hagiografic. Se simte mult mai mult greutatea neomeneasca a unei astfel de alegeri. A nu da marturie mincinoasa, a nu face ticalosii, a fi om devine echivalent cu a fi mucenic…
ceva in genul relatiei dintre Henric al XVIII-lea si Thomas Morus.
Bun filmul!
O mare invatatura pentru cei ce sub pretextul iubirii de neam si tara uita de iubirea de aproape si astfel si de iubirea de Dumnezeu!
Si mitropolitul isi iubea neamul si tara dar el nu rastalmacea invatatura biblica!
Cred ca se poate merge cu lectura filmului ceva mai departe decat in cheie sociala: pe tzar, eu nu il vad, ca la stiri, redus la cliseul ‘dictatorului nationalist’. E exponentul ‘lumii’ prin excelenta. Cel care se incapataneaza in neascultare si pacat, dar cerseste mila Domnului. Cel care se increde din ce in ce mai mult in el, in puterea si dreptatea lui, si astfel e tot mai parasit de har. Nu ne regasim deloc in personaj? Ni se infatisaza cele doua cai: a tzarului, plina de culoare, bogatie, galagie, distractie – si, mai ales, foarte populata (tzarul e mereu inconjurat de cohorte de slugi) si cea a mitropolitului – austera, in cuvinte putine si cu oameni putini (dar ce oameni). Asa putini cum sunt, niciunul nu e niciodata singur…
[...] jucat ultimul rol al vietii în postura de mitropolitul Filip). Despte film a mai scris Madrizen, Mihnea Măruţă, Sprinceană. [...]
Oau, m-ai convins sa il vad!