Am văzut, vă recomand (XXVIII): “Up in the Air”
Am ezitat dacă să încadrez acest film la rubrica de recomandări. Nu că n-ar fi bun, ci gândindu-mă că s-ar putea să vă revoltaţi, la final, cum m-am revoltat eu, şi să regretaţi că v-aţi lăsat influenţaţi de această postare. (Aici ar merita, poate, să relansez dezbaterea despre happy end…)
Dacă, totuşi, vi-l recomand (şi nu cumva să credeţi că e o comedie romantică!) este pentru că va primi, probabil, nominalizări la Oscar şi, în funcţie de premiile pe care le va obţine, vom afla dacă putem vorbi despre o criză conturată a optimismului american, reflectată prompt de Hollywood.
“Up in the Air” e un film despre cinismul binevoitor. Protagonistul, Ryan Bingham (jucat impecabil de George Clooney), zboară de-a latul şi de-a înaltul Americii pentru a lua de pe umerii unor manageri povara de a se întâlni personal cu fiecare dintre angajaţii pe care urmează să-i concedieze. El e călăul şarmant al “resurselor umane”, cel care, aparent, poate să atenueze inevitabilul şoc al pierderii serviciului vorbindu-i viitorului şomer despre “oportunităţile” care i se ivesc odată cu noul său statut.
Ryan e plecat de acasă peste 320 din 365 de zile. De fapt, acasă e doar un pahar gol în care-şi aruncă periuţa când şi când. Viaţa lui e o succesiune de birouri aseptice, de “texte” pe care şi le adaptează după nivelul de disperare al concediatului, de camere de hotel, taxiuri, linii de îmbarcare şi, mai ales, de hublouri şi oraşe văzute de sus.
Acolo e viaţa lui, “up in the air”. Şi, în timp ce oamenii “de jos” visează, de obicei, să-şi găsească sufletul-pereche lângă care să poată îmbătrâni, să aibă copii, o casă şi, eventual, un câine care să-i întâmpine entuziast, Ryan îşi doreşte să atingă atâtea mile petrecute în avion încât să primească un card de fidelitate personalizat cum numai alţi şase pământeni mai deţin.
Din fericire, apare femeia. Una matură, caldă şi relaxată (Vera Farmiga – excelentă alegere de casting), una care ştie când să intervină şi când să lase de la ea, care nu forţează lucrurile şi pare capabilă să-l aducă pe Ryan printre naivii care continuă să se căsătorească, să ţină legătura cu rudele, să aibă prieteni şi să accepte banalitatea compromisurilor cotidiene. Scena când femeia îi explică tinerei colege a lui Ryan cum se schimbă lucrurile şi mentalitatea odată cu vârsta e grozavă. Zâmbetul pe care femeia i-l dăruieşte lui Ryan la nunta surorii lui e grozav.
Din fericire, femeia. Dar şi din păcate. V-am zis: e un film despre cinismul binevoitor.
*
Foto: allmoviephoto.com
vazut.
placut.
[...] blog – Adi Hadean, normaaaallll 12. Cel mai bun blog al unui ziarist – Vlad Petreanu, Mihnea Maruta 13. Cel mai bun blog anti-băsist – Victor Ciutacu 14. Cel mai fericit blogger – [...]
cand am vazut Globurile de Aur a fost unul din cele doua filme care mi-au trezit cu adevarat interesul.
la fel si “crazy heart”, cu jeff bridges.
ambele sunt pe lista “de vazut”. merci ca mi-ai amintit sa il subliniez cu creionul rosu
cat despre happy end… merita o dezbatere grozava, apropo de relatia cinema/carti/muzica – societate (in privinta happy end-ului) – cauzalitate, influentze, oglindire, cerc vicios…
Fia: Bine ai revenit!
Dora: Facem un plan al materialului?
merita oscarul pt film…iar daca-l pierde in fata desenului animat avatar avem parte de o criza de idei la hollywood…
dexteritatea cu care îşi face bagajul şi trece de check in pe mine m-a dus cu gândul la un western. habar n-am de ce
şi, apropo, mi-a plăcut că nu a fost happy end. s-a dovedit mai aproape de realitate.
blogdeprost: Mie mi se pare că nu are anvergura suficientă pentru “Best Picture”.
Laura: Vrei să-mi îndepărtezi cititorii?
Finalul nu se divulgă niciodată.
păi, l-ai divulgat tu deja: “s-ar putea să vă revoltaţi, la final”, “nu cumva să credeţi că e o comedie romantică!”, “criză conturată a optimismului american, reflectată prompt de Hollywood”, “Din fericire, femeia. Dar şi din păcate”. dacă astea nu-s suficiente indicii…
Laura: Da, da’ orişicât
Mai era o coadă de peşte. Codiţă…
da, facem!
Mai frumoasă fu pentru mine cronica ta decat filmul din categoria “ai grijă ce-ţi doreşti, să poţi căra cand ţi se intamplă!”