Comunismul ca vampir. Două cărţi bune şi o dilemă rea
Două cărţi pe care le-am citit recent şi un articol de azi, din Jurnalul Naţional, mă îmboldesc să vă propun o discuţie despre comunism, despre iluzia înfrângerii sale şi despre atracţia crescândă pe care cred că o va exercita asupra românilor.
Prima dintre cărţi – “Ultimii eretici ai Imperiului” (editura Polirom, 2009) – este semnată de Vasile Ernu, al cărui volum de debut, “Născut în URSS”, a fost premiat de Uniunea Scriitorilor. Când şi-a lansat-o la Cluj, Ernu a mărturisit că îşi doreşte ca această nouă carte să fie o “periuţă” a minţii, să cureţe sau măcar să zgândăre clişee şi prejudecăţi referitoare la cele două sisteme politice pe care le cunoaşte generaţia noastră.
Ernu are opţiuni de stânga declarate şi nu se sfieşte să-şi recunoască o anume nostalgie faţă de comunism, cel puţin ca mediu regretat al copilăriei şi adolescenţei sale. Această sinceritate aparent provocatoare îl ajută să pună la îndoială, cu metode şi argumente provenind din formaţia sa filosofică, atât comunismul, cât şi capitalismul. Iar perspectiva din care o face este una cu istorie milenară: există o “cetate” ideală, este posibilă o societate care să răspundă nevoii de adevăr şi dreptate? Care e soluţia pentru ca imaginea pe care o construieşte propaganda statului să corespundă conţinutului social, vieţii de zi cu zi a cetăţenilor?
Comunismul este o minciună impusă prin interzicerea adevărului, iar capitalismul, o minciună frumoasă, ambalată grozav de specialiştii în PR, omologii politrucilor de tip sovietic. Aceasta e una dintre “tezele” cărţii lui Ernu. Măcar comunismul era despre ceva, propunea “o mare idee”, însă capitalismul e despre nimic. Comunism = tu nu, dar nici altul. Capitalism = tu da, altul nu contează. Asta “insinuează” Vasile Ernu.
Aşa să fie? În acest text nu vreau să judec, ci doar să vă prezint idei. Iar cea mai importantă dintre ideile pe care fiecare dintre noi ar trebui să le rumege când se gândeşte la viitorul familiei şi al ţării ţine de acea “societate perfectă” şi de funcţionarea sa – altfel spus, de compatibilitatea dintre natura umană şi utopia egalitaristă.
Comunismul promite că “cea mai bună dintre lumi” poate exista aici şi în această viaţă, ceea ce-l transformă într-o “religie” ateistă. “Salvarea” nu mai trebuie aşteptată, precum în creştinism, fericirea e posibilă pe pământ, viitorul poate fi adus într-un prezent aflat la îndemână. Dar, oare, materializarea acestei promisiuni nu presupune cumva teroare şi supraveghere totală? Nu cumva crima face parte din ADN-ul comunismului?
Ba da, răspunde teologul Radu Preda, în cea de-a doua carte despre care vreau să vă povestesc, intitulată “Comunismul. O modernitate eşuată” (Editura Eikon, 2009). Preda întreprinde o adevărată arheologie a ideii comuniste: coboară în Evul Mediu pentru a-i găsi rădăcinile, o urmăreşte cum capătă contur datorită Revoluţiei Franceze de la 1789, apoi face şi disecţia textului care o coagulează în forma în care avea să fie aplicată în secolul XX – “Manifestul” din 1848 al lui Marx şi Engels.
Cel puţin două sunt întrebările esenţiale cărora le răspunde implicit cartea lui Radu Preda: 1) de ce nu moare comunismul; 2) cât adevăr e în clişeul potrivit căruia “ideea e bună, dar a fost aplicată greşit”.
În primul caz, pe lângă faptul că se substituie religiei şi întinde capcana fericirii pământeşti, despre care am vorbit mai sus, o altă explicaţie a ne-morţii constă în ceea ce autorul numeşte “legitimitate acumulativă”: precum un vampir ce se află (comparaţia îmi aparţine, autorul nu comite asemenea frivolităţi doctrinare), comunismul se hrăneşte cu “sângele” sistemelor concurente, cu erorile lor, transformându-le în “argumente” pentru iluzia dreptăţii sociale.
În ceea ce priveşte eventuala materializare “corectă” a ideii comuniste, Radu Preda invocă însuşi Manifestul său ombilical, care prevede răsturnarea prin violenţă a întregii aşezări politice anterioare, legitimând “încălcările despotice” ale ordinii de drept pentru preluarea completă a puterii.
Mă opresc aici cu teoria şi vă îndemn să citiţi cele două cărţi, dacă sunteţi interesaţi de o lămurire a temelor. Nu mă opresc însă cu discuţia noastră, pentru că mai e ceva de zis.
Omul simplu nu studiază originea ideilor. După ce am citit cele câteva opinii selectate de JN în articolul menţionat la început, am realizat că nici un filosof, nici un intelectual şi, probabil, nici măcar strategii partidelor nu au luat în calcul un potenţial fenomen subtil, care poate avea repercusiuni nebănuite: dar dacă, la nivel popular, mulţi părinţi îşi învaţă copiii, fără a conştientiza acest lucru, că “avantajele” traiului în comunism cântăreau mai greu decât libertatea de după 1989?
Ce ne facem dacă în zeci de mii de familii se înfiripă o generaţie, sau măcar un curent, pentru care comunismul va redeveni atrăgător, fiind asociat, din poveştile celor mai vârstnici, cu siguranţa cotidiană, cu o scară a valorilor mai sănătoasă decât cea propusă de presa contemporană, cu legi aplicate mai drastic şi inegalităţi atenuate?
*
un interviu misto a lui Rogozanu cu Ernu…
http://voxpublica.realitatea.net/popcult/vasile-ernu-eu-ii-critic-si-pe-vechii-politruci-si-pe-noii-politruci-si-aia-si-astia-vor-sa-mi-fure-viata-si-libertatea-10596.html
Eu cred ca omul simplu (daca chiar exista asa ceva) e condus de nevoile de baza ce le are. Atat timp cat isi poate asigura hrana, imbracamintea si o locuinta nu cred ca va fi pasional in privinta sistemului politic in care traieste. Nici inainte de ’89 si nici dupa, omul simplu (chiar daca s-ar putea sa nu existe asa ceva, dar il acceptam aici ca si conventie) nu si-a ales sistemul politic in functie de ideologii si nici macar de beneficii. Omul simplu la votat pe Iliescu, din spirit de turma; pe Constantinescu – cu gandul la schimbare, indiferent care ar fi fost aceea; cu Vadim – din frustrare; si mai apoi cu Basescu – in loc de altcineva. Omul simplu isi face politica, adica jocurile de putere, pe langa ograda, maxim pe ulita ce locuieste. E poate comunist, socialist sau capitalist, dar dupa cum si tu ai mentionat, e asa intr-un mod natural, fara a se gandi la ideologii sau filosofii.
“Ce ne facem dacă în zeci de mii de familii se înfiripă o generaţie, sau măcar un curent, pentru care comunismul va redeveni atrăgător…”
Tocmai pentru a evita acest pericol este nevoie de o adevarata stanga democratica in Romania, care sa obtina drepturi sociale printr-o presiune sindicala realista, nu prin lupta de clasa comunista. In tarile dezvoltate patronatele si sindicatele sunt parteneri, nu dusmani.
Ce avem noi, dupa douazeci de ani de tranzitie? O falsa stanga, care imparte carnati pe strada zicand ca face protectie sociala si o dreapta fosta membra a Internationalei Socialiste. A, si mai avem PNL care stie sa guverneze doar alaturi de PSD. Intr-o tara in care nu se mai stie nici care e stanga si care e dreapta, e normal ca tinerii sa creada povestile cu “binele” comunist, unde nu era atata confuzie: casa era casa, munca era munca si conducatorul iubit era unul singur. Noi ce le oferim?
[...] afla mai mult: Comunismul ca vampir. Două cărţi bune şi o dilemă rea [...]
punctual,
1) pentru că unele idei nu mor niciodată, a se vedea Făt-Frumos sau peştişorul de aur
2) când s-a hotărât că ideea era bună???!!! Cred că e un caz clasic de wishful thinking. Este mai degraba un dulap din fiecare îşi ia câte ceva dar uită să pună la loc.
Prieteni. Nu exista tara capitalista in care sa se duc un conflict intre doctrine, nu exista socialism vs liberalism, exista doar lupta pentru controlul puterii, manipularea legislatiilor pentru a indeplini scopul suprem al capitalismului: MAXIMIZAREA PROFITURILOR. Capitalismul nu este despre oameni, este depre market, cerere, oferta, pret, stocuri, reducerea costurilor si asa mai departe. Capitalismul izoleaza individul(cati vecini d scara bloc cunoaste-ti, cati prieteni aveti). Omul nu mai are timp sa socializeze in capitalism, nici macar la locul de munca, unde nonstop trebuie sa dea tot ce poate, pentru ca atunci cand vine criza, sa-si pastreze postul. Nevoile de baza ale unui om sunt: hrana, adapost, caldura, apa. Mai mult de 80% din populatia planetei are dificultati in asigurarea acestor nevoi. De asmenea peste 80% dintre tarile lumii sunt capitaliste. Ceva nu e in regula!!!
De ceva vreme ma pregateam sa-ti scriu. Am ezitat. Cand sunt foarte suparat ideile imi zbarnaie prin cap si nu le mai pot controla. De fapt intrebarea este de ce ajung oamenii sa “regrete” comunismul ? Oare pentru ca nu am iesit la liman dupa douazeci de ani. Oare pentru ca obraznicia politicienilor a atins cote neobisnuite odata cu amenintarea lui Prigoana de a da Bahmuteanu la tot poporul. Oare pentru ca slujbasilor le este frica sa-si exercite prerogativele de putere publica din cauza repercusiunilor politice daca subiectul este vre-un potentat, ruda sau prieten cu vre-un mai mare al zile. Oare pentru segregatia pe clase sociale aparuta in scoli. Cum sa nu devii la inceput agasat, apoi uimit ca nimeni nu reactioneaza la impartirea ciolanului care acum se face calcand pe oameni si destine si in cele din urma nepasator la mizeria care te inconjoare. Cum dracu sa sa-i explici copilului care sunt adevaratele valori cand invatatoarea la scoala ii favorizeaza pe “cei alesi”, mai mult chiar, clasele in scoli sunt alese pe criterii sociale, profesori transformati in samsari, jertfindu-si orice urma de mandrie pentru suplimentarea unei simbrii meschine. La un moment dat un urlet surd se naste in tine cand o gasca de politicieni decid la o sueta cine va ramane fara loc de munca doar pentru a-si acoperi jalnicele abilitati manageriale. Pe omul obinuit il calca institutiile statului, cum calcau tatarii odinioara Moldova, iar orice mica chichita e transformata in amenda sau chiar temnita in timp ce o mana de handicapati conduc o tara si nu au nicio responsabilitate.
Evident fiecare decide apoi ce are de regretat. Na ca m-am ambalat.
http://www.youtube.com/watch?v=eE2M0Pr0m_I
Intai, sa zic ca e f bine scris textul, nu e greu, e clar, logic, si te antreneaza in dezbatere.
Eu vad asa ideile expuse, si chiar voi citi cele doua carti.
1. Despre comunism nu mai avem ce zice prea multe aici, in Romania. I-am simtit pe pielea noastra “beneficiile”. Violenta ei intrinseca, de la Lenin pana la Stalin tracand prin doctrinari, prin “Manifest”, e evidenta. Lupta de clasa a esuat. A dat Gulagul, Canalul, inchisorile, foametea, milioane de destine distruse. De citit aici cartea lui Stelian Tanase-”Clientii lui Tanti Varvara”. Va lecuiti instant de comunism! Poate ca din punct de vedere filosofic are un sambure de adevar aceasta ideologie. Poate ca critica capitalismului din “Capitalul” lui Marx e ok, – nu sunt din aceia care il injura pe Marx la foc automat, am citit cate ceva, am incercat sa il inteleg…Dar este evident ca e un sistem, cum arata si Preda din ce spui, criminal!
b. Capitalismul nu e nici el mai mult decat “cea mai buna societate din cele rele inventat de om”, din sistemele sociale inventate de om. A asigurat, pana acum, o supravietuire decenta, in Est, iar in Vest o prosperitate certa., pe care ne-o dorim cu totii si la noi. Nu intram in detalii despre criza capitalismului, globalizare, “sfarsitul istoriei” etc.
Eu prefer capitalismul desi imi dau seama ca am de multe ori idei de stanga, cu toate ca sunt in simpatizant al doctrinei liberale, a liberalismului in economie. Dar cu toate neajunsurile capitalismului nu vreau sa ne mai intoarcem, veci, nici noi, nici copii nostri la comunism. Veci!
Mi se pare pierdere de vreme ce a facut Preda in cartea asta. Ma simt dezamagit pentru ca tipul avea toate datele sa devina un teolog interesant. Mi se pare ca a picat si el in ceea ce imi place sa numesc “ispita Mihail Neamtu”: sute de pagini pe luna fara nimic nou. Daca vreau sa stiu ce gandeste un “bisericos” despre comunism ma duc la parintele de Lubac, nu la Radu Preda. De la Preda astept sa citesc o carte despre ce crede Biserica rasariteana despre saracie, capitalism, exploatare samd. Cu alte cuvinte, astept ca tinerii teologi ortodocsi sa isi petreaca timpul articuland o doctrina sociala a bisericii… cer prea mult?
Iata aici ( http://www.contrafort.md/vasilegarnet/?p=564 ) un articol interesant referitor la articolul d-stra. Daca domnul Ernu are nostalgia comunismului, multi dintre cei care l-au cunoscut nu-l mai au, ba chiar sunt oripilati! Comunismul de astzi nu mai reprezinta nici macar 15% din ceea ce a insemnat odata. acum inseamna doar teroare, minciuna, realitatea ce-au trait-o pana nu demult romanii basarabeni. Si cred nimeni din cei care au fost deportati in Siberia nu au nostalgia comunismului, nici copiii care invatau cu lumanarea pentru ca era curent doar 2 ore pe zi si multe alte grozavii. Prefer capitalismul cu greselile si neajunsurile sale, decat teroarea comunismului!
Ernu despre Nostalgie
Cartea „Născut în URSS” e totuşi plină de nostalgie. De ce vă e dor cel mai mult din acea perioadă ?
Repet ce am spus de nenumărate ori. Ideologia dominantă actuală interzice anumite sentimente. Se urlă că nostalgia e un lucru „rău şi periculos”. Asta mă cam scoate din sărite. Comuniştii au interzis tot soiul de sentimente umane, capitaliştii, altora. Nostalgia, dragostea şi ura, prietenia şi disperarea sunt sentimente umane, nu putem trăi fără ele. Am mai spus-o şi o repet: dacă excludem din literatură nostalgia, atunci rămînem numai cu „fabrici şi uzine”, cu suportul lor material.
Nostalgia este un sentiment ce ţine de timp, de sens şi nu de loc sau ideologii. Avem nostalgii „după acele vremuri”, nu după acele ideologii capitaliste sau comuniste. Numai fanaticii şi imbecilii pot avea nostalgii după ideologii. Numai rebuturile umane nu au nostalgii. Da, am avut o copilărie şi o adolescenţă fantastică, care, întîmplător, „au avut loc” în URSS. De ce îmi este dor de acel timp? E greu de spus. Îmi este dor „de acel timp” fiindcă el este „raiul meu” pe pamînt.
Neagrigore: Nu “s-a hotărât” că ideea e bună, însă ea continuă să momească, din păcate.
Viorel: Iar alternativa ar fi comunismul?
Beauregard: De ce ajung oamenii să “regrete” comunismul? Pentru că nici vecinul n-avea capră, pentru că nu era atât de greu, pentru că multe decizii le luau alţii pentru ei. Însă problema nu e atât regretul unora, ci fascinaţia pe care o exercită asupra multor viitori adulţi, stimulată şi de propaganda anti-capitalistă.
Tibi: Nu e suficient să vrem să nu ne mai întoarcem
Ionel: Aţi citit cartea? Eu consider că e o apariţie necesară, pe termen mediu şi lung. Pentru că aproape nimeni nu se mai întoarce la originile ideii şi se discută din nou doar despre mirajul ei. Problema e cum facem s-o citească generaţiile care n-au trăit înainte de 1989.
Iar dorinţa dumneavoastră e parţial rezolvată, pentru că această carte e tocmai una de teologie socială. Dar mai întâi trebuie limpezite ideile pentru a le putea ordona.
Lilia: Văzută dinafară, de departe, ideea de a-l invita pe Tkaciuk la acea lansare nu are legătură cu opţiunile politice, ci se înscrie în intenţiile lui Ernu de a demitiza sisteme şi “eminenţe”. Nimeni nu e infailibil.
Stela: Mulţumesc pentru “precizări”
@ Mihnea: Scuze, era un pic forţată exprimarea, oricum, dacă oamenii se întorc mereu ca la o Arcadie mult-regretată, implicit nu au o impresie foarte proastă. Eu o pun fascinaţia primara pe care o exercită încă promisiunile societăţii comuniste pe seama lipsei de educaţie, a lipsei de interes a oamenilor faţă de istorie, de logică, de bun-simţ. Aaa, şi să nu uit, nu e ironic faptul că oamenii capitulează în faţa tovarăşei Morgana, din cauza lipsei banilor. Încă n-am găsit răspunsul la întrebarea, de ce nu s-a născut comunismul în Statele Unite, aşa cum eternitatea s-a născut la sat?
Nu cred ca e vorba de capra vecinului si de decizia partidului. Stela s-a apropiat cel mai mult de ce vroiam sa spun. Nu am de ce sa regret, sa neg sau sa uit cea mai frumoasa perioada din viata mea. Ce mi se pare jegos e ca vechii activisti se inmultesc iar copii lor fac la fel de mult rau ca si parintii lor.
Consider ca Mark Tkaciuk nu este tocmai personajul potrivit pentru a fi invitat sa prezinte o carte precum cea a dlui Ernu. Sa nu uitam ca este unul dintre ideologii ce sustine existenta limbii, a natiunii si identitatii moldovenesti si o neaga pe cea romaneasca. De altfel nu este singurul, iar acesta tactica de a destabiliza mintea unui popor face parte tot din comunism. Oare nu cumva ideologia comunista, sovietica a fost cea care a vizat stergerea a tot ceea ce este national, autohton in toate fostele republici sovietice? Pozitia dlui Ernu este vadit nostalgica si, desigur, nostalgia in sine nu-i ceva rau. Dar cand devenim nostalgici dupa ceva ce a facut mai mult rau decat bine a milioane de oameni, cred ca problema trebuie privita din alt unghi, din alta perspectiva.
[...] Mihnea Maruta: Comunismul ca vampir. Două cărţi bune şi o dilemă rea [...]